fbpx
skip to Main Content

Pentru că suntem în zi de sărbătoare (a doua zi de Paște), ne-am dorit să avem o ediție specială a rubricii Între mit și adevăr, de aceea am invitat-o pe Ramona Răducan, lector universitar și psihodramatist, să ne vorbească despre o formă de psihoterapie dezvoltată de un terapeut născut în România. Psihodrama este metoda de intervenție psihologică dezvoltată de Jacob Moreno, care s-a născut la București, pe data de 18 mai 1889. Despre ce este psihodrama și despre ce este adevărat și ce este fals cu privire la această formă de intervenție, vă invităm să citiți în rândurile care urmează.

Psihodrama este o formă de terapie care se poate desfășura atât ca intervenție de grup, cât și în format individual. 

ADEVĂRAT. Deși este o formă de terapie de grup prin excelență, psihodrama poate explora, prin acțiune, problemele persoanei atât individual, cât și în contextul grupului terapeutic. Psihodrama este, totodată, și un spațiu, un context securizant în care subiectul se întâlnește în semi-realitatea psihodramatică cu persoanele semnificative din viața lui, cu resursele, îndoielile, dorințele, fricile, blocajele și visurile sale. Deși principiile și metodele de intervenție sunt aceleași în ambele situații, directorul de psihodramă acționează diferit în întâlnirile individuale cu clientul, mai ales deoarece nu beneficiază de aportul grupului terapeutic. Inclusiv durata întâlnirilor este alta: două ore în contextul grupului și o oră în întâlnirile individuale.

Părintele psihodramei, Jacob Moreno, s-a născut la România și, cu toate acestea, psihodrama este mult mai populară în alte state ale lumii. 

ADEVĂRAT. Însăși terminologia care fundamentează această formă de psihoterapie, și mai ales sufixul „dramă“, provoacă în mintea oamenilor o nefericită asociere cu tragediile, cu nefericirile, cu exhibiționismul, cu reacțiile exagerate și neautentice, adică cu opusul prescripțiilor unui comportament decent și dezirabil social. De aceea, oamenii sunt oarecum reticenți în a se implica în activități legate de „dramă“, altfel decât ca spectatori de la distanță. În plus, românii nu sunt obișnuiți să aibă încredere unii în ceilalți, sunt rezervați în a-și expune problemele sau dificultățile în fața altora decât familia și prietenii apropiați. Nu sunt atât de comunicativi și expansivi comportamental ca americanii, italienii, spaniolii, popoarele latine, de exemplu. Astfel, psihodrama ca terapie de grup nu e populară în România, mai ales în contextul în care românii au drept cutumă națională îngrijorarea: „Oare ce o să zică lumea dacă…?“

Psihodrama este o modalitate de lucru care poate favoriza dezvoltarea stării de bine, dar și a abilităților cognitive și comportamentale. 

ADEVĂRAT. Prin restructurarea modurilor disfuncționale de a fi în raport cu ceilalți, psihodrama provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anumită situație și să devină o ființă autonomă și spontană. Și eu cred că starea de bine este generată direct de calitatea relațiilor pe care le stabilim cu ceilalți. Prin antrenarea spontaneității și creativității se poate spune că psihodrama este și un mod de a „practica“ viața fără să fii judecat și condamnat dacă greșești, fiind o excelentă formă de dezvoltare personală prin experiențe cognitive, afective, atitudinale și comportamentale. Expresivitatea, experimentarea situațiilor noi, jocurile de rol, participarea la viața grupului terapeutic, reprezentațiile scenice ale protagoniștilor antrenează schimbări atât în modul de gândire, cât și în modurile de acțiune ale oamenilor. Studioul de psihodramă este un spațiu în care poți experimenta situații și roluri, fără a suporta consecințele negative, fără a fi judecat și fără să te simți ridicol sau impropriu. De aceea, favorizează inclusiv dezvoltarea abilităților cognitive și comportamentale.

Psihodrama este o metodă științifică ce ne ajută să explorăm adevărurile sufletești cu ajutorul metodelor dramatice. 

ADEVĂRAT. Psihodrama clasică a fost concepută de Jacob Levi Moreno, începând cu jumătatea anilor 1930, ca o explorare științifică a adevărurilor personale subiective, prin metode de inspirație dramatică. Metoda psihodramatică utilizează, în principal, cinci instrumente – scena, subiectul ca actor, regizorul, personalul de ajutoare terapeutice, sau eurile auxiliare, și audiența. Consider că și recuzita reprezintă un instrument foarte puternic în psihodramă, deoarece facilitează introspecția, proiecțiile, empatia, dezamorsează mecanismele defensive, ajută persoana să concretizeze imaginile sau scenele din mintea sa și să se „încălzească“ suficient încât să poată juca un rol. Aceste instrumente sunt utilizate în funcție de nevoile și caracteristicile celor trei timpi în care se împarte o întâlnire tipică de psihodramă: timpul grupului, timpul protagonistului, timpul participării.

Jocul de protagonist din psihodramă poate stârni trăiri emoționale destul de intense.

ADEVĂRAT. Dezvăluirea progresivă a adevărului psihodramatic al protagonistului prin acțiune duce la identificarea, amplificarea și verbalizarea emoțiilor (în sensul clarificării acestora). Protagonistul va proiecta pe scenă fantasmele sale, le va da un nume, le va caracteriza fizic și emoțional, le va împrumuta viața colegilor săi aleși ca euri auxiliare, va interacționa cu ele. Astfel, protagonistul demontează fantasmele și reaprinde conflictele. Aceste proiecții sunt facilitate și amplificate, transformate în acțiune prin care se explorează aspectele camuflate, repetitive, dar mai ales posibilele rezolvări inovatoare. Chiar dacă aceste acțiuni au loc în semi-realitatea psihodramatică, emoțiile care le însoțesc sunt cât se poate de reale și de vii. Punerea în scenă a reprezentației protagonistului trezește emoții nu numai în protagonist, ci și în persoanele care sunt euri auxiliare, ca și în persoanele care nu participă direct și rămân în auditoriu. Pot fi experiențe intense, cu încărcătură afectivă foarte puternică, mai ales când au ca punct de plecare un eveniment de viață real și traumatizant.

℗PUBLICITATE



Între teatru și psihodramă nu există nicio diferență. 

FALS. Dacă teatrul presupune un autor care prezintă interacțiuni între personajele unei piese, presupune actori și regizori (profesioniști sau amatori) a căror misiune este să însuflețească personajele, în psihodramă reprezentația scenică a protagonistului înseamnă altceva. De exemplu, scena din psihodramă e construită de protagonist în cadrul reprezentației, atunci, pe loc. Personajele participante sunt stabilite de către directorul de psihodramă care însoțește, intervievează, incită, dublează, creează polaritățile relaționale ș.a.m.d., adică urmează strategiile regizorale potrivite cu scenele de plecare: reprezentarea evenimentelor relaționale întâmplate cu formă obligatorie (vignetă sau episod critic), a unor forme geometrice (atom social sau genodramă), a unor imagini vizuale statice (fotografie sau sculptură) sau a unor imagini simbolice (metaforă, vis sau scenă fantastică). În timpul protagonistului (punerea în scenă), comunicarea este univocă și unidirecțională, adică o singură voce și o singură viață. Dezvăluirea progresivă a adevărului psihodramatic al protagonistului prin acțiune duce la identificarea, amplificarea și verbalizarea emoțiilor (în sensul clarificării acestora).

Constelațiile familiale și sesiunile de psihodramă sunt mai degrabă asemănătoare decât diferite. 

FALS. Gândindu-mă la perioadele temporale în care au apărut, consider că genodrama a fost cu mult anterioară constelațiilor familiale. Reprezentația scenică din genodramă presupune explorarea relațiilor dintre membrii familiei protagonistului, așa cum pot fi ele văzute de către protagonist, nu de persoana care joacă rolul unui membru al familiei. Altfel spus, în genodramă sunt întrupate exclusiv proiecțiile protagonistului și nu ale persoanelor care dau viață personajelor din arborele genealogic al protagonistului.

Psihodrama în grup are trei componente de bază: încălzirea sau conectarea, acțiunea sau punerea în scenă și împărtășirea sau integrarea. 

FALS. De cele mai multe ori așa este, dar pot fi și sesiuni de psihodramă dedicate exclusiv grupului, în scopul consolidării relațiilor dintre membrii acestuia. Directorul de psihodramă are misiunea de a observa și a înțelege nevoile de început ale membrilor și, în funcție de acestea, să conducă întâlnirea fie în direcția stimulării apariției unui protagonist, fie în direcția eficientizării dinamicii de grup.

O sesiune de succes depinde de încrederea și siguranța pe care le cultivă fiecare participant la grupul de psihodramă. 

ADEVĂRAT. Există câteva elemente specifice care-și pun amprenta asupra dinamicii grupurilor de psihodramă, mai ales în ceea ce privește comunicarea din cadrul grupului. Una dintre regulile de bază constă în ceea ce este denumit „tehnica răspunsului suspendat“. Aceasta presupune ca fiecare membru să vorbească pe rând, în ascultarea totală a celorlalți. Ceea ce se spune primește valoare de adevăr, nefiind contestat, indiferent cât de tare s-ar abate de la adevărul obiectiv și istoric. Este vorba despre „adevărul poetic și psihodramatic“, după cum se exprima Moreno, care substituie întâmplările, emoțiile, gândurile vieții obiective. Psihodramatistul impune circularitatea autoexprimării, care evită apariția vreunei dialectici între membrii grupului, și stimulează concentrarea atenției participanților asupra calității emoționale a experiențelor povestite, evitând raționalizările. Astfel, activează confruntarea multipolară în locul celei bipolare. Un alt element specific timpului grupului de psihodramă îl constituie experiențele comunicaționale desfășurate ca interacțiuni (expresivitate corporală, simulare dramatică sau joc de rol) derulate nu numai în realitate, ci și în semi-realitatea definitorie a tehnicilor psihodramatice. Activitatea de jocuri antrenează somatic și psihologic toți membrii grupului, angajându-i în situații excepționale, limbajul fiind preponderent comportamental: gestual, tonic, mimic. Autoexprimarea este o regulă de joc esențială și i se impune subiectului indiferent de posibilitățile sau capacitățile lui din acel moment. Toate aceste experiențe de a fi împreună au scopul de a stimula autocunoașterea, intercunoașterea, încrederea și siguranța membrilor grupului. Inevitabil, presupune timp…

Psihodrama este eficientă în intervenția asupra traumelor psihologice și emoționale. 

ADEVĂRAT. Eficiența psihodramei este dată mai ales de reprezentația scenică, cu punct de plecare în episodul critic. Timpul protagonistului schimbă semnificativ punctul de focalizare a atenției directorului și grupului. De la situația de paritate între membri se trece la relații asimetrice, ierarhice. Nevoile, dorințele și cererile protagonistului au prioritate și subordonează atât directorul, cât și membrii grupului. Directorul devine regizorul care acompaniază protagonistul pe scenă, iar colegii devin auxiliarii care operează în funcție de nevoile sale. Când punctul de plecare al reprezentației scenice este episodul critic, adică evenimentul traumatic, protagonistul are posibilitatea de a se confrunta cu agresorul (fie persoană, fie situație) într-un mediu securizat și securizant și, mai ales, are posibilitatea de a schimba cursul evenimentelor din viața reală. De asemenea, datorită fazei de „integrare“ are ocazia să se raporteze diferit la circumstanțele traumatice și să le accepte mai ușor.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută