Între mit și adevăr, cu Alina Uricec: atacurile de panică – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Din păcate, există multe neînțelegeri și presupuneri false despre atacurile de panică. Nu sunt puțini aceia care consideră că atacul de panică este o reacție mai intensă la o situație stresantă și, de multe ori, consideră că cei care au atacuri de panică sunt persoane slabe care nu își pot controla emoțiile. Este însă important să înțelegem că anxietatea sau nervozitatea resimțite în legătură cu anumite situații stresante de viață nu sunt același lucru cu a avea un atac de panică și că, deși unii oamenii pot învăța să gestioneze aceste atacuri, nu au control asupra faptului că le experimentează. În cele ce urmează, am încercat, cu ajutorul colegei noastre Alina Uricec, psiholog clinician, să demontăm câteva mituri pe care am putea să le întâlnim în conversațiile legate de atacurile de panică.

Atacul de panică nu este cu adevărat o problemă de sănătate mintală, este doar un moft al celor care au prea mult timp liber. 

FALS. Atacurile de panică sunt cel mai frecvent simptom asociat cu tulburarea de panică, însă ele pot apărea și în cazul altor tulburări de sănătate mintală, precum agorafobia, tulburarea bipolară, depresia, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea de anxietate socială, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de stres post-traumatic sau fobia. 

Conform Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediția a cincea (DSM-5), un atac de panică se caracterizează printr-un „val de frică intensă sau disconfort intens care atinge un vârf în câteva minute“ și include patru sau mai multe dintre următoarele simptome: 

  • ritm cardiac accelerat sau palpitații cardiace
  • dureri în piept
  • senzație de sufocare 
  • depersonalizare (detașare de propriul sine) și de-realizare (senzații de irealitate)
  • transpirație excesivă
  • teama de a muri
  • teama de a pierde controlul și/sau de a înnebuni
  • greață sau dureri abdominale
  • respirație scurtă
  • tremurături
  • parestezii

Prezența a mai puțin de patru simptome dintre cele enumerate mai sus poate fi considerată un atac de panică cu simptome limitate.

Atacurile de panică se pot întâmpla și ca răspuns la evenimente specifice sau situații stresante și deși mulți dintre noi putem experimenta un atac de panică o dată sau chiar de câteva ori în timpul vieții, acest lucru nu înseamnă că suferim de o tulburare a sănătății mintale. Pentru ca un astfel de diagnostic să fie pus trebuie ca atacurile de panică să fie recurente, neașteptate și să existe perioade lungi de teamă permanentă legată fie de posibilitatea de a suferi alte atacuri de panică, fie de repercusiunile unor astfel de atacuri. 

Atacul de panică este simptomul oamenilor slabi și prea sensibili la provocările minore ale vieții

FALS. Cu toții putem experimenta atacuri de panică de-a lungul vieții atunci când trecem prin perioade foarte stresante și când simțim că nu avem resursele necesare pentru a face față. Este adevărat însă că unele persoane sunt mai predispuse (prezintă o vulnerabilitate specifică) să dezvolte atacuri de panică, dar acest lucru este general valabil pentru orice afecțiune medicală (în aceeași logică, unele persoane sunt mai predispuse decât altele să facă diabet sau o boală cardiacă). Cauzele exacte ale atacului de panică nu sunt cunoscute, însă conform modelului bio-psiho-social există o serie de factori care participă la dezvoltarea unor astfel de atacuri – structura chimică a creierului, genetica și istoricul familial, contextul de viață (gradul de stres la care am fost supuși), personalitatea și temperamentul.

Atacul de panică este un indicator al faptului că am înnebunit. 

FALS. Atunci când avem un atac de panică nu este neobișnuit să simțim o lipsă acută de control și să ne temem că ne „pierdem mințile“. În astfel de situații poate apărea gândul că „am înnebunit“ sau „o să înnebunesc“, mai ales dacă atacul de panică este însoțit de simptome de depersonalizare sau de-realizare. Acesta este însă un gând automat negativ, care apare pe baza unor informații insuficient prelucrate la nivel cognitiv și a unor erori de gândire (ex. gândirea catastrofică). Este important să reținem însă că acest gând nu este altceva decât o plăsmuire a minții noastre și nu reprezintă realitatea. 

