fbpx
skip to Main Content
Întrebări-cheie Pentru A înțelege Dependența De Mâncare

Dependența de mâncare este un subiect destul de delicat și foarte puțin dezbătut pe șleau, atunci când avem ca punct de referință propria persoană. 

Într-o lume în care se promovează mai degrabă trupurile sculptate și mai puțin felul în care ne simțim în propria piele, fiecare dintre noi ajunge, oarecum, o victimă a acestui proces.

Desigur, am putea spune că, în general, problema dependenței alimentare și a unui fizic de invidiat este una tipic feminină. Și acest lucru se întâmplă pentru că, în accepția generală, bărbații pot avea câteva kilograme în plus, pe când femeile… ba! 

Viața tumultoasă pe care o ducem ne împinge să avem, pe parcursul unei zile, tot mai multe obstacole de depășit. Ele vin la pachet cu o serie de emoții (considerate pozitive și negative), ale căror efecte se răsfrâng asupra felului în care acționăm, mâncăm, trăim. Una dintre cele mai inexplicabile este tocmai relația pe care o avem cu mâncarea. Obosiți, după ore interminabile de lucru și alte roluri sociale îndeplinite pe parcursul zilei, ajungem acasă și nu ne mai concentrăm asupra alimentelor pe care ar fi benefic (din punct de vedere nutritiv) să le mâncăm, ci alegem varianta fast food (diverse combinații de carbohidrați cu proteine, la ore total nepotrivite, care să alunge senzația de foame și să aline stresul acumulat peste zi). La scurt timp, apar simptome precum disconfort abdominal și meteorism, apoi, implicit, își face apariția și nemiloasa vină.

Medicul și expertul în nutriție Ian K. Smith precizează: „Există unii specialiști care susțin că adevăratele adicții sunt limitate la substanțele psihoactive, dar și alți specialiști care confirmă că mâncarea poate fi obiectul unei adicții, asemeni unui drog sau jocurilor de noroc ori shopping-ului excesiv.“ Ceea ce i-a determinat pe experți să-și schimbe părerile și abordările față de persoanele care nu-și puteau controla impulsurile alimentare a venit din asemănările înregistrate între cele prezentate anterior și dependența de substanțe. Între intens studiata adicție de substanțe interzise și nou apăruta dependență alimentară, ei au găsit o suprapunere semnificativă în ceea ce privește simptomele, factorii de risc și caracteristicile neurobiologice. Ca și în cazul altor adicții, neurotransmițătorii și interacțiunile lor cu sistemul de recompense al creierului s-au asociat și cu dependența alimentară. Aceste comportamente și condiții dependente includ impulsuri intense de a mânca anumite alimente, incapacitatea de a rezista acestor impulsuri sau pofte, satisfacția extremă asociată cu mâncarea și dependența care se dezvoltă odată cu ingerarea alimentelor și care provine din satisfacerea atât a nevoilor fizice, cât și a celor emoționale.

Întrebarea-cheie este: „Cum ne dăm seama că suferim de o dependență alimentară?“

Deși întrebarea pare simplă, iar răspunsul am putea spune că vine la pachet cu o serie de simptome comune, dr. Smith precizează că diagnosticarea este destul de greoaie (deși, de-a lungul anilor, s-au realizat cercetări pentru a le oferi experților în domeniu o listă a simptomelor comune, care să ducă la o portretizare clară a acestora). Totuși, în ajutorul lor, s-au creat niște ghiduri cu caracter general, care pot indica o afecțiune în acest sens. Iată câteva exemple de simptome și semne ale dependenței:

  • Atunci când mâncăm până când ajungem în acel punct în care avem dureri abdominale ori disconfort fizic. 
  • Atunci când avem pofte alimentare obsesive.
  • Când mâncăm (cantitativ) mai mult decât intenționam inițial.
  • Sau când gândurile noastre sunt în permanență îndreptate către obținerea și consumul de mâncare. 
  • În acele momente când experimentăm tot felul de pofte, în ciuda faptului că ne simțim sătui.
  • Ori atunci când căutăm motive pentru a consuma un aliment pe care știm că nu ar trebui să-l mâncăm. 
  • Când alimentația în sine are un impact negativ asupra interacțiunilor noastre sociale, a finanțelor personale sau a vieții de familie.
  • În momentul în care experimentăm sentimente de vinovăție după ce mâncăm, însă continuăm să o facem.
  • Sau când mâncăm fără oprire.
  • Și în cazul în care încălcăm regulile alimentare pe care ni le-am impus pentru a controla consumul.

Din păcate, nu putem recurge la un panaceu, pentru a rezolva problema pe care o întâmpinăm în zona alimentației. Sunt persoane care aleg să consume alimente în exces, însă în egală măsură sunt persoane care aleg să se înfometeze, să-și calculeze strict toate caloriile, ajungând chiar până la stadiul de subnutriție. Bolile asociate alimentației sunt discutate public de mulți specialiști, dar în lipsa unei culturi societale în acest sens (nu degeaba avem înrădăcinată sintagmă populară „gras și frumos“), situația la nivel național nu este una dintre cele mai optimiste. Observăm un număr crescut de persoane cu diabet, copii obezi, tinere ce suferă de bulimie – și lista poate continua. Toate aceste tulburări apar în urma unor probleme nerezolvate.

