Are o triplă formare universitară în științele naturii, dezvoltare socioeconomică și științe economice. Plus un doctorat în economie, despre restructurarea economiilor în tranziție. Dar mindfulnessul a fost cel care i-a adus echilibrul în viață și o mai bună relație cu sine și cu ceilalți.
Valérie Cioloș-Villemin este trainer autorizat al programului de Reducere a Stresului prin Mindfulness (MBSR®), fiind certificată chiar de către instituția unde a fost fondată această metodă, la sfârșitul anilor ˈ70. Și dacă nu aș ști deja că s-a săturat să îi tot spună lumea că e zen, așa v-aș fi descris-o, poate, după discuția noastră despre mindfulness, mintea-maimuță și pericolele gândirii pozitive.
Mă abțin, deci, de la descrieri și vă fac părtași la conversația noastră, la fel de plăcută (pentru mine) ca o zi de vară indiană, cântată cândva de Joe Dassin, compatriot cu invitata noastră.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ca oameni moderni, căutăm, cumva, să ne golim mintea: de stres, de anxietăți, de gânduri negative. Paradoxal, mindfulness ne umple mintea. Cu ce ne-o umple?
Mindfulness are cuvântul mind în el. Asta ne arată exact că aici este problema. Mindfulness ne învață nu cum să ne umplem sau să ne golim mintea, dar cum să ne luăm un pic de distanță față de ea și să nu credem tot ce spune mintea. Să avem un pic de discernământ față de ce spune mintea și să dezvoltăm metacogniția, care presupune să fii conștient de procesele cognitive și să nu mai fii în ele. De exemplu, când te trezești dimineața și spui „sunt nulă“, acesta e un gând. Dar gândul ăsta nu ești obligată să-l crezi. Noi avem tot felul de discursuri mentale repetitive; se cheamă ruminație când te trezești că macini aceleași gânduri și ești ca într-un vârtej. Metacogniția te ajută să iei un pic de distanță și să vezi: „iarăși sunt în vârtej – interesant. Oare rămân acolo sau..?“
Faptul că deja încep să observ, să nu mai cred că eu sunt gândurile mele, permite un pic de distanțare și îmi permite să ies din vârtej. Eu am avut asta în adolescență. Eu credeam toate gândurile mele. Sau dacă cineva spunea ceva despre mine, incredibil, eu credeam că are dreptate! Dacă cineva spunea „Valérie, ești workaholică“, eu săream: „Nu, nu, nu, nu sunt“ – ca și cum ar fi fost adevărul suprem și eu încercam să demonstrez că nu e așa. Acum, dacă mi-am schimbat perspectiva, văd fraza doar ca un șir de cuvinte sau dacă este în mine că sunt workaholică, observ acest gând și mă întreb „oare chiar sunt?“. Am o distanță față de gânduri și nu cred tot ce spune mintea.
Foarte mulți dintre noi confundăm mindfulness cu meditația. Prin ce se deosebesc ele?
Depinde foarte mult de ce definiție dăm la meditație. Adesea, oamenii văd meditația ca momentul în care stai așezat, închizi ochii, pui mâna pe genunchi. Pentru ei, asta e meditația. Dar când închid ochii (de fapt, mintea tot vorbește), unii se uită doar la respirație, unii încep să își imagineze ceva, unii fac sugestie, să fie mai relaxați, e un fel de cocktail de lucruri. Mindfulness este faptul de a fi prezent. Și poți fi prezent și în timpul unor exerciții formale, pe care le poți face și așezat, dar și întins sau mergând. Deci când ești așezat, da, ce face mindfulness poate să semene cu meditația. Dar, de exemplu, într-un exercițiu de mindfulness care se cheamă awareness of breathing, doar asta faci: ești atent la respirația ta. Nu cauți altceva, nu îți imaginezi, nu lucrezi cu voința sau faci scenarii.
Dacă meditație înseamnă să fii prezent, să observi ceea ce este cu bunăvoință, deschidere și curiozitate, atunci mindfulness este meditație. Dar nu se face doar așezat, se poate face și vorbind, și mergând. Atât timp cât ești conștient și ai câteva ancore în corp că ești aici, înseamnă că e și meditație.
Când mă duc la yoga, mi se întâmplă să mă uit că ceilalți fac mai bine o postură, să mă cert, că mie nu-mi iese meditația și că mi se duc gândurile „ca trenurile“, în toate direcțiile. Care ar fi niște principii după care am putea să ne ghidăm când facem mindfulness? Putem face mindfulness greșit?
Din perspectiva mindfulness, nu există greșeală. De asta îmi place mie atât de mult! Este doar o experiență pe care o poți observa și după aceea tragi concluzii. Constat: „A, ok, am gândurile care se duc în toate direcție – interesant“. Cu curiozitate. Dacă suntem cu trenurile care trec, nici nu ne dăm seama că sunt trenuri care trec, dar la un moment dat îți dai seama. Acesta este un moment de prezență, de conștientizare. În mindfulness nu cauți să nu fie gânduri, cauți doar să observi ceea ce este. Și observând „trenurile“, lucrurile capătă o altă dimensiune. Un indiciu la mindfulness este să ne raportăm la respirație sau la corp. Dacă vin obsesiv gândurile și ne dăm seama de acest lucru, revenim către senzațiile fizice. Avem o ancoră și observăm fără a ne judeca. Mie mi se pare eliberatoare această perspectivă de a nu judeca.
Mintea, normal, sare peste tot – unii spun că arată ca o maimuță. De ce să judeci mintea care e o maimuță? Așa e ea! Te mai uiți la ea, o mai îmblânzești un pic, iarăși fuge, dar nu mai ești tu maimuța: aceasta este metacogniția, de care vorbeam. Să nu mai fii maimuța, ci să fii cel care privește maimuța, chiar dacă foarte des redevii maimuță.
Metoda pe care o practicați și o predați – Mindfulness Based Stress Reduction (MBSR®) – a fost concepută în 1979 de către un profesor doctor în biologie moleculară, și primele cercetări au fost într-un cadru clinic, cu efecte măsurabile legate de tratarea anxietății, depresiei sau a psoriazisului. Ce s-a schimbat din 1979 încoace în mindfulness? Este aceeași practică sau sunt noi tendințe încorporate?
Programul MBSR® a fost într-adevăr implementat de Jon Kabat-Zinn și echipa lui la Universitatea din Massachusetts, în mediul clinic. În esență, nucleul este la fel. Este foarte interesant programul. A fost implementat de o echipă pluridisciplinară, testat în cadru clinic, deci urmărit cu indicatori atât de autoevaluare, cât și indicatori exteriori. Dar ce e interesant e că mereu, chiar și acum, când eu continui formarea (programele au trecut la Brown University), evoluează. Acum, de exemplu, se vorbește foarte mult despre trauma sensitiveness, despre faptul că avem foarte multe traume înmagazinate și dacă fac un body scan și o să urmăresc senzațiile din corp, este posibil să ajung în zone cu suferință foarte mare, legată de traume acumulate, fie că știm sau nu de ele. Acest element se integrează acum în program. E un program ca și viața: are un nucleu puternic de valori, dar se modifică în funcție de cercetări, de ce mai apare. Acum, neuroștiințele sunt în plină dezvoltare, știm care circuite sunt puse în funcțiune de anumite zone din creier. Suntem la început, totuși, dar avem foarte multe rezultate, studii științifice care sunt făcute pe acest MBSR® – care este un protocol stabil, adică eu predau la fel ca cei din Statele Unite. E o referință și e foarte ușor și pentru cercetare. Programul are 8 săptămâni și o structură clară. Și formarea unui trainer este substanțială, implică o practică zilnică.
Prin mindfulness ne dresăm – spuneți – creierul să iasă de pe traseul bătătorit. Vorbim despre acel termen și el la modă, neuroplasticitatea creierului?
Da, exact asta e! Când practicăm exercițiile de mindfulness creăm o cărare diferită, astfel încât cărările celelalte să dispară și să putem avea o altă atitudine în viață. Exact despre asta este vorba. Și chiar multe studii în neuroștiinte (de exemplu, Brita Holzel, Sara Lazar și alții) arată cum densitatea materiei cenușii crește în anumite zone ale creierului, la participanți la programul MBSR®; adică este un rezultat foarte tangibil. Nu este doar imaginația noastră că parcă ne simțim altfel practicând mindfulness. Doar observând, conștientizând ceea ce se petrece, densitatea materiei cenușii crește în cortexul prefrontal, în zonele responsabile cu atenția, iar zona amigdalei (unde se generează reacțiile de stres de tip luptă sau fugi) descrește în volum.
Vorbind despre rezultate, noi trăim în epoca gratificării imediate. Suntem obișnuiți să accesăm totul la un click distanță și ca atare, și când avem probleme, vrem soluții care să ne rezolve problema instant. În mod evident, mindfulness nu funcționează așa. De cât antrenament, de câtă practică zilnică e nevoie ca să observi niște prime rezultate?
Dacă am compara cu un calculator, mindfulness nu este un plug-in sau un soft, nu adaug o aplicație și repar. Nu: efectiv, lucrez la nivel de sistem de operare, la bază. Nu adăugăm ceva, ci facem curățenie. E un fel de resetare. Și pentru această resetare, chiar dacă nu știm care e doza exactă potrivită, pare că o practică regulată, zilnică, e mai bună decât o singură dată, mai mult timp: mai bine 5 minute pe zi, decât 2 ore sâmbăta. La MBSR® este vorba despre o oră de practică pe zi timp de 2 luni pentru a vedea, efectiv, niște schimbări la nivelul materiei cenușii. Dar este posibil să apară rezultate și înainte. Ele apar însă progresiv. 5 minute pe zi mi se pare un început bun, un moment în care alegem să observăm ce e fără a judeca și să continuăm această atitudine, de non-judecat și prezență, și în restul zilei.
De obicei, ajungem la tehnici de dezvoltare personală în momente dificile din viața noastră. Când ne dăm seama că trebuie să schimbăm ceva. Sunt însă, momente în care, cel mai probabil, ajungem deja epuizați fizic și psihic. Și orice schimbare, cât de mică, e un efort foarte mare. Care ar fi un exercițiu minim de pornire, un minimum de efort pe care putem să-l facem atunci când vrem să schimbăm ceva în viața noastră și să o trăim mai conștient?
De exemplu, dacă ne trezim și suntem în pat, să deschidem ochii și înainte să ne uităm în telefon, să ne întindem, să ne simțim corpul. Nu căutăm plăcere, bucurie, doar prezență la senzațiile fizice. Antrenăm creierul să fie cu ceea ce este, orice ar fi. Să ne întindem picioarele, mâinile și, dacă dorim ceva mai mult, putem începe cu niște exerciții de mișcare în care ne legăm de corp. Și dacă apar gânduri legate de ceva care ne doare, revenim către acum. Dacă putem face asta 5-10 minute dimineața, mi se pare că este extraordinar. Sau dacă vrem, putem să ne așezăm și să ne observăm respirația – aceasta este o tehnică ce ne poate aduce foarte multă liniște.
Am făcut la un moment dat un exercițiu de mindfulness care mi-a plăcut foarte tare, cu profesorul de tango: ne-a dat să mâncăm un bob de strugure, ca și când nu am fi mâncat vreodată struguri – cu mintea începătorului. Mi s-a părut spectaculos cum un exercițiu atât de simplu, în esență, te face să vezi lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. Care ar fi exercițiul dvs. de mindfulness preferat?
Nu pot să spun că am un exercițiu preferat. Depinde foarte mult de nivelul meu de oboseală, de prezență, de cum este programul meu. De exemplu, acum am niște probleme de spate și atunci mai greu pot să mă mișc și să stau așezată și practic mai mult mergând. Dar e foarte frumos exercițiul cu bobul de strugure. În program facem asta cu o stafidă și cu mintea începătorului este foarte frumos să te uiți la ceva și să încerci să descoperi cu toate simțurile, ca pentru prima dată.
Pentru că tot am vorbit de burnout, și în caz de burnout, primul lucru este să ne dăm seama de cum suntem. Dacă suntem obosiți, putem să recunoaștem acest lucru. Să nu fugim de realitate. Legat de atitudinea pe care o putem avea față de lume, uneori ne luptăm împotriva realității sau o ignorăm, fugim de ea. Iar legat de burnout, ne gândim „Asta e, sunt obosit, dar hai că merge. A mers 5 ani, mai merge“. Și ne obișnuim cu o realitate din asta. Și mindfulness vine cu mintea începătorului: „Sunt obosit, cum ar fi să pot recunoaște acest lucru, să nu ignor, să mă odihnesc?“. De asta insist foarte mult pe cum arată meditația, pentru că în mindfulness nu e vorba despre ceva care să ne aducă o lume bună, imediată. Este una dintre cel mai des întâlnite fraze pe care le aud despre mindfulness: că ești fericit tot timpul, că ești zen. „Valérie, ești zen“ – nu știu ce înseamnă să fii zen, dar mindfulness înseamnă să fii prezent și uneori poate că sunt zen, dar uneori nu sunt.
Adică poți fi mindful și când ești furios, supărat, frustrat.
Da, așa e. Ce vreau să spun e că nici nu e sănătos să ne înăbușim anumite tendințe și emoții. Maimuța există în noi, furia există în noi. Nu e sănătos, nici viabil pe termen lung să le ignoram. Mindfulness nu e despre a fi pe un norișor pufos, unde nimic nu ne atinge. Mindfulness nu e deloc despre asta, este despre a fi cu ceea ce este. Cu multă obiectivitate, fără prejudecăți și cu multă compasiune. Această atitudine curajoasă de observare a ceea ce este ne permite să primim mesajele asociate emoțiilor și, astfel, să le permitem să le potolească.
Pentru yoga îți iei salteluțe, pentru înot îți cumperi costum de baie. Pentru mindfulness cu ce te echipezi, simbolic vorbind?
Cu corpul tău – pe care să conștientizezi că îl ai.
Și cu consecvența de a face exercițiile, bănuiesc.
Da, exact.
Mindfulness este un cuvânt, un termen, dar cuprinde mai multe direcții, metode. Se poate face o analogie? – așa cum în yoga există diferite școli, tipuri de yoga, așa și în mindfulness există mai multe direcții?
Mindfulness-ul este același: este starea de a fi prezent. Dar există mai multe feluri de antrenament. Există antrenamentul budist, care este unul religios, pentru cine vrea să se ducă în direcția asta. Unii îi spun religie sau filozofie, dar poate să aibă un context religios. De exemplu, în Franța, Thích Nhất Hạnh face retreat într-un sat și te duci acolo și participi la un întreg ritual budist – asta este o cale.
Dacă rămânem în domeniul religios, practici de prezență găsim peste tot: Rugăciunea inimii, de exemplu, la ortodocși. Și la călugării catolici există moduri de a fi prezenți în timpul rugăciunii.
În domeniul laic, unde mă situez eu, primul program a fost MBSR®, care e foarte fundamentat științific, iar alt program de antrenament, foarte similar, este MBCT (Mindfulness Based Cognitive Therapy), care a fost dezvoltat de Oxford University, are psihologi și oameni de cercetare în neuroștiință la bază și este un program foarte bun pentru anxietate și depresie, asociat și cu alte tratamente. Mindfulness nu înlocuiește niciodată un program medical și se face tot timpul cu acordul medicului pentru afecțiunea respectivă. Și există și alte antrenamente. Dar acum, mindfulness este un termen foarte la modă, care poate fi doar un termen, dar care nu reprezintă, de fapt, conceptul. De asta, eu aș invita, pentru mai multă claritate, să ne referim tot timpul la această definiție: prezența deschisă, acceptarea a ceea ce este. Dacă apare deja ceva cu „gândire pozitivă“, acolo nu mai este mindfulness.
Lumea oscilează între două extreme: unii cred că această tehnică este un panaceu, o baghetă magică ce ne șterge toate relele din viață, alții sunt sceptici și cred că mindfulness este doar o nouă găselniță de marketing. Ce le-ați spune unora, ce le-ați spune celorlalți?
Celor care cred că e panaceu universal le-aș spune că trebuie să avem grijă, pentru că mindfulness este bun pentru multe lucruri, dar pentru altele nu este ok. De exemplu, când ai un moment în viață de mare vulnerabilitate emoțională, mindfulness nu este cel mai recomandat. În MBSR® verificăm înainte de program cine poate intra sau nu. Și nu toată lumea este pregătită pentru acest program. Important este să ai o motivație, să poți să faci practică. Să investești în tine, înainte să vezi rezultatele.
Celorlalți, care cred că este vorba doar despre marketing, le-aș spune că este posibil să fie și asta, dacă rămânem la nivel superficial, dar le-aș recomanda să încerce. Eu sunt convinsă că mindfulness nu este doar stare de bine sau o modalitate de a evita epuizarea, ci are un potențial extraordinar și în business: dacă tu ești mai prezent, altfel de relații ai cu oamenii, altfel de claritate ai, altfel de perspectivă ai asupra lumii, altă capacitate inovativă. Și, pentru mine, liderul de mâine în business este un lider mindful.
În tehnici alternative – precum presopunctura, masajele de reflexoterapie etc. – dacă face aceste lucruri cineva care nu se pricepe, poate să-ți facă mai mult rău. Există aceste riscuri, să stricăm mai mult, aplicând greșit lucruri care țin de mindfulness?
Da. În cazul în care am obliga pe cineva să se uite la ce este, dacă nu are resurse interioare, putem să destabilizăm o persoană. Pentru că atunci când îi spui unei persoane cu depresie (dar acest lucru nu este mindfulness!): „Hai, poți să faci!“ și să forțezi, asta îl face să se simtă și mai rău.
În mindfulness, primul principiu este să nu faci rău. Dacă nu ai lucrat suficient cu tine, poți să vii cu niște texte motivaționale. Gândirea pozitivă pentru un depresiv pare o ironie. Aici este pericolul de marketizare a mindfulness-ului. Este important să fim sensibilizați că nu este panaceu universal și că este important să ne respectăm limitele. Prima cerință pentru a fi trainer de mindfulness este să fi practicat pe tine. Dacă nu ai lucrat destul, nu ai cum să accepți ce e în ceilalți. Dacă cineva are o emoție mai puternică, tendința umană este să intervină. Ne este greu să acceptăm, să-i facem loc altuia cu durerea lui, vrem să o reparăm și adesea nu pentru el, ci pentru noi, pentru că noi suntem în disconfort cu asta.
Din punct de vedere al rezultatelor pe care le obții ca practicant de mindfulness, sunt ele mai rapide sau mai semnificative atunci când faci exercițiile de unul singur, față de o practică în grup?
Depinde de oameni. E ca la sport. Unii au nevoie de grup. Are și plusuri, și minusuri orice variantă. Când ești singur, ești autonom. Pentru unii, grupul motivează, iar programul aceasta de 8 săptămâni are rolul unui impuls – ești într-un grup, îți cunoști colegii și te simți în siguranță, sunteți împreună. Și dacă vezi că mintea îți funcționează într-un fel, poți face comparație cu alții și asta îți permite să ai alte perspective. E o experiență umană puternică. Dar poți practica mindfulness și singur: există aplicații, există cursuri online, nu ai neapărat nevoie de un trainer să faci mindfulness, poți să faci și singur.
Vorbiți de multă vreme despre mindfulness și îl practicați. Ce nu s-a spus încă despre mindfulness și ar trebui să se știe?
Putem să spunem milioane de lucruri, dar important este să-l practicăm. Întrebat de cineva care e, totuși, secretul mindfulness, Jon Kabat-Zinn i-a răspuns simplu: Just do it!
Dacă ar fi să alegeți un singur beneficiu în urma practicării mindfulness, care ar fi acela? Ce v-a adus mindfulness?
Am o altfel de relație umană și cu mine, și cu alții. Mi-am schimbat perspectiva legată de (pre)judecăți – să nu mai judec. Asta mi-a adus o eliberare și o bucurie enorme. Fără să pierd din luciditate, chiar câștigând luciditate și claritate asupra lucrurilor.