Bărbații nu fac atacuri de panică, doar femeile sunt vulnerabile la această problemă de anxietate. 

FALS. Atacul de panică este un fenomen care afectează calitatea vieții persoanelor indiferent de gen. În decursul unui an, 30‑40% din populația generală va experimenta un atac de panică. Studiile de specialitate au pus însă în evidență faptul că prevalența tulburării de panică este mai ridicată la femei. Conform cercetărilor femeile sunt de trei până la patru ori mai predispuse decât bărbații să întrunească diagnosticul de tulburare de panică (Pollack 2005). În literatura de specialitate sunt sugerate mai multe motive pentru aceste discrepanțe – strategii de rezolvare a problemelor diferite între bărbați și femei, acceptabilitate culturală mai mare a atacului de panică în cazul femeilor, influențe hormonale și altele (Barlow, 2002) 

Oamenii care au atacuri de panică vor doar să atragă atenția familiei și a celor din jur. 

FALS. Acest mit poate fi extrem de descurajant pentru persoanele care se luptă tulburarea de panică și alte tulburări psihice în care atacul de panică este prezent. 

Atacurile de panică, mai ales în cazul unui diagnostic de tulburare de panică, au un impact debilitant asupra vieții oricărei persoane (la fel ca multe afecțiuni psihice). Persoanele care suferă de tulburare de panică se îngrijorează permanent în legătură cu atacurile pe care le-ar putea suferi în viitor și asupra cărora simt că nu au niciun control. Mai mult, ele încep să se teamă și să evite tot ceea ce seamănă cu simptomele panicii și induce senzații similare, inclusiv emoțiile pozitive, precum bucuria și entuziasmul. Viața lor se petrece sub imperiul fricii și într-o permanentă așteptare a următorului atac care îi va lăsa simțindu-se neputincioși și lipsiți de speranță. 

Nu există tratament pentru atacurile de panică. 

℗PUBLICITATE



FALS. Mai multe clase de medicamente (antidepresive și anxiolitice) s-au dovedit utile pentru reducerea simptomelor în cazul atacurilor de panică, însă este adevărat că după întreruperea acestora simptomele de panică pot reapărea. 

Pe de altă parte, studiile au arătat că terapia cognitiv-comportamentală reduce simptomele de panică, crește calitatea vieții și are rezultate mai bune pe termen lung decât medicația. Într-un studiu (Barlow și colab., 2000) realizat în mai multe locații, care a comparat tratamentul cu un antidepresiv (imipramină) și terapia cognitiv-comportamentală, pacienții care au mers la terapie au avut cele mai scăzute rate de recidivă.

În stabilirea tratamentului este necesar însă ca fiecare pacient să fie evaluat cu atenție, pentru a clarifica în mod riguros simptomele și magnitudinea acestora. În situația existenței unor forme severe de tulburare de panică se poate începe cu tratament medicamentos care, ulterior, poate fi retras, în timp ce se continuă terapia cognitiv-comportamentală.

Copiii nu pot avea atacuri de panică, acestea apar exclusiv la adulți. 

FALS. Deși tulburarea de panică debutează, în general, la adolescență, pot exista și situații în care copii de vârstă mai mică sau aflați la preadolescență să prezinte atacuri de panică. Este adevărat că incidența atacurilor de panică în cazul copiilor este foarte redusă și, totodată, în cazul lor, acestea sunt și mai dificil de diagnosticat.

