Ionuț Stancovici este antrenor al persoanelor cu dizabilități. Aceasta este titulatura formală, dar – informal – este prietenul, confidentul, suporterul tuturor persoanelor cu nevoi speciale. Aduce bucurie pe chipul celor ce și-au pierdut speranța unei vieți normale, este entuziast din cale afară și face imposibilul să devină posibil. El a fondat Asociația Caiac SMile, prin care promovează sportul ca formă de terapie fizică și psihică. Proiectele sale includ activități precum caiac și schi pentru persoanele cu dizabilități, oferindu-le acestora oportunitatea de a participa la sporturi care altfel le-ar fi fost inaccesibile.
Stancovici este și arbitru internațional în caiac slalom, iar echipa sa participă la competiții internaționale. Un alt proiect notabil în care este implicat este dotarea pârtiilor din România cu monoschiuri speciale, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă la sporturile de iarnă.
În 2023, a fost nominalizat la titlul de „Omul Anului“ de Televiziunea Română pentru munca sa și pentru impactul pozitiv asupra comunității.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum a fost anul 2024 până acum și cum arată lunile care urmează pentru tine și pentru Asociația Caiac SMile?
Acest sezon de vară a fost o premieră atât pentru mine, cât și pentru echipa mea, deoarece a fost primul an în care am luat „în brațe“ litoralul românesc. Am adus, pentru prima dată în România, wakeboard-ul adaptat și, alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și Ministerul Turismului, am scos un ghid de bune practici, prin care să facilităm comunicarea dintre persoanele cu dizabilități și angajații din domeniile hoteliere. În sezonul de vară, am mai desfășurat, ca în fiecare an, și activități sportive cu caiacul, adaptat lacurilor din toată țara, am organizat tabere pentru copii, ture de caiac și am participat la competiții cu lotul României de Caiac Slalom și Extrem, pe care îl antrenez. Iarna schimbăm peisajul și o luăm de la capăt cu schi și alte activități adaptate la munte. Între sezoane, închidem proiectul anterior și ne pregătim pentru următorul. La noi este o continuă mișcare care, din fericire, nu se termină niciodată și de la care ne încărcăm mereu atât de frumos.
De cele mai multe ori, persoanele cu dizabilități prețuiesc viața mult mai mult și știu că aceasta nu ni se cuvine. Ce lecție ai învățat, de-a lungul timpului, de la acești oameni?
Mereu le spun persoanelor din jurul meu că noi avem mult mai multe de învățat de la persoanele cu dizabilități, decât au ele de învățat de la noi. Nu cred că există în lume un exemplu mai bun de urmat decât acel om care, într-o fracțiune de secundă, a pierdut tot și apoi a fost capabil să se ridice și să aibă puterea de a realiza lucruri extraordinare după o perioadă de luni sau chiar ani întregi de suferință. Eu învăț zilnic câte ceva nou de la acești oameni speciali. Datorită lor, văd altfel lucrurile și mă consider norocos că am privilegiul de a-i avea aproape. Oamenii mai uită că sunt sănătoși și au la îndemână atât de multe posibilități pentru care alții ar da orice. Mie mi-e greu să uit aceste lucruri, pentru că îi am pe ei în preajmă și prețuiesc enorm de mult prietenia lor.
Ce este programul „Litoral fără bariere“ și cum pot accesa persoanele cu dizabilități acest program în 2025?
Proiectul „Litoral fără bariere“ este varianta sezonului de vară a proiectului „Tabere de schi adaptat“. În această vară, timp de două luni, am transformat litoralul românesc într-o oază de bucurie și accesibilitate pentru persoanele cu nevoi speciale. Am dotat plajele cu pontoane și scaune plutitoare și am oferit experiențe de neuitat pentru zeci de familii cu dizabilități. De la caiace adaptate, paddle-uri, jetskiuri, ATV-uri de nisip și plimbări cu barca, am făcut tot ce am putut pentru a integra persoanele cu dizabilități și pentru a le oferi vacanța pe care o merită. Oricine poate veni alături de noi în oricare dintre proiecte, în perioada în care vom fi prezenți pe plajă, și se va bucura, în mod gratuit, de toate activitățile adaptate pe care le oferim. Tot ce trebuie să facă este să urmărească paginile Caiac SMile, unde postăm perioadele programelor și proiectelor pe care le derulăm, și să ne anunțe când dorește să participe la activități.
Cum asigurați un mediu sigur și accesibil pentru toți participanții pe litoral? Și cum faceți acest lucru iarna, la schi?
Este simplu să-i faci pe acești oameni să se simtă în siguranță, atâta timp cât comunici cu ei. Am învățat acest lucru de la bun început: în relaționarea cu persoanele cu dizabilități, trebuie pur și simplu să întrebi ce nevoi au, ce frici au, dar și ce le poți oferi astfel încât să se simtă în siguranță.
Acești oameni se cunosc și își cunosc corpul mai bine decât ni-l cunoaștem noi pe al nostru, de aceea nimeni nu va ști să-ți explice mai bine ce nevoie are un om decât el însuși. Cu toată experiența pe care am acumulat-o, chiar dacă ne întâlnim cu aceleași dizabilități, nu ne întâlnim mereu cu aceiași oameni. Faptul că-i ascultăm și le punem întrebări pentru a ne asigura că sunt bine le oferă cea mai mare siguranță.
Cum ai reușit să faci imposibilul posibil?
℗PUBLICITATE
Nu știam cât de mare impact are ceea ce fac. M-am dus înainte și nu m-am mai putut opri din misiunea mea. Pentru acești oameni sunt atât de importante toate aceste activități pe care le facem, încât nu pot să le refuz nimic din ce simt că am puterea să schimb pentru ei. Uneori, am noroc că nu mă informez prea mult înainte de a face ceva nou. Dacă aș ști mereu ce mă așteaptă, poate n-aș mai porni la drum. Iau lucrurile pe rând și, de obicei, mi se așază în față următoarele proiecte doar atunci când trebuie și când sunt pregătit pentru ele. E uimitor cât de multe lucruri poți să faci când te lași ghidat să faci bine.
Cât de mult contează ajutorul autorităților în aceste demersuri?
Întotdeauna am apreciat ajutorul și deschiderea autorităților, a firmelor și a organizațiilor partenere. Noi, ca asociație, facem tot posibilul pentru ca acești oameni să aibă parte de experiențe minunate și să beneficieze de gratuitate în toate activitățile noastre. Mereu am găsit deschidere, de la salvamontiști și salvamari, până la miniștri care au plimbat pe pârtie, în monoschi, persoane cu dizabilități. Pe lângă implicarea directă pe care ne-o oferă de fiecare dată, sprijinul lor ne ajută să facem schimbări pe termen lung, în România. Datorită lor, reușim de la an la an să schimbăm legi pentru acești oameni, să le oferim gratuitate în cât mai multe locuri și să accesibilizăm tot mai multe orașe, iar pentru asta le mulțumim.
Ce metode folosiți pentru a motiva și pentru a încuraja persoanele cu dizabilități?
Cea mai importantă „regulă“ este că nu pleacă nimeni din activitățile noastre fără să aibă zâmbetul pe buze. Sportul înseamnă, înainte de toate, terapie prin bucurie, indiferent că vorbim de sport de masă sau de performanță. Mă asigur mereu că nu uită asta, ori de câte ori se simt descurajați și nu reușesc să treacă de o etapă a învățării sau nu le iese vreun exercițiu, în oricare dintre sporturi. Se întâmplă rar să fie nevoie să-i motivez, deoarece sunt oameni foarte puternici și au în ei o motivație și o perseverență mai mare decât noi, deoarece știu și înțeleg mai bine decât oricine nevoia de a avea răbdare cu tine însuți.
Frica stă la baza oricărei provocări a vieții. Cum reușiți să o gestionați în cazul celor cu care lucrați și pe care îi scoateți din zona de confort?
Atât eu, cât și echipa mea suntem dependenți de adrenalină. Înainte de a lucra cu ei și cu fricile lor, ne confruntăm noi cu fricile noastre. Faptul că ne punem în situații dificile și ieșim destul de des din zona noastră de confort ne ajută să ne acomodăm cu orice altă situație, care este, de obicei, mai ușor de gestionat comparativ cu ceea ce facem noi în mod obișnuit. Fiind caiaciști de performanță, învățăm să ne controlăm și să ne antrenăm creierul la fel de mult, sau poate chiar mai mult, decât corpul. În sport, ne antrenăm să rămânem calmi în situații de criză, ceea ce ne aduce un plus de siguranță în orice altă activitate. Persoanele cu dizabilități simt această siguranță, lucru care le dă încrederea necesară pentru a încerca activități „extreme“ alături de noi și pentru a ieși din zona lor de confort.
Cum colaborezi cu familiile și îngrijitorii persoanelor pentru a asigura continuitatea vieții, fără ca aceștia să se simtă discriminați în vreun fel?
Eu mă consider antrenorul acestor persoane cu nevoi speciale și încerc, pe cât posibil, să rămân în zona sportului, unde simt că le pot fi cel mai mult de ajutor. Cu toate acestea, nu ezit să-i ajut și în alte domenii, cel puțin oferindu-le o persoană de contact care poate să le dea sfaturi sau să-i ghideze în ceea ce au nevoie. Țin legătura cu toate persoanele cu dizabilități care participă în proiectele mele, de aceea le cunosc atât de bine nevoile. Iar când vine momentul potrivit, apare un nou proiect prin care pot să le ofer din ce în ce mai multă libertate și accesibilitate. Eu le facilitez accesul la sport, dar mă implic și pentru cei care nu au posibilități. Prin diverși parteneri, le ofer acces și la transport, prin mașini adaptate, și îi ajut să coboare din scara blocului cu elevatoare, astfel încât să poată ajunge la activitățile sportive.
Dincolo de calitatea ta de antrenor, ești și un prieten foarte bun pentru toți cei care participă la activitățile pe care le desfășurați. Cum îți încarci bateriile, pentru a le fi mereu aproape?
Un băiețel cu dizabilități, pe care-l plimbam cu caiacul pe mare, m-a întrebat ce fac eu în timpul liber, când nu mă plimb cu ei cu caiacul. I-am răspuns: „Mă plimb cu caiacul“. Cel mai minunat lucru pe care-l poți face este să transformi hobby-ul tău în „job“. Eu fac sport de mic, dar înainte de a avea asociația, am lucrat aproape unsprezece ani în domeniul bancar. Deși eram bun la ceea ce făceam, ori de câte ori aveam ocazia, fugeam la caiac pentru a mă încărca. Acum, nu mai trebuie să „fug“ să-mi încarc bateriile, pentru că sportul face parte din misiunea mea. Și nu există satisfacție mai mare decât să faci ceea ce-ți place și, în același timp, să-i ajuți și pe alții.
Citește și:
- Am simțit că pot să le ofer tuturor oamenilor cu dizabilități șansa să se bucure de libertate, de viață. Interviu cu Ionuț Stancovici
- O poveste personală despre acceptarea cu demnitate a unei boli dificile
- Puterea comunității: beneficiile grupurilor de suport pentru părinții copiilor cu dizabilități
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
