Skip to content

În aceste vremuri complicate, nu este deloc o surpriză dacă ne simțim uneori copleșiți de anxietate și dacă observăm că ne este teamă de o posibilă îmbolnăvire sau dacă ne surprindem având convingerea că suferim de COVID-19, chiar dacă nu avem nicio confirmare din partea unui medic.

Teama de boală – numită ipohondrie sau anxietate de sănătate (în limbaj de specialitate) – interferează cu activitățile noastre de zi cu zi și poate reprezenta o adevărată sursă de stres pentru noi, precum și o stare de frustrare pentru familie sau cei din jurul nostru. De aceea este foarte important să identificăm această formă de anxietate. Iar dacă recunoaștem că cineva drag nouă se află în această situație, să încurajăm persoana respectivă să apeleze la ajutor profesionist (medic specialist psihiatru sau psihoterapeut) și, de asemenea, să sprijinim această persoană dragă să-și recunoască sursele de distres și să-și găsească propriile strategii de a face față diferitelor stări de anxietate asociate sănătății.

Cum recunoaștem, dacă suferim de anxietate de sănătate?

La un moment dat, unii dintre noi pot deveni foarte atenți, chiar vigilenți la orice mică schimbare a organismului, pot fi extrem de preocupați de anumite senzații corporale (care sunt, de fapt, normale) sau de anumite simptome minore – preocupări care, într-un anumit context de viață, devin adevărate convingeri negative despre starea de sănătate și prezența unei boli grave, incurabile.

Cu atât mai mult dacă preocuparea sau îngrijorarea noastră pentru propria stare de sănătate sau față de o problemă minoră de sănătate (cum ar fi durerile de cap sau indigestia), pe care ajungem să o percepem ca fiind o problemă foarte gravă, devine atât de intensă încât să producă un disconfort puternic, să interfereze cu activitățile noastre zilnice și să afecteze buna noastră funcționare, putem spune că ne luptăm cu teama de boală sau anxietatea referitoare la propria stare de sănătate – pe scurt, ipohondria.

Studiind această tulburare somatoformă, psihologii cercetători au ajuns la concluzia că o trăsătură definitorie a acestei tulburări constă în convingerea și teama că persoana respectivă suferă de o afecțiune somatică serioasă – convingere care se bazează pe interpretarea eronată a unor senzații și simptome corporale fiziologice, normale sau minore, acestea fiind considerate semnele unei boli organice severe. Mai mult, investigațiile medicale nu evidențiază niciun fel de elemente care ar putea justifica temerile persoanei în legătură cu starea ei de sănătate și, totuși, aceasta este plină de îngrijorare. Putem adăuga faptul că ceea ce creează un distres major sunt mai degrabă manifestările unei anxietăți excesive legate de starea de sănătate decât simptomele fizice în sine.

℗PUBLICITATE



Manifestările sunt destul de variante: frica pusă în legătură cu diferite senzații normale din organism (cum ar fi bătăile inimii, respirația, transpirația, activitatea gastrică sau intestinală); frica legată de unele simptome minore (cum ar fi mici noduli limfatici sau umflături, nas înfundat); verificarea excesivă a stării de sănătate a organismului; atenția selectivă asupra funcționării unui organ (de exemplu, plămânii sau ficatul); atenția mărită asupra unei boli (cum ar fi cancerul); concentrarea și preocuparea de a cunoaște cât mai multe informații legate de boli; selectarea știrilor, emisiunilor, articolelor îndreptate spre anumite boli; discutarea cu cei din jur doar despre simptomele unei boli; asigurarea și reasigurarea stării de sănătatea prin investigații medicale multiple și vizite constante la medici; sau, dimpotrivă, evitarea consultațiilor și controalelor medicale; evitarea realizării unor activități considerate a pune viața în pericol (de exemplu, efortul sau exercițiul fizic).

Doi dintre cercetătorii și practicienii cunoscuți, Salkovskis și Warwick (1989), sunt de părere că o tulburare de acest gen se instalează atunci când un incident critic – fie petrecut în copilărie, fie mai târziu – modifică intens convingerile (putem spune chiar „percepția“) persoanei respective asupra sănătății. Aceste incidente critice pot fi reprezentate de: apariția unor simptome somatice neașteptate; prezența unei boli (fie trăită în copilărie, fie în prezent); observarea unor senzații fiziologice ignorate până atunci; decesul unei rude sau al cuiva apropiat; sau confruntarea cu anumite informații legate de o boală.

Este pandemia un context care să activeze teama de boală?

Pornind de la aceste aspecte, putem spune că, odată cu apariția pandemiei de coronavirus, am trăit o perioadă foarte dificilă, în care informațiile primite din diferite surse media au fost vitale pentru a înțelege ce ni se întâmplă, dar au avut și o mare încărcătură emoțională, cu impact intens asupra fiecărei persoane.

Acest bombardament de informații pro și contra poate fi considerat un factor premergător sau chiar declanșator, extrem de relevant pentru instalarea unei astfel de anxietăți. În condițiile expunerii constante, zilnice, pentru o perioadă mare de timp, la informații și prezentări cu încărcătură negativă mare, la care se adaugă prezentarea frecventă a unor mesaje de prevenție și menținere a stării de sănătate, este posibil ca unele persoane să-și construiască propria interpretare eronată asupra situației, să formeze comportamente exagerate de control, să se îngrijoreze mai mult, să devină mai anxioase ori mai preocupate de propria stare de sănătate. E posibil să devină selective în ceea ce privește astfel de informații, acordând atenție mai mult numărului de îmbolnăviri și decese, decât numărului de însănătoșiri, să fie orientate mai mult spre o gândire catastrofală și spre emoții de tip anxios și depresiv.

Cum se vindecă ipohondria?

Foarte rar se întâmplă ca această formă de anxietate să poată fi depășită fără ajutor de specialitate. Adesea, medicii cu experiență în diferite patologii vor trimite pacientul cu ipohondrie la psiholog sau psihiatru, pentru un consult de specialitate. Este important de știut că această patologie poate fi tratată cu succes, dacă este recunoscută ca atare și dacă persoana în cauză beneficiază de un tratament de specialitate. Schema de intervenție poate reprezenta o combinație între psihoterapia cognitiv-comportamentală (care, potrivit studiilor de specialitate, este cea mai eficientă formă de intervenție în tratarea ipohondriei) și tratamentul medicamentos (prescris de medicul psihiatru).

Psiholog clinician și psihoterapeut cu dublă specialitate, Oana este licențiată în psihologie și medicină generală. Este membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și al Colegiul Psihologilor din România. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0