Terapia prin cărți, cunoscută și sub numele de biblioterapie, este un adjuvant pe care psihoterapeuții adesea îl recomandă pentru a crește aderența clientului la tratament și pentru a facilita mecanismele psihologice ale schimbării. Pentru a afla ce este adevărat și ce este mit cu privire la acest subiect, am stat de vorbă cu Sabina Strugariu, psiholog specializat în psihoterapia integrativă și psihoterapia pozitivă, de la Pe Canapea.
Biblioterapia este un mijloc de facilitare a creșterii și transformării psihologice cu ajutorul lecturii, numită și „terapia prin cărți“.
ADEVĂRAT. Biblioterapia este o tehnică sau metodă terapeutică ce folosește literatura de specialitate sau beletristică pentru a veni în sprijinul persoanelor care se confruntă cu dificultăți emoționale, psihologice sau relaționale, întrucât cititul este, în sine, o experiență vindecătoare. Alegerea cărților se face în funcție de istoricul, personalitatea, preferințele și simptomele cu care se prezintă clientul și au relevanță pentru situația sa prin faptul că lectura aleasă este menită să susțină, să vindece sau să provoace persoana în a descoperi puncte comune cu personaje sau situații specifice din cărțile citite, precum și prin a descoperi modalități noi și diferite de a face față unor situații vechi.
În literatura de specialitate se face diferența între biblioterapia de dezvoltare și biblioterapia terapeutică.
ADEVĂRAT și FALS. Afirmația este întrucâtva falsă, deoarece biblioterapia terapeutică nu este identică cu biblioterapia de dezvoltare, însă aceasta din urmă este considerată o categorie a biblioterapiei.
Biblioterapia este de mai multe tipuri. Există o formă de biblioterapie creativă (adesea se utilizează în grupurile terapeutice unde se citesc poezii, povești și ficțiune și se discută în cadrul grupului pe baza unor subiecte alese), biblioterapia de dezvoltare (folosită adesea în cadrul educațional pentru a le explica copiilor și/sau adolescenților anumite subiecte delicate, precum pubertatea etc.), biblioterapia prescriptivă (denumită și self-help, care implică utilizarea anumitor materiale sau caiete de lucru pe teme specifice precum: tehnici de respirație sau mindfulness, reglare emoțională, restructurare cognitivă etc.). Există și programe specifice de biblioterapie care presupun colaborarea interdisciplinară între librari, medici și terapeuți și care facilitează împrumutul de cărți pe subiecte specifice și recomandate în cadrul terapiei sau tratamentului.
Biblioterapia și psihoterapia nu sunt compatibile sub nicio formă.
FALS. Biblioterapia nu poate înlocui psihoterapia, însă studiile arată că poate aduce un plusvaloare psihoterapiei clasice, prin creșterea gradului de conștientizare și auto-conștientizare și psihoeducație cu aplicabilitate în tratamentul depresiei, anxietății, abuzului moderat de alcool, dificultății de comunicare, tulburărilor alimentare, conflictelor de familie sau doliu, precum și în tulburarea de stres posttraumatic.
Psihoterapeutul nu prescrie medicație, dar poate „prescrie cărți“.
ADEVĂRAT. Asemenea medicației, nici cărțile nu sunt un panaceu universal sau genul de descoperire care vindecă tot, de fiecare dată, pentru fiecare. Se scrie foarte mult în ultimii ani și, din fericire, pe îndelete despre dezvoltarea personală și despre sănătatea mintală, emoțională și relațională și, ca în orice domeniu, este nevoie de un filtru, de un ghid atunci când ne dorim să citim nu doar pentru bucuria lecturii, ci pentru că încercăm să găsim un anumit răspuns la o anumită întrebare. Ce este important atunci când psihoterapeuții recomandă lectura drept metodă terapeutică este, adesea, oferirea unei direcții, metafore, alternative la o situație curentă din viața persoanei. Psihoterapeutul cunoaște istoricul persoanei, preferințele de lectură, dacă ele există, simptomatologia cu care se confruntă, dificultățile care o încearcă, tiparul de gândire și stilul de comunicare și o poate direcționa spre a găsi fie un răspuns real, într-o carte de specialitate, scrisă de cercetători sau autori de referință din domeniul sănătății mintale și bazat pe dovezi științifice actuale, fie spre a explora, imaginar, cărți de ficțiune în care personaje cu trăsături similare trec prin situații similare și pun în scenă soluții și resurse care confirmă că persoana este pe drumul cel bun sau prezintă alternative inedite, dar care erau necunoscute înainte.
Există studii care ne arată că biblioterapia are efecte pozitive și asupra copiilor cu dizabilități intelectuale.
ADEVĂRAT și FALS (sau neconcludent încă). Există numeroase studii care atestă că biblioterapia creează și îmbunătățește trei abilități importante pentru copii și adolescenți: imaginația, abilitățile sociale și strategiile de rezolvare a problemelor, susținând și procesele de gândire care stau la baza formării comportamentului și că, folosit într-un cadru potrivit – fie educațional, fie terapeutic – poate avea efecte benefice și de lungă durată chiar și în cazul copiilor cu dizabilități intelectuale. Există, însă, și studii care atestă că schimbările nu sunt suficiente sau demne de menționat și că biblioterapia de sine stătătoare nu este suficientă pentru acești copii, decât însoțită de tehnici mai complexe și potrivite etapelor de dezvoltare, de înțelegere și procesare intelectuală și emoțională, cum ar fi terapia ocupațională și logoterapia. Pe de altă parte, la momentul actual există diferite metode prin care copiii pot avea acces la terapia prin cărți – cărți audio, întregistrări video, dramatizarea anumitor cărți sau pasaje din cărți etc.
℗PUBLICITATE
Terapia prin cărți îi arată cititorului că nu este singur și-i oferă idei pentru soluții pe care le poate aplica în rezolvarea creativă a problemelor.
ADEVĂRAT. Odată cu descoperirea, la mijlocul secolului trecut, a „neuronilor oglindă“ – acei neuroni care se aprind și atunci când realizăm o acțiune proprie, și atunci când vedem pe altcineva acționând – neuroștiința empatiei a devenit mai clară, iar cercetările din ultimii ani prin intermediul RMN-ului arată că în creierul unei persoane care citește despre o experiență se stimulează aceleași regiuni neurologice ca atunci când trece cu adevărat prin acea experiență.
Cărțile, prin puterea lor de a spune o poveste – reală sau imaginară –, ne transpun într-un mediu neutru unde putem explora, prin intermediul unui narator obiectiv sau a unui personaj similar nouă prin subiectivitatea sa, soluții la situații de viață, fără a fi nevoie să ne confruntăm, în mod real, cu fiecare opțiune. Este, dacă vreți, forma primară de realitate virtuală. Citind despre oameni ca noi, care trec prin situații ca noi, care se simt ca noi într-un anumit moment, sau gândesc ca noi în altul, ori care au reacționat ca noi la un moment dat, sau care își pun aceleași întrebări ca noi sau, dimpotrivă, ne sunt cu totul diferiți, ne aduc față în față cu umanitatea noastră comună și cu profunda complexitate ce stă la baza existenței și interacțiunii noastre. Indiferent de naționalitate sau de cultură, de tradiție sau de limba vorbită, oamenii scriu de când e lumea, despre aceleași și aceleași lucruri din diferite perspective: se întreabă despre sensul vieții, despre libertate, responsabilitate, moarte, singurătate, doliu, conexiune, speranță, durere, resurse și imaginație, despre frumusețe, și artă, și evoluție.
Există persoane care după ce citesc o carte de autocunoaștere decid că este timpul să urmeze un proces de psihoterapie.
ADEVĂRAT. Sunt oameni care aleg să meargă la psihoterapie după ce află mai multe despre psihoterapie ca proces sau despre ei ca persoane citind o carte în care se regăsesc. Cărțile de autocunoaștere prezintă, adesea, teorii despre personalitatea și modul nostru de a funcționa, dar și diferite strategii pentru o viață cât mai echilibrată însă uneori oamenii ajung la terapie nu neapărat pentru că rezonează cu ceea ce citesc, ci dimpotrivă. Cred că dincolo de cititul de plăcere, cărțile sunt menite și să ne provoace, să ne scoată din zona de confort mental și să ne aducă la lumină lucruri și întrebări care să ne facă să jonglăm, măcar la nivel mental, cu posibilitatea că lucrurile se pot face și altfel.
Biblioterapia este o metodă folosită doar de către terapeuții de orientare cognitiv-comportamentală.
FALS. Biblioterapia este, mai degrabă, o formă creativ-artistică de cunoaștere și poate fi folosită de orice psihoterapeut, indiferent de formare și abordare, atât timp cât are deschiderea de a-și însuși o astfel de tehnică, de a citi, de a se ține la curent cu noutățile, de a avea o listă de lecturi complexă și de a-și revizui constant recomandările consultând atât specialiști, cât și feedbackurile propriilor clienți. În Europa, există și biblioterapeuți certificați și chiar specializați pe poezie sau literatură, de exemplu, care oferă consultații specifice, în baza unor chestionare sau discuții despre gusturi în materie de lectură, autori, categorii, tematici, stil narativ etc.
Biblioterapia este recomandată atât în ceea ce privește adulții, cât și copii și adolescenții.
ADEVĂRAT. Biblioterapia poate fi utilizată de la cele mai mici vârste, întrucât este o formă de a promova creșterea și vindecarea prin intermediul limbajului, a simbolurilor și a poveștilor. Poveștile pot fi citite, dar și ascultate, interpretate, dramatizate, jucate, desenate. Există o ludicitate și o universalitate în limbajul poveștilor care poate să ajungă la copii, adolescenți și adulți deopotrivă, însă există și cărți specifice etapei de dezvoltare și de înțelegere și autori care țin cont de aceste lucruri atunci când scriu cărți cu conținut psihologic sau despre sănătate mintală. În funcție de nevoia persoanei, cred că orice carte poate fi un catalizator pentru schimbare și transformare – ceea ce face bine croitorului, nu-i face bine cizmarului, asta nu înseamnă că nu există ceva potrivit pentru fiecare.
Selectarea corectă a cărților este o parte importantă din procesul biblioterapiei.
ADEVĂRAT. Cu siguranță. Dacă acum câteva secole un filosof sau literat putea să spună că a citit toate cărțile publicate în lume, pentru că nu se publicau mai mult de câteva zeci, acum se publică anual milioane de cărți din toate categoriile și pe toate subiectele la care ne putem gândi sau nu. Personal, nu cred că există cărți bune sau rele – din fiecare carte poți să înveți ceva sau să te bucuri de ceva, însă vorbim despre timp și prioritizare, întrucât indiferent de cât de dornic ar fi cineva, nu există suficient timp în viața unui om pentru a citi toate cărțile din lume și abia apoi a decide ce i se potrivește și ce nu. Astfel, selectarea corectă a cărților presupune să știm ce anume căutăm și unde să căutăm informația dorită și pentru acest lucru este important și spre cine ne îndreptăm pentru inspirație – cine este în măsură să ne direcționeze cu informații reale, dovedite, valide, verificabile, corecte, potrivite cu nevoile, principiile, valorile, năzuințele și credințele noastre.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
