Skip to content

Luna decembrie, chiar și într-un an atipic (așa cum este 2020), vine cu bucuria pregătirii, oferirii și a primirii cadourilor. În ceea ce privește pregătirea, pe lângă bucurie, trebuie să recunoaștem că adesea resimțim și un nivel mediu de stres. Din fericire, e vorba despre un stres pozitiv, cel pe care-l gestionăm destul de bine, însă tot ne consumă o parte din atenție, energie și resurse. 

Majoritatea părinților intenționează să le ofere copiilor darurile cele mai potrivite pentru a citi pe chipul acestora și a vedea în ochii lor satisfacția și fericirea. Ceea ce are mult sens, dar apare întrebarea „Ce-i face pe copii să rămână cu amintirea unui cadou de neuitat?“ În calitate de psiholog relațional, recomandarea mea e ca părintele să găsească modalități variate de conectare cu copilul, însă există și părinți care mi-au spus că, „cel puțin aparent”, copilul nu se bucură de acestea atât de mult pe cât aș vrea eu să cred. Drept urmare, am început să caut câteva studii, să aflu ce se întâmplă mai exact. Potrivit unor cercetări realizate de dr. Lan Nguyen Chaplin de la Universitatea din Chicago, pentru copii, valoarea experienței interpersonale este mare, dar există vârste la care aceștia s-ar putea bucura mai mult de alte cadouri. 

În baza descoperirilor realizate de prof. Nguyen Chaplin, până în jurul vârstei de șase ani, copiii ar putea resimți un nivel mai crescut de fericire atunci când primesc daruri materiale decât atunci când cadoul este reprezentat de o experiență socială sau interpersonală. În cele patru studii efectuate de echipa dr. Nguyen Chaplin au fost incluși copii și adolescenți cu vârstele cuprinse între 3 și 17 ani. De menționat este și faptul că majoritatea cercetărilor de până acum care aveau ca ipoteză de studiu preferințele în materie de cadouri ale oamenilor s-au făcut pe adulți. 

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Rezultatele studiului, care a cuprins peste 400 de copii, ne arată că există vârste la care dăruirea de bunuri materiale le produce copiilor o mai mare satisfacție decât o fac experiențele de variate feluri. Iar atunci când vine vorba despre amintirea celui mai drag cadou sau anticiparea dorințelor viitoare, copiii mici declară că bunurile materiale sunt mai satisfăcătoare, în timp ce experiența pare să capete un rol mai important pe măsură ce copiii ajung la vârsta adolescenței. 

Cum explicăm aceste rezultate? În parte prin faptul că relația părinte-copil nu ar trebui să fie un cadou în nicio familie, aceasta este parte din normalitate, prin urmare, darurile pot avea o valoare materială. O altă explicație este reprezentată de faptul că unele funcții cognitive menite să evidențieze valoarea experienței vs. a unor bunuri materiale se dezvoltă abia în perioada adolescenței; drept urmare, copiii mici preferă darurile palpabile, așa cum sunt jucăriile și cărțile, experiențele făcând parte din cadourile mai abstracte. Iar pentru a recunoaște cu adevărat valoarea complexă a unui experiențe, copilul are nevoie de o gândire mai sofisticată. 

Dacă ar fi să facem un rezumat, nu încurajez niciun părinte să ignore importanța experiențelor în viața copilului; dar e bine de știut că, atunci când vine vorba despre darurile de Crăciun, de exemplu, copiii își vor aminti cu mai mare acuratețe un cadou material. Un cadou reprezentativ, până în adolescență, este acela care poate fi „văzut și atins“. 

Dacă e să mă gândesc care sunt darurile primite de la diferiții Moși în propria-mi copilărie, îmi vin în minte două momente, ambele trăite până la vârsta de 7 ani. Primul, de când eram la grădiniță și Moș Gerilă (pe-atunci, el era la modă) mi-a adus un cadou împachetat într-o hârtie albă care în sacul lui părea mare de tot și care avea să fie un trenuleț. Iar al doilea cadou a fost o colecție impresionantă de cărți pentru copii; nu iubeam cărțile în mod deosebit, dar, cumva, acel cadou și-a găsit loc pentru totdeauna printre amintirile mele. 

℗PUBLICITATE



Revenind la ce citim în luna decembrie și având intenția de-a găsi cadourile potrivite, vă recomand reducerile din campania #DeCrăciun a Paginii de Psihologie, unde găsiți și o colecție impresionantă de cărți pentru copii. Iar pentru Clubul nostru de carte, am ales următoarele trei volume: 

Căsnicia pe roate sau pe butici? de dr. John Gottman. În timp ce vorbeam cu unul dintre prietenii mei despre ce va fi luna aceasta în „Clubul de carte al lui Gáspár“, acesta m-a întrebat de ce aș alege o astfel de carte în preajma sărbătorilor, iar răspunsul meu a fost „Pentru că acum e riscul ca partenerii de cuplu să se certe cel mai mult, acum e nevoie să facă ceva pentru a-și pune relația pe roate!“ Prin urmare, să citim sau recitim acest volum publicat la Editura Pagina de Psihologie și să-i oferim minții noastre hrană pentru a cultiva sănătatea relației de cuplu.

Alchimistul de Paulo Coleho. Aceasta este una dintre cărțile pe care o recitesc la fiecare trecere dintre ani. Este un text care-mi încântă sentimentele și îmi aduce trăiri dintre cele mai deosebite. Am recitit-o de nenumărate ori, dar încă am emoții când mă gândesc că în perioada sărbătorilor ce urmează mă voi întâlni, din nou, cu povestea lui Santiago. Iar versiunea pe care o găsiți în librăria online a Paginii de Psihologie este o versiune cartonată, publicată la ediția aniversară de 30 de ani. 

Mindfulness urban: exerciții de curaj, compasiune, conectare – este a treia mea carte, care în acest an s-a bucurat de un mare succes în rândul cititorilor, datorită faptului că în vremurile grele și complicate suntem mai predispuși să căutăm și să cerem ajutor. Cartea este practică, cu puțină teorie și un design special de care s-a ocupat Editura Curtea Veche. Iar pentru a veni în întâmpinarea cititorului, în luna noiembrie am lansat și cursul online #Mindfulness, construit pentru a aduce completări tuturor celor care doresc să afle mai multe despre practica stării de prezență conștientă în viața de zi cu zi. 

Pentru a avea propriul exemplar din cele trei cărți la reducere puteți accesa cu încredere librăria online a Paginii de Psihologie, unde colegii mei respectă toate măsurile sanitare și tratează fiecare carte cu maximă grijă și atenție. 

Alăturați-vă comunității noastre pe Instagram sau Facebook folosind #IubimAceeașiCarte și haideți să citim împreună pe tot parcursul lunii decembrie!

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%