Între mit și adevăr, cu Margareta Dicu: teoria sistemică – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Psihoterapia de familie și cuplu – sau psihoterapia relațională, cum i se spune mai nou – este o formă de intervenție psihologică cu o tot mai mare popularitate la nivel mondial. Chiar și în rubrica Între mit și adevăr am mai vorbit despre această metodă de tratament. Însă puțini știu ca psihoterapia relațiilor se bazează pe teoria sistemică, o formă de gândire dezvoltată în America anilor 1950. Pentru a afla mai multe despre ce este adevărat și ce este fals cu privire la teoria sistemică am stat de vorbă cu psihoterapeutul Margareta Dicu, absolventă a programului de formare organizat de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie.

Teoria sistemică se află la baza a ceea ce numim psihoterapie de familie, maritală și de cuplu. 

ADEVĂRAT. În 1950, psihiatrul american Murray Bowen a descoperit că pacienții pe care îi trata pe secția spitalului nu își puteau menține progresele de vindecare făcute în spital atunci când se întorceau acasă, în mediul familial. Atunci a realizat că familia are o influență semnificativă asupra unui individ și a început să studieze relațiile pacienților, dezvoltând teoria sistemică – care se baza pe teoria generală a sistemelor, propusă de vienezul Ludwig Von Bertalanffy. Din perspectiva teoriei sistemice, în cadrul familiei sunt dezvoltate trăsăturile individuale de caracter și sunt învățate modelele de comportament. Psihoterapia de familie, maritală și de cuplu sunt subcategorii ale psihologiei familiei. Psihologia familiei este o specialitate fondată pe principiile teoriei sistemice, în care familia ca sistem este elementul central.

Teoria sistemică ne atrage atenția asupra faptului că fiecare familie este un sistem cu mai multe subsisteme, care, la rândul ei, face parte dintr-un sistem mai mare.

ADEVĂRAT. Din perspectiva viziunii sistemice, fiecare familie este compusă din mai multe unități mai mici care sunt determinate de generație, gen sau interese comune. De exemplu, atunci când un bărbat și o femeie se căsătoresc, ei formează un subsistem – subsistemul adulților. Iar dacă în acest sistem familial apar și copii, vorbim despre subsistemul părinților și subsistemul copiilor, alături de cel al adulților. Familia însăși este un subsistem al unui sistem mai mare, cum ar fi familia lărgită, blocul în care locuiește sau comunitatea în ansamblu. Într-un sistem familial putem găsi următoarele subsisteme: subsistemul conjugal, subsistemul parental, subsistemul fraților, subsistemul bunicilor, subsistemul copiilor, subsistemul tinerilor etc. Renumitul terapeut de familie Salvador Minuchin considera că până și fiecare membru din familie în parte poate fi văzut ca un subsistem al unui sistem mai mare.

Teoria sistemică pornește de la faptul că „întregul este mai mare decât suma părților“. 

ADEVĂRAT. Acest principiu este o caracteristică a teoriei sistemice și are la bază o viziune holistică. În viziunea holistică, familia este un sistem complex format din mai multe elemente care, interconectate între ele, se influențează unele pe altele. Altfel spus, membrii unei familii sunt mai valoroși ca întreg decât luați individual. Iar acest fapt este valabil și în ceea ce privește funcționalitatea și disfuncționalitatea familiei. Noi, terapeuții de familie, considerăm că atunci când un membru din sistem are un simptom, acesta nu este doar responsabilitatea celui care a produs reacțiile psihologice sau fiziologice, ci simptomul este responsabilitatea întregii familii. Iar dacă problema se „creează“ împreună, înseamnă că și rezolvarea acesteia este tot o muncă comună.

Fiecare sistem familial se află în căutarea unei stabilități (homeostazie).

ADEVĂRAT. Fiecare individ are nevoie de predictibilitate și echilibru în viața sa. Cum fiecare dintre noi face parte dintr-un sistem mai mare, rezultă că sistemul familial are nevoie de homeostazie. Nevoia de stabilitate sau de homeostazie a unui sistem se referă la tendința de a-și păstra echilibrul între schimbare și menținerea unui status quo. Dacă un membru din familie își schimbă comportamentul, atunci întregul sistem familial se dezechilibrează, drept urmare, fiecare sistem familial este în permanență în căutarea unei stabilități și are tendința de a rezista schimbării. Această perspectivă ne poate ajuta să înțelegem mai bine de ce schimbarea este o provocare și de ce oamenii intră în ceea ce psihoterapeuții numesc „recădere“.

Pentru a înțelege cu adevărat comportamentul unei persoane, acesta trebuie pus într-un context. 

ADEVĂRAT. Teoria sistemică privește familia ca o unitate emoțională și presupune că indivizii nu pot fi pe deplin înțeleși în mod izolat. Aceasta ajută familia să înțeleagă cum rolul fiecărui membru al acesteia îi poate afecta funcționalitatea. Și cum funcționarea emoțională a indivizilor la nivel de grup este interdependentă, emoțiile și comportamentele acestora pot fi înțelese doar analizându-le și înțelegându-le contextul de viață. Cu alte cuvinte, comportamentul comunică ceva sau, cum ne mai place nouă să spunem, „fiecare comportament are un sens“. Întrebarea este dacă avem suficientă răbdare încât să descoperim sensul sau sărim la judecăți superficiale și lipsite de profunzime. Dacă avem în vedere contextul, niciun comportament nu va mai părea irațional sau lipsit de coerență.

℗PUBLICITATE



În viziunea terapeutului sistemic, gândirea de tip cauză-efect este înlocuită cu gândirea de tip circular. 

ADEVĂRAT. Din perspectiva teoriei sistemice, fiecare persoană este văzută ca influențând o alta din cadrul sistemului din care face parte. Răspunsul celei influențate o va influența pe prima și în felul acesta se formează circularitatea. De exemplu, răspunsul unui părinte la întrebarea copilului dacă poate să se joace jocuri video poate să fie condiționat de finalizarea temelor. Un răspuns negativ al părintelui poate să provoace o confruntare cu copilul, iar în acel moment părintele să aibă alte reacții decât cele obișnuite. Reacții care pot influența comportamentul copilului. În modul acesta, avem reacții și comportamente circulare. Tot acest principiu al circularității ne atrage atenția asupra faptului că spațiul dintre noi este mai important decât am crede – nu doar ce este în interior contează, dar și energia pe care o cultivăm împreună ne influențează sănătatea, viziune și alegerile.

Dacă un membru din sistemul familial face o schimbare comportamentală, această schimbare poate influența întregul sistem relațional. 

ADEVĂRAT. Membrii dintr-o familie sunt interconectați între ei și acțiunile lor îi afectează pe toți participanții acelui sistem. O schimbare de comportament, fie ea pozitivă sau negativă, va fi simțită de către toți ceilalți membri din familie. Asta este puterea relațiilor, este suficientă o singură schimbare durabilă pentru ca structura familiei să se schimbe în profunzime, iar acest principiu este valabil și pentru schimbările pozitive, dar și pentru cele negative. 

Simptomatologia unui membru din familie este considerată ca fiind o problemă a sistemului și nu doar o patologie a persoanei în cauză. 

ADEVĂRAT. Fiecare sistem și subsistem are nevoie de granițe. Aceste granițe au rolul de a stabili contactul cu alți membri ai sistemului sau din afara sistemului. Cu cât granițele sau limitele sunt mai clare și mai flexibile, cu atât interacțiunea dintre membri este mai echilibrată. Când aceste limite suferă dezechilibre, cel puțin un membru din sistem va dezvolta un simptom sau o problemă semnificativă. În teoria sistemică, problema apărută nu este doar a unui membru, ci a întregului sistem. Simptomatologia nu este văzută prin lentila medicală a patologiei; în teoria sistemică, cu toții contribuie la starea de bine sau la cea de disfuncționalitate a sistemului. Dar, ce-i drept, mereu există câte o persoană care se „sacrifică“ de dragul sistemului. Iar acest sacrificiu (simptomatologia) este un strigăt mut de ajutor al întregului sistem familial.

Atunci când sistemul familial nu funcționează în mod corespunzător, acest lucru devine vizibil prin faptul că unul sau mai mulți membri ai familiei încep să manifeste unele probleme de sănătate (emoțională, psihică, fizică).

ADEVĂRAT. Când granițele dintre subsisteme nu mai sunt sănătoase, întreg sistemul se dezechilibrează. Mai devreme sau mai târziu, unul sau mai mulți din membrii săi vor începe să prezinte anumite simptome vizibile de boală. Să luăm ca exemplu o mașină. Mașina este construită din mai multe elemente. Dimineața, când vrem să plecăm la serviciu, mașina nu pornește. Știm că este stricată, dar nu știm care este motivul. Un specialist poate să descopere problema. Dar faptul că o singură piesă din ansamblu nu funcționează corespunzător face ca întreg sistemul să nu funcționeze. Ce-i drept, mașina este un sistem închis (mort), familia este un sistem deschis (viu), ceea ce înseamnă că atunci când un membru din familie are probleme, alte persoane îi vor prelua responsabilitățile, pentru a asigura homeostazia familiei. Dacă o mașină nu mai funcționează din cauza bateriei, o familie va avea diferite forme de reorganizare și de funcționare, chiar și atunci când cineva se îmbolnăvește sau devine sub-funcțional. 

Teoria sistemică ne atrage atenția asupra faptului că dacă problema este cauzată de sistem, și rezolvarea trebuie căutată tot la nivelul sistemului, prin modificarea tiparelor de interacțiune.

ADEVĂRAT. Comportamentul uman este influențat de relațiile și interacțiunile cu ceilalți. De aceea, este foarte important să ne dăm seama care sunt tiparele de interacțiune din cadrul unui sistem și ce poziție ocupă fiecare membru în cadrul acestuia. Când un membru al sistemului are o problemă, întreg sistemul nu mai funcționează corespunzător, drept urmare, putem să vorbim despre tipare de interacțiune disfuncționale. Modificând tiparele de interacțiune disfuncționale se produce schimbare în sistem și, implicit, la fiecare membru al acestuia. Acesta este motivul principal pentru care ca terapeuți de familie lucrăm cu întreg sistemul, nu doar cu un singur individ; problema nu o căutăm în interiorul persoanei, ci în spațiul dintre aceasta și cei dragi. Sănătatea există între noi și printre noi, înainte de a deveni parte integrată din noi.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută