Dragoș Bucur (n. 13 iunie 1977, București) este un dintre cei mai cunoscuți actori români de film, scenă și televiziune, și prezentator TV. A fost premiat doi ani la rând, în 2009 și 2010, cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor.
Ce-ți amintești despre băiețelul Dragoș?
Îmi amintesc că eram destul de scandalagiu, atașat de casă și familie, aveam mulți prieteni, destul de slăbuț la fotbal și atent cu cheltuielile. S-au schimbat multe!
De care dintre adulți erai mai atașat în copilărie?
Nu îmi amintesc, dar cred că petreceam ceva mai mult timp cu mama, însă fără a spune că tata nu a fost prezent în viața noastră. Era destul de împărțită treaba în familia noastră.
Cum erai la grădiniță? Erai genul de copil căruia îi plăceau serbările sau le evitai?
Le evitam și asta nu s-a schimbat prea mult.
Ce visai să te faci când aveai să fii mare?
Probabil că am trecut prin mai multe etape, dar singura de care îmi amintesc este cea în care visam să devin gunoier și să stau agățat de mașina de gunoi.
Ce-ți mai amintești din manualul de Psihologie din clasa a X-a?
Se făcea psihologie în liceu?
Cum ai ajuns să faci actorie?
Probabil că „așa a fost să fie“, dar cred că nu este o meserie care să mi se potrivească cu adevărat. Am început în Teatrul Studențesc Podul, apoi UNATC, Nottara, Marfa și banii, ProTv, filmele internaționale, Actoriedefilm.ro și tot așa…
Rolul în care ai jucat și care a fost cel mai greu…
Nu se prea pun semne de comparație între roluri, fiecare vine cu greutăți și cu satisfacții.
De ce Dana și nu o altă femeie?
Nu prea îmi pot închipui viața fără Dana, așa este pur și simplu, adică a fost ca-n filme, ne-am văzut și ne-am plăcut.
Trei calități ale tale ca soț…
Asta să spună Dana, doar nu mă apuc să mă laud singur!
℗PUBLICITATE
Cum a fost viața voastră de familie în Irlanda?
Chiar plecați toți 5 pentru o perioadă mai lungă, tot a existat acea senzație de „turist“, care te face să vezi lucrurile ca printr-un filtru, care idealizează totul. Oricum, a fost frumos în Irlanda.
Ce înseamnă parenting pentru tine?
Nu îmi place acest cuvânt și încerc să îl evit. Viața cu trei copii înseamnă să ai încă trei membre sau organe de care ai grijă și care te fac să simți lumea din alte perspective.
Ce te provoacă cel mai mult în rolul de tată?
Echilibrul.
Citești cărți de parenting? Dacă da, cu ce carte sau autor ai rezonat cel mai bine?
Nu, așa cum spuneam, nu prea sunt în acest trend.
Ce ți-ai dori să-și amintească cei trei copii despre tine, când vor fi adulți?
M-aș bucura să aibă senzații plăcute și de siguranță, atunci când își vor aminti de mine.
Pe lângă actorie, îi înveți și pe alții arta actoriei – spune-ne câte ceva despre proiectul Actoriedefilm.ro.
Actoria este o profesie care se poate învăța, are reguli și mijloace. În cadrul școlii noastre, încercăm să îi facem pe cursanți să stăpânească aceste mijloace și să învețe regulile și, cu talentul pe care îl are fiecare, să se descurce (cel puțin) decent pe un platou de filmare profesionist. Cursanții lucrează nu doar cu actori, în cadrul școlii, ci și cu regizori, scenariști, sunetiști și operatori, ceea ce noi considerăm că îi ajută mult să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă cinematografia.
Cursurile pe care le începeți din noiembrie sunt pentru cei de peste 17 ani și durează 6 luni… Cum sunt persoanele, la primele întâlniri cu voi, și ce este diferit la acești oameni, la finalul școlii de actorie?
Mulți sunt semnificativ mai încrezători în ei, deși nu acesta este scopul cursurilor noastre.
Un mesaj pentru tine la bătrânețe…
Nu uita cum era fără dureri de spate!
Un gând pentru cei care au citit acest interviu:
Bucurați-vă de viață!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
