Unul dintre cuvintele tot mai recurente în limbajul nostru cotidian este cel de „traumă“. Atât experții în domeniul sănătății mintale și relaționale, cât și oamenii obișnuiți au început să-l folosească liber în discuțiile pe care le au. Pentru a afla mai multe despre ce înseamnă trauma și despre somatic experiencing, o formă de intervenție specifică terapiei traumei, am stat de vorbă cu Setnescu Olivia-Ecaterina – psiholog și Somatic Experiencing Practitioner, care ne-a ajutat să înțelegem ce este adevărat și ce este fals cu privire la aceste subiecte.
Singura modalitate de vindecare a traumelor este aceea de-a ne transpune experiențele dureroase în cuvinte.
FALS. „Trauma apare ca un răspuns în sistemul nervos și nu își are originea într-un eveniment. Biologic, trauma este organizată în jurul răspunsului de imobilitate tonică (răspuns potențat de frică), prezent de la insecte până la om. Cheia, pentru rezolvarea traumei, constă în decuplarea fricii de imobilitatea paralitică, permițând energiilor intense blocate în starea de imobilitate să fie accesate, eliberate și, în cele din urmă, să fie transformate.“ Așa ne spune Peter Levine.
Când o situație este percepută ca fiind amenințătoare asupra vieții, amândouă, minte și corp, mobilizează o vastă cantitate de energie în pregătirea luptei sau a fugii – de asta aceasta este cunoscută ca răspunsul „luptă sau fugă“. O altă funcție vitală a răspunsului de imobilitate este amorțirea.
Astfel, trauma este, în principal, fiziologică. Este ceva care se întâmplă inițial corpurilor și instinctelor noastre. Numai apoi efectele se răspândesc spre mintea, emoțiile și sufletele noastre.
Metodele de vindecare cu succes implică, în mod inevitabil, stabilirea conexiunii cu corpul. Acele metode care nu le dau voie oamenilor să se reconecteze cu propriile corpuri în mod invariabil au succes limitat.
Pornind demersul terapeutic, de la oricare dintre următoarele elemente: senzație sau emoție, imagine, comportament sau semnificație, putem, pas cu pas, prin tehnici specifice, încetini, separa și individualiza elementele care sunt supra- sau subcuplate, pentru a face noi conexiuni și pentru a integra toate nivelurile de experiență, eliberând frica de imobilitate și accesând energiile blocate ,pentru a finaliza răspunsurile incomplete care au generat trauma. Uneori, dacă se pleacă de la senzații sau emoții, în demersul terapeutic, răspunsurile pot veni împreună cu imagini sau semnificații, însă sunt situații când acestea lipsesc, deși trauma este renegociată. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul în care experiențele au avut loc în perioada natală sau perinatală, când copilul nu avea încă dezvoltate concepte, iar sistemul nervos era incomplet dezvoltat pentru a avea o înțelegere complexă asupra vieții, așa cum avem în perioada mai dezvoltată a vieții.
Dacă nu ne amintim toate detaliile experiențelor traumatizante înseamnă că nu putem scăpa de durere și suferință.
FALS. Când ne eliberăm energia reziduală de supraviețuire, ne simțim mai puțin amenințați și copleșiți de viață. Nu mai suntem paralizați în frică. Fiind paralizați, orice moment este înfricoșător, haotic. Pe măsură ce trecem de la fixitate la flux, curgere a energiei, începem să avem sentimentul coerenței. Începem să ne simțim reconectați la viață. Ne simțim mai în pace, mai acasă cu ceilalți, cu lumea, cu noi înșine. Nu mai suntem prinși în evenimentele din trecutul nostru, unele pe care se poate să nici nu ni le amintim.
Aceasta poate scoate la iveală un fapt foarte important: nu e nevoie să ne amintim conștient un eveniment ca să ne vindecăm de el. A-ți vizita trauma este chiar diferit față de a te elibera de ea. Din cauză că trauma se întâmplă în primul rând la un nivel instinctiv, amintirile pe care le avem despre evenimentele copleșitoare sunt păstrate ca experiențe fragmentare în corpurile noastre, nu în părțile raționale ale creierului.
Când suntem capabili să accesăm „memoriile noastre corporale“ prin simțul simțit, putem începe să eliberăm energia instinctivă de supraviețuire pe care nu am avut șansa s-o utilizăm la timpul evenimentului respectiv.
Oricare este situația noastră particulară, putem învăța să eliberăm și să transformăm această energie. Eliberarea poate fi dramatică, vizibilă sau subtilă și tăcută. Pot fi intense tremurături sau cel mai mic sentiment de tremur interior ori poate fi o schimbare în temperatură de la cald la rece, de la căldură la răceală. După aceea, am putea observa că lucrurile se așază la locul lor puțin mai ușor ori că suntem mai calmi și mai relaxați. Poate că lucrurile care ne supărau odată nu par să ne mai supere atât de mult și suntem semnificativ mai puțin critici cu noi. Sau putem experimenta adâncirea unui subtil sentiment al stării de bine.
Este, de asemenea, posibil ca schimbarea să fie mai profundă. Durerea cronică poate dispărea, s-ar putea să fim capabili să facem lucruri pe care înainte nici nu încercam să le facem. Relațiile cu cei dragi și ceilalți s-ar putea să devină mai libere și mai ușoare. Putem să experimentăm un val de pasiune și putere personală în ceea ce privește sentimentele noastre. Când trauma este vindecată, se produce schimbarea.
Somatic experiencing (SE) este una dintre formele de intervenție cu rezultate evidente, în materie de traumă.
ADEVĂRAT. Mulți oameni încep să simtă beneficiile acestor practici aproape imediat, dar rezultatele diferă de la om la om, depinzând de tipul și de cantitatea traumei pe care a suferit-o.
Nu e cazul să fim descurajați dacă nu simțim schimbările imediat, pentru că e ceva comun. Amintiți-vă, trauma ne fură simțurile corpului. SE este o modalitate de a ne reconecta cu corpul, însă pentru unii oameni procesul este așa de inconfortabil și de plin de sentimente dificile, încât poate dura o vreme să se restabilească acea legătură și să se împrietenească cu corpurile lor.
Unii oameni au fost capabili să-și rezolve trauma și să scape de simptome, doar că simptomele pot să reapară când se produce o nouă traumă. Totuși, ca rezultat al muncii consistente cu instrumentele din SE, oamenii sunt capabili să dezvolte mai multă reziliență și sunt mai pregătiți să lucreze cu simptomele traumei, dacă reapar. Aceste instrumente bazate pe corp pot să vă ajute de fapt, să vă facă mai puternici decât ați fost înainte să se fi întâmplat trauma inițială.
SE este o formă de intervenție psihologică axată cu precădere pe corp.
℗PUBLICITATE
ADEVĂRAT. Urmărirea senzației, în stilul SE, poate fi diferită de cea cu care sunteți obișnuiți. Pe lângă „ascultare“, care este centrul multor altor terapii, noi observăm și ce are loc la nivelul corpului. Urmărim modul în care corpul clientului și sistemul lui nervos răspund la ceea ce se spune, simte sau își amintește. Folosim „povestea“ doar ca modalitate de a descoperi unde se află activarea în relație cu momentele evenimentului traumatic. Urmărim creșterea activării și liniștirea. Avem în vedere schimbări, observăm gesturi, postura și tonul vocii. De asemenea, ne folosim de conștientizarea asupra propriului corp, pentru a ne ajuta în acest demers. Senzația accesează adesea stările ce țin de pre-ego, dinaintea formării credințelor psihologice și a identității de sine. Dacă rămânem într-o anumită stare destul de mult timp, începem să avem simțul mișcării energiei vieții. Este o resursă bună – o cunoaștere fără cuvinte a ceea ce suntem.
EMDR și SE sunt același lucru, tot ce diferă este numele metodei de intervenție în materie de traumă.
FALS. Lucrul cu ochii poate fi o modalitate foarte puternică de a accesa tipare profunde de perturbare din fiziologia clientului. Ochii sunt indisolubil legați de orientare și de autoprotecție și adesea vor fi puternic afectați de tulburările de stres traumatic din fiziologie. Lucrul cu ochii interacționează direct cu sistemul vagal bi-direcțional (recepționează, răspunde) și poate aborda răspunsurile incomplete de orientare și de apărare în „partea din față“ (cap, gât), precum și în restul corpului. Există o relație mai puternică a capului și a gâtului cu sistemul nervos autonom (SNA), decât între celelalte părți ale corpului și SNA.
În practica SE, lucrul cu ochii presupune completarea răspunsurilor de orientare și restabilirea coerenței și a funcției echilibrului. Însă, până la lucrul cu ochii (activitate ce poate fi activatoare și aducătoare de un plus de stimulare a unui sistem deja supraactivat), în practica SE se fac întâi alte cicluri de descărcări ale sistemului nervos, astfel încât lucrul cu ochii devine o componentă complementară, și nu una specifică, unică sau primordială.
În procesul de vindecare al traumei, în primă fază se intensifică durerea psihologică și emoțională.
FALS. Deși se consideră că, pe o durată de maxim 72 de ore de la sesiunea terapeutică prin SE, corpul continuă procesul de descărcare, autoreglare și integrare a terapiei, ceea ce poate genera anumite simptome (ușoare tremurături, stări febrile, mici contracții musculare urmate de relaxare etc.), totuși aceste simptome sunt ușoare și sunt acompaniate de o stare de mai bine și de ușurare. În SE, lentul este considerat rapid. Când trauma survine în viața noastră, o face într-un ritm prea rapid, e prea mult, prea curând. Trauma este o experiență care depășește capacitatea normală a sistemului nostru nervos și nu putem integra experiența.
Titrarea este un concept din chimie prin care o mică picătură de substanță volatilă este adăugată la o altă substanță volatilă, alocând timp pentru ca reacția chimică să aibă loc și să se integreze întregul, înainte de-a adăuga o altă picătură. Dacă cele două substanțe s-au combinat fără titrare, se produce o reacție de destabilizare explozivă și volatilă. Dar dacă ele sunt cuplate într-un mod lent și titrat, la fel cum se întâmplă și cu noi în SE, se produc doar mici reacții – pe care, în cazul nostru, sistemul nervos le poate integra. (În chimie, după sute de mici titrări, cele două substanțe ajung la masa critică și se transformă în două substanțe inerte sau inofensive.) Pe măsură ce sistemul nervos are timp și spațiu pentru a integra fiecare titrare, vindecarea are loc fără traumatizare și fără destabilizare. În cultura și societatea noastră, suntem obișnuiți să vorbim despre terapie și să povestim povestea. Cu toate acestea, atunci când este vorba despre traume nerezolvate, adesea vom relua capacitatea sistemului nervos din nou și din nou, prin retelling, iar creierul și fiziologia noastră se mobilizează pentru a răspunde la evenimente care, deși țin de trecut, sunt încă prezente în corpul nostru. Titrarea se referă la procesul de a face pași mici și a continua, încet, să atingi excitarea captivă și să oferi suficient timp și spațiu pentru integrarea micilor titrări, pentru deplasarea sistemului nervos tot mai aproape de masa critică, pentru stabilizarea, transformarea traumei într-o substanță inertă. Trauma este despre ceva care e prea mult și s-a întâmplat prea repede și prea intens. Luarea pauzelor, titrarea și timpul de întindere sunt, prin urmare, instrumente importante pentru tratarea traumelor în condiții de siguranță.
Pentru a integra experiențele dificile, trebuie să confruntăm „făptașul“ care a contribuit la traumele noastre.
ADEVĂRAT. În fața amenințării, organismul se orientează, determină dacă amenințarea necesită mobilizarea suplimentară a energiilor pentru luptă sau fugă, mobilizând, în primul rând, energia prin sistemul nervos autonom și prin alte sisteme ale corpului, și folosește manevrele de orientare și de luptă sau fugă pentru a depăși sau a scăpa de amenințare. Dacă aceste strategii nu reușesc, evoluția ne-a oferit un avantaj prin răspunsul de înghețare (disociere) al creierului inferior.
Acestea sunt răspunsuri instinctive, automate, de supraviețuire, pe care le avem în comun cu animalele. Atunci când creierul reptilian, ce reglează sistemele biologice de bază care guvernează procesele vitale din corpul nostru, stabilește faptul că înghețarea este strategia de urmat, vă confruntați cu un răspuns automat de înghețare/disociere asupra căruia creierul superior poate să nu aibă prea mult control. Măsura în care oamenii acced la răspunsul de înghețare/disociere în legătură cu amenințarea variază considerabil, în funcție de istoria individuală și de resursele personale ale creierului superior.
Când permitem excluderea stării de înghețare, apare finalizarea răspunsurilor de supraviețuire întrerupte și descărcarea energiei de supraviețuire acumulate. Aceasta duce la o deplasare către o stare profundă de recuperare, căreia îi este asociat un tonus muscular foarte scăzut. Din această stare, se revine în mod natural într-o postură și la o fiziologie mai rezilientă și mai integrată. Acest ciclu de rigidizare, colaps și revenire este foarte important pentru reechilibrarea globală a funcției fiziologice.
Trauma secundară este ceea ce pot experimenta specialiștii care lucrează cu persoanele traumatizate.
PARȚIAL ADEVĂRAT. Discuțiile despre traumă pot aduce provocări inconștientului terapeutului. Așa cum spune Judith Herman, în Trauma și vindecarea: „În rolul martorului la un dezastru sau a unei atrocități, terapeutul poate fi uneori copleșit emoțional. Experimentează într-o măsură mai mică aceeași teroare, furie și disperare ca pacientul. Audierea poveștii pacientului este posibil să reînvie experiențele traumatice personale pe care terapeutul le-a suferit în trecut. Terapeutul, de asemenea, împărtășește empatic experiența de neajutorare a pacientului. Aceasta poate conduce terapeutul spre a-și subestima abilitățile profesionale sau spre a pierde din vedere puterea și resursele clientului. Ca o apărare împotriva insuportabilului sentiment de neputință, terapeutul poate încerca să-și asume rolul de salvator. Cu cât terapeutul acceptă mai mult ideea că pacientul este neputincios cu atât mai mult el perpetuează transferul traumatic și desființează puterea pacientului.“
Autoreglarea și îngrijirea de sine devin, astfel, esențiale pentru un terapeut care caută să ofere suportul adecvat clienților lui.
Oricine psiholog sau psihoterapeut poate practica SE, nu este nevoie de o certificare în această metodă de intervenție.
FALS. Este o provocare să surprinzi cu adevărat esența SE în cuvinte, în primul rând pentru că este o metodă „experiențială“ în natură și o abordare sofisticată și multilaterală. Metoda este predată în întreaga lume de către Somatic Experiencing International și constituie un curs aprofundat, de trei ani. E parcurs de către medici, psihoterapeuți, psihiatri, terapeuți fizici și practicieni de tot felul. Metoda este uneori menționată ca abordare psiho-fiziologică sau terapie corporală/minte. Ea se bazează pe cele mai recente cercetări științifice provenite din domeniile traumatologiei, biologiei, neurologiei, psihologiei, teoriei atașamentului, fiziologiei etc. SE se bazează, de asemenea, pe cercetarea de ultimă generație a lui Steven Porges (teoria PolyVagal) privind problemele legate de traume și atașament.
Asociația Pași către tine oferă atât servicii specializate în SE, cât și cursuri de formare pentru cei care doresc să-și însușească metoda terapeutică.
ADEVĂRAT. Misiunea Asociației Pași către tine este să ofere un cadru de formare pentru profesioniștii care vor să înțeleagă efectele traumelor și modalitățile prin care le pot preveni și vindeca. Am participat la evenimentele organizate de asociație, iar acestea sunt: Criză și creativitate – trainer Liane Pinto din Brazilia; Psihobilogia Pre și Perinatală, o abordare somatică – trainer Sonia Gomes-Brazilia; Terapia în caz de urgență bazată pe neuroștiința emoțiilor – în colaborare cu The Wellbeing Planet Foudacion.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
