fbpx
skip to Main Content

Una dintre formele de psihoterapie care se bucură de un real succes în România este terapia adleriană; o formă de intervenție psihologică dezvoltată de către Alfred Adler, medic austriac și adesea considerat părintele psihologiei individuale. Pentru că în țara noastră această formă de psihoterapie este bine reprezentată, am invitat-o pe Ramona M. Covrig, diplomat în psihologie adleriană NASAP, să faciliteze procesul de înțelegere cu privire la ce este adevărat și ce este fals atunci când vorbim despre psihologia lui Alfred Adler. 

Teoria adleriană pornește de la ideea că fiecare individ merită validat în unicitatea sa și, de asemenea, că fiecare ființă umană are dreptul să se simtă conectată și semnificativă în această lume. 

ADEVĂRAT. Apartenența și unicitatea sunt concepte-cheie ale psihologiei adleriene. Alfred Adler considera că nevoia primordială a tuturor indivizilor este nevoia de apartenență, de a avea un loc, de a semnifica, de a se simți utili și de neînlocuit. Acest sentiment al apartenenței oferă șansa conectării și a cooperării, iar teoria adleriană pune accentul pe cooperare ca singură cale spre progres și pace. Cel care se simte conectat își va folosi energia în zona utilă a vieții, în folosul comunității, contribuind. Sentimentul apartenenței produce elan vital (chef de viață), securitate și sentimentul de a simți că ești capabil și contezi. Cei care se simt în acest fel pot oferi la rândul lor securitate celor care simt nesiguranța vieții. Apare astfel, un firesc al răsplătirii universului, când universul îți pare mai prietenos. În felul acesta se creează punți între oameni și astfel comunitatea devine un microcosmos în care te deprinzi cu a fi împreună și a contribui. 

O mare parte din energia noastră se consumă în direcția de a aparține sau de a avea un loc. Alfred Adler măsura sănătatea mintală în funcție de gradul interesului social, considerând că persoana care simte că aparține își asumă responsabilitatea pentru sine, dar și pentru efectul comportamentelor sale în comunitate sau în grup. Trăim vremuri dificile din perspectiva apartenenței, tendința fiind înclinată mai mult spre individualism – ca fenomen al însingurării –, iar scopul comun, sau comunitar, pălește în fața scopului individual. În societatea românească, de exemplu, sentimentul de a fi împreună a avut de suferit, devenind precar și producând mai degrabă neîncredere, lipsa cooperării sau scăderea interesului față de interesul celuilalt. Așa se poate explica de ce ne este atât de greu să facem lucruri împreună (să păstrăm un oraș curat, să ne îngrijim pădurile, să avem grijă de aerul pe care îl respirăm…). 

Alfred Adler scria că sentimentul comunitar este un potențial ce trebuie dezvoltat conștient, prin empatie. Avem nevoie de timp pentru a reînvăța să cooperăm doar de dragul cooperării, și mai puțin pentru recompensă. Numai așa evoluează o societate, iar membrii săi prosperă.

Psihoterapeutul ajută clientul să înțeleagă rădăcinile psihologice ale comportamentelor în care se implică; să-și îmbunătățească convingerile despre propria persoană, dar și să își schimbe perspectiva asupra propriei copilării. 

DEPINDE. Tratament sau educație psihoterapeutică? Aceasta este mereu întrebarea noastră. De cele mai multe ori, psihoterapeutul adlerian este înclinat (acolo unde i se permite) să înceapă un proces de psiho-clarificare, încercând să înțeleagă ce anume „îmbolnăvește“ persoana, ce funcționează, ce o „mișcă“, ce o descurajează etc. Într-un cuvânt, suntem în căutarea „de ce-ului comportamental“. Astfel încât, după ce am reușit să stabilim o relație empatică și de egalitate, plină de respect mutual, dar și de cooperare, putem trece lin în faza identificării și a evaluării condiției subiective și obiective a clientului, prin intervenții ce presupun interpretarea într-o manieră încurajatoare a răspunsurilor. 

Instrumentele noastre de lucru permit identificarea îngrijorărilor, evaluarea constelației familiei, descoperirea convingerilor despre stilul vieții. Folosirea cu utilitate a acestor instrumente îl pot ajuta pe client să-și conștientizeze convingerile de bază, ideile care interferează cu creșterea, dar și patternurile de auto-înfrângere. Instrumentul nostru de bază utilizat pentru înțelegerea rădăcinilor psihologice poartă numele de Inventar al Stilului Vieții (ISV), el având darul să producă iluminare (insight) în legătură cu elementele esențiale ale stilului vieții (personalității): sinele (cine sunt eu, ce sunt eu, ce mă face să fiu semnificativ, ce mă afectează), imaginea asupra lumii (ce este viața, cum este viața, ce este lumea din care fac parte), idealul de sine (direcția sau linia de mișcare), modul de operare (metode prin care ne atingem scopurile) etc. 

Această călătorie ghidată prin copilărie și adolescență poate oferi o perspectivă nouă asupra vieții, scopul fiind acela de a întoarce clientul înapoi în lumea sa ca un egal printre ceilalți, într-o lume imperfectă, în care „totul poate fi și altfel“. El poate găsi noi înțelesuri cu privire la propria sa viață, fie că vorbim despre trecut, prezent sau viitor. Iată, deci, că prin intermediul acestui proces de psiho-clarificare oaspetele nostru din cabinet poate descoperi un nou mod de a vedea și înțelege propria sa copilărie și astfel își poate reorienta convingerile, credințele și scopurile în zona utilă a vieții, prin eliberarea de „epoca de aur“ a copilăriei și prin dezvoltarea de comportamente noi, ori diferite ori utile social. 

Alfred Adler era de părere că ordinea în care sunt născuți copiii într-o familie poate influența atât comportamentele acestora, cât și raportarea lor față de viață.

ADEVĂRAT. Alfred Adler este cunoscut ca punând accentul, în teoria sa, pe tema ordinii nașterilor, sau constelația familiei. Teoria adleriană susține că personalitatea se formează în primii ani de viață (0-6 ani, cu precădere imaginea originală, între 2-5 ani). Alfred Adler postulează ideea că primii ani de viață sunt cruciali pentru sănătatea sufletească a copilului și, mai apoi, a tânărului de mai târziu. El pune accentul pe ordinea nașterilor, remarcând faptul că fiecare copil deține un loc unic în familia sa de origine, dar că acest loc oferă, mai degrabă, probabilitatea, nu și certitudinea că acel copil se va comporta conform poziției ordinii nașterii, câtă vreme își va crea propria interpretare subiectivă. 

Întreaga teorie adleriană păstrează respectul pentru unicitatea individului și ia, de asemenea, în considerare că totul poate fi și altfel. Termenul de constelație a familiei sau ordinea nașterii descrie dinamica fiecărui membru al familiei cu ceilalți și „dezvăluie câmpul experiențelor timpurii, al circumstanțelor în care s-au dezvoltat perspective și tendințe, concepte și convingeri personale, atitudini fundamentale și abordări ale vieții, care sunt baza personalității“ (Dreikurs, 1967). Descrierea noastră poetică este că „așa cum o stea în relație cu alte stele formează constelația Ursa Mare“, așa și membrii familiei formează constelația familiei de origine.

Procesul de intervenție în psihoterapia adleriană este compus din patru pași: conectarea sau alianța psihoterapeutică, evaluarea, insightul și reorientarea. 

ADEVĂRAT. Vedem psihoterapia adleriană ca un exercițiu de cooperare în care încurajăm clientul la asumarea responsabilității pentru sine. Nu reparăm și nici nu sfătuim! Oferim căldură, empatie, acceptare, speranță, asigurare și încurajare. După ce am reușit să procurăm siguranță pentru dezvăluire și cooperare, trecem la informare și clarificare într-un mod încurajator. Adunăm informații relevante, detalii de prezentare a problemei și sarcinile vieții, influențe din copilărie și amintiri timpurii, folosim întrebările socratice, evaluăm consecințele convingerilor și ale comportamentelor, corectăm împreună ideile despre sine și ceilalți care interferează cu creșterea, găsim alternative, încurajăm la redirecționarea comportamentelor în zona utilă a vieții, clarificăm noile sentimente izvorâte din efortul depus și din rezultatele obținute, interpretăm, facem ipoteze, identificăm evitările (rezistențele), interpretăm lucrând cu ordinea nașterii, cu amintiri timpurii, vise, metafore, astfel încât clientul să ajungă la un „aha!“ și să devină pe deplin conștient de stilul vieții și de scopuri și de ce anume trebuie să depășească în viață. Stăm pe margine, ca niște antrenori încurajatori, promovând descoperiri emoționale și susținem orice experiență corectoare, astfel încât clientul să transforme ceea ce nu-i este util în ceva lipsit de atracție. Ne asigurăm de extinderea (fără frică) a cooperării și empatiei din partea clientului în macrocosmos, nu doar în mica sa comunitate. Provocăm la reorientare, la schimbare sau chiar la renunțarea la vechile obiceiuri și la adoptarea unora noi, utile. 

Când toate acestea se vor împlini (cu multă muncă din ambele părți), ne așteptăm ca pacientul nostru să fi învățat să îi placă diferitul sau noutatea, conectarea, împărtășirea, egalitatea, creșterea și împlinirea de sine. Să-i placă propria-i viață! Kurt Adler scria undeva că „cel mai util cadou pe care îl putem oferi clienților noștri este să îi ajutăm să vadă ce vor să împlinească“.

Psihoterapia Adleriană este o formă de intervenție de scurtă durată. 

ADEVĂRAT și FALS. Alfred Adler își vedea clienții timp de douăzeci de sesiuni sau chiar mai puțin, cale urmată de o parte importantă din adlerienii din lume. Ansbacher (1972) scria, ca o concluzie a studiilor sale intense despre Alfred Adler, că abordarea lui a fost prima formă de psihoterapie de scurtă durată. Mai târziu, fiul său, Kurt Adler (1972) scria că „psihoterapia adleriană nu este neapărat o metodă de psihoterapie de scurtă sau lungă durată, ci mai degrabă o abordare ce se adaptează necesităților și stilului vieții clientului“.

Fiind o psihologie a utilului și nu a posesiei, psihologia adleriană are abilitatea de a se adapta nevoilor pacientului, așteptărilor și unicității acestuia. Dacă psihoterapia de lungă durată este utilă și acceptată de pacient, atunci acesta va urma o psihoterapie de lungă durată. Decizia asupra duratei psihoterapiei nu este impusă de psihoterapeut. În psihoterapia adleriană tratamentul de durată scurtă este indicat când problema, tulburarea ori dificultatea este percepută doar pe una dintre sarcinile vieții (Muncă, Intimitate, Prietenie), în timp ce psihoterapia de lungă durată este recomandată atunci când problema prezentă s-a răspândit deja în toate ariile vieții (și pacientul este pe cale „să-și înece toate corăbiile“). De scurtă sau lungă durată, psihoterapia adleriană are scopul de a crește interesul social și curajul de a fi imperfect.

℗PUBLICITATE



Între terapia cognitiv-comportamentală și psihoterapia adleriană nu există diferențe semnificative. 

ADEVĂRAT și FALS. Psihologia Adleriană este o psihologie a încurajării, o psihologie psihodinamică (urmărește dezvoltarea stilului vieții), behavioristă (urmărește curentul: „Încrede-te numai în mișcare!“), existențială (urmărește scopul ultim, locul în lume și în univers), cognitivă (urmărește convingerile de bază, ideile care interferează cu creșterea), optimistă (focusul este pe calități și puteri), vede individul din perspective sa holistică (ca pe un tot unitar), este teleologică, urmărește bunul simț comunitar, este non-directivă, pune accent pe apercepție, sau subiectivism, încurajează empatia, respectul mutual și contribuția la umanitate. 

Terapia cognitiv-comportamentală este limitată la „aici și acum“, este psiho-educațională, directivă, suportivă, limitată în timp, focusul este pe problemă, este orientată pe găsirea de soluții, presupune colaborare și este dinamică. Ambele psihoterapii urmăresc înțelegerea individului; adlerienii numesc personalitatea stilul vieții, pe când TCC-iștii o numesc schemă (schema a fost inițial termenul lui Alfred Adler care, sfătuit de colegii săi, renunță la acest termen, găsind altul mai rezonant pentru el). 

Ambele teorii sunt de acord că stilul vieții și schema sunt reguli de funcționare a individului, ce își găsesc izvorul în copilărie și se manifestă pe tot parcursul vieții ca linie-ghid, de bine ce sunt organizate, structurate și având în vedere efectele pe care le produc. Fiecare psihoterapie își accesează stilul vieții sau schema prin metoda proprie. Schema este accesată prin analiza comportamentului, automonitorizare, interviu clinic, observare, jurnalul gândurilor disfuncționale etc. Despre metoda adleriană de accesare a stilului vieții am scris răspunzând la una dintre întrebările anterioare. În timp ce psihologia adleriană postulează un stil de viață unificat, TCC vorbește de mai multe tipuri de scheme: cognitivă, afectivă, behavioristă, de rezolvare de probleme etc. 

Într-un dialog pe care l-am avut acum câțiva ani cu Arthur Freeman, doctor în educație, neo-adlerian declarat și cognitivist, îmi spunea că fiul lui Adler, Kurt Adler, pe care l-a cunoscut personal, ar fi declarat că terapia cognitiv-comportamentală ar fi cea mai logică extensie a activității lui Alfred Adler. Kurt Adler n-a făcut nicio consemnare în acest sens. Albert Elis, Aaron Beck și Viktor Frankl și-au construit postulatele pe teoriile și principiile psihologiei individuale (adleriene), ei denumindu-se neo-adlerieni. 

Ca să fiu poetică, cred că cele două psihoterapii se pot înfrăți, dar ca în orice constelație a familiei, există deosebiri. Cel puțin așa am finalizat interviul cu Arthur Freeman, că suntem frați întru Adler.

Psihoterapeutul adlerian ajută clientul să-și înțeleagă cât mai bine copilăria, de aceea este o formă de intervenție care ar putea părea dificilă pentru unele persoane.

ADEVĂRAT și FALS. Regula de aur este să nu faci celuilalt ceea ce nici ție nu ți-ar face bine. La fel cum dacă ceva ne face mai mult rău, am face bine să ne oprim. Oricare ar fi instrumentele noastre de lucru, formarea de lungă durată în psihoterapie sensibilizează atenția și grija față de binele clientului. Oricare ar fi instrumentul folosit, acesta trebuie să dețină utilitate. 

Mi-e dragă parabola cu generalul Patton și cred că își găsește bine locul la acest capitol. Generalul călătorea într-o misiune foarte importantă împreună cu aghiotantul său, și în dreptul unei localități li s-a stricat mașina. Aghiotantul a plecat în localitate să găsească un mecanic. L-a găsit, a negociat prețul și au plecat împreună către mașină. Mecanicul avea lada plină de scule, care mai de care mai folositoare (sau nu). Când au ajuns la mașină, mecanicul l-a instruit pe șofer să ridice capota mașinii. Apoi și-a scos din lada cu scule un ciocan și a lovit într-o parte a motorului, apoi i-a spus șoferului să pornească motorul. Mașina a pornit, iar mecanicul și-a strâns lada cu scule. 

Se spune, în anecdota noastră, că generalul Patton l-ar fi admonestat pe mecanic întrebându-l: „Și pentru atâta lucru, că ai lovit cu ciocanul în motor, trebuie să îți dau suma aceasta de bani?“ Mecanicul i-a răspuns (zen): „Nu, asta este pe gratis! 100 de dolari ai plătit pentru că am știut unde să lovesc.“ 

În povestea noastră, mecanicul avea „multe ore de zbor“ la activ, avea ceea ce se cheamă expertiză. Dacă ar fi fost la început de drum, ar fi folosit, poate, toate sculele din lada sa și poate că mașina nu s-ar fi pus în funcțiune (sau poate da). Așa se întâmplă și în psihoterapie, depindem de măiestria și arta psihoterapeutului. 

Și cum orice instrument are și efecte adverse, la fel și evaluarea stilului vieții, prin adâncirea în copilărie, presupune ca pacientul să nu sufere în prealabil de depresie sau tulburări grave, astfel încât problematica sa să se adâncească, în loc să se diminueze. 

Empatia, conectarea, compasiunea, recunoștința, respectul, disciplina, timpul potrivit – iată atitudinea față de persoana care ne împărtășește din logica sa privată și din lumea sa interioară. Numai așa poate ajunge pacientul să învețe un mod nou de înțelegere a primilor săi ani de viață și să renunțe la „epoca de aur a copilăriei“ (dacă asta își propune).

Psihoterapia adleriană poate fi practicată sub forma intervențiilor individuale, de cuplu și familie. 

ADEVĂRAT. Postulatele adleriene fac posibilă practicarea psihoterapiei cu orice tip de pacient sau problematică. Și asta pentru că:

  • fiecare persoană este un „individuum“ ce funcționează ca o ființă în totalitatea sa (holism); 
  • fiecare persoană este unică în felul său (unicitate); 
  • fiecare individ este îndreptat către un scop, astfel încât, punând întrebarea corect, nu ne întrebăm ce îl determină să se comporte astfel, ci care este scopul, beneficiul, ce speră să întâmpine având acest simptom (teleologia);
  • individul trebuie privit în subiectivitatea sa, încercând să îi înțelegi apercepția, sau logica privată (fenomenologie, subiectivism);
  • nevoia de a aparține este o nevoie primordială și nu te simți complet dacă nu simți că aparții (nevoia de apartenență);
  • sănătatea psihică, după Adler, se măsoară în interes social sau empatie (interesul social – gemainshaftgefuhl);
  • (vă vine sau nu să credeți) suntem egali, toți avem dreptul la respect și păstrarea demnității, egalitatea fiind regula de aur a traiului în comun și a păcii (egalitatea);
  • fiecare individ deține o linie unică de mișcare, numită „regula regulilor“ (stilul vieții);
  • fiecare individ are nevoie să simtă că aparține și contează, că este capabil, încurajat și că are curaj (nevoile psihologice cruciale);
  • întâmpinându-ne cu inferioritatea încă de la naștere, toată viața încercăm să trecem de la un perceput minus la un perceput plus, compensând (străduința pe orizontală sau verticală);
  • nu ne putem erija de la sarcinile vieții, iar problemele cu care ne confruntăm se pot extinde în toate ariile vieții noastre – muncă, prietenie, intimitate (sarcinile vieții);
  • fiecare individ este „aspirant“ social încă de la naștere și contaminat de cultura familiei de origine (inserarea socială). 

Pentru toate acestea, psihoterapia adleriană este la îndemână, este umanistă și înalt folositoare celor ce doresc să o cunoască.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută