Anul Nou poate aduce idei noi. Mi-am lăsat ceva timp la începutul lunii ianuarie pentru a relua literatura specifică neuroștiințelor. Probabil că nu este nicio noutate pentru cititorii clubului nostru de carte faptul că, în domeniul neuroștiințelor, sunt extrem de multe polemici, puncte de vedere diferite și opinii sau constatări care se anulează unele pe altele. Una dintre vocile care și-au propus să revoluționeze această arie de cercetare este psihologa și profesoara Lisa Feldman Barrett, pe care colegii de breaslă o numesc „unul dintre cei mai influenți rebeli“.
Dr. Feldman Barrett a scris două cărți de popularizare a științei, cea mai recentă fiind Șapte lecții și jumătate despre creier. Aceasta este și propunerea mea de lectură pentru începutul de an. Munca ei de cercetătoare în neuroștiințe se diferențiază prin cel puțin două aspecte-cheie: consideră un mit – poate chiar cea mai răspândită eroare științifică – teoria creierului triun (propusă de Paul MacLean, la jumătatea secolului trecut); o metaforă, nimic mai mult, i se par și teoriile care opinează asupra faptului că emoțiile oamenilor ar fi declanșate de evenimente din exterior.
Creierul este o rețea
Așa cum reiese din cele șapte capitole ale cărții, dr. Feldman Barrett consideră că nu este niciun adevăr științific în ideea creierului care s-ar fi dezvoltat în straturi (creierul reptilian, creierul emoțional și creierul rațional), în condițiile în care creierii umani funcționează pe baza unor rețele extrem de complexe de neuroni. „Creierul“, scrie dr. Feldman Barrett, „este un ansamblu de părți conectate astfel încât să funcționeze ca un întreg. (…) Comportamentele greșite nu sunt rezultatul unor străvechi bestii interioare greu de stăpânit, așa cum comportamentele adecvate nu sunt rezultate ale rațiunii. Iar rațiunea și emoțiile nu sunt într-un război… nu trăiesc în locuri distincte în creier“. Tot din cartea sa aflăm și că rețeaua de neuroni ai creierului funcționează continuu. Neuronii creierului uman nu stau niciodată degeaba, așteptând ca ceva din lumea exterioară să le transmită impulsuri. Dimpotrivă, neuronii noștri comunică constant între ei, prin intermediul unor circuite.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum iau naștere emoțiile?
Teoria clasică asupra emoțiilor ne spune că acestea sunt înnăscute și reprezintă un reflex, aflat deseori în conflict cu judecata. În timp ce în viziunea Lisei Feldman Barrett, emoțiile sunt construite sau, mai simplu spus, sunt „creația creierului uman“. Nicio regiune din creier nu conține o amprentă pentru o singură emoție. Ba mai mult, creierul uman funcționează pe principiul simulării sau al predicției – ceea ce înseamnă că acesta caută constant să ghicească ce se întâmplă în lumea din jur. Ceea ce este valabil și în cazul emoțiilor, acestea reprezentând semnificația pe care creierul o dă senzațiilor noastre corporale în relație cu ceea ce se petrece în lumea din care facem parte. Creierul construiește tot ceea ce simțim, inclusiv emoțiile pe care le trăim.
Alte idei ingenioase
Teoria emoțiilor construite și cea a creierului în rețea sunt acompaniate de multe alte idei ingenioase ce rezidă din munca autoarei: creierul anticipează tot ceea ce facem; creierii umani colaborează în secret cu alți creieri umani; creierul și mintea au creat realitatea socială în care trăim. Toate acestea sunt prezentate pe larg alături de teoria bugetării energetice, care recunosc că a reprezentat cea mai de impact informație pentru mintea mea, încă din 2017, atunci când a apărut prima carte a lui dr. Feldman Barrett tradusă în limba română.
În esență, dacă intenția ta este să te deschizi față de idei noi și să-ți cultivi mentalitatea de creștere, consider că volumul Șapte lecții și jumătate despre creier este una dintre alegerile cele mai potrivite. Cartea este disponibilă cu o reducere de 15% în librăria online a Paginii de Psihologie. Iar pentru a face clubul nostru de carte și mai mare, fă o poză cu tine și coperta cărții și posteaz-o pe canalele de social media. Toate pozele cu tag spre mine și Pagina de Psihologie vor fi preluate pe Instagram.
Citește și: