fbpx
skip to Main Content

Într-o perioadă în care oamenii au nevoie, mai mult ca niciodată, să se cunoască și să-și descopere resursele, este o dovadă de maturitate, curaj și responsabilitate să ne oferim libertatea de a spune „am nevoie de ajutor“. Dar apare și prima mare întrebare: „De ce fel de ajutor am nevoie?“ La nivelul simțului comun, oamenii adesea confundă psihologul cu psihiatrul, dar și terapeutul cu coach-ul. Iar pentru a înțelege ce înseamnă coachingul și, mai ales, ce este adevărat și ce este fals atunci când vorbim despre acesta, am invitat-o pe Cristina Oțel (trainer și life design coach) să ne explice următoarele mituri.

Coachingul este tot o formă de psihoterapie, dar aplicată de un expert în coaching. 

FALS. Coachingul e coaching, psihoterapia e psihoterapie. O diferență între cele două este plaja de timp pe care o adresează. Dacă în terapie e vorba mult despre trecut, despre integrarea unor experiențe sau reinterpretarea lor, despre vindecare și ușurarea bagajului invizibil pe care fiecare dintre noi îl cărăm în spate, coachingul e despre prezent și viitor, despre cum mergem înainte cu resursele pe care le avem deja și de care deseori nu suntem conștienți.

Coach-ul doar adresează întrebări și așteaptă ca răspunsurile să vină din partea clientului. 

ADEVĂRAT. Rolul unui coach este să fie un observator obiectiv, un partener de drum care nu poate fi dezamăgit și care să îi creeze clientului său spațiul pentru a explora în siguranță subiectele care îl preocupă, provocările, blocajele etc. Coach-ul îi pune acestuia întrebări care să îl ajute să devină mai conștient de sine, de gânduri, de emoții, de acțiuni, de tipare, de cuvinte pe care le folosește, de elemente ale limbajului corporal, pe care singur acesta nu reușește să le vadă; coach-ul pune întrebări care să îi provoace paradigmele clientului și întrebări prin care acesta să identifice acțiunile pe care le are de făcut și îl ajută să-și asume responsabilitatea pentru a le face. 

Între psiholog și coach nu există nicio diferență din punct de vedere profesional. 

FALS. Deși și coachingul presupune formări, urmarea unor școli acreditate și certificări, ca durată, procesul durează mai puțin și nu e nevoie de urmarea unei facultăți de mai mulți ani. ICF (International Coaching Federation) este organizația care promovează dezvoltarea globală a profesiei de coach, care susține un standard înalt de calitate în coachingul profesionist.

Coachingul este o intervenție de schimbare comportamentală cu efecte doar pe termen scurt. 

FALS. Coachingul nu e despre soluții pansament. Comportamentul e un efect, o consecință a ceva. Dacă abordăm lucrurile doar la nivel de comportament, schimbarea nu va fi una sustenabilă. În coaching ne uităm dincolo de comportament, la filtrele care l-au generat: gânduri, convingeri, emoții, valori etc. În plus, în calitate de coach, rolul meu este să îmi ajut clienții să își acceseze resursele și să „își ia zborul“, fără să mai aibă nevoie de mine.

Coachingul este centrat exclusiv pe tehnică și instrumente de schimbare comportamentală. 

FALS. Sigur că există metodă, tehnici și instrumente în procesul de coaching făcut corect. Din punctul meu de vedere, valoare multă vine și din conexiunea umană, din acea chimie și încredere, din spațiul sigur și fără judecată pe care coach-ul îl creează pentru client. E un sentiment aparte când cineva te întâlnește exact acolo unde ești, fără să aibă vreo agendă ascunsă.

℗PUBLICITATE



Între terapia cognitiv-comportamentală și coaching există multe asemănări. 

ADEVĂRAT. Și coachingul, și terapia cognitiv-comportamentală sunt forme de sprijin, prin care un specialist își ajută clientul să ajungă din punctul în care se află la un moment dat, în punctul în care vrea să ajungă. Ambele presupun întâlniri periodice de o anumită durată, în ambele se creează acel spațiu sigur și de încredere, în care clientul să poată explora. Fără să încalce standardele acestei profesii și respectându-și atribuțiile, un coach poate folosi instrumente din terapia cognitiv-comportamentală, analiza tranzacțională, terapia Gestalt, psihologia pozitivă etc.

Coachingul este despre a da sfaturi. 

FALS. În general, sfaturile sunt trecute prin filtrul celui care le oferă, iar asta le face de multe ori să nu fie cel mai bun răspuns pentru cel care le primește. E mult mai eficient să punem întrebări decât să dăm sfaturi, chiar și atunci când vine vorba de prieteni. Din start, treaba coach-ului nu e să dea sfaturi. Treaba lui e, printre altele, să asculte, să fie oglindă clară, să „pună pe masă“ ceea ce aude și vede, să creeze un spațiu sigur și să pună întrebări. În plus, coach-ul trebuie să creadă necondiționat în potențialul omului din fața lui de a-și rezolva problema. Dacă încearcă să îl ajute și să îi fie alături cu sfaturi, arată lipsă de încredere în abilitatea clientului de a se descurca singur.

Coachingul este dedicat exclusiv adulților, pentru copii și adolescenți este contraindicat. 

ADEVĂRAT, dacă vorbim de copii mici și coaching pur, pentru că ei nu sunt pregătiți pentru asta. FALS, dacă ne gândim la faptul că în coaching e vorba de a crea spațiu sigur, de a pune întrebări, de a asculta, de a oglindi, de a nu critica. Eu cred că părinții sau educatorii pot folosi întrebările de tip coaching cu copii (inclusiv preșcolari) și adolescenți. Ce sunt acestea? Ele sunt întrebări deschise, menite să îl ajute pe copil să exprime ce gândește sau ce simte, să privească lucrurile altfel, să le înțeleagă, să proceseze experiențe, să învețe despre el și despre lumea înconjurătoare. Pe copii îi putem ajuta să își formeze un altfel de tip de gândire, îi încurajăm să fie creativi, curioși, deschiși. Putem să le creăm acel spațiu sigur în care ei să exploreze, putem să îi ascultăm ca să îi înțelegem, nu ca să îi contrazicem, să îi ajutăm să își identifice propriile resurse în loc să le spunem noi de ce sunt sau nu sunt capabili.

Coach-ul este cel care controlează procesul unui program de coaching. 

FALS. Eu văd coachingul ca pe o barcă în care un coach și un client („coachee“) călătoresc împreună, iar vâslele sunt mereu la cel din urmă. Coach-ul nu își satisface propriile curiozități despre situația clientului, ci îl lasă pe client să conducă. El urmează, prin întrebări și observații, firul roșu pe care acesta i-l întinde. Agenda va fi mereu a clientului, obiectivele și rezultatele, la fel. Cu alte cuvinte, un coach bun te urmează, nu te conduce și nu ia decizii în locul tău. 

Coach-ul are o viață perfectă, fără de cusur, și, cu timpul pe care-l are, vrea să rezolve problemele altor oameni.

FALS. Coach-ul e un om. E deseori container emoțional pentru clienți, e acolo cu ei, cu totul. Oamenii care lucrează cu alți oameni nu sunt imuni la durere, ba, mai mult decât atât, cred că propriile experiențe și încercări îi ajută să asculte și să se conecteze mai bine pe ceilalți. De fapt, aș merge și mai departe și aș zice că nu îi poți ajuta pe alții, până nu ești dispus să treci prin anevoiosul proces de a te ajuta pe tine mai întâi. Tocmai faptul că știi cum e să fii vraiște și că lucrezi la a te accepta cu lumini și umbre te face să poți conține emoțiile clienților, să poți să fii acolo cu ei fără să îi judeci, să fii de nedezamăgit pentru ei.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
×Close search
Caută