Între mit și adevăr, cu Gabriel Panțiru: nervul vag – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Una dintre teoriile recente care a schimbat perspectiva psihoterapeuților din lumea largă este cea a nervului vag, cunoscută drept teoria polivagală. Pentru că am vrut să aflăm mai multe despre ce presupune aceasta și pentru că suntem dornici să descoperim ce este mit și ce este adevăr, i-am adresat psihologului Gabriel Panțiru mai multe întrebări, la care ne-a oferit răspunsuri clarificatoare. 

Nervul vag are un rol important în respirație și în reducerea nivelului de stres. 

ADEVĂRAT. Nervul vag este principala legătură existentă între inimă, plămâni sau căile respiratorii și creier și este responsabil, printre altele, de reglarea ritmului cardiac și respirator. Prin intermediului acestui nerv se activează răspunsul organismului aflat în fața unui pericol. Acest răspuns constă în secreția de adrenalină și cortizol, denumiți și hormoni de stres, iar printre reacțiile organismului generate de prezența acestor hormoni se numără respirația accelerată, care permite alimentarea mușchilor cu mai mult oxigen, și ritmul cardiac crescut, care conduce la creșterea presiunii sangvine. Însă același nerv vag care facilitează răspunsul organismului în fața pericolului mediază și reducerea nivelului de stres. Atunci când ne modificăm conștient respirația, crescând timpul alocat inspirației și expirației sau practicând expirațiile lungi, ritmul cardiac și nivelul de stres resimțit de organism se reduc.

Nervul vag este cel mai lung nerv al sistemului nervos autonom. 

ADEVĂRAT. Nervul vag, al cărui nume provine de la cuvântul latin „vagus“, însemnând „rătăcitor“, este cel mai lung nerv cranian și principala componentă a sistemului nervos parasimpatic. Avându-și originea în trunchiul cerebral, acest nerv coboară către inimă, stomac și intestine și urcă, inervând majoritatea mușchilor din laringe și faringe, responsabili de înghițire și vocalizare. În partea de sus a corpului acesta se conectează cu ceilalți nervi cranieni care inervează gura, gâtul, ochii și urechile.

Nervul vag este „jucătorul principal“ la nivelul sistemului nervos autonom, sistem care controlează organele noastre interne. 

ADEVĂRAT. Nervul vag este elementul central al sistemului nervos autonom. Prin cele două căi ale sale, ventrală și dorsală, are capacitatea de a activa (regla) răspunsurile de apărare ale organismului, inclusiv cele de tip luptă-fugă ale sistemului nervos autonom. El funcționează precum o autostradă pe care circulă informații de la organele noastre interne (intestine, ficat, inimă și plămâni) la creier și viceversa. Deși sistemul nervos autonom este format din trei ramuri diferite (parasimpatic, simpatic și sistemul nervos enteric), nervul vag reprezintă legătura principală dintre creier și tractul gastrointestinal.

Teoria polivagală este cadrul de referință teoretic în baza căruia putem afla mai multe informații despre nervul vag. 

ADEVĂRAT și FALS. Teoria polivagală este o teorie relativ recentă, care propune pe de o parte o perspectivă evoluționistă asupra dezvoltării și funcționării sistemului nervos autonom, iar pe de altă parte caută să explice modul în care acest sistem este influențat de sistemul nervos central și răspunde la semnalele primite din mediul exterior și de la organele interne. Teoria polivagală a rezonat foarte puternic în domeniu psihologiei și, în particular, în domeniul psihologiei traumei, lucru care a generat numeroase ipoteze și cercetări. Există însă autori care critică perspectiva evoluționistă și caracteristica coordonatoare a nervului vag. În același timp, există cercetări asupra fiziologiei și funcționalității nervului vag care nu fac referire la teoria polivagală. 

Nervul vag este văzut, adesea, ca o autostradă între mintea și corpul uman. 

ADEVĂRAT. Nervul vag transmite o gamă extinsă de impulsuri nervoase de la sistemul digestiv și organe la creier și invers. Aproximativ 80% dintre fibrele sale sunt aferente, transmițând informații de la organe la creier, iar aproximativ 20% sunt eferente, trimițând informația înapoi de la creier la organe. Teoria polivagală ne spune că există două ramuri ale nervului vag. Calea dorsală a nervului vag conectează organele de sub diafragmă, în special cele care reglează digestia. Calea ventrală a acestuia conectează printr-o legătură denumită „față-inimă“ organele de deasupra diafragmei, influențând ritmul cardiac și respirator și integrând nervii faciali într-o structură denumită „sistemul de angajare socială“.

℗PUBLICITATE



Organismul nostru răspunde prin frică, înainte ca noi să fim conștienți de existența pericolului.

ADEVĂRAT. Teoria polivagală consideră că evaluarea riscului de către organismul uman se produce la nivel inconștient. A fost introdus termenul neurocepție pentru a descrie procesele neuronale care se desfășoară constant sub pragul conștiinței și prin care sistemul nervos autonom analizează în fiecare moment indiciile din mediul exterior și viscere pentru a evalua gradul de siguranță sau pericol existent. Neurocepția este văzută ca un mecanism reflexiv capabil să schimbe instant stările psihologice ale organismului. Activarea zonelor din creier responsabile de pregătirea organismului în caz de pericol, cum sunt amigdala și hipotalamusul, care procesează informațiile primite prin intermediului nervului vag, este atât de rapidă încât glandele adrenale încep să pompeze adrenalină în sânge înainte ca centrii vizuali ai creierului să aibă posibilitatea de a procesa ce se întâmplă. Cu alte cuvinte, organismul întâi reacționează, iar apoi mintea creează povestea.

În situațiile în care percepem un pericol, nervul vag este cel care, prin intermediul respirației conștiente, ne ajută să ne calmăm și să redobândim controlul asupra comportamentelor noastre. 

ADEVĂRAT. Capacitatea de a ne calma și de a redobândi controlul cu ajutorul respirației conștiente este dovedită atât științific, cât și de simțul comun și este principala tehnică recomandată în cazul prezenței atacurilor de panică. Un studiu publicat în 2013 a arătat că în timpul terapiei de reducere a stresului bazată pe mindfulness (MBSR), respirația lentă și expirațiile lungi au dus la creșterea tonalității parasimpatice prin intermediul activării nervului vag. Sistemul autonom parasimpatic este cel care susține stările de calm și relaxare ale organismului. În același timp, măsura în care respirația conștientă poate fi mobilizată depinde de gradul de pericol perceput și de fereastra noastră de toleranță. În anumite situații, activarea căii dorsale a nervului vag ne poate duce într-o stare de colaps în care angajarea respirației conștiente să nu fie posibilă.

Teoria polivagală este esențială pentru practica clinică a psihoterapeuților în general și a celor care sunt specializați în psihologia traumei în special. 

ADEVĂRAT. Teoria polivagală a oferit un cadru teoretic capabil să explice experiența persoanelor care au trecut prin experiența copleșitoare a unei traume. În același timp a confirmat ceea ce psihoterapeuții de traumă au intuit, anume faptul că cheia tratamentului constă în prezența sentimentului de siguranță. Însă siguranța nu apare doar în absența pericolului. Stephen Porges vorbește despre trei condiții esențiale: (1) un sistem nervos autonom care să nu fie într-o stare care să susțină apărarea, (2) un sistem de angajare socială activat într-o măsură în care să conțină atât sistemul nervos simpatic, responsabil de răspunsurile de tip luptă-fugă, cât și circuitul vagal dorsal, responsabil de răspunsurile de tip colaps și (3) indicii de siguranță (ritmul vorbirii, tonalitatea vocii, expresii faciale pozitive, gesturi) primite din partea unei alte ființe care să fie disponibile și detectabile prin neurocepție.

Nu există dovezi științifice care să susțină importanța nervului vag. 

FALS. O căutare realizată utilizând motorul de căutare Google Academic și cuvintele „vagus nerve“ a indicat existența a peste 28.000 de articole științifice apărute în ultimii zece ani. Studiul nervului vag le-a permis cercetătorilor să înțeleagă mecanismul prin care gândurile ne pot modifica fiziologia, iar stările fiziologice ne pot influența gândurile. El conectează zonele emoționale și cognitive ale creierului cu funcții intestinale precum activarea sistemului imunitar, permeabilitatea intestinală, reflexul enteric și semnalizarea enteroendocrină și explică, printre altele, de ce ceea ce mâncăm ne modifică starea emoțională. În practică, stimularea nervului vag prin aplicarea de impulsuri electrice reprezintă o terapie eficientă și aprobată de departamentul Food and Drug Administration din Statele Unite ca tratament al depresiei refractare. Însă stimularea acestuia poate fi realizată și prin yoga, meditație sau tehnici terapeutice bazate pe prezența conștientă sau mindfulness.

Partenerii de cuplu care au informații despre nervul vag pot găsi mai ușor sensul trăirilor proprii și pot înțelege reacția celuilalt în momente de ceartă și conflict.

ADEVĂRAT. Teoria polivagală ne spune că există două tipuri principale de răspunsuri atunci când ne simțim amenințați: răspunsuri de tip luptă-fugă, generate de activarea sistemului nervos simpatic, și colaps, generate de activarea căii dorsale a nervului vag. Există două aspecte pe care le consider importante. În primul rând, aceste răspunsuri sunt activate într-o anumită ordine. Dacă considerăm starea de relaxare ca fiind punctul de sus al unei scări, activarea simpatică este punctul de mijloc al scării, iar activarea căii dorsale este punctul de la bază. Când ajungem la baza scării ne putem simți deconectați, absenți, lipsiți de energie sau goliți de orice gând. Nimic nu ajunge la noi, comunicarea este imposibilă. Când începem să urcăm, pentru a ajunge la vârful scării, unde ne simțim în siguranță și ne putem conecta cu celălalt, va trebui să trecem prin punctul de mijloc, acolo unde răspunsurile de luptă sau fugă se vor activa. Aici furia își poate face simțită prezența. În momente de ceartă sau conflict noi putem coborî și urca în mod repetat pe această scară, iar acest lucru nu este dictat de ceea ce ne-am dori noi sau de ceea ce ar fi corect, ci de o serie de răspunsuri fiziologice aflate dincolo de controlul nostru conștient. Un al doilea aspect este legat de fereastra de toleranță. Dacă, datorită istoricului personal avem o fereastră de toleranță redusă, cel mai mic sau subtil indiciu de respingere sau amenințare venit din partea partenerului, a cărui percepție se produce sub pragul conștiinței, ne poate trimite în jos pe scara activării răspunsurilor de supraviețuire.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută