Ruxandra Rusan – jurnalist și mama unui băiat preadolescent – ne vorbește zi de zi la Radio Itsy Bitsy, în cadrul emisiunii „Sună bine cu Ruxandra“. Oricât de agitate ar fi zilele, rămâne mereu „cu capul în nori și cu picioarele pe pământ.“
Ce-ți amintești despre fetița Ruxandra?
Că era foarte „în lumea ei“ – animale, cărți, jucării… Că se retrăgea acolo, pentru că găsea liniște și înțelegea cum funcționează lucrurile. Și îmi mai amintesc cum, într-o seară, a luat o umbrelă și s-a urcat pe pervazul camerei (locuia la bloc, la etajul 2), a închis ochii tare și s-a pregătit să devină Mary Poppins. A fost un moment când s-au amestecat două gânduri: acela că ar putea, efectiv, zbura și cel că ar putea să cadă – o graniță care, probabil, a marcat ieșirea din copilăria mică, inocentă.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
De care dintre adulți erai mai atașată în copilărie?
De mama și de bunica paternă, două persoane foarte diferite între ele, care și-au lăsat amprenta asupra mea.
Cum erai la grădiniță? Erai genul de copilaș căruia îi plăceau serbările sau le evitai?
Serbările mi-au plăcut mai târziu. La grădiniță, eram timidă și voiam foarte tare acasă. Efectiv, îmi pot aminti organic senzația de VRUT ACASĂ. Abia prin anii de școală a început să fie bine.
Ce visai să te faci când aveai să fii mare?
Medic veterinar sau jurnalist. Din acest punct de vedere, am fost tare consecventă. A câștigat jurnalismul, pentru că îmi era la îndemână să scriu, să mă exprim și a fost cel mai natural pentru mine să aleg calea aceasta.
Cea mai dificilă experiență din timpul școlii?
Mutarea din orașul natal, Carei, pe la 12 ani. Am lăsat în urmă tot ce știam – și a fost greu. De atunci, am rămas cu o nostalgie pentru rădăcini, pentru stabilitate.
Ce-ți mai amintești din manualul de Psihologie din clasa a X-a?
Mi-o amintesc pe doamna de psihologie, care m-a îndrăgit și simpatia a fost reciprocă. Manualul nu mi-l amintesc.
Radioul este…
Locul de unde caut să îmi fac misiunea. Foarte tare simt că „misiunea“ pe pământ îmi dă sens și că misiunea ne-o găsim singuri, dacă avem noroc și curaj.
Care este cea mai importantă lecție de viață dobândită de când muncești în radio și televiziune?
Wow, ce întrebare dificilă! Aș răspunde diferit gândindu-mă la etape diferite. Probabil, faptul că timpul este limitat și că fiecare zi e acea „prima zi din restul zilelor mele“. Produsul media este unul volatil, unul care trece odată ce este consumat. Și atunci, e esențial să scoți un mesaj onest, asumat, valoros, care să inspire și să dea de gândit. Într-un fel, am adus valoarea asta și în viața personală. Uneori, chiar îmi iese și reușesc să dau sens timpului. Alteori, nu prea.
Trei calități ale tale ca mamă…
Îmi AUD copilul și îl văd ca pe o PERSOANĂ AUTONOMĂ. Îi ofer un CUIB sigur la care se poate întoarce oricând să își încarce bateriile.
℗PUBLICITATE
Ce îți este cel mai greu în rolul de mamă?
Să am răbdare (a fost proba mea de foc) și să îl las să facă propriile greșeli fără să intervin mai mult decât e cazul. Ca adult, prevezi niște consecințe, i le spui copilului și apoi trebuie să găsești puterea să nu mai intervii, dacă nu este ceva esențial grav. Băiatul meu se apropie de adolescență și cred că astea sunt cele mai mari provocări. Să lași copilul să învețe din propriile greșeli. E atât de tentant să te bagi și să îl ferești de suferință. Și atât de imposibil!
Iubirea este…
Motor, sens, liant, nevoie, atașament, loialitate, praf de stele, metafizică, ciorbă de perișoare, înțelepciune, nebunie, rațiune. Iubirea e de toate.
Cea mai mare manifestare de curaj de care ai dat dovadă în acest an este…
Faptul că am schimbat emisiunea la radio. Am trecut de la tronsonul de dimineață la un talk-show de după-masă, cu format foarte diferit.
Cartea de parenting care te-a ajutat să vezi cu alți ochi relația părinte-copil…
Au fost mai multe, dar probabil lui Michael Thompson îi sunt recunoscătoare în cea mai mare măsură. Crescându-l pe Cain m-a ajutat mult – e o carte care nu a stat mult în biblioteca mea, pentru că a tot călătorit și pe la alți părinți.
Ce ți-ai dori să-și amintească băiatul tău despre tine, când va deveni adult?
Că râdeam mult împreună, că am învățat versurile pieselor hip-hop pe care le ascultă el, deși nu îmi plac, că venea acasă și mirosea a prăjitură cu vișine, că pupicii sunt nelimitați, că mi-am iubit mult meseria și că libertatea personală este ceva la care am ținut mult.
În prezent te putem asculta, de luni până vineri, la radio Itsy Bitsy, în cadrul emisiunii „Sună bine“. Care este cel mai frumos mesaj pe care l-ai primit de la ascultători?
Mă bucur mult când aud că am fost alături de mame care, altfel, sunt destul de izolate, că găsesc în mine o confidentă și că invitații de la SUNĂ BINE îi ajută pe părinți să găsească răspunsuri.
Suntem în luna decembrie. Ce îți dorești de la Moș Crăciun?
N-am idee, serios. Și asta este o problemă, pentru că se cam apropie. Pe lângă clasicele și pertinentele „liniște, sănătate, armonie“, aș mai vrea ceva și nu știu ce. Cred că am nevoie de experiențe, de trăit, de văzut, de încercat.
Un mesaj pentru tine la bătrânețe…
Dragă Ruxandra, am făcut cum am știut eu mai bine și îmi pare rău că nu am îndrăznit mai mult. Trebuie, totuși, să recunoști că a fost intens. Dacă mai vrei să facem ceva, nu e timpul pierdut!
Un gând pentru cei care au citit acest interviu…
Fiți buni cu voi înșivă, fiți blânzi cu cei din jur și aveți curaj să vă priviți drept în suflet. Orice ați găsi acolo, este sâmburele din care creșteți. Și dați-vă voie să vă răzgândiți, să vă schimbați perspectiva la nevoie. Să simțiți fără să vă fie teamă. Aveți curaj!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