În acest sens, dr. Smith ne îndeamnă să căutăm cauza și conexiunile care se creează în jurul acestei adicții. Totodată, ne ajută cu câteva întrebări pe care ne îndeamnă să ni le adresăm și prin intermediul cărora să căutăm soluții:

1. Ce situații și emoții ne determină să mâncăm, atunci când nu ne este foame fizic? 

2. Avem o relație inadecvată cu mâncarea? Dacă da, ce ne face să credem asta? Dacă nu, de ce nu? 

3. Cum ne face să ne simțim mâncarea pe care o poftim, în timp ce o triturăm? Cum ne simțim după aceea? 

4. Ce situații ne fac să ne gândim la chestiuni mai importante decât mâncarea? 

 5. Îngrijorarea pentru greutatea noastră este legată, realmente, de obiceiurile noastre alimentare? 

℗PUBLICITATE


6. Care mediu ne stârnește obiceiurile nesănătoase de alimentație și care ne stimulează să facem exerciții fizice? 

7. Ce anume ne-a oprit din mâncat, în favoarea sportului?

Dr. Smith susține că, găsind răspunsuri la întrebările de mai sus, începem să fim focalizați pe zonele noastre problematice.

Este necesar să le cunoaștem, cu atât mai mult cu cât societatea în care trăim pune la zid persoanele care au fluctuațiile regulate ale greutății, fără a cunoaște cu exactitate sursele reale ale acestora.

Iar aceste comportamente pot fi regăsite atât în cazul copiilor (prin excluderea acelora cu probleme de greutate sau prin recurgerea la apelative precum „grasule“, „slabule“), cât și în cazul adulților deopotrivă. Mulți dintre cei în cauză trăiesc cu această povară și pot ajunge să recurgă la gesturi extreme, din cauza faptului că sunt înjosiți și stigmatizați pe acest considerent. 

Este și cazul Otiliei B., care, încă din adolescență, a ajuns să acumuleze kilograme în plus și, implicit, să simtă cum este marginalizată de cei din jur, în baza acestui argument. Bullying-ul suferit și dietele care nu dădeau rezultate durabile au determinat-o pe aceasta să meargă la medic și să aleagă intervenția chirurgicală de micșorare a stomacului, care avea să o salveze. Ajunsă la o vârstă adultă, acesta a reușit să piardă în greutate (ajutată și de activitatea sportivă făcută în paralel). Însă, la nivel emoțional, o așteaptă o bună bucată de timp petrecută în terapie psihologică, pentru a vindeca rănile sufletești provocate de această stigmatizare.

Aspectul fizic nu garantează fericirea 

Așadar, este important să le explicăm copiilor care sunt adevăratele valori și trăsături de caracter pe care o persoană le poate avea și să evităm descrierile fizice, precum și pe cele legate de rasă, sex, naționalitate etc. De asemenea, este necesar să-i ajutăm să deprindă obiceiuri alimentare sănătoase, să se împrietenească cu ingredientele care le fac bine (prin diverse preparate sau figurine) și în egală măsură să le consumăm și noi, ca adulți. Nu trebuie să uităm că puterea exemplului este definitorie în creșterea și educarea celor mici.

Perfecțiunea nu există, deși este laitmotivul vremurilor noastre.

Nu putem ține diete tot timpul, așa cum nu putem să urmăm un anumit regim alimentar doar pentru că a dat roade în alte cazuri. Este important să găsim un echilibru, pe care să-l cultivăm atât fizic (prin alimentație), cât și psihic (prin stilul de viață, interacțiunile, activitățile cotidiene etc). Nu este de preferat să fim sclavii propriilor corpuri, doar pentru a avea un exterior de invidiat. Pentru o viață sănătoasă, este necesar să fim bine și în interior. Atunci când acolo lucrurile sunt șubrede, automat apar dezechilibre ce se răsfrâng în exterior prin diverse modalități. Desigur că este prioritar să ne simțim bine în pielea noastră și, dacă realizăm că nu suntem în acord cu propriile valori, să luăm atitudine. 

Dr. Smith susține că „păstrând legătura cu corpul și cu emoțiile proprii și regândind semnificația hranei, vom dobândi un bun control asupra impulsurilor și comportamentelor alimentare“.

Însă merită să fim conștienți că toate acestea nu apar imediat. Este nevoie de o educație în acest sens, de multă răbdare, precum și de convingerea că vom găsi soluția cea mai potrivită în cazul nostru. A avea grijă de noi înșine înseamnă a ne privi cât se poate de obiectiv și a identifica cu sinceritate care sunt defectele noastre. Le putem scrie pe o foaie și le putem testa cu cei apropiați nouă. Aceștia din urmă ne pot ajuta prin validarea sau invalidarea punctelor noastre slabe. O altă îndatorire a celor dragi nouă este aceea de a lua atitudine, atunci când observă anumite derapaje în ceea ce ne privește. A apela la ajutor specializat poate însemna un pas important în găsirea liniștii interioare. Majoritatea dereglărilor corporale se datorează anumitor tulburări emoționale, acestea putând fi soluționate doar alături de un specialist în sănătate psihoemoțională, printr-o abordare personalizată. Acum, mai mult ca oricând merită să investim în propria persoană.

Aspectul exterior este reprezentativ, dar – dincolo de „carcasă“ – este primordial să ne iubim în interior și să facem din acesta un loc în care să ne simțim bine.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută