Claudia Chiru este dascălul care crede, cu tărie, că învățământul românesc are viitor. Și nu doar crede, ci chiar face. Clasele ei sunt pline de vioiciune, bună dispoziție, căldură și încredere în copiii de azi, viitorul de mâine. Despre cum reușește să vadă și să pună în practică ceea ce poate părea utopic, ne spune în rândurile care urmează.
Cine este Claudia Chiru?
Claudia Chiru e o femeie care își ia în serios toate rolurile pe care le îndeplinește și care a reușit să împletească foarte bine viața profesională cu cea personală astfel încât cele două nu se diferențiază prin ponderea zilnică, nu au granițe, curg împreună și astfel îi este foarte ușor să se bucure de fiecare clipă petrecută la serviciu sau acasă.
Pentru că sunt pasionată de ceea ce fac, mi-am creat un stil de viață care să-mi permită să trăiesc fiecare minut al zilei neașteptând să-mi înceapă viața la finalul serviciului, am trecut peste nevoia de a bifa căsuța cu serviciul pentru a putea fi fericită. În prima parte a zilei sunt profesor pentru învățământul primar la o școală de stat din capitală și mă filmez în timpul actului didactic, filmulețele ajung pe canalul de YouTube – FEDEx Claudia Chiru, apoi merg la SAGA Tower – Hub Educațional PR-XII și intru în rolul de antreprenor în educație, aici îl am lângă mine pe fiul meu, Cris, din când în când particip la evenimente din sfera educațională, după care în ultima parte a zilei îmi încarc bateriile acasă alături de soțul meu care este și el antreprenor cu un program la fel de variat și încărcat. Împreună petrecem toate sfârșiturile de săptămână posibile și ne minunăm de ceea ce am realizat, fiul nostru, fructul dragostei, cea mai mare povocare din viețile noastre.
De unde pasiunea pentru pedagogie?
Pasiunea pentru pedagogie am moștenit-o. Mamaia mea a fost învățătoare toată viața într-un sat din județul Prahova și petrecându-mi mulți ani din copilărie alături de ea, am intrat în contact cu mrejele profesiei. Mamaia mea era o persoană compliantă, dispusă să depună eforturi pentru binele celor din jur, deseori a uitat de binele personal, însă mie mi-a transmis dragostea pentru meserie, implicarea și dedicarea totală. De-a lungul timpului am reușit să descopăr mai multe fațete ale meseriei și am reușit să-i dau o formă mai conturată, holistică, am reușit să fac un pas înainte și să mă identific cu profesorul lider în educația anului 2019, un profesionist care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple, ci le produce, le determină să se întâmple, inovează, greșește, învață din greșeli, își ascultă elevii și nu se teme de repercusiuni.
E posibil să mai existe dascăli relaxați, când vorbim de învățământul de stat?
Da, este posibil, eu cunosc mulți colegi care sunt relaxați la catedră, la modul că nu aleargă ca și cum am fi la curse, înțeleg că educația se întâmplă practic fără ca noi să facem ceva deosebit, de aceea îmbrăcăm haina transmițătorilor de cunoștințe mai rar și pe cea a facilitatorilor de contexte de învățare în învățare experiențială mai des.
Ce te motivează zi de zi, având în vedere faptul că sistemul educațional, în România, este extrem de șubred?
Am un rezervor de pasiune pentru meseria mea care zilnic mi se demonstrează a fi infinit. În anul 2012 am luat decizia de a reveni în învățământ după o pauză de câțiva ani și azi știu că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Sunt fericită să fiu la școală alături de elevii mei, această realitate cotidiană mă hrănește într-un mod pe care îmi este greu să-l descriu, să-l explic. Pur și simplu sunt împăcată cu ceea ce sunt și cu ceea ce fac, pur și simplu am trecut prin alte etape înainte de marea decizie și am învățat din acele etape, am crescut organic, am lucrat la femeia Claudia Chiru câțiva ani, conștiincios, iar acum totul decurge natural.
Ce a avut, în plus învățământul față de aviație?
A avut, în momentul în care am luat decizia, puterea de a-mi da nordul vieții profesionale. M-am îndrăgostit de soțul meu în 2009 și tot atunci am decis să-mi schimb domiciliul și să mă aventurez într-o călătorie alături de el, așa că am revenit în țară și am fost nevoită să mă reinventez, să-mi regăsesc pasiunea profesională care să-mi permită să mă mențin fericită și îndrăgostită într-un mod sănătos.
Dacă ai fi Ministru al Educației, ce măsuri urgente ai lua?
Urgența pentru mine ar fi comunicarea cu toți actorii implicați și setarea unui limbaj comun. Din comunicarea amintită ar trebui să rezulte o împrospătare a modului în care ne raportăm la sistemul educațional, a modului în care gândim actul educațional din clasă și apoi, mai departe, ar trebui să meargă către construirea unei rețele de suport care să îmbrace instituția școlii. Aș lucra și la solemnitate și la percepția meseriei în societate.
România sau Dubai?
România.
Care este legătura dintre Școala 195 și Școala din Oxford?
Este o legătură prin intermediul căreia am desfășurat un schimb de experiență în cadrul proiectului european denumit „Over the Bridge“, proiect finanțat cu fonduri din programul Erasmus+. Eu mențin această legătură și anual merg la Oxford pentru a mă inspira, pentru a lua o gură de oxigen care să-mi permită să fiu creativă, înțelegătoare, drăgălașă… etc.
Ce părere ai despre cantitatea incomensurabilă a temelor pe care copiii le primesc de la școală?
Păi nu am o părere bună. Nu zic că nu ar trebui să dăm teme, zic că ar trebui să dăm cantitatea corectă și folositoare de teme. Se presupune că tema este momentul de glorie al copilului pentru că își demonstreză dacă poate sau nu, dacă mai are de lucrat sau nu și unde ar trebui să intervină. Copilul înțelege ce anume nu a înțeles și ia niște decizii, decizii care îi hrănesc autonomia și încrederea în forțele proprii. Tema este un instrument absolut fantastic pentru noi, profesorii, ar trebui să știm până în prezent să o folosim pentru progres.
℗PUBLICITATE
De ce crezi că o mare parte dintre profesori nu reușesc să-și apropie elevii?
Am o teorie. Cred ca le este frică să nu piardă controlul clasei, cred că le este teamă să se expună și să construiască o relație cu elevii. Când spun relație mă refer la cunoașterea profundă reciprocă, adică cu mici secrete, pasiuni, hobby-uri, înfrângeri, lupte etc.
Cât de importantă este inteligența cognitivă față de inteligența emoțională?
Inteligența emoțională face posibilă folosirea inteligenței cognitive într-o manieră în care individul poate să apară și să traiască în societate, să-și folosească punctele tari și să-și aducă aportul într-un grup, echipă, trib, oricum dorim să-l numim. Sunt convinsă că viitorii adulți pe care îi formăm azi în școală au nevoie în tolba lor de multe săgeți pe care să scrie „inteligență emoțională“, așa cum au nevoie și de săgeți pe care să scrie „inteligență cognitivă“.
Ce ar trebui să facă părinții pentru a le insufla copiilor dorința de a învăța?
Cred că dorința de a învăța este insuflată din mai multe direcții, școala are un rol foarte important, însă fără o colaborare cu părinții, nu se pot face mari progrese. Este complicat să-i insufli dorința de a învăța unui copil dacă acesta la școală face activități care nu-i hrănesc nevoile, curiozitatea, expansiunea intelectuală și emoțională, este dificil să-l menții pe acel copil în dorința de carte dacă efortul nu este comun cum și invers este valabil, dacă ceea ce copilul primește la școală nu este susținut de familie, se pierde, nu are suficientă putere pentru a genera progres. De asemenea, societatea are un rol foarte important, modul în care învățarea tronează în societatea respectivă, mass-media are un rol foarte important prin conținutul pe care îl lansează către popor. Insuflarea dorinței de a învăța este o operă vie, măiastră, în continuă creștere, pentru care fiecare ar trebui să ne asumăm un rol.
Ai trăit vreodată o perioadă depresivă, anxioasă?
Da, am suferit de depresie postnatală.
Care este relația ta cu divinitatea?
Este o relație bazată pe recunoștință exprimată într-un mod personal și acceptare tăcită.
Dacă nu ai fi ales drumul pedagogiei, ce ai fi ales?
În momentul liceului nu a existat altă variantă pentru mine, mi-am dorit să devin învățătoare. Ulterior, în momentul în care mi-am ascultat și inima și maturitatea, dacă nu m-aș fi îndrăgostit, aș fi rămas în aviație și mai departe în marketing, drumul meu profesional era deja pregătit în această direcție. Chiru Răzvan m-a deturnat.
Cum reușești să te impui în fața părinților?
Nu mă impun. Pur și simplu ne admirăm și ne respectăm reciproc și am ales să facem tot ce ni se pare bine pentru copii. Întodeauna comunicăm și nu ne imaginăm scenarii, le verificăm cu răbdare și dragoste.
De ce crezi că elevii de 10 ajung să se „piardă“ pe parcursul vieții și să nu mai exceleze, deși, odinioară, aveau toate datele?
Păi pot să-ți răspund gândindu-mă la mine, eu nu am fost o elevă de 10. Am avut mai multă deschidere către emoțional și comportamental, am dat mai multă atenție dezvoltării emoționale prin experiențele trăite, am învățat între oameni, cu oameni, de la oameni. Mi-am trăit adolescența la cote maxime, am rupt discotecile, am avut joburi diferite, am experimentat mult și mi-am conturat gusturile și personalitatea la momentul potrivit.
Cum putem ajuta un copil ce a eșuat un examen important din viața lui?
Îl putem ajuta având grijă ca el să simtă că din greșeli poate învăța. Este absolut dureros eșecul cu care îți asociezi propria persoană, cu care te identifici, care îți dă impresia că atât ești tu, peste care nu reușești să treci. De exemplu, în clasă, în lucrul cu elevii mei, fiecare își identifică propriile greșeli și își face un plan de atac pentru viitor, întotdeauna există zonă de îmbunătățire pe care o pun la dispoziție cu sfințenie. Sper să reușesc să le așez o bază solidă pentru abordarea eșecurilor. Mi se pare foarte greu de obținut, lucrez și eu cu fiul meu, chiar aș vrea să te rog să răspunzi și tu la această întrebare.
Ai mers, vreodată, la psiholog?
Eu? Nuuu! Pentru ce aș merge la psiholog? Glumesc. Da, merg la psiholog.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
