skip to Main Content

Luna aceasta am selectat pentru clubul nostru de lectură trei cărți care au puterea de-a revoluționa lumea și, mai ales, mințile celor cărora le citesc. Este vorba despre trei autori foarte diferiți unul de celălalt, dar care au un har aparte, pe care, din fericire, și l-au descoperit și cu care ne ajută în procesul nostru de transformare și de creștere psihologică. 

Prima alegere este Când corpul spune nu, o carte despre care am citit nenumărate postări în social media și despre care am impresia că este publicația lunii septembrie. Nu știu să mai fi văzut o asemenea avalanșă de entuziasm și de bucurie la publicarea unei cărți. Autorul, dr. Maté Gabor, a devenit în ultimii doi ani o voce puternică în România, iar în ultimul deceniu s-a transformat într-un lider de talie internațională pe subiectul corp-psihic-traumă. L-am mai avut în clubul nostru de carte și sper ca și de această dată să fie primit cu multă căldură. Cartea este scrisă cu multă înțelepciune, studiile de caz prezentate ne pot aminti de noi sau de cei dragi, iar ideile cu care rămânem în minte au posibilitatea de a ne readuce spre corpul nostru. Ce am observat la mine este că în momentele grele, atunci când sunt cuprins de stres, anxietate sau îndoială, mă refugiez în propria minte și mă las sedus de propriile gânduri – iar capitolele semnate de dr. Maté, mi-au reamintit cât de important este să cobor din lumea gândurilor în corp și să mă întâlnesc cu emoțiile, senzațiile și trăirile. Lectura este savuroasă, grea și plină de insight… cu alte cuvinte, merită citită.

A doua recomandare este scrisă de probabil cea mai influentă persoană din online, care nu este specialist în sănătate mintală, dar care dispune de niște resurse interioare fascinante și care nu ezită să ne arate în ce constă puterea vulnerabilității umane. De neîmblânzit, volumul semnat de Glennon Doyle, este destinat cu precădere femeilor, dar vă asigur că și pentru noi, bărbații, vine cu multe învățăminte. În stilul lui dr. Brené Brown, Glennon își îmbrățișează imperfecțiunea profund umană, alege să facă decizii grele – de exemplu, după divorțul de tatăl copiilor anunță că este îndrăgostită de o femeie cu care se și mărită – și găsește cuvintele prin care să exprime ceea ce majoritatea dintre noi păstrăm în tăcere. Cartea ne arată ce înseamnă să cobori în apele adânci ale durerii emoționale, ne oferă câteva „chei“ pentru a ne deschide sufletește și ne arată o cale spre eliberare. Probabil că lectura cărții va stoarce câteva lacrimi și ne va reaminti de sufletele partenerelor noastre, de propria suferință interioară și de faptul că nu trebuie să ne lăsăm îngropați de vii. 

℗PUBLICITATE



A trei recomandare de lectură este cartea unui psiholog extrem de cerebral, profund diferit de dr. Maté sau de Glennon, dar care mie îmi place foarte mult. Regândește, de Adam Grant, este cartea pentru care nu ai nevoie de ani de dezvoltare personală, de cutii cu șervețele sau de zeci de cărți citite în avans. Limbajul este accesibil, mesajul este clar și bine susținut de studii și dovezi științifice. Autorul ne îndeamnă să punem sub semnul întrebării ceea ce credem că știm și ne arată cât de important este să cunoaștem lucrurile pe care nu le știm. Cartea m-a ajutat să-mi (re)actualizez niște opinii învechite, de care nici nu eram conștient, m-a impresionat legat de accentul pus pe importanța relațiilor și mi-a arătat cât de important este să evadez din perspectiva ochelarilor de cal. Lectura este mai facilă decât în cazul primelor două propuneri, dar cu nimic mai puțin valoroasă, dacă chiar ne dăm voie să fim purtați de viziunea autorului. 

Pe fiecare dintre aceste cărți le-am parcurs inițial în engleză și tare m-am bucurat să văd cât de bine sunt traduse și redactate și în limba română. În calitate de om cu o structură obsesiv-compulsivă (aflat de ani buni în recuperare), cărțile bune obișnuiesc să le citesc atât în engleză, cât și în română, pentru a mă asigura că a ajuns mesajul autorului cât mai bine la mintea mea. Fiecare cu propriii pitici!

De asemenea, începând cu luna septembrie, cărțile disponibile pe Pagina de Psihologie pot fi comandate și livrate în majoritatea țarilor din spațiul Uniunii Europene.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0