Trădarea este cel mai mare coșmar pentru mulți dintre partenerii de cuplu. Dacă ne uităm la cum funcționează oamenii, vom observa că unii au tendința de-a maximiza efectele trădării, în timp ce alții le minimalizează. Pentru a face puțină lumină în ceea ce privește subiectul trădării, am selectat din cartea Infidelitatea, semnată de dr. John Gottman, câteva dintre explicațiile care ne pot ajuta să descoperim ce este adevărat și ce este mit atunci când vine vorba despre trădare.
Infidelitatea sexuală este singura fărâmă de trădare în cuplu.
FALS. Infidelitatea sexuală nu este singura breșă pe care o cauzează lipsa de încredere dintr-o relație de cuplu. Există și alte tipuri de trădare ce pot distruge viața unei familii. Iar celelalte forme ale trădării, deși pot fi la fel de nocive ca o aventură, mult prea adesea trec neidentificate ori sunt bagatelizate – inclusiv de către victimă. În cartea Infidelitatea sunt descrise zece forme de trădare în cuplu.
Devotamentul condiționat este, de asemenea, o formă de trădare.
ADEVĂRAT. Atitudinea predominantă în contextul acesta ar putea fi astfel formulată: „Sunt aici pentru tine… până când va apărea cineva mai de soi.“ Astfel de parteneri flirtează, le fac ochi dulci străinilor sau trimit diferite semnale că sunt disponibili, chiar dacă nu merg până la capăt. Deoarece nu sunt total dedicați relației, orice incident neprevăzut (de la o ceartă sau o gripă până la stresul datorat jobului) poate diminua intimitatea și sprijinul pe care celălalt îl primește. Și nu e deloc neobișnuit ca partenerul trădat să creadă că exact acești declanșatori constituie problema reală („Se teme că nu va obține promovarea aceea, la serviciu“), când, în realitate, superficialitatea devotamentului alimentează toate acele conflicte.
Aventura non-sexuală nu este trădare.
FALS. Se întâmplă destul de frecvent ca între doi oameni să se formeze o prietenie platonică, atâta vreme cât se văd zi de zi. Unii se referă la asta ca fiind „camaraderia de la locul de muncă“ și glumesc amintind de „soția sau soțul de la serviciu“, deși se pot clădi astfel de legături și la sala de fitness, în barul preferat sau la cafeneaua unde te oprești zilnic. De asemenea, te poți împrieteni cu cineva care are același hobby sau împreună cu care faci muncă voluntară. Astfel de relații sunt, prin definiție, non-sexuale, însă camarazii pot ajunge să afle în felul acesta detalii intime despre viața celuilalt. Să ai prieteni în diverse zone ale vieții nu semnifică neapărat o trădare. Dar iată care e regula de aur după care ar trebui să vă ghidați: dacă credeți că partenerul s-ar simți incomod văzând interacțiunile voastre cu această persoană sau că s-ar supăra din cauza confidențelor pe care i le-ați făcut altcuiva, atunci apropierea voastră de respectiva persoană e periculoasă.
Trădarea și minciuna pot merge mână-n mână.
ADEVĂRAT. Minciunile care sunt rostite pentru a menține pacea în cuplu ilustrează o breșă în ceea ce reprezintă încrederea lor. Deși dăunătoare, ele nu trebuie neapărat să distrugă o relație. Odată ce sunt scoase la lumină, puteți face eforturi pentru a rezolva dificultățile. Însă există un alt gen de minciună care ar trebui să vă îngrijoreze, dacă vine din partea soțului sau soției. Sunt oameni care mint în permanență. Mincinosul cronic mistifică adevărul chiar dacă nu există nicio amenințare la adresa relației. Minciuna nu apare din cauza partenerului și nici nu se datorează vreunei probleme în căsnicie. Ține, în mod fundamental, de caracterul celui care o fabrică.
Lipsa de activitate sexuală este o formă de suferință și de trădare.
ADEVĂRAT. Problema în speță are legătură cu comparațiile negative și cu lipsa de respect. Partenera sau partenerul nu se simte prețuit. De asemenea, există multe cupluri cu impulsuri sexuale care nu se potrivesc. În ultima vreme, au apărut câteva dovezi că circa 15% dintre cuplurile heterosexuale trecute de 45 de ani, pur și simplu, încetează să mai facă dragoste. Surprinzător e că, în general, bărbatul e cel care își pierde interesul pentru sex. Multe dintre respectivele cupluri declară că acest declin al dragostei sexuale nu le diminuează satisfacția conjugală. Dar dacă retragerea partenerului nu e abordată într-o manieră onestă și tandră, respingerea poate consuma relația.
℗PUBLICITATE
Lipsa de respect este tot o formă de trădare în cuplu.
ADEVĂRAT. Indiferent care ar fi stilul de comunicare al celuilalt, dacă îți induce ideea că ești în vreun fel inferior, înseamnă că te tratează cu lipsă de respect. O relație iubitoare nu înseamnă ca partenerul să te țină sub papuc. Înseamnă să vă țineți de mână. O atitudine disprețuitoare sau superioară ilustrează un abuz emoțional, dacă este exprimată prin porecle sau prin nesocotirea subtilă a voinței tale.
Orice relație de cuplu poate supraviețui trădării.
FALS. Întotdeauna m-am zbătut să fac lumină în ceea ce înseamnă „relație pe termen lung“ și să ajut cuplurile să aibă vânt în pupă spre o iubire cât mai sănătoasă și mai fericită. Cu toate acestea, sunt conștient că nu toate relațiile ar putea sau ar trebui, vrând-nevrând, să reziste după o trădare. În consecință, chiar și atunci când o relație de durată se încheie din motive reale, încrederea zdruncinată poate fi devastatoare. Iar pierderea se cere a fi jelită așa cum se cuvine, înainte ca foștii parteneri să-și continue viața separat.
Chiar dacă alegem despărțirea sau divorțul după o trădare, vindecarea este în continuare importantă.
ADEVĂRAT. A te vindeca după o relație care ți-a lăsat urme adânci în suflet e la fel de important ca a învăța cum să faci funcțională o relație. Dacă precedenta legătură amoroasă a eșuat, s-ar putea să vă fie cam greu să vă investiți încrederea în altcineva. Însă această precauție v-ar putea lăsa vulnerabili pentru tot restul vieții și măcinați de o singurătate sfâșietoare. O astfel de izolare dă naștere unor consecințe psihologice serioase, precum și unor repercusiuni fizice la fel de grave.
În genere, dedicăm mult prea puțin timp pentru sănătatea relației de cuplu.
ADEVĂRAT. Dacă oamenii ar fi sinceri cu privire la cât anume din timp îi acordă o atenție deplină perechii pe care și-au ales-o, s-ar vedea cu claritate că 50% e o estimare generoasă. În baza unor calcule precise, reieșite din studiile pe care eu le-am făcut în privința reparațiilor în cuplu, ar fi mult mai realist să presupunem că partenerul e disponibil pentru noi în circa 30% din timp. În restul de 70%, atenția îi este distrasă de copii, slujbă, treburi casnice, Dumnezeu, prețul litrului de benzină, emisiunea difuzată la TV, trecătorii care se zăresc prin fereastră sau campionatul de fotbal. Probabilitatea ca ambii parteneri să fie să fie disponibili simultan (presupunând că disponibilitatea fiecăruia este independentă de-a celuilalt) este de numai 9% (calculând 0.3 x 0.3 = 0.9). Asta înseamnă că, în 91% din timp, există un teren fertil pentru erorile de comunicare. Acestea fiind spuse, se înțelege de ce ambii parteneri vor da de bucluc.
Asumarea responsabilității este o regulă de aur pentru fiecare partener de cuplu, după câte o interacțiune negativă sau o ceartă.
ADEVĂRAT. N-ar avea niciun rost să vă ascundeți pe după deget, căutând ceva care să vă scuze pentru cum v-ați purtat în actualul conflict de cuplu. Și nici să aruncați vina în seama copilăriei. Ridicați-vă la nivelul rolului pe care-l aveți de jucat în prezent. Printre cele mai frecvente contribuții nocive pe care oamenii le recunosc se numără: sensibilitatea exagerată, critica și defensiva, apoi victimizarea și lipsa de ascultare. Iar după ce vă asumați responsabilitatea, rugați-vă partenerul să vă ierte în mod specific pentru comportamentul respectiv. În astfel de momente, puteți vedea dacă reușiți să descrieți în fața celuilalt rolul pe care l-ați jucat în incidentul regretabil petrecut între voi. Evident, și partenerul ar trebui să procedeze fix la fel.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
