Skip to content

Aptitudini cum ar fi compasiunea și empatia sunt adesea respinse din educația copiilor considerând că reprezintă un lux și nefiind văzute ca fiind la fel de importante ca matematica sau citirea.

Un studiu publicat în noiembrie 2015 de către American Journal of Public Health sugerează că tocmai aceste aptitudini sunt cheia pentru ca cei mici să facă față cu bine școlii și pentru a evita unele probleme mai târziu în viață. De fapt, acest studiu concluzioneză că neglijarea acestor aptitudini în educația copiilor devine o amenințare la adresa sănătății și siguranței publice.

dacă educatorii la gradiniță au notat un copil ca fiind pro-social, este mai probabil ca acesta să termine liceul și colegiul și să aibă un job stabil

Cercetatori ai prestigioaselor Penn State și Duke University au analizat o multitudine de date provenite de la un lot de 753 de copii din familii cu venituri mici, din patru state, de când aceștia erau la grădiniță și până au împlinit 25 de ani. Au descoperit că, dacă educatorii la gradiniță au notat un copil ca fiind pro-social – cooperează cu colegii și le înțelege sentimentele – este mai probabil ca acesta să termine liceul și colegiul și să aibă un job stabil. De asemenea, este mai puțin probabil ca un astfel de copil să aplice pentru acordarea de ajutoare sociale sau să aibă probleme cu legea, abuzul de alcool sau alte droguri sau să primească medicație pentru boli psihice, odata ajuns la vârsta adultă. Acestă descoperire a rămas stabilă indiferent de sexul, rasa, statutul socio-economic, calitatea locului de reședință sau o serie de alți factori luați în studiu.

℗PUBLICITATE



Rezultatele vin în sprijinul unor descoperiri anterioare care arată că există beneficii profunde în a crește abilitățile socio-emoționale ale copiilor. Un alt studiu, de exemplu, a găsit că a fi conectat social la vârste mici se corelează mai bine cu fericirea la vârsta adultă decât realizările academice deosebite. O altă concluzie care s-a putut trage este că acei copii care participă la Programe de Educație Socio-Emoțională se descurcă mai bine la școală.

Într-adevar, spun cercetătorii, rezultatele pledează pentru a investi mai multe resurse în predarea abilităților socio-emoționale – care, potrivit unor studii anterioare, pot fi îmbunătățite, cu rezultate semnificative și stabile în timp.

„Consolidarea acestor aptitudini poate avea impact în diverse domenii“, scriu autorii, are, ca urmare, potențialul de a influența în mod pozitiv indivizii dar și sănătatea publică a comunității“.

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0