Amalia Enache este jurnalist de televiziune de 20 de ani, dintre care 17 ani în echipa Știrilor PRO TV, ceea ce presupune câteva mii de ore în direct. Prezintă gale și moderează conferințe de business, de implicare socială și evenimente corporate. Face parte din echipa specială de reporteri Romania, te iubesc pentru realizarea reportajelor cu români excepționali.
Ce-ți amintești despre fetița Amalia?
Că plângeam ușor și mult. Eram, cred, ceea ce oamenii numesc un copil sensibil. Culmea este că cei din familie își amintesc mai degrabă cât eram de dezinvoltă pe scenă, la serbări.
De care dintre adulți erai mai atașată în copilărie?
De tată. Din adolescență și apoi toată viața de după am fost mai atașată de mamă.
Cum erai la grădiniță? Erai genul de copilaș căruia îi plăceau serbările sau le evitai?
Eram copilul care alegea centrul scenei și care după ce termina poezia zicea imediat „mai știu una“. Nu mă dădeam dusă ușor de pe scenă. Și recitam poezii complicate, la care plângeau inevitabil vreo 3-4 mame din sală, ceea ce mie îmi făcea plăcere, însemna că am interpretat bine.
Ce visai să te faci când aveai să fii mare?
Nu aveam vreun vis pe care să mi-l amintesc ca pe o dorință sinceră a mea, doar îmi era deja clar că dintr-o familie cu mulți profesori și învățători ar urma să fac același lucru. Am mai avut la un moment dat o altă posibilă opțiune, doctor, pe motiv să-mi vindec o bunică.
Ce-ți mai amintești din manualul de Psihologie din clasa a X-a?
Totul. Am fost eleva aceea care lua cu mare ușurință 10 la Psihilogie, mi se părea atât de ușor ce era explicat acolo! Am adorat să apară în programă psihologie, logică și filosofie, erau pur și simplu niște noțiuni atât de diferite de orice însemnase până atunci școala, încât m-au interesat mult mai mult decât fizica sau geografia, de pildă. Vă puteți imagina că mie îmi păreau mai degrabă acestea materii aplicabile în viața de zi cu zi decât concretul din matematică?!
Cum ai ajuns să faci televiziune?
Eram studentă la Jurnalism, unde am ajuns după ce am urmat sfatul unui profesor în privința aptitudinilor mele. Se dădea un concurs la o televiziune locală, căutau un băiat prezentator, au venit la facultate să-l caute, dar la concurs m-am dus și eu să-i însoțesc pe colegii mei băieți, din pură curiozitate, să văd cum arată o televiziune. M-au ales pe mine, până la urmă. Cum nu aveam nicio miză, nu mă dusesem pentru concurs, am fost cea mai dezinvoltă din grup.
De ce știri?
Este cea mai consistentă și constantă dintre variantele de muncă în televiziune. Și pentru că am mai mult har pentru informații serioase decât pentru divertisment. Pentru că mă interesează mult mai mult ce zice BNR despre inflație decât cine cu cine mai trăiește. Pentru că mi se potrivește o meserie de anduranță.
Cum vezi, în prezent, relația dintre tine și telespectatori? Prin ce diferă ea de cum era la începuturile carierei tale?
Ne interesectăm mai mult, o dată cu rețelele de socializare accesul oamenilor spre noi, cei din televiziuni, e mai ușor. Online-ul mă ajută mult și pe mine să-i cunosc mai mult, să aflu cum gândesc și cum le sunt viețile. Este motivul pentru care de pildă eu nu-i șterg din lista mea de pe Facebook pe cei care au alte opinii față de mine sau care postează lucruri care nu mă interesează, „prostioare“. Eu simt că nu am dreptul să-mi creez o bulă.
Trei calități ale tale ca jurnalist.
Rațiunea, pregătirea, echilibrul.
Trei calități ale tale ca mamă.
Disponibilitatea, capacitatea de a iubi, înțelegerea.
Rolul de mamă este…
Firesc.
Ce te provoacă cel mai mult în rolul de mamă?
Lipsa somnului suficient și a micilor momente de singuratate.
Citești cărți de parenting? Dacă da, cu ce carte sau autor ai rezonant cel mai bine?
Răsfoiesc, mai degrabă. N-am citit suficient de mulți să pot face o ierarhie.
Care este cea mai plăcută amintire de când este Alma parte din viața ta?
E mai degrabă o senzație. E ce simt când o țin în brațe, de mână, când râde, merge, vorbește, chiar când plânge și apoi se liniștește. Sigur că avem amintiri spectaculoase, cu ea bebeluș in Buenos Aires sau ceva mai mare pe plajele din Brazilia. Sau slujba făcută numai pentru noi în micuța capelă din interiorul statuii lui Iisus din Rio. Sau Florența văzută pentru prima dată de mine cu ea în brațe. Dar trăirile zilnice date de prezența ei sunt de fapt cele mai dulci momente.
Ce ți-ai dori să-și amintească Alma despre tine când va fi mare?
Că am înțeles ce dorea, că am respectat ce este și ce simte, că am știut să o fac să se simtă iubită pe deplin.
Cea mai mare manifestare de curaj de care ai dat dovadă în acest an…
Am fost alături de tatăl meu prin spitale oncologice, am avut curajul să înfrunt din nou zi de zi toată nefericirea dintr-un astfel de loc, ca să-i fiu cât mai mult și puternic alături în lupta lui. Și apoi am avut din nou curajul să iau în piept a doua zi si a treia și așa mai departe după pierderea lui, ca după a mamei, cu 10 ani în urmă.
Un mesaj pentru tine la bătrânețe…
Știu că a fost prea puțin timp, dar oricum, a meritat.
Un gând pentru cei care au citit acest interviu.
Mergeți la terapie când vă doare sufletul, la fel cum ați merge la un stomatolog dacă vă doare măseaua.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