La fel ca adulții, și copii au fricile lor – fie că este vorba de monstrul din dulap (fricile copilăriei mici), fie că resimt anxietate vizavi de un test la școală sau se tem că nu vor reuși să își facă prieteni în noul colectiv. Aceste temeri sunt normale, dar atunci când nivelul anxietății depășește un anumit prag și observăm că ai noștri copii evită unele activități și nu mai simt bucurie în anumite contexte plăcute, atunci e bine să investigăm. O anxietate ridicată legată de anumite situații, dacă nu este abordată, poate duce la atacuri de panică care, în cazul copiilor, se pot manifesta prin bătăi puternice de inimă, respirație sacadată, tremurături, senzație de amorțeală sau vertij. Atunci când un copil a avut două sau mai multe astfel de episoade și este îngrijorat de faptul că se vor repeta, se poate lua în calcul un diagnostic de tulburare de panică.

Majoritatea atacurilor de panică durează între 5 și 20 de minute. 

ADEVĂRAT. Atacurile de panică se instalează brusc și sunt scurte, rareori durând mai mult de treizeci de minute, nivelul maxim de anxietate fiind atins în primele zece minute. Persoanele care suferă de atacuri de panică rămân însă cu o senzație de anxietate de fond între atacuri, care poate evolua în anxietate anticipativă persistentă, legată de posibilitatea de a suferi noi atacuri.

Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de intervenție eficientă în tratamentul atacurilor de panică. 

ADEVĂRAT. Studiile de eficiență asupra intervențiilor cognitiv-comportamentale pentru tulburarea de panică au evidențiat rezultate extrem de favorabile (o eficiență de 75-90%). Spre deosebire de tratamentul medicamentos, care acționează la nivel chimic și al cărui efect se menține doar atât timp cât medicația este continuată, terapia cognitiv-comportamentală aduce schimbări la nivelul cogniției pacienților. Aceste schimbări sunt corelate cu reducerea simptomelor și se păstrează și după ce terapia s-a finalizat. 

Studiile de evaluare au arătat că beneficiile terapiei s-au menținut și la doi ani după terminarea intervenției psihoterapeutice, iar acest progres poate fi păstrat în continuare, cu ședințe de întreținere programate o dată pe lună. 

Exercițiile de respirație conștientă și practica mindfulness sunt utile în gestionarea atacurilor de panică. 

ADEVĂRAT. Multe dintre persoanele care suferă de atacuri de panică pot avea hiperventilație în timpul unui atac – respirație rapidă și superficială. Pentru că se tem că „își pierd suflul“, aceste persoane ajung să-și intensifice simpomele. Astfel, tehnicile de respirație conștientă (respirație lentă, abdominală) și mindfulness sunt foarte importante pentru a reduce riscul general de hiperventilație și pentru a ridica pragul de sensibilitate la atacurile de panică. Totuși, este recomandat ca exercițiile de respirație profundă să nu fie începute în timpul atacurilor de panică, deoarece controlul respirației nu va putea întrerupe un ciclu al panicii care a început deja. Totodată, există riscul ca relaxarea să fie utilizată drept modalitate de evitare a consecințelor temute ale atacurilor de panică (comportament de control).

Tehnicile de respirație conștientă și mindfulness sunt abordate împreună cu clienții în cadrul intervențiilor cognitiv-comportamentale bazate de mindfulness (MBCT –Mindfulness-based Cognitive Therapy). În timpul sesiunilor de terapie, prin exersarea atenției la senzațiile fizice în detaliu (de exemplu, respirație, atingere sau mișcare), pacienții pot face mai bine față situațiilor în care au tendința de a catastrofiza. În momentul în care au senzații corporale incerte (de exemplu, palpitație) sau atunci când sunt expuși unor situații care au potențialul de a declanșa un atac de panică (de exemplu, călătoria cu transportul public), pacienții pot deveni mai conștienți și își pot gestiona mai eficient gândurile automate negative (ex: „Am un atac de cord“, „Voi muri“, „Voi pierde controlul“) folosind tehnici de mindfulness.

Pentru mai multe informații, vă recomandăm următoarele volume: Atacurile de panicăAnxietateaTratamentul tulburării de anxietate generalizatăMindfulness urban.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută