Protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de astăzi, pe Pagina de Psihologie, este femeia din spatele Portico Venue – nu doar un spațiu pentru evenimente, ci o destinație. Un loc creat cu suflet, la granița dintre natură și eleganță, unde fiecare detaliu spune o poveste.
Ioana Șucu-Matei este una dintre cele mai discrete și rafinate prezențe din antreprenoriatul românesc – o vizionară care nu s-a sprijinit pe numele său de familie, ci a ales să construiască prin muncă, autenticitate și intuiție.
Mamă, soție, creative owner & dream maker la Portico, Ioana este genul de om care transformă ideile în emoție, iar spațiile în contexte memorabile. Ne bucurăm să o avem astăzi invitată într-un interviu sincer, personal și profund.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ce înseamnă, pentru tine, statutul de persoană publică?
Eu nu mă consider o persoană publică. Nu am căutat niciodată lumina reflectoarelor și nici nu am simțit nevoia să-mi expun viața personală. Vizibilitatea a venit ca o consecință firească a activității mele profesionale și a numelui pe care îl port. Încerc să o gestionez cu discreție și echilibru. Ce îmi doresc cu adevărat este ca oamenii să mă cunoască prin ceea ce fac, prin proiectele în care mă implic cu pasiune și prin modul în care îmi respect promisiunile – nu prin apariții sau etichete.
Te-a ajutat sau te-a încurcat numele de familie?
Numele pe care părinții mei mi l-au dat a fost întotdeauna asociat cu respect și seriozitate. Este un nume care poartă în spate o poveste construită prin muncă, principii și perseverență – un merit care le aparține lor și pentru care le sunt profund recunoscătoare.
Am fost mereu atentă să nu fac nimic care să umbrească acest renume. L-am purtat cu grijă, nu ca pe un avantaj, ci ca pe o responsabilitate.
M-a încurcat? Nu aș spune asta. Au existat, în schimb, momente în care am simțit invidie sau răutăți – de la prejudecăți precum „nu are nevoie de nimic, are deja tot“ până la etichete privind prețul serviciilor mele, deși acei oameni nici măcar nu întrebau ce ofer. Cred că mai degrabă vorbim despre o percepție greșită, alimentată de tendința de a judeca înainte de a cunoaște. Este, din păcate, una dintre slăbiciunile societății noastre.
Care a fost partea cea mai provocatoare, în adolescență, în relaționarea cu părinții tăi?
Adolescența mea a fost o perioadă complicată, marcată de mai multe lupte interioare. Pe de-o parte, mă confruntam cu kilogramele în plus, un subiect sensibil pentru orice adolescent, mai ales într-o perioadă în care imaginea de sine se formează atât de fragil. Pe de altă parte, părinții mei au trecut printr-un divorț, un moment care a lăsat urme adânci, chiar dacă nu le-am arătat mereu.
Am încercat să gestionez cât mai bine tot ce se întâmpla, să nu aduc probleme în plus și să-mi păstrez echilibrul în mijlocul unor schimbări care nu țineau de mine. Nu a fost ușor, dar cred că aceste încercări m-au ajutat, în timp, să devin o persoană mai empatică și mai conștientă de impactul emoțional al fiecărei decizii.
Atât tu, cât și Cristina, sora ta, sunteți antreprenoare. Cum arată relația voastră și cât de des vă sfătuiți, atunci când aveți nevoie una de cealaltă, în viața profesională?
Relația cu Cristina este una foarte specială – suntem surori, dar și femei care au crescut profesional în direcții diferite, dar complementare. Ne sfătuim întotdeauna atunci când simțim nevoia, pentru că ce sfat poate fi mai sincer decât cel venit de la sora ta?
Ne respectăm parcursul și stilul de lucru, iar atunci când avem întrebări sau nevoia unei păreri sincere, ne căutăm reciproc. Chiar dacă nu vedem mereu lucrurile la fel, tocmai această diversitate de viziune ne ajută să ne raportăm la realitate din unghiuri diferite.
Ce simți că te limitează, la cum funcționează societatea actuală?
Ca antreprenor într-un domeniu creativ, aleg să nu privesc lumea prin prisma limitărilor, ci prin cea a posibilităților. Chiar dacă societatea actuală poate genera presiuni sau rigidități, eu caut zilnic surse de inspirație în oameni, în natură, în detalii aparent mărunte. Cred cu tărie că fiecare dintre noi poate aduce plus valoare acolo unde este, iar rolul meu este să creez contexte care trezesc emoție, autenticitate și conexiune. Nu mă raportez la ceea ce mă limitează, ci la ce pot transforma.
Care este cea mai mare luptă pe care ai dus-o, până în prezent?
Cea mai grea luptă a fost cu mine însămi – cu propria mea superficialitate dintr-o etapă a vieții în care, deși aveam visuri mari și ambiții reale, nu le-am urmat până la capăt. Am fost planner de evenimente încă din 2007, într-o perioadă în care acest domeniu era abia la început în România. Veneam cu idei fresh, inspirate din ce trăiam și studiam la Londra – lucruri curajoase, frumoase, pe care le-am adus și aici. Aveam logistica, aveam echipa, dar am înțeles prea târziu că fără structură, fără viziune pe termen lung și mai ales fără consistență în acțiuni, un business nu poate crește. Inspirația și energia de început nu sunt suficiente – ceea ce construiești are nevoie de răbdare, disciplină și asumare. Era un început promițător, un drum care îmi plăcea enorm și în care mă regăseam, însă nu am știut cum să îl gestionez. Iar când a devenit greu, am renunțat.
Probabil, dacă nu aveam o altă soluție la îndemână, aș fi ieșit din zona de confort și aș fi luptat mai mult. Totuși, nu am fost niciodată cu adevărat departe de acel drum. Jobul acesta mi-a rămas în sânge – chiar și în perioadele în care nu îl practicam activ, gândul meu tot acolo era. Și iată că, după ani de muncă, perseverență și maturizare, m-am întors la ceea ce iubesc cel mai mult, construind Portico – un loc care mă reprezintă în profunzime și care e dovada că, oricât ai devia de la drum, dacă visul rămâne viu în tine, te va aduce mereu înapoi. De data aceasta însă, cu lecțiile bine învățate și cu o fundație solidă, pentru că am înțeles că doar cu pasiune nu construiești. Ai nevoie de strategie, de echilibru și, mai ales, de consecvență.
Ce este Portico Venue și care este povestea lui?
Portico Venue este mai mult decât o locație pentru evenimente – este un proiect de suflet, născut dintr-un vis vechi pe care nu l-am abandonat niciodată, chiar dacă viața m-a purtat, pentru o vreme, pe alte drumuri.
Am construit Portico Venue cu gândul la cum aș vrea să mă simt eu, ca invitat sau ca om care își celebrează unul dintre cele mai importante momente din viață: în siguranță, inspirat, conectat cu natura și cu oamenii dragi, dar și răsfățat prin detalii gândite cu grijă.
Este o locație exclusivistă, aflată aproape de oraș, dar complet în afara agitației lui. Fiecare colț al ei a fost desenat cu atenție la armonia dintre interior și exterior, dintre confort și estetică, dintre funcțional și emoțional.
Portico a apărut după ani de visare, muncă, renunțări și reluări. Reprezintă întoarcerea mea la ceea ce iubesc cel mai mult – evenimentele trăite cu sens. Este locul în care pot oferi oamenilor nu doar un cadru, ci o experiență.
În calitate de organizator de evenimente, ce face memorabil un astfel de moment, cu adevărat?
℗PUBLICITATE
Un eveniment memorabil nu se rezumă niciodată la un singur moment. Este rezultatul unui ansamblu de trăiri, de momente mici și mari, care se leagă natural și creează o amintire puternică.
La baza oricărui eveniment reușit stau oamenii – energia lor, autenticitatea emoțiilor, bucuria de a trăi fiecare clipă. Lângă această bază umană, intervine mixul perfect: locația potrivită, o experiență gastronomică deosebită, entertainment-ul care întregește atmosfera, și, mai presus de toate, atenția la fiecare detaliu.
Toate acestea devin posibile cu ajutorul unui planner cu experiență, care știe cum să așeze toate piesele la locul lor, ca într-un puzzle. Rolul lui este să creeze tabloul complet fără ca protagoniștii zilei să simtă stresul sau sincopele inevitabile care, în spatele cortinei, apar întotdeauna. Un planner bun nu doar organizează – ci protejează emoția evenimentului, lăsând mirii și invitații să trăiască prezentul cu bucurie.
Ce nu i-ai spus niciodată mamei tale și ai vrea să audă?
Poate că nu îi spun suficient cât de mult o apreciez pentru forța ei interioară. Pentru capacitatea extraordinară de a se ridica de fiecare dată, indiferent cât de greu i-a fost.
Deși este micuță de statură, mama are puterea unui dragon și un suflet imens. Este exemplul meu de curaj tăcut, de reziliență și de iubire fără limite. I-aș spune că, dincolo de orice cuvinte, forța ei m-a inspirat și m-a învățat să nu renunț niciodată.
Ești la rândul tău, mamă. Ce stil de parenting adoptați tu și soțul tău, pentru fiul vostru, Marc?
Pentru noi, cel mai important a fost să încurajăm normalitatea în familie și să îi insuflăm lui Marc valorile în care credem: corectitudine, sinceritate, bunătate, libertatea de exprimare, dar și limite sănătoase.
Încercăm să îl ghidăm astfel încât să înțeleagă, pas cu pas, ce este bine și ce este greșit, fără constrângeri inutile, dar și fără să confundăm libertatea cu lipsa de repere.
În final, cred că fiecare părinte aplică ce simte că se potrivește cel mai bine propriului copil. Nu există o rețetă universală. Și nici nu ar trebui să existe, pentru că fiecare copil este un univers aparte, care are nevoie să fie înțeles, nu doar educat.
Care sunt cuvintele de care abuzezi și pe care le-ai transformat în ticuri?
Sincer, nu cred că am cuvinte de care să abuzez sau ticuri verbale evidente. Cel puțin eu nu le observ. Poate că cei din jur ar putea să răspundă mai bine la această întrebare! Din interior, totul pare mai echilibrat.
Ce te face să dai „unfollow“ unei persoane?
Să dau unfollow unei persoane nu mă reprezintă. În trecut, mă afecta mult ce spuneau alții despre mine sau despre cei dragi mie, mai ales când simțeam că afirmațiile erau nedrepte sau distorsionate.
M-au deranjat întotdeauna aroganța, atitudinea superioară nejustificată și lipsa de corectitudine în relatarea unor evenimente. Însă astăzi încerc să nu mai las aceste nimicuri să mă atingă. Am înțeles că, din păcate, unii oameni doar atât pot oferi. Și este alegerea mea să îmi protejez liniștea și să-mi canalizez energia către ceea ce contează cu adevărat.
Care este sfatul primit de la bunica, de care încerci să ții cont întotdeauna?
Bunica mea nu mi-a dat un sfat neapărat ci mai degrabă o regulă de viață, care mi-a rămas adânc întipărită: să termin întotdeauna lucrul de care m-am apucat, fie că îmi place sau nu.
În adolescență nu am înțeles prea bine sau nu am respectat pe deplin această regulă. Dar, cu timpul, a intrat în sângele meu. Astăzi, îi dau dreptate.
Bunica mea este pentru mine un exemplu de determinare, mai ales când vine vorba de a-ți duce la capăt ceea ce îți propui. Ori de câte ori simt că îmi este greu să continui, îmi amintesc de cuvintele ei.
Care este lucrul pe care persoanele apropiate îl consideră tipic ție?
Persoanele care mă cunosc bine, mai ales cei apropiați, știu că sunt o fire extrem de descurcăreață și organizată.
Orice m-ai ruga, găsesc întotdeauna o soluție – cumva, reușesc să mă descurc. Sunt foarte determinată atunci când îmi pun ceva în minte și nu mă las până nu reușesc să duc acel lucru la capăt.
Ce carte ai pe noptieră, în prezent, și așteaptă să fie citită?
Adevărul este că am mai multe cărți restante pe noptieră. În perioada aceasta, am ales să pun pe pauză lecturile personale și să dedic timpul cititului alături de Marc.
Ne bucurăm împreună de povești, descoperim lumi noi prin ochii lui, iar asta mi se pare, momentan, cea mai frumoasă formă de lectură.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
