fbpx
skip to Main Content

Diana Stănculeanu este psihoterapeut specializat în psihologia copilului și adolescentului, având o experiență clinică semnificativă și în munca cu părinții și familiile. Este recunoscută drept unul dintre cei mai apreciați experți în sănătate mintală din România și ține cursuri pentru viitorii specialiști în domeniul consilierii și al psihoterapiei în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Pentru interviul de astăzi, am povestit cu Diana despre lucrurile la ce merită să fim atenți, ca părinți și îngrijitori, atunci când ne gândim la sănătatea emoțională a copiilor.   

Când ne facem planurile pentru noul an, la ce să fim atenți pentru a proteja sănătatea emoțională a copiilor noștri? 

Nevoile de bază ale copiilor noștri, de siguranță fizică și emoțională, de atenție, timp și conectare cu adulții semnificativi din viața lor, de socializare și explorare cu prietenii lor într-un mediu sigur și predictibil, de autonomie, stimulare și învățare, de joacă și relaxare, sunt la fel de importante în debut de an ca în orice altă zi. Ce facem de obicei la început de an, este că ne gândim cu mai multă prezență și conștientizare la ceea ce este important în viața noastră, la ceea ce ne propunem în anul nou, la schimbările de care este nevoie pentru a da sens, sănătate și speranță în viețile noastre. Este un bun moment în care să ne uităm cu atenție și curiozitate către copii, nevoile lor și felul în care ni se construiește viața în ceea ce se anunță a fi al treilea, sperăm ultimul, an de pandemie. Pierderi, școală online, distanțare socială, carantină, exces de ecrane, deconectare de familiile extinse, impredictibilitate, anxietate legată de sănătate, case transformate peste noapte în școli și birouri – iată doar câteva dintre schimbările prin care, alături de noi, copiii noștri au trecut în ultimii doi ani și poate, vor mai trece încă și în anul în care tocmai am pășit. Toate aceste provocări au pus la grea încercare sănătatea noastră emoțională și, chiar și în situațiile în care am descoperit despre noi că suntem flexibili, că ne putem adapta și reinventa, că reziliența este acest mușchi pe care l-am antrenat din plin în ultimii doi ani, costurile emoționale au fost plătite, deopotrivă de la mic la mare. Pentru aceia dintre noi care vom face din sănătatea emoțională a copiilor o prioritate pe agenda lui 2022, iată câteva aspecte la care să fim atenți:

  • Să nu las să treacă nicio zi fără să mă asigur că copilul meu știe cu certitudine, că este iubit și prețuit în familia sa; dacă am avut o zi grea, cu provocări, acest lucru este cu atât mai important.
  • Să încerc să-i fiu alături atunci când va fi copleșit de emoții grele, liniștindu-l, conectând-mă cu el, ajutându-l să-și (re)găsească siguranța și (auto)controlul.
  • Să am încredere că, cu mine alături, va putea să trăiască experiențele complicate ale vieții, fără ca acestea să îl frângă; să fac orice pentru a mă asigura că în viața copilului meu totul se întâmplă ușor, perfect și lin este, nu doar nerealist și nesustenabil, dar și limitativ și riscant pentru copii, care, confruntați la un moment dat cu provocarea, nu vor ști cum să se descurce.  
  • Să îl sprijin în a-și construi și îngriji relațiile de prietenie, care să îi fie sursă de bine în momente de suferință sau de sărbătoare.
  • Să îl ajut să își cunoască nevoile fizice și emoționale și să aibă grijă de ele, cu respect și înțelepciune.
  • Să mă îngrijesc echilibrat de mintea, corpul, sufletul și relațiile copilului meu; niciuna nu este mai importantă decât alta; copiii au nevoie să învețe și să studieze, dar în egală măsură au nevoie să alerge, să se joace, să se relaxeze, să se odihnească, să facă nu doar ce trebuie ci și ce este plăcut;.
  • Să îl ajut pe copilul meu să cunoască și să prețuiască familia în care crește, comunitatea căreia îi aparține și natura care ne permite (încă) o viață bună pe acest pământ. 

Cât de important este pentru cultivarea unor noi abilități pentru copii, ca părinții să fie atenți la stadiile de vârstă și să anticipeze ce provocări ar putea să apară în noul an? 

Ce știm cu siguranță despre ființa umană este că se află într-un permanent proces de învățare și transformare, ceea ce este minunat și îmbucurător. Mai știm de asemenea că, în fiecare etapă importantă din viața noastră, avem câteva nevoi specifice și misiuni de dezvoltare, de care, dacă ținem seama, vom contribui la cea mai bună stare de sănătate fizică, emoțională, relațională, spirituală, pe care o putem consolida în copiii noștri.

Este atât de evident, de pildă, cum un copilaș de 8-9 luni, tot mai încrezător în corpul lui și mai fascinat de mediul înconjurător, își va dori cel mai mult și mai intens, să se ridice și să se miște. Nu vom putea decât să îi fim alături, securizând casa și împrejurimile astfel încât copilul să exploreze în siguranță în timp ce construiește una dintre cele mai importante abilități pentru autonomia și dezvoltarea sa – mersul. Ar fi atât de contra-intuitiv și inutil ca în aceeași perioadă de vârstă să ne propunem să le dezvoltăm copiilor abilități de relaționare cu alți copii, să îi învățăm scrisul de mână sau un sport de performanță. 

Ființa umană poate învăța (aproape) orice, pentru orice vrem să învățăm există un moment optim iar creierul nostru, în complexitatea sa uluitoare, este programat să ne ofere suficiente semnale care să ne ajute să detectăm misiunea fiecărei vârste. Din fericire, ne vine și știința în ajutor cu atât de multe dovezi consolidate de practicieni și cercetători, care ne ghidează alegerile, comportamentele, atitudinea, mesajele de care copiii de vârste diferite au nevoie din partea părinților lor, pentru a se dezvolta optim. 

Pentru copii de până la trei ani, la ce să fie atenți părinții? 

Primii 3 ani de viață sunt despre construirea relațiilor sigure de atașament între copii și părinți, relații caracterizate de încredere, siguranță, protecție și predictibilitate. Cea mai importantă misiune a noastră este să îi ajutăm pe copii să consolideze certitudinea că le vom fi alături atunci când lor le va fi greu, indiferent ce înseamnă acest greu. Plânsul și disconfortul copiilor ne sunt cei mai buni prieteni căci ne vor arăt care sunt momentele în care ei, copiii, au cea mai mare nevoie de prezența noastră. Fiind acolo, ori de câte ori vom putea, îi vom ajuta să învețe exact acest lucru – că se pot baza pe noi. 

Tot în acești primi 3 ani, înarmați cu mers și cu limbaj, copiii ar trebui să fie sprijiniți să descopere lumea, mediul înconjurător; să exploreze în voie, să atingă, să desfacă, să arunce, să guste, să strice, să întrebe, să ceară, să arate, să transforme casa în jucărie supremă, sub privirile noastre încurajatoare, care le vor transmite mesajul că este ok să facă asta. Explorarea în siguranță, ghidată de curiozitatea copilului, este prima formă de învățare cu care se întâlnește mica ființă umană. După ce a învățat siguranța în relație cu mama și tata, copilul are ocazia să descopere că lumea este un loc sigur, în care este binevenit să își croiască drum. Tot în acești primi trei ani, copilul se descoperă pe sine și își descoperă corpul. În vocabularul său intră cuvântul „eu“, nevoile și dorințele se cer satisfăcute cu forță, zgomot și urgență, copilul vrea să facă totul singur – să se hrănească, să se îmbrace, să testeze, să experimenteze, să fie primul în orice. 

Dacă ar fi să sumarizăm, primii 3 ani sunt despre relația de atașament cu părinții, relația de explorare sau învățare a mediului înconjurător (casa proprie, parcul, locul de joacă, magazinul etc.) și descoperirea uluitoare a propriului SINE, separat de mama și tata, cu nevoi, dorințe și impulsuri uneori greu de dus, dar deosebit de importante în ecuația mare a autonomiei ființei umane.   

Indiferent de provocările noului an, copilul de nici trei ani, are nevoie de îngrijitorii săi iubitori și protectivi, de o casă sigură și de sine însuși pentru a-și împlini toate misiunile de dezvoltare. 

În ceea ce privește preșcolarii, care sunt aspectele care contează?

Preșcolaritatea aduce cu sine câteva amplificări ale perioadei anterioare dar și niște noutăți semnificative. Dintre tendințele care se manifestau deja din plin către finalul celui de-al treilea an de viață, foarte importantă este cea de autonomie. Copiii de 2-3 ani vor să facă totul singuri și este foarte important să îi sprijinim în acest demers deoarece, a descoperi despre mine că pot să fac din ce în ce mai multe lucruri singur, ba mai mult, că repetându-le, le fac din ce în ce mai bine, îi aduce preșcolarului un sens al competenței care îi va fi de mare folos în toate experiențele ce se vor petrece dincolo de ușa casei. Preșcolaritatea aduce marea ieșire în lume a copiilor, care, în majoritatea lor covârșitoare, vor petrece multe ore din zi departe de mama și tata, alături de copii de vârsta lor, sub grija unor adulți care îi vor sprijini mult, dar nu așa cum ar face-o un părinte sau un bunic. Ceea ce nu este rău de loc, pentru că, în acești ani ai preșcolarității, un părinte hiperprotector, cu tendința de a face mult pentru sau în locul copilului, ori unul critic, care îi va arăta acestuia doar ce face greșit, imperfect sau nu face încă, ar putea deveni frâne semnificative în acest proces uluitor de autonomie ce îi poate aduce copilului nu doar abilități noi extraordinare dar și încrederea în sine că poate învăța și evolua cu fiecare nouă încercare. 

Dincolo de asta, preșcolaritatea ne aduce nevoia uriașă a socializării pe orizontală – cu alte cuvinte importanța prezenței altor copii în viața copilului nostru. Este o vârstă a marilor experimente sociale, copiii învățând enorm despre relații, conflicte, împărțit, negociat, așteptat rândul, făcut schimb, rezolvat probleme, tolerat frustrare, acceptat limite, internalizat reguli, cultivat răbdare – abilități fără de care funcționarea omului alături de alți oameni s-ar produce cu mare dificultate. 

Din perspectiva acestei nevoi de socializare, am putea spune că preșcolarii au fost negativ afectați de regulile de distanțare socială și de perioadele lungi de închidere a grădinițelor. Ar fi ideal ca, în eventualitatea în care în 2022 ne vom întâlni din nou cu aceste măsuri, să ne asigurăm că copiii noștri de 3-6 ani petrec zilnic în aer liber câteva ore în prezența a 2-3 prieteni. Este una dintre cele mai importante măsuri pe care am putea să o luăm pentru sănătatea lor emoțională.   

De ce să ținem cont în privința școlarilor mici? 

Foarte mulți dintre școlarii mici au petrecut aproape jumătate din acest ciclu atât de important – școala primară, în condițiile dictate de pandemie. Fie că vorbim de debutul școlarității, fie că analizăm ultimii doi ani de ciclu elementar, educația online și întreruperile fără predictibilitate au fost caracteristicile care au marcat această perioadă. Școala primară construiește și consolidează abilități de bază, academice și sociale. Din punct de vedere academic, copiii dezvoltă în acești ani abilitățile de scris, citit și calcul aritmetic și se întâlnesc cu o serie de concepte – toate esențiale pentru restul parcursului școlar. Amprenta concretă încă a gândirii școlarilor mici face necesară prezența fizică a cadrului didactic în mediul de învățare al copiilor. Astfel, pentru această grupă de vârstă, școala online a fost departe de a reprezenta mediul ideal de educație și a accentuat, din păcate, diferențele dintre copiii care au avut acasă părinți care au preluat la modul cel mai propriu frâiele educației copiilor și acei copii, care, din varii motive, nu au beneficiat de acest suport. Celălalt set de abilități importante în această perioadă ține de funcționarea socială. Școlarul mic lasă în urmă experimentele sociale ale preșcolaritărții și descoperă relațiile sociale stabile, cultivate cu intenție, alegere și preferință. Acum este perioada optimă pentru a ne descoperi sau a ne familiariza cu conceptul de BFF (best friends forever), pentru a învăța să gestionăm rupturile dramatice și împăcările la fel de spectaculoase din relațiile de prietenie. 

Cele două seturi de abilități, academice și sociale, reprezintă de altfel două surse importante pentru stima de sine a copiilor – obiectiv prioritar în această etapă de vârstă.

℗PUBLICITATE



Așadar, la finalul acestei etape, vom ști că avem copii care se descurcă suficient de bine, dacă au autonomie în scris, citit și abilități de calcul numeric, dacă au 1-2 prieteni în care au încredere, pe care să se poată baza la școală și de a căror loialitate să fie siguri, dacă (încă) nu au pierdut plăcerea jocului afară, în natură, alături de alți copii (în detrimentul jocurilor video) și au identificat 1-2 zone de interes (hobby-uri) care să le hrănească deopotrivă simțul plăcerii și percepția competenței. 

Elevii de gimnaziu se apropie de adolescență, ce contează din punct de vedere psihologic pentru dezvoltarea lor? 

Gimnaziul este încărcat de schimbări școlare, sociale, psihologice. Ca etapă de dezvoltare, mulți copii pășesc în această perioadă în pubertate, o vârstă a schimbărilor rapide și dramatice. Aceste schimbări se văd în felul în care copiii arată, se comportă, își exprimă sentimentele și emoțiile sau interacționează cu membrii familiei, cu colegii și prietenii lor. Cu excepţia primului an de viață, în nicio altă etapă nu se petrec schimbări atât de rapide și semnificative în corpul uman ca în preadolescență și ulterior, în anii adolescenței. Primele semne de schimbare în aspectul fizic diferă de la copil la copil și pot apărea la vârste diferite. Din nefericire pentru copii, schimbările sunt rareori uniforme, armonioase, predictibile. De cele mai multe ori, procesul nu este deloc plăcut. Întâi cresc extremitățile corpului: brațele și picioarele se lungesc și ating dimensiuni de adult cu mult înainte ca trunchiul să se dezvolte, astfel încât ei par disproporționați și dizarmonici. Toate aceste schimbări la nivelul corpului îi fac pe copii nesiguri.

Dat fiind faptul că, în această etapă de vârstă unul dintre cele mai importante obiective de dezvoltare psihologică vizează conturarea identității de sine, în cadrul căreia imaginea corporală reprezintă o dimensiune esențială, toate schimbările la nivelul corpului îi fac pe preadolescenți nu doar nesiguri și nemulțumiți de felul în care arată, ci și extrem de preocupați de acest aspect. Nu este un comportament superficial, așa cum din păcate apreciază o bună parte dintre părinți, ci reflectă un aspect de dezvoltare – în procesul de consolidare a identității de sine, relația cu corpul nostru este prima care se conturează; ulterior, preadolescenții vor fi preocupați de valorile  și modelele generației lor, de construirea caracterului, de poziționarea lor în raport cu egalii lor, cu adulții, cu restul lumii, de experimentarea primelor relații de cuplu, de conturarea intereselor profesionale etc. 

Și școala aduce o etapă nouă și complicată, caracterizată prin trecerea către un număr mult mai mare de discipline școlare și cadre didactice care ghidează întregul proces. Este o diversitate care ar trebui să îi ajute pe copii să își descopere interese, pasiuni dar și dificultăți și limite; să nuanțeze abilitățile de comunicare cu adulții diferiți din viața lor; să consolideze o rutină eficientă de studiu fără de care elevii de gimnaziu ar putea ajunge rapid copleșiți de cantitatea de teme pentru acasă. Este etapa în care șirurile perfecte de „FB“ din ciclul anterior vor fi înlocuite de note, adeseori diverse – această diversitate a notelor reflectând de multe ori interesele inegale pe care copiii încep să le aibă în raport cu domeniile ale cunoașterii. Mulți părinți trăiesc cu dezamăgire, frustrare sau îngrijorare diversitatea din carnetele de note ale copiilor, dar este important să ne reamintim că, din acest ciclu școlar încolo, menținerea perfecțiunii academice vine la pachet cu multe costuri emoționale și energetice din partea copiilor. Să înveți de nota 10 la 14-15 discipline lasă puțin loc de joacă, odihnă, mișcare, relaxare, socializare și hobby-uri în viața copiilor. 

Din punct de vedere social, copiii de gimnaziu consolidează relațiile de prietenie din etapa anterioară și experimentează apartenența la o „gașcă“ de care vor avea mare nevoie în tranziția anevoioasă prin adolescență.

Ca părinți, este important să rămânem atenți la ecranele care în această perioadă de vârstă invadează timpul și interesele copiilor, precum și la rețelele digitale de socializare (Instagram, TikTok, Facebook), care, pot deveni pentru mulți puberi, surse unice de socializare (risc!) și surse majore de auto-evaluare și percepție a valorii personale. 

Adolescenții au de câștigat sau de pierdut dacă părinții țin cont de provocările din această etapă de vârstă? 

Toată lumea are de câștigat atunci când ne informăm cu privire la specificul și provocările adolescenței, copii și părinți deopotrivă. Este atât de multă știință la îndemâna noastră încât ar fi și păcat să nu apelăm la ea pentru a-i înțelege mai bine pe copiii noștri; pentru a face un management eficient al îngrijorărilor noastre; pentru a lua cele mai sănătoase decizii cu impact asupra copiilor noștri adolescenți; pentru a-i sprijini și a-i ajuta să se cunoască, să se descopere pe sine, cu încredere, cu acceptare, cu prețuire, fără critică și judecată; pentru a-i crește cu respect pentru ceea ce au ei în misiunea lor de dezvoltare, nu în funcție de limitele, îngrijorările și nevoile noastre.

Dezvoltarea neurocerebrală, modificările hormonale și neurochimice, nevoile psiho-emoționale prioritare – de explorare, autonomie, intimitate și descoperire a propriei identități, pot încărca cu provocări tranziția ființei umane de la copilărie la vârsta adultă. Psiho-educația în legătură cu toate cele de mai sus va aduce un nivel crescut de cunoaștere din care ar trebui să decurgă mai multă empatie și compasiune față adolescenți, atitudinea și comportamentele lor. 

Apropo de adolescență, dacă ne planificăm vacanțele pentru 2022 și adolescentul din familie refuză să participe, ce ar fi indicat să facem? 

Adolescența este acea etapă de vârstă în care autonomia copiilor, cu precădere în raport cu familia, cu părinții, se manifestă plenar. Când vine vorba de petrecerea timpului liber, adolescenții vor prefera oricând prezența prietenilor, a găștii, adesea în defavoarea părinților. Acest aspect se manifestă mai sever sau mai blând în funcție de calitatea și sănătatea relațiilor din familie, cultivate cu grijă în toți anii premergători acestei perioade tumultuoase; vom avea un capital generos de influență și persuasiune în raport cu copiii noștri, dacă am cultivat relații calde, bazate pe afecțiune, încredere, predictibilitate, cu sprijin pentru reușită și fără a neglija rutinele și limitele sănătoase. Mulți adolescenți vor strecura în programul lor de vacanță tabere cu colegi și prieteni sau chiar ieșiri la munte sau la mare cu gașca (de dorit sub supravegherea unui adult). Acestea însă nu exclud timpul de familie.

Relațiile părințiadolescenți sunt adesea complicate și provocatoare, de aceea este cu atât mai important să planificăm un timp împreună, pe care să îl negociem astfel încât toată lumea să identifice beneficii. De la alegerea locației până la rutinele de vacanță, totul poate fi discutat și negociat, cu grijă și toleranță pentru preferințele fiecărui membru al familiei, indiferent de vârsta acestuia. Vacanța împreună poate fi un timp al redescoperirilor – redescoperim conectarea, ne reamintim că ne putem distra împreună, ne îngăduim mici plăceri, trișăm cu rutinele (în vacanțele cu adolescenții încercăm să uităm de orele corecte de somn sau de hrana foarte sănătoasă), încercăm să uităm de reguli, mesaje critice și atacuri la persoană și, foarte important, punem pe agenda fiecărei zile activități care să fie de interes și pentru adolescent, chiar dacă pentru noi, adulții, acele activități par a fi „superficiale“, „stupide“, „de neînțeles“, „inutile“. 

În ceea ce privește comunicarea cu școala, ajută ca la început de an calendaristic să stabilim câteva obiective cu profesorii sau mai degrabă să ținem cont de luna septembrie când începe anul școlar?

Debutul acestui an calendaristic ne aduce finalul primului semestru de școală, un semestru chinuit de vacanțe prelungite și perioade lungi de școală online. Este un moment bun să evaluăm progresele copiilor în raport cu obiectivele educaționale asumate la început de an școlar; să solicităm feedback de la învățătoare sau câțiva dintre profesorii copilului nostru în legătură cu achizițiile acestora dar, foarte important, și cu starea lor de bine la școală – să ne reamintim că școala este (ar putea să fie) acel univers complex în care mintea, relațiile sociale, autonomia, valorile, descoperirea de sine ar trebui hrănite, cultivate, îngrijite deopotrivă.   

Indiferent de momentul din anul școlar sau calendaristic, este important să ne reamintim că implicarea parentală și interesul nostru în raport cu educația și funcționarea școlară ale copiilor noștri sunt ingrediente cheie în ecuația reușitei școlare a copiilor și în consolidarea unei relații pozitive a acestora cu procesul de învățare, în general. Să ne asigurăm că, copiii noștri văd în noi resursă și sprijin când vine vorba de școală, nu sursă de anxietate, critică, pedeapsă sau perfecționism.  

Care este noutatea din parenting pe care știința ne-a dezvăluit-o abia în 2021 și de care este bine să ținem cont pe viitor? 

Cred că acest al doilea an de pandemie, 2021, ne-a pus în față realități care ne-au forțat să ne uităm în mod specific la știința care ghidează multe dintre deciziile noastre de parenting. Să le luăm pe rând:

  • Teoriile atașamentului, reluate în numeroase publicații ale anului trecut, ne învață iar și iar despre puterea relațiilor și despre importanța conectării în siguranță, cu încredere și predictibilitate; un atașament construit pe baze sigure le-ar fi putut garanta copiilor siguranța relațională și sănătatea emoțională în acești doi ani de risc, noutate și impredictibilitate. O lecție pe care ne-o putem lua de aici este că investiția în relații sigure și sănătoase este un efort pe care merită să îl facem zi de zi.
  • Burnout-ul parental. Da, există, este real, își găsește locul în cercetare și sperăm, tot mai mult, în recomandările concrete ale practicienilor. Orice părinte, care de 2 ani încoace jonglează cu work from home și școală sau grădiniță on line, ca să menționez doar două dintre consecințele pandemie, este familiar cu acest concept. Epuizarea parentală ne reamintește că este nevoie de un sat (sistem) întreg pentru a crește un copil, că deși au super-puteri, resursele părinților sunt limitate, că a încerca să fim părinți „suficient de buni“ este suficient, că grija părintelui față de sine nu este un răsfăț superficial, este o necesitate, dar din păcate rămâne un „lux“ de neatins pentru mulți părinți fără rețea de suport. A recunoaște și a vorbi deschis despre epuizare parentală ar trebui să ne ajute să diminuăm judecata și rușinarea părinților, să ne cultivăm compasiunea și acceptarea, să ne ajute să lăsăm în urmă standardele nerealiste și perfecționismul. 
  • Screen–time. Pandemia a adus în premieră școala online în viața copiilor noștri. Timpul și rolul ecranelor în viața copiilor rămâne o controversă a parentingului modern, ce își are deopotrivă susținători aprigi care argumentează că viitorul este al ecranelor, deci copiii noștri au nevie de o relație cât mai consolidată cu acestea, dar și dușmani pătimași, care văd în ecrane un risc major pentru dezvoltarea copiilor. Este de necontestat că tehnologia digitală face parte din viața noastră și pare să capete roluri din ce în ce mai diversificate și relevante. Știința din spatele utilizării ecranelor este încă la început și ne oferă rezultate diverse, multe îngrijorătoare, altele aducătoare de entuziasm. Nu putem să nu acceptăm ecranul ca parte integrantă a vieții copiilor noștri – este un fapt, simplu și clar. Ce nu este deloc simplu (iar pe alocuri nici clar) este cum integrăm utilizarea ecranului în viața fiecărui copil, ținând cont de variabile multiple dar extrem de importante, precum vârsta copiilor, nivelul și obiectivele de dezvoltare ale acestora, conținut digital accesat (jocuri video, rețele de socializare, navigare online, YouTube etc., aplicații educaționale), obiectivul de utilizare (ex. un școlar în școală online va consuma inevitabil minim 5-6 ore de ecran zilnic), modalitatea de utilizare (singur, în rețea, împreună cu un părinte etc.), prezența altor activități sau preocupări în viața copilului, stilul și valorile specifice ale fiecărei familii etc.


Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută