fbpx
skip to Main Content

Este una dintre cele mai echidistante, obiective și plăcute prezențe din mass-media autohtonă. Este mereu în miezul evenimentelor și transmite cu o naturalețe aparte tot ce mișcă în lume. Este originară din Timișoara, dar iubește, din toți rărunchii și Bucureștiul. Face parte din echipa Digi24 de mai bine de șapte ani, iar astăzi este protagonista interviului de pe Pagina de Psihologie. Să o primim cum se cuvine pe nimeni alta decât jurnalista Ioana Ciurlea.

DIGI24 este casa ta profesională, cum ai ajuns să lucrezi la una dintre cele mai importante televiziuni de știri din România?

Întrebarea e, de fapt, cum a ajuns Digi24 la mine. Dincolo de glumă, e și o urmă de adevăr aici. Sunt aproape 10 ani de atunci. Lucram la un post local din Timișoara, iar de acolo Digi24 a recrutat câțiva oameni pentru deschiderea stației Digi24 Timișoara. Am fost, timp de doi ani, producător executiv acolo, adică produceam jurnale de știri și coordonam echipe, o muncă exclusiv în spatele camerelor de luat de vederi. Eu am știut mereu că locul meu e, de fapt, în fața camerei, și, dincolo de asta, chiar îmi doream enorm să fac meseria asta într-o redacție mare și într-un oraș mare, așa că în 2014 m-am mutat în București, reporter la secția eveniment. 

În vremea stării de urgență te-ai așezat și pe scaunul prezentatorului de jurnal. Cum a fost această experiență pentru tine?

Mi-a plăcut. A fost intens, solicitant, dar cred că a fost un exercițiu de care aveam nevoie. Am prezentat matinalul, asta însemna că la 03:00 eram trează, la 05:00 eram în redacție, machiată, la 06:00 eram în direct, iar la 10:00 plecam de la pupitru, dar continuam munca în redacție. A fost și o perioadă intensă de învățare, pentru că toate informațiile atunci erau noi, nu doar pentru mine, ci pentru toți jurnaliștii. Per total, o experiență extraordinară, care mi-a demonstrat că pot face mai mult decât credeam și care sunt sigură că mă va ajuta enorm în viitor. 

Reporter de teren sau jurnalist de studio. Unde te simți cel mai bine?

Dacă aș trăi într-o țară cu vară continuă, aș spune reporter de teren. Reporteria are un farmec al ei pe care nu îl găsești altundeva. La 35 de ani, cu multe ierni îndurate la proteste, pe drumuri înzăpezite, sau pe treptele înghețate de la Poliție, nu aș mai alege cu aceeași convingere munca de teren. Partea bună este că nu am fost pusă să aleg, deși lucrez mai mult din studio acum, nu am renunțat complet la munca de teren.

De-a lungul ultimelor luni ai prezentat multe știri „grele, complicate, dificile“. Cum te protejezi psihologic? Cum ai grijă de sănătatea ta emoțională?

Știrile foarte grele au fost prezente în viața mea cu mult timp înainte de pandemie. M-am ocupat intens de tragedia din Colectiv, de cazul Caracal, de moartea polițistului Bogdan Gigină, de cazul copiilor molestați de fostul polițist Eugen Stan etc. Să fii reporter la secția eveniment înseamnă să vezi, în fiecare zi, moarte, tragedii, suferință. Eu sunt o tipă foarte empatică și nu am reușit niciodată să mă izolez complet de dramele despre care am relatat. Abia în ultimii doi-trei ani, am învățat cum să îmi iau pauză de la știri măcar cât sunt acasă. Mă ajută mult muzica și iubirea.

Se spune că ești una dintre cele mai frumoase jurnaliste de la DIGI24, este ceva ce flatează sau ai prefera ca oamenii să vadă inteligența ta cognitivă?

Mă flatează. Sunt sigură că frumusețea mea e un întreg și că oamenii văd asta. 

Ce faci atunci când îți scapă câte o bâlbă? Cum îți normalizezi experiența și mergi mai departe?

Merg mai departe. Ăsta e secretul! Să nu faci din bâlba respectivă o dramă, să treci peste ea de parcă nu ar fi existat. Sigur, sunt și situații în care nu poți trece peste. Într-o zi, după vreo 10 transmisiuni în direct, mi-a ieșit pe gură, „artificuri“. Asta e o greșeală peste care nu treci. Te oprești, îți ceri scuze discret și corectezi. Bâlbele, însă, pot fi depășite cu zâmbetul pe buze, atunci când ai suficientă experiență să realizezi că nu ești un robot și că televiziunea este, probabil, cel mai imprevizibil loc de muncă.

Televiziunea încă reprezintă un miraj pentru multe fete tinere, dar care este partea nevăzută a acestei profesii? Ce ar fi bine să cunoască fetele care visează la o astfel de carieră?

Cred că e important să facă practică într-o televiziune serioasă și să vadă exact cum e. Ar trebuie să știe că televiziunea înseamnă mult mai mult decât apariția la televizor. E un mod de viață. Ar trebui să mai știe că e o meserie care nu are pauză, care nu îți permite să îți închizi telefonul, care te poate ridica din pat la 4 dimineața, sau care te-ar putea ține în ploaie 10 ore. Dar, în același timp, e și meseria care, din punctul meu de vedere, îți aduce satisfacții enorme. 

La nivel global se vorbește mult despre nedreptatea de gen. Cum stau lucrurile în mass-media? Se fac diferențieri majore între bărbați și femei?

Eu nu am simțit aceste diferențieri, deși, mai în glumă, mai în serios, au fost situații în care mi-aș fi dorit să le simt. Îți explice de ce spun asta. Dacă undeva la marginea orașului e un conflict cu bâte, în plină stradă, eu aș simți că acolo e locului unui reporter bărbat. Și totuși, sunt trimisă acolo pentru că e o știre care ține de domeniul de care mă ocup, iar colegii mei bărbați sunt prinși cu alte filmări.

Coronavirus“ a intrat în forță în vocabularul nostru uzual. Care este viziunea ta asupra acestui virus?

Cred că pandemia de Coronavirus e cea mai mare provocare pe care o trăim. Mă tem de virus și fac tot posibilul ca, până în momentul în care mă voi putea vaccina, să nu mă îmbolnăvesc. Cred că e o mare provocare și pentru mințile noastre, dar încerc să nu las frica să-mi acapareze viața.

℗PUBLICITATE



Cum ai grijă de sănătatea ta și a celor din jur, pentru a evita răspândirea Covid-19?

Mie îmi place enorm să dansez și îmi petreceam verile în locuri în care puteam dansa. Ei, anul asta, am dansat doar de câteva ori… în casă. Am renunțat la foarte multe lucruri, ca să mă protejez. La vacanțe, la ieșiri, la întâlniri, la îmbrățișări. Port tot timpul mască, îmi dezinfectez mâinile cât se poate de des și am învățat să nu-mi mai ating fața.

Sunt voci care spun că totul este o mare manipulare, ce crezi că ar fi bine să înțeleagă oamenii care sunt în negare atunci când vine vorba despre acest nou virus?

Cred că cei care neagă existența acestui virus aleg asta pentru că e mai ușor decât să își pună mintea la contribuție. Ce ar trebui să înțeleagă acești oameni? Că atunci când vine vorba de sănătatea publică, libertățile pe care ei le invocă nu pot fi mai puternice decât dreptul celuilalt la viață. 

La Pagina de Psihologie ne ocupăm mult de psihologie, evident; ce loc ocupă psihologia în viața ta?

E o chestiune care nu-mi face cinste, dar am amânat să apelez până acum la un psihoterapeut, lucru pe care mi-am propus să îl repar în 2021. Nu e reticență, ba chiar sunt conștientă câtă nevoie avem fiecare dintre noi de ajutor specializat, mai ales în vremuri atât de complicate, însă, cred că am tras de timp. Din fericire, prietena mea cea mai bună are cunoștințe în psihologie, iar mare parte din discuțiile lungi pe care le purtăm sunt niște introspecții, priviri adânci în interiorul nostru.

Fără doar și poate ești una dintre jurnalistele care se îmbracă foarte bine (cel puțin după criteriile noastre). Ce înseamnă hainele pentru tine? Ce mesaj comunică ținuta pe care o îmbraci?

Mă preocupă felul în care mă îmbrac, pentru că eu cred că ȘI haina îl face pe om. Îmi plac și hainele „la modă“, dar în general mă îmbrac așa cum simt că îmi pot pune mai bine în valoare personalitatea. Aș spune că stilul meu vestimentar este al unui Tomboy cu ruj roșu.

Nu putem încheia acest interviu fără să te întrebăm ceva și despre iubire. Cum iubește Ioana Ciurlea?

Din toată inima.

Care este cea mai frumoasă lecție despre iubire însușită în familia în care ai crescut?

Cea mai puternică lecție însușită acasă e că iubirea poate fi deasupra oricărei greutăți.

Crezi că iubirea se exprimă în cuvinte, gesturi sau doar se simte?

Dacă se simte cu adevărat, cred că e foarte important și plăcut ca iubirea să fie verbalizată și arătată măcar 23 de ore din 24.

Filmul care nu a câștigat niciun premiu important, dar pentru tine rămâne de referință…

Astă seară dansăm în familie. 

Dacă e să privești spre trecut – Care este cel mai mare (important) pas pe care l-ai făcut?

Să am curaj să privesc în mine, să mă uit la lucrurile pe care le urăsc, să mă împac cu ele, unde pot să le schimb, iar unde nu, să trăiesc cu ele fără să mă mai cert, să mă învinovățesc. E un exercițiu al naibii de greu, dar eliberator și necesar.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
×Close search
Caută