fbpx
skip to Main Content

Probabil că nu mai există nicio persoană care să nu fi auzit de ADHD. Specialiștii vorbesc despre această tulburare, oamenii se identifică cu criteriile de diagnostic, iar adesea cei din jur consideră că noi, copiii sau nepoții noștri sau altcineva suferă de ADHD. Așadar, am invitat-o pe Ana Băiescu, psiholog și psihoterapeut, să ne spună ce este adevărat și ce este fals atunci când vine vorba despre ADHD. Iată răspunsurile ei. 

ADHD-ul este „boala“ copiilor nedisciplinați. 

FALS. Nedisciplinați, neastâmpărați, răsfățați, leneși sunt doar câteva etichete pe care le lipim pe sufletele copiilor. Ca terapeut relațional, susțin conștientizarea faptului că starea de bine și sănătatea țin de calitatea relațiilor pe care le-ai avut și le ai cu cei din jurul tău. De fapt, copiii problematici sunt problematici pentru că le lipsesc abilitățile de a nu fi problematici, după cum spune Ross W. Greene în cartea sa, Pierdut și regăsit. Cum îi ajutăm pe elevii cu probleme comportamentale? Este important de precizat că această tulburare nu este o invenție recentă a unor specialiști (medici, psihologi) și că sunt date în acest sens, care fac referire la „deficit atențional“ încă din anul 1775 (Melchior Adam Weikard).

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate este o problemă de sănătate mintală extrem de importantă la nivel global, cu o prevalență estimată între 5,3% și 7,1%, fiind mult mai frecvent diagnosticată în rândul copiilor și adolescenților. Principalele simptome ale acestei tulburări includ tipare de lipsă de atenție și hiperactivitate sau impulsivitate ridicate, care afectează funcționarea normală a persoanelor pe mai multe paliere, precum relațiile sociale sau performanțele educaționale. În plus, studiile au arătat că această tulburare este asociată și cu costuri economice ridicate la nivel de societate, atât în cazul în care apare la copii, cât și în cazul adulților.

ADHD este o tulburare specifică copilăriei și nu are nicio legătură cu adulții. 

FALS. Conform ADHD Institute, prevalența  globală a ADHD-ului este de 3-7% la copii și adolescenți, cu o medie de 3,4% la adulți. Tulburarea deficitului de atenție (ADD) a devenit un subiect foarte controversat în ultimii ani. Evoluția ADHD este variabilă în funcție de severitatea simptomelor, mediul în care este copilul (familial, școlar, grupul de prieteni), de intervenția medicală și psihologică. În general, sub tratament corespunzător (când este necesar), evoluția este favorabilă și copilul își atinge potențialul. Pentru majoritatea tinerilor, simptomele sunt minime sau absente, odată intrați în perioada de adult tânăr (19-21 ani). Există însă și un număr de persoane adulte care suferă de ADHD.

Spre deosebire de băieți, fetele nu au ADHD. 

FALS. Cele mai cunoscute simptome legate de ADHD sunt hiperactivitatea, mișcarea excesivă, inabilitatea de a sta locului și, în general, aspectul perturbator al comportamentului atât în clasă, cât și în familie, la locul de joacă etc. Acest comportament este mult mai specific băieților. Fetele prezintă frecvent simptome mai subtile, mai dificil de depistat, dar la fel de importante din punct de vedere al consecințelor. Dar multe fete pot sta liniștite, părând visătoare și luptându-se să termine o sarcină sau să-și organizeze viața. Aceste simptome discrete fac tulburarea adesea greu de recunoscut și multe fete nu sunt diagnosticate, uneori chiar și până la vârsta de adult. Conform clasificării acestei tulburări, fetele se încadrează, cel mai frecvent, la tipul predominant cu deficit de atenție și mai rar manifestă hiperactivitate-impulsivitate, dar comportamentul este diferit față de cel al băieților.

Persoanele cu ADHD manifestă următoarele trei dificultăți: deficit de atenție, hiperactivitate și probleme de management al impulsului.

ADEVĂRAT. Tulburarea deficitului de atenție are o varietate mare de simptome, de la urgență perpetuă, dificultăți de concentrare, durere emoțională, umor auto-depreciativ, probleme în relații, stimă de sine scăzută, neliniște și singurătate. Potrivit lui Gabor Maté, cele trei caracteristici majore ale ADD/ADHD sunt dificultatea de menținere a atenției, hiperactivitatea și controlul deficitar al impulsului. Cartea scrisă de Gabor Maté, Minți împrăștiate pornește de la experiența proprie din anii de practică, dar și de la studiile de cercetare din domeniu. Modul în care scrie autorul oferă speranță pentru persoanele care se confruntă cu această afecțiune. Cadrele didactice, specialiștii, părinții pot să-și clarifice, prin această lectură, aspectele prin care experiențele timpurii modelează biologia și psihologia creierului uman. În acest sens îmi vin în minte cuvintele unui copil de grădiniță, pe care le-am auzit în cabinet: „Eu știu că nu este corect să lovesc copiii, dar cotul meu nu ascultă de mine“ (impulsivitatea în cuvinte sau comportamente). Alteori, pot să apară bătăi ușoare cu degetele de la mâini sau picioare, ros unghii, dinți care mușcă interiorul gurii. Uneori, vorbit excesiv (porecle: pasărea vorbitoare). Un copil spunea: „Sunt separat de oameni și mă tem că dacă nu muncesc din greu să stabilesc contactul cu ei, mă vor lăsa singur. Nu știu să fac asta decât prin cuvinte. Nu cunosc altă cale.“

Copiii sau adulții care suferă de ADHD au provocări serioase în îndeplinirea responsabilităților și adesea sunt criticați de către cei din jur.

ADEVĂRAT. Deseori, copiii sunt supuși criticilor și făcuți de rușine în fața celorlalți. Lentila prin care îi percepem pe acești copii va influența enorm atitudinea pe care ne-o asumăm față de ei și strategiile pe care le adoptăm în demersurile de a-i ajuta.

℗PUBLICITATE



Copiii sau adulții ajung adesea la o deconectare automată, nedorită, o frustrantă stare de non-prezență a minții. În cazul copiilor, pare că brusc nu au văzut și nu au auzit nimic din ceea ce se întâmplă. Distragerea atenției nu este consecventă: în unele activități, copilul se poate concentra (hiperconcentrare, atenție pasivă, fără efort – TV sau jocuri video), în altele, în care este nevoie de atenție activă, are nevoie de o motivație suplimentară.

Cel mai des este vorba despre lene, în cazul unor persoane, dar le place să spună că suferă de ADHD. 

FALS. Dificultățile de concentrare le pot afecta copiilor performanța școlară, iar aceștia sunt deseori încadrați în categoria copiilor „leneși“, cadrele didactice concluzionând că „ar putea, dar nu vor să învețe“. De fapt, copiii cu ADHD realmente nu pot să își mențină atenția suficient timp și simt în permanență nevoia să se miște, să facă ceva, să verbalizeze.

Psihoterapia și managementul comportamental reprezintă strategii de intervenție utile în gestionarea ADHD-ului. 

ADEVĂRAT. O abordare specifică o constituie terapia comportamentală. Aceasta se realizează, la îndrumarea medicului psihiatru sau a psihologului clinician, cu un psihoterapeut specializat în programe de intervenție cu copiii. În cadrul terapiei, copilul învață un mai bun control al activității și impulsivității – el învață să își adapteze mai bine comportamentul în funcție de situație, să amâne unele acțiuni și imbolduri pentru când este mai potrivit. Sunt antrenate diferite funcții executive, atenția și concentrarea, capacitatea de organizare și planificare, recunoașterea, exprimarea și reglarea emoțiilor (răspunsul la situații dificile emoțional). Părinții și familia sunt și ei implicați atât pentru a învăța noi moduri de comportament mai utile pentru copil, cât și pentru a primi informații despre provocările și punctele forte ale copilului lor. În terapie, învățarea se produce prin joc și recompense, gradat, astfel încât copilul să fie motivat și să meargă cu plăcere. Tot ce se acumulează în terapie trebuie exersat și implementat de părinți acasă, pentru a determina o schimbare de durată.

Fiecare persoană cu ADHD ar trebui să beneficieze de tratament medicamentos. 

FALS. Medicamentele niciodată nu trebuie să fie singurul tratament și nici măcar prima opțiune. Scopul medicației nu este să controleze comportamentul copilului sau al adultului, ci să-l ajute să se concentreze, pentru a-și îmbunătăți funcționarea în diferite medii; tratamentul este justificat într-un context clinic și de evaluare complexă (inclusiv medicală) a persoanei, respectiv copilului.Tratamentul în ADHD include diferite linii, care se utilizează, de obicei, în combinație (medicația, terapia psihologică, psihoeducația familiei). Tratamentul medicamentos este recomandat, monitorizat și ajustat periodic de către psihiatrul de copii. Inițial, se poate începe cu terapia psihologică (comportamentală) și dacă aceasta nu determină suficiente schimbări sau nu este posibilă efectuarea ei, se recomandă evaluarea medicală și medicul decide medicația. În funcție de severitatea problemelor și de impactul lor asupra dezvoltării copilului, medicația poate fi începută înainte sau după inițierea psihoterapiei.

Modificarea factorilor de mediu și limitarea stimulării exagerate din partea mediului este, de asemenea, un aspect important al intervenției în ADHD.

ADEVĂRAT. Gabor Maté pune accentul pe mediul social și emoțional (importanța relației de atașament), care, spune el, joacă un rol esențial atât în dezvoltarea, cât și în vindecarea acestei afecțiuni. Practic, cu toate că nu ignoră faptul că genetica poate juca un rol în predispoziția unei persoane la ADD/ADHD, el pune accentul pe lucrurile pe care le putem controla: schimbările de mediu, dinamica familială și stilul parental. De asemenea, mediul fizic și cel spiritual (autoeducarea) sunt condiții necesare formării unor noi circuite la nivel cortical, deoarece mintea umană poate forma noi moduri de relație cu lumea și cu sinele. Pe lângă aceste aspecte, igiena somnului, nutriția, exercițiul fizic, timpul petrecut în natură, sarcinile în afara programului (evitarea supraîncărcării), timpul de recreere, exprimarea creativă, meditație și mindfulness reprezintă alte aspecte importante ale intervenției. 

Persoanele diagnosticate cu ADHD pot trăi o viață de calitate dacă beneficiază de terapie comportamentală și dacă beneficiază de susținerea celor din jur.

ADEVĂRAT. Gabor Maté consideră că problemele comune ale persoanelor cu ADD/ADHD sunt frica de intimitate și angajamentul și insistă ca medicii și psihoterapeuții să le ia în calcul și să le abordeze în lucrul cu pacienții. Autorul vorbește despre tratamentul traumelor timpurii și cum, datorită plasticității creierului, ele pot fi reparate și vindecate. El consideră că, în ciuda impactului pe care îl au experiențele dificile din perioada de dezvoltare, mai târziu în viață, un mediu diferit și identificarea nevoilor sănătoase pot face minuni în ceea ce privește remodelarea tiparelor învățate.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută