fbpx
skip to Main Content
Între Mit și Adevăr, Cu Simona Herb: Atașamentul La Adulți

Atașamentul este darul nostru de la Natură. Acesta contribuie la dezvoltarea relațiilor interpersonale și la conturarea iubirii. Dar, cu toate acestea, puțini dintre oameni dețin informații științifice despre puterea atașamentului, iar în jurul acest concept gravitează multe mituri. De aceea, am invitat-o pe Simona Herb, reprezentata EFT România, să ne spună care dintre următoarele enunțuri sunt adevărate și care sunt false. 

Atașamentul interpersonal este o dovadă de imaturitate emoțională și psihologică.  

FALS. Pentru că atașamentul reprezintă esența umanității. Atașamentul este înscris în codul nostru genetic – nu doar al oamenilor, ci al mamiferelor. Reprezintă legătura de esență dintre două persoane care simt reciproc afecțiune, siguranță, nevoia de a primi și oferi protecție și valorizare. Nu există oameni fără atașament, ci doar cu atașament care „suferă“. Atașamentul e compasul cu ajutorul căruia ne ghidăm acțiunile în viață, dându-ne indicii despre cât de demni suntem noi de a fi iubiți și cât de mult ne putem baza (sau nu) pe cei apropiați. Atașamentul sănătos față de o persoană semnificativă se referă la o interdependență, la maturitatea emoțională care arată că starea mea de bine e influențată de afecțiunea celuilalt și că ceea ce simt și fac eu îl influențează pe cel de lângă mine.

Stilurile de atașament de tip evitant, anxios sau dezorganizat sunt „tulburări“ sau „boli mintale“. 

FALS. Nu sunt tulburări mintale, sunt tulburări de atașament. Atașamentul securizat se formează lângă un „îngrijitor de bază“ (de obicei, mama) care poate oferi iubire, siguranță, consecvență în răspunsurile emoționale, care poate oferi spațiul pentru exprimarea oricărei emoții, care poate oferi empatie și alinare. Acest tip de interacțiuni între mamă și copil nu trebuie să fie în 100% din timp (asta ar fi și extrem de dificil), ci în cel puțin 30% dintre interacțiuni. Deci, în 30% din interacțiunile dintre mamă și copil, încă din prima zi de naștere, dacă mama oferă empatie, răspunde nevoilor copilului, îl alină, atunci ea va crea un atașament securizat. Dacă acest tip de îngrijire nu este oferit, atunci copilul va dezvolta un atașament nesigur, care poate fi anxios sau evitant. 

Atașamentul sigur este un factor de protecție în situații de stres și anxietate crescută.

ADEVĂRAT. Deoarece atașamentul ilustrează modul în care noi ne vedem pe noi înșine și în care îi vedem pe ceilalți și putem apela la ei pentru alinare și confort. Atașamentul securizat conferă încredere în propria persoană, capacitate de a tolera și eșecul – ca factor protectiv, atașamentul securizat ne spune că un comportament a fost greșit, nu că întreaga noastră ființă e greșită. Atunci când avem sentimentul puternic că ne putem baza pe ceilalți, avem o mai mare toleranță la eșec, la opinii diferite de ale noastre, precum și față de pierderi; asta ne crește imunitatea. Anxietatea se definește ca un sentiment continuu de nesiguranță, de alertă, care provine din lipsa consistenței, empatiei și consecvenței în interacțiunile mamă-copil din primii ani. Dacă există atașament securizat, nu există anxietatea sau dacă apar situații anxiogene, persoana respectivă poate găsi ușor în interiorul său mecanisme de reglare emoțională (în propria imagine de sine, care îi dă încredere, și/sau la persoane de încredere, cu care își împărtășește problemele și de la care cere alinare). 

Atașamentul se conturează în primii ani de viață și nu mai poate fi schimbat

FALS. Aceasta este o idee mai veche, vehiculată în psihologie, în urma căreia se părea că, odată format atașamentul mamă-copil, toate aceste interacțiuni se transformă într-un tipar ce nu mai poate fi modificat. Noile cercetări în domeniul atașamentului, printre care o mare contribuție vine din domeniul terapiei centrate pe emoții (EFT), au demonstrat că tiparul de atașament se poate rescrie. Cum? Prin trăirea sau crearea de noi experiențe emoționale corective. Mai exact, acest lucru presupune că – pentru ceea ce a fost greșit în copilărie (adică nevoi vulnerabile la care nu s-a răspuns, care au fost ignorate ori la care s-au dat răspunsuri greșite, rezultând o diminuare sau o pedepsire a nevoilor respective) – acum, în prezent, prin experiențe reale se vor da răspunsuri corecte (empatie, validare, confort, alinare). Aceste răspunsuri corective pot fi date spontan, de o persoană de atașament care e deja securizată – în cazul fericit al unei persoane nesecurizate, care întâlnește un partener de cuplu sau un prieten sau un mentor care e securizat și poate să îi audă durerile, nevoile, iar apoi să îi răspundă în mod corespunzător. O altă situație corectivă este cea de psihoterapie. Persoana sau cuplul care apelează la terapie va beneficia, în cadrul ședințelor de terapie EFT, de experiențe reale, orchestrate de terapeut, în care are ocazia să își exprime emoțiile, nevoile, vulnerabilitățile și cineva să fie acolo și să poată răspunde empatic (terapeutul, în cazul ședințelor individuale, sau partenerul de cuplu, în terapia de cuplu). Iată, deci, că veștile sunt minunate: nu, nu e totul pierdut, dacă în copilărie nu am avut norocul de a beneficia de experiențe securizante. Viitoarele relații, mai ales cele de cuplu (de la sine sau ajutate prin psihoterapie) ne oferă noi oportunități de a crea „raiul sigur“. 

Persoanele cu un atașament de tip insecurizant (evitant, anxios sau dezorganizat) fac alegeri nesănătoase în iubire. 

ADEVĂRAT. În sensul că presupunerea de bază este aceea că persoanele cu un atașament nesecurizat nu vor putea „recunoaște“ persoanele sau experiențele securizante, deoarece nu au termen de comparație. De obicei, mergem spre ceea ce ne este familiar, însemnând că, dacă am avut experiențe care ne-au rănit, atunci vom defini iubirea prin intermediul acestor experiențe și vom alege prin aceleași filtre. E firesc, deoarece tot ceea ce suntem noi se creează exclusiv prin intermediul relațiilor. Nu pot recunoaște sau vorbi o limbă străină pe care nu am auzit-o niciodată.

Dar e și FALS. Deoarece nu putem exclude faptul că, uneori, partea sănătoasă din persoanele nesecurizate va recunoaște ce are nevoie și va alege mai bine. Evident, nu putem exclude soarta, care poate să scoată în calea acestor persoane potențiali parteneri securizați, ce pot constitui o parte din vindecare (așa cum spuneam la punctul anterior).

℗PUBLICITATE


Un adult cu atașament sigur se poate îndrăgosti de o persoană cu atașament nesigur.

ADEVĂRAT. Deoarece „a se îndrăgosti“ se referă la relații de început, în care există interes, curiozitate și atracție, precum și un sentiment al misterului. Nu e același lucru cu „a iubi“ sau cu „a rămâne în relație“. Așa cum am precizat și mai sus, o persoană cu un atașament securizat poate „să vindece“, să corecteze prin interacțiuni naturale, atașamentul partenerului său. Dacă partenerul este destul de permisiv și tiparele nu sunt foarte rigide, schimbarea se va produce și ambii parteneri vor tranzita către un loc mai sigur în relație. Dacă rana celui nesecurizat este prea mare, atunci ei pot apela împreună la terapia de cuplu (sau partenerul securizat va renunța la relație). Persoanele securizate pot recunoaște ceea ce e sănătos pentru ele, ce pot schimba, cum pot ajuta și ce anume începe să devină toxic sau nesănătos. Atașamentul securizat e contagios, adică poate „corecta“, poate vindeca un atașament nesănătos, dar nu se poate transforma în atașament nesănătos. Odată atinsă starea de siguranță în sine și în ceilalți, starea rămâne. 

Persoanele cu atașament de tip evitant nu sunt capabile să se îndrăgostească. 

FALS. Toate persoanele sunt capabile să se atașeze de altcineva. Este abilitatea prin care oamenii supraviețuiesc. Noi toți suntem echipați și avem ce ne trebuie pentru a crea un atașament. Dacă un bebeluș nu s-ar atașa de mama sa ori de îngrijitorul său de bază, ar muri. Atașamentul îl motivează să plângă, să ceară ajutor, îngrijire, îndeplinirea nevoilor. Toți suntem capabili și de atașament romantic, mai târziu. Avem această incredibilă capacitate înscrisă în codul nostru genetic. Ceea ce diferă este modul în care ne exprimăm iubirea, emoțiile, nevoile și modul în care facem față dezamăgirilor și respingerii. Un evitant va avea mai multe dificultăți în a-și recunoaște propriile trăiri și a le exprima în exterior și, de aici, poate veni impresia că „nu îi pasă“, „nu iubește“, „nu are emoții“. De fapt, traducerea corectă a ceea ce se întâmplă în interiorul unui evitant este „nu știu ce simt“, „mi-e teamă că ceea ce simt eu te va răni pe tine“, „mă simt blocat“, „mă doare așa tare, încât sunt copleșit“, „nu am încredere că vrei să auzi cum e pentru mine și, ca să îți fie ție bine, îmi ascund propriile sentimente“. 

Părintele cu atașament nesigur poate crește un copil cu atașament sigur.

ADEVĂRAT. Și e atât de frumos, deoarece ne vorbește despre puterea atașamentului părinte-copil! Sigur, premisele teoretice și practice ne indică mai degrabă că nu se poate. Cum să creez ceva ce nu cunosc? Dar experiența mea clinică mi-a arătat că părinții cu atașament nesecurizat pot crește, uneori, copii securizați. Asta se întâmplă când au ajutor, când celălalt părinte e prezent, când încep să-și conștientizeze propriile dureri și merg la psihoterapie să lucreze și/sau când nesiguranța nu e foarte mare. Sunt uimită și recunoscătoare de fiecare dată, să observ ce poate face iubirea de părinte pentru un copil. Părintele poate să îi creeze copilului un spațiu mai securizat, din care să acționeze pentru copilul său, un spațiu pe care nu l-a avut dinainte, o expandare emoțională de care (poate) nu e capabil în relația cu sinele sau cu partenerul. E extraordinară puterea atașamentului față de un copil. Și e similar cu ceea ce experimentăm în cabinet, ca terapeuți, în relațiile cu clienții noștri, față de care avem un atașament similar cu cel părinte-copil și în care avem responsabilitatea să alinăm, să protejăm, să creștem – fără a aștepta în schimb un comportament reciproc. 

Nevoia de atașament dispare, dacă ne-am vindecat toate rănile și traumele din copilărie. 

FALS. Deoarece nevoia de iubire și protecție nu are legătură cu rănile, ci cu normalitatea. Atașamentul este, pentru sănătatea emoțională, similar cu ceea ce reprezintă hrana pentru corpul fizic. Este o nevoie firească, necesară, fără de care nu se poate înainta în viață. Toți avem nevoie de cineva care să ne iubească și lângă care să ne simțim în siguranță. Nu ne punem problema dacă trebuie să respirăm sau dacă e rușinos să mâncăm atunci când ne e foame. La fel este și cu atașamentul – nu e o opțiune, nu e un accesoriu, este înscris în codul nostru genetic (fie că vrem să recunoaștem, fie că nu). Ne face mai puternici.

Persoanele cu atașament sigur nu fac depresie. 

ADEVĂRAT. Deoarece atașamentul sigur acționează ca un factor protectiv. Atașamentul sigur va ajuta persoana care trece printr-o situație tristă, de pierdere sau eșec, să rămână centrată în prezent, să își amintească de propria valoare, să găsească resurse pentru alinare și să nu se îngroape în rușine sau deznădejde. Tot atașamentul securizat va ajuta persoana respectivă să ceară ajutor în situațiile dificile, să se îndrepte către alți oameni – și asta reprezintă esența atașamentului securizat: când îți e greu și ești vulnerabil, cere și vei primi ajutor și empatie. Și persoanele cu atașament securizat trăiesc evenimente dificile în viața lor, cu siguranță. Vor trece prin emoții de dezamăgire, situații de eșec, pierdere, traumă, tristețe etc. (la fel ca orice persoană din această lume). Atașamentul securizat va ajuta însă aceste persoane să proceseze sănătos durerea sau dezamăgirea sau tristețea – printr-o imagine de sine plină de iubire și compasiune și printr-o imagine a celorlalți percepuți ca fiind de încredere și de ajutor. „Conexiunea sigură cu persoanele iubite ne ajută să fim deschiși, receptivi și flexibili, iar asta ne face să percepem lumea ca fiind mai bună, mai sigură și mai maleabilă.“ (Dr. Sue Johnson)

Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă recomandăm volumele Teoria atașamentului în practică și Revoluția iubirii

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută