fbpx
skip to Main Content

Atunci când vine vorba despre bullying, avem tendința de a empatiza, de regulă, cu copilul pe care-l punem în rolul de „victimă“ și ne imaginăm că cel din rolul „agresorului“ ar trebui agresat la rândul lui, pentru a-și învăța lecția. Dar psihologia relațională ne arată că această atitudine nu este benefică pentru nimeni, că agresivitatea asupra copiilor generează, adesea, și mai multă agresivitate din partea acestora și astfel intrăm într-o reactivitate comportamentală în urma căreia toată lumea are doar de suferit. Pentru a afla mai multe despre cum ne putem schimba perspectiva asupra fenomenului de bullying, am invitat-o pe Andra Stoian, psiholog și consultant în parenting, să ne ajute să înțelegem diferența dintre ce este adevărat și ce este fals atunci când vorbim despre hărțuirea sau agresivitatea fizică, emoțională și relațională dintre copii.     

Comportamentele violente sunt un indicator al faptului că un copil nu-și poate gestiona singur durerea și suferința emoțională.

ADEVĂRAT. Până la finalul adolescenței, partea rațională a creierului nostru, cortexul prefrontal, nu este pe deplin dezvoltată. Așadar, copiii nu au acest filtru al reacțiilor și al comportamentului și au nevoie de ghidaj și multă răbdare din partea părinților pentru a-și putea recunoaște, numi și astfel liniști emoțiile dificile pentru ca mai apoi să poată învăța comportamente non-violente. Idei și strategii menite să dezvolte și să integreze creierul copiilor și să prevină sau să diminueze momentele dificile de tipul tantrumurilor putem găsi în cartea scrisă de Daniel Siegel & Tina Payne-BrysonCreierul copilului tău.

Bullying-ul este o exprimare a lipsei de abilități în gestionarea propriilor emoții și un slab autocontrol. 

ADEVĂRAT. Pe lângă dificultățile de gestionare a propriilor emoții, copiii care agresează alți copii sunt adesea nesiguri și au în familie experiențe similare, traume etc. Mai multe studii menționează o serie de caracteristici care se regăsesc la copiii înclinați să agreseze: dorința de a controla și a domina, lipsa empatiei, nevoia de putere, căutarea recunoașterii statutului lor de către alți copii, plăcerea de a vedea victima suferind, tulburări de comportament ș.a.m.d. (Olweus, 1993, Pregrad, 2015 etc.). 

Copiii care sunt violenți cu alți copii ar trebui aspru pedepsiți.

FALS. Pedepsele, chiar și atunci când nu includ violență fizică, mai degrabă întăresc comportamentul violent și promovează agresiunea. În cartea sa The Bully, The Bullied, and the Bystander, Barbara Coloroso menționează că prin pedeapsă, agresorul învață „să fie mai agresiv și să provoace mai mult rău. Cu siguranță acesta își va rafina metoda de agresiune astfel încât să nu mai fie văzut, să nu mai poată afla nici cei mai atenți și buni observatori adulți. Mai mult decât atât, pedeapsa degradează, umilește și dezumanizează copiii – mie îmi sună a bullying.“

Expunerea la violență și bullying afectează semnificativ stima de sine a copilului, încrederea acestuia în relații și capacitatea sa de învățare.  

ADEVĂRAT. Bullying-ul are un impact negativ asupra tuturor persoanelor implicate: victime, agresori, martori. Sanders et al. (2004) a alcătuit o listă a consecințelor acestui fenomen: tulburări psihice, comportament delincvent, respingerea semenilor, criminalitate, violență ulterioară. Pentru agresori, există un risc mai mare de comportament antisocial și delincvent în perioada adolescenței (Olweus, 1992), iar pentru victime depresia este cea mai întâlnită problemă. Copiii care sunt victime ale bullying-ului vor suferi de anxietate, rușine și vinovăție, probleme de stimă și încredere în sine, frica de a avea noi prieteni și chiar de a merge la școală – așadar, și capacitatea de învățare, prezența la ore și rezultatele școlare vor fi afectate.

O parte din reacțiile agresive pot fi explicate și prin imaturitatea creierului la copii și adolescenți, și prin o slabă susținere parentală. 

ADEVĂRAT. Abuzul în familie, violența între părinți și copii, indisponibilitatea emoțională a părinților și lipsa unor reguli în familie și a unui ghidaj necesar acestora pot duce către reacții agresive din partea copiilor. În plus, partea creierului responsabilă de moderarea comportamentului social, de luarea deciziilor și de activități cognitive complexe ajunge la maturitate abia în jurul vârstei de 25 de ani, așadar, până atunci, susținerea parentală și educația socio-emoțională sunt esențiale pentru însușirea unor comportamente nonviolente.

Copiii care manifestă comportamente de bullying au fost sau sunt victime ale violenței sau ridiculizării la rândul lor. 

℗PUBLICITATE


ADEVĂRAT. Într-o situație de bullying, toți copiii sunt victime. De cele mai multe ori, agresorii au fost sau sunt victime ale violenței sau ale bullying-ului și ajung să se ferească de această suferință prin ascunderea slăbiciunilor și inițierea atacurilor. Totodată, bullying-ul mai poate apărea și din presiunea egalilor sau din dificultăți de gestionare a furiei și a impulsurilor.

Cultivarea inteligenței emoționale și relaționale în rândul copiilor poate fi soluția cea mai bună în stoparea bullying-ului. 

ADEVĂRAT. Știm că orele de educație socio-emoțională și de mindfulness au efecte clare asupra reducerii comportamentelor agresive pentru că elevii învață să își gestioneze aceste impulsuri și să empatizeze cu colegii.

Un alt program foarte complex de combatare a bullying-ului care s-a dovedit de succes este dezvoltat de Olweus și are, printre componente, necesitatea existenței în școală a unui set de reguli clare, discutate cu toți elevii și părinții și afișate peste tot: (1) Nu îi vom agresa pe colegii noștri. (2) Vom încerca să-i ajutăm pe elevii care sunt agresați. (3) Vom încerca să-i includem pe elevii care sunt excluși. (4) Dacă știm că cineva este agresat, îi vom spune unui adult din școală și unui adult de acasă. Ce este esențial de știut atunci când ne propunem să luptăm împotriva acestui fenomen este că e nevoie de un efort constant și integrat, de intervenție și de răbdare din partea tuturor actorilor implicați: părinți, copii, școli (profesori și conducere). Conform sintezei realizate de Smith a cercetărilor pe acest subiect, cel mai eficient mod de a îmbunătăți starea de bine și siguranța elevilor este intervenția întregii școli.

Terapia familiei este o opțiune bună pentru a reduce violența și a cultiva încrederea între copii și părinți. 

ADEVĂRAT. Studiile efectuate pe mai multe abordări de terapie de familie ne dovedesc că în urma acestui proces există reduceri semnificative ale comportamentului violent, abilitățile parentale sunt îmbunătățite, iar rezultatele academice ale copiilor sunt mai bune. Terapia familiei are șanse crescute de succes atât timp cât toți cei implicați sunt cooperanți, își doresc să își îmbunătățească relațiile cu ceilalți membri și depun efort în acest sens, astfel încât aceștia au șanse să se înțeleagă mai bine unii pe alți și să rezolve dificulățile cu care se confruntă.

Conversațiile sigure și deschise (mediate de un profesor sau psiholog) sunt o modalitate bună de a-i ajuta pe copii să înțeleagă durerea provocată, cât de mult au greșit și cum ar putea gestiona o situație conflictuală pentru viitor.     

ADEVĂRAT. Așa cum am menționat anterior, cultura școlară este una dintre cheile stopării fenomenului de bullying. Mai mult decât a interveni asupra unei singure persoane (adesea agresorul), ce poate fi foarte util este să dezvoltăm un mediu școlar prietenos pentru toți copiii. Elevii nu pot reuși singuri, e nevoie să le fie facilitate discuțiile de către profesori și consilieri școlari, iar administrația școlii și părinții sunt de asemenea esențiali în acest proces.

Copiii au nevoie să fie abordați cu empatie și limite, pentru a dezvolta un sine sănătos și a învăța să trăiască în armonie unii cu ceilalți.  

ADEVĂRAT. Așa cum ne învață disciplina pozitivă, pentru o dezvoltare armonioasă, copiii au nevoie de căldură și structură: siguranță fizică, siguranță emoțională și atașament sigur și, în același timp, ghidaj, informație și limite. Câteva dintre abilitățile care ne ajută să învățăm despre emoțiile noastre, să empatizăm cu cei din jur, să avem relații mai sănătoase și să știm să gestionăm situațiile dificile ce pot apărea – conflicte, nedreptăți, impulsuri agresive – sunt, pe de o parte, siguranța, protecția și iubirea iar, pe de altă parte, regulile argumentate, sprijinul, abilitățile de soluționare a problemelor și exprimarea opiniei. Dacă reușim să fim alături de copiii noștri prin dezvoltarea acestor caracteristici, cei mai mulți dintre ei, în cele mai multe cazuri, vor ști să facă alegerile potrivite atât pentru ei, cât și pentru cei din jur.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută