fbpx
skip to Main Content

În zilele noastre, specialiștii vorbesc mult despre stres, anxietate, epuizare emoțională și procrastinare. Pentru a afla mai multe detalii științifice despre ce înseamnă a procrastina și cum anume ne afectează acest obicei cognitiv viața, am stat de vorbă cu Andreea Vrabie, psiholog și redactor al platformei paginadepsihologie.ro.

Procrastinarea presupune să lași pe mâine ce nu mai poți face astăzi. 

ADEVĂRAT și FALS. Procrastinarea nu presupune doar să lași pe mâine, ci să lași, întâi, pe mai încolo, apoi pe diseară, abia apoi pe mâine și pe urmă, poate, pe săptămâna viitoare. Cât despre „ce nu mai poți face“, și asta e relativ. De fapt, nu e vorba despre ce nu „mai poți“ face, ci despre ce nu te poți convinge să faci. Nu e vorba despre dificultatea reală a sarcinii, despre nivelul real de oboseală, despre lipsa reală de timp pentru îndeplinirea sarcinii. Toate aceste dificultăți sunt, în cele mai multe cazuri, doar percepute ca atare de creierul nostru și așa se face că devin de nesuportat. Prin urmare, e mai ușor să trăiești cu gândul că ai amânat sarcina, decât cu necesitatea rezolvării acesteia.

Când procrastinăm, evităm să facem ceea ce știm că ar fi important de făcut și ne consumăm timpul cu activități triviale. 

ADEVĂRAT. Procrastinarea reprezintă amânarea activităților pe care știm că le avem de făcut, fără să existe, neapărat, un motiv clar și rațional pentru care facem asta. Ne ascundem în spatele dificultății percepute a sarcinii (și zic „percepute“, pentru că nu este necesar ca sarcina să fie dificilă, ci doar să o „investim“ noi cu greutate), al neplăcerii pe care ne-o creează ea, al timpului suficient sau, dimpotrivă și paradoxal, scurt pe care-l mai avem pentru a o finaliza. O altă componentă importantă și care merită luată în considerare, atunci când vorbim despre procrastinare, este dificultatea individului de a-și amâna recompensa. Cu alte cuvinte, e mai ușor să te premiezi pe moment cu un serial, înainte de sarcina care-ți provoacă disconfort, decât să aștepți cine știe cât, pentru asta.

Libertatea de decizie și paradoxul alegerilor ne complică adesea viața, de aceea riscul de procrastinare este crescut. 

FALS, dar și puțin ADEVĂRAT. Într-adevăr, iluzia alegerilor ne complică viața, nu ne-o face mai simplă, așa cum am putea crede la prima vedere: tocmai de aceea și este o iluzie. Însă nu aș afirma chiar că este cauza procrastinării, întrucât asta ține mult mai mult de un discurs interior, decât de lucruri din exterior. Paradoxul alegerilor devine cauza procrastinării doar atunci când îl lăsăm noi să devină, la fel cum se întâmplă cu toate lucrurile din viața noastră: noi suntem cei care dăm valența de pozitiv sau negativ. Așadar, da, cele două aspecte de mai sus ne pot complica viața și ne pot împinge spre procrastinare, însă nu este necesar s-o facă.

Prin procrastinare ajungem să ne rănim din punct de vedere psihologic. 

ADEVĂRAT. Procrastinarea vine la pachet cu multă rușine și vinovăție. Cumulăm toate activitățile pe care trebuie să le facem sau pe care trebuia să le fi dus la bun sfârșit până în momentul prezent și le întoarcem împotriva noastră. De cele mai multe ori, gândurile sunt despre cât de leneș, de puțin motivat și de incapabil ești, ca persoană, de nu te poți urni să faci lucrurile care trebuie făcute. Procrastinarea vine, de asemenea, și cu multă anxietate (cercetările făcute până acum pe relația dintre cele două nu au reușit să demonstreze care dintre ele este cauza celeilalte, dar ce este clar, până în acest moment, e că sunt „prietene bune“ și că, unde e una, e și cealaltă), iar anxietatea duce la multă tensiune interioară și, în final, la epuizare. Am să repet asta de câte ori voi avea ocazia: procrastinarea nu este lene, este o problemă de natură psihologică, ce trebuie percepută și abordată ca atare. 

Procrastinăm în speranța că asta ne va ajuta să nu mai simțim anumite emoții neplăcute. 

ADEVĂRAT. Uneori, e ca și când am spera că, dacă amânăm suficient sarcina, atunci ea nu va mai trebui îndeplinită, însă aproape niciodată nu se întâmplă asta. Procrastinarea are întotdeauna un motiv, iar majoritatea dintre ele provoacă tensiuni interioare: fie că ți se pare că ce ai de făcut e prea greu sau prea ușor; fie că ai impresia că, oricât ai face, tot nu vei face bine, sau corect, sau „perfect“, așa că mai bine nu mai faci; fie că te gândești că nu știi de unde să apuci activitatea, tot ce vrea creierul tău este să te scoată din starea de disconfort (în care, dacă e să fim drepți, tot el te-a băgat). Atunci, încep să-ți vină în minte motivele pentru care ar trebui să amâni ce ai de făcut: e atât de greu, că, și dacă mă apuc acum, tot n-o să termin; e atât de ușor, că pot să mă apuc mai târziu; n-am să fac, oricum, bine ceea ce am de făcut, așa că pot să încep mai târziu, rezultatul va fi același; nu știu de unde să încep, mai aștept puțin, poate îmi vine vreo idee. Da, prin procrastinare eviți sentimentele neplăcute care vin odată cu sarcina, însă, în același timp, creezi altele, la fel de neplăcute, pentru că, indiferent de câte motive bune ai avea ca să amâni un lucru, ești cât se poate de conștient că asta nu e deloc o idee bună, iar sentimentul lăuntric de „treabă neterminată“ rămâne pe fundalul minții tale și-ți creează anxietate.

℗PUBLICITATE



Procrastinarea poate avea beneficii pe termen scurt, dar ne complică existența pe termen lung. 

FALS. Motivul pentru care nu sunt de acord că procrastinarea are beneficii pe termen scurt este faptul că acestea sunt niște false beneficii. Într-adevăr, sentimentul neplăcut care are legătură cu activitatea pe care o amânăm dispare și ne-am putea minți că îl înlocuim cu ceva plăcut (un serial, o plimbare, un joc pe calculator), însă în locul lui rămâne, după cum am spus și mai sus, altceva, mai subtil, mai greu de observat: anxietatea. Aceasta nu e de ajutor nici pe termen scurt, nici pe termen lung și „din cauza“ ei mi-e greu să spun că procrastinarea vine cu beneficii, indiferent de cât de superficiale ar fi ele. 

Procrastinarea este un obicei cognitiv specific doar adulților. 

FALS. Procrastinarea începe din școală, nu așteaptă întâi să terminăm studiile, iar procrastinarea academică este printre cele mai întâlnite probleme ale elevilor și studenților din toată lumea. Motivele procrastinării academice sunt cam la fel ca acelea pentru procrastinarea „clasică“, să-i spunem, cu mențiunea că, pe lângă ele, mai apar și teama de note, teama de reacția profesorului, comparația cu colegii (prin care cel care se compară nu iese niciodată bine) etc. Iar dacă ne uităm mai atent la aceste motive, putem foarte ușor să înlocuim „profesorul“ cu „șeful“ și „notele“ cu „recompensele“ de la job și să ne dăm seama că e vorba de același comportament disfuncțional, cu nimic diferit în copilărie și la adolescență, față de vârsta adultă. Ba mai mult, am putea argumenta chiar că procrastinarea este un comportament „deprins“ în școală (care este mediul cel mai propice pentru amânarea sarcinilor neplăcute), pe care-l ducem după noi în viața de adulți. 

Practica stării de prezență conștientă (mindfulness) poate reprezenta un mijloc eficient prin care să „rupem“ ciclul distructiv al procrastinării. 

ADEVĂRAT. Pentru că merge mână în mână cu anxietatea, procrastinarea poate fi „contracarată“ de tehnicile de meditație care ajută mintea să se relaxeze și să nu mai rumineze la tot felul de scenarii complicate și nerealiste. De obicei și în mod paradoxal, gândurile sunt cele care ne împiedică să vedem lucrurile cât mai clar și să acceptăm că „nu e dracul chiar atât de negru“, iar mindfulnessul ne ajută să facem liniște în minte. Abia când „e liniște“, ne putem concentra cu adevărat pe ceea ce avem de făcut, fără să mai fim bruiați de gândurile negative și sabotoare, și poate chiar începe să ne și placă. 

Pentru a scăpa de procrastinare, e necesar să dovedești autocompasiune și iertare de sine. 

ADEVĂRAT. În general, este foarte important să fim blânzi cu noi înșine (deși e greu, uneori), iar asta e valabil și când vine vorba de procrastinare. Primul instinct este, întotdeauna, să te critici, să spui despre tine că ești leneș, nemotivat, că nu ești în stare să te ții de treabă. O astfel de atitudine nu face decât să perpetueze sentimentele negative care vin odată cu procrastinarea. Însă, dacă ne uităm la noi înșine cu compasiune, dacă acceptăm că suntem oameni și că avem, la fel ca toți ceilalți, momente mai dificile, perioade mai leneșe, sarcini care ni se par mai complicate sau mai plictisitoare, atunci tensiunea psihologică se diminuează mai repede și putem fi mai realiști în legătură cu propriile resurse interioare.

Curiozitatea față de propriile stări emoționale și acceptarea acestora ne poate ajuta să procrastinăm mai puțin. 

ADEVĂRAT și FALS. Curiozitatea și acceptarea sunt două aspecte necesare, dar nu suficiente. Introspecția este o unealtă eficientă pe care o avem mereu la îndemână pentru a ne cunoaște și a ne înțelege mai bine pe noi înșine. Iar atunci când ne înțelegem mai bine, ne acceptăm mai ușor și reușim să observăm și să încercăm să ne modificăm comportamentele disfuncționale. Când înțelegi că procrastinarea are motive mai adânci decât credeai la prima vedere, când înțelegi și accepți că nu îți pot face plăcere toate activitățile din viața ta, când înțelegi și accepți că ești om, care are dreptul să greșească, atunci procrastinarea nu mai este o problemă atât de profundă. Însă simpla înțelegere și acceptare nu sunt suficiente pentru a ieși din tiparul disfuncțional al procrastinării. Acest proces presupune o muncă pe care o depui în primul rând cu tine, o perioadă în care te „forțezi“ să nu mai procrastinezi, fiindcă înțelegi, rațional, care sunt motivele pentru care faci asta și fiindcă un comportament fixat bine în tiparul nostru de funcționare are nevoie de timp și de răbdare pentru a fi modificat și îmbunătățit.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută