Cum arată pentru familia voastră vacanța de vară? Pe lângă zilele de relaxare, joacă, cele de teme sau pregătire pentru noul an școlar, vă recomandăm să abordați și dezvoltarea inteligenței emoționale. Copiii au nevoie de multă îndrumare în acest sens, iar părinții sunt modelele cele mai importante. Despre EQ la modul general și despre importanța emoțiilor am stat de vorbă cu psihologul Isabella Prodan, redactor al editurii Pagina de Psihologie.
Inteligența emoțională (EQ) este doar o altă invenție a psihologilor.
FALS. Nu m-am gândit niciodată că există oameni care consideră c-ar putea fi așa. Cred că inteligența emoțională și, în speță, emoțiile, sunt o evidență și o necesitate pentru noi, ca specie. Azi cu atât mai mult, cu cât creierul și gândirea cunosc o dezvoltare mai mare și se vorbește deja despre amplificarea concretă a puterii mentale prin tehnologie integrată, așa cum sapa a constituit, acum multă vreme, o prelungire a mâinilor noastre.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Emoțiile sunt o sursă de ghidaj pentru acțiunile și interacțiunile noastre: când ne e bine emoțional, e de bine; când ne e rău emoțional, ceva nu ne convine.
Potrivit studiilor recente, EQ este mai importantă în dobândirea succesului decât inteligența cognitivă.
ADEVĂRAT. Există studii recente pe temă. Dincolo de asta, logic vorbind, trebuie să existe un balans între cele două forme de inteligență. EQ însă îți poate facilita o înaintare mai ușoară, sau mai țintită, prin informațiile și fluxurile asigurate de inteligența cognitivă.
Părinții și profesorii pot contribui semnificativ la dezvoltarea EQ la copii.
ADEVĂRAT. Da, pot contribui, pentru că ei contribuie oricum la formarea copiilor, încă de la bun început. Iar formarea unui copil cuprinde și zona de EQ.
Pot contribui, deși nu știu cât de pregătiți sunt s-o facă, dacă au instrumentele și înțelegerea necesare pentru a facilita cu adevărat dezvoltarea în privința asta. Dar sper și îmi place să cred că părinții și educatorii din vremurile noastre sunt pe măsura vremurilor noastre: mai avansați. Măcar un pic. Pentru că cei mici vin din urmă și, nu de puține ori, sunt mai avansați ca adulții întâlniți.
EQ este o formă de inteligență care nu se poate dezvolta doar teoretic, copilul are nevoie ca adultul să-i fie alături atunci când cel mic este copleșit de emoții.
ADEVĂRAT. Cred că un model, un adult, ajută măcar prin aceea că facilitează un model emoțional. Citeam afirmația de mai sus și mă întrebam, experimental, cum ar fi emoțiile unui copil care ar crește singur într-o pădure, presupunând că ar supraviețui. Oricât de sălbatic ar ajunge, un nivel emoțional trebuie să aibă și el. Nu știu însă și cât de inteligent ar fi.
Cred că e un mare plus, un mare câștig, prezența unui adult care-și stăpânește bine, echilibrat și conștient emoțiile și-l poate învăța asta și pe copilul lui, în special atunci când e copleșit de emoții.
℗PUBLICITATE
Mare parte din abilitățile de EQ se cultivă în perioada de preșcolaritate.
ADEVĂRAT. Da, de acolo începe tot și pot fi cultivate încă de acum emoții care sunt normale și inevitabile la copil, zi de zi. Să nu uităm că în perioada asta cei mici au multe tantrumuri. E mare lucru să-i învățăm să traverseze furia momentului! Și e mare lucru să învățăm și noi s-o traversăm, odată cu ei. De fapt, m-am răzgândit: mare parte din abilitățile de EQ ale copilului se cultivă în perioada de maturitate și de asumare emoțională a părintelui adult care-l are în grijă.
Un adult cu un EQ scăzut va avea dificultăți în a cultiva EQ la copii.
ADEVĂRAT, cel mai probabil. Vestea bună e însă că, de regulă, apariția unui copil forțează o creștere emoțională din partea adultului. Unii reușesc s-o parcurgă, alții nu. În rest, logic pare că nu poți să-l înveți pe un altul mai mult decât știi tu: emoțional, și nu numai.
Copiii cu EQ dezvoltă relații mai consistente și interacționează dând dovadă de mai multă empatie.
ADEVĂRAT. Emoțiile ne ajută să ne racordăm mai bine și mai autentic unii la alții, să interceptăm mai ușor și mai natural ce se întâmplă cu celălalt și să ne plasăm pe aceeași lungime de undă cu el. Dar îmi vine acum în minte o emoție care ne și blochează în direcția asta: frustrarea. Asta de obicei ne deconectează sau chiar ne poate întoarce împotriva celor care o duc mai bine ca noi. Aici ar trebui însă să intervină EQ, în cazul celui care e dotat cu așa ceva: te prinzi că există o zonă de frustrare în viața ta și cauți să vezi cum o poți rezolva.
EQ presupune ca copilul sau adolescentul să simtă doar emoții pozitive.
FALS. EQ presupune ca un om, mic sau mare, să știe să jongleze cu emoțiile lui și ale celorlalți. Cam cum am explicat mai sus. EQ înseamnă să conștientizezi când nu ești bine emoțional, dar și când ești bine. În prima situație – ca să faci ceva să-ți fie mai bine. În a doua – ca să întărești zona de bine, de împlinire personală.
Un copil cu nivel crescut de EQ își poate controla emoțiile.
ADEVĂRAT, deși n-aș zice că nu are dreptul la excepții. Cred că marele avantaj e că le poate identifica, le poate exprima și apoi, eventual, regla. Contează și vârsta, capacitatea lui emoțională variază în funcție de asta.
Volumul Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional este o resursă bună pentru părinții preocupați de EQ.
Sunt sigură că e ADEVĂRAT. Gottman este un autor foarte reputat în zilele noastre și, pe lângă faptul că are ce să-și învețe cititorii, am convingerea că orice cumul de informație despre EQ ne poate echipa mai bine ca părinți preocupați de emoționalitatea copiilor noștri. În definitiv, un echilibru în zona asta le poate asigura un parcurs mai lin (poate) și mai autentic prin viață. Să ne îngrijim de EQ-ul copiilor noștri înseamnă să le facem un dar pentru viitor. E ceva ce stă în puterile noastre.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
