skip to Main Content

Nemărginirea iubirii devine evidentă atunci când vălurile dintre lumea aceasta și cea invizibilă sunt cele mai subțiri. La naștere și la moarte, iubirea înlătură orice diviziune. Ne permite adesea să mergem dincolo de ceea ce credeam că este posibil. Facem lucruri pe care nu ni le‐am fi putut imagina. Am cunoscut femei care s‐au confruntat cu contracțiile puternice ale nașterii, au trecut prin epuizare, durere și uneori frică, doar pentru a descoperi la final o explozie profundă de iubire. O iubire diferită de tot ceea ce simțiseră până atunci. Există nenumărate povești despre descoperiri similare petrecute în momentele de dinaintea morții, precum cea a unei fiice care nu credea că putea să trăiască fără tatăl ei, și totuși, din dragoste, l‐a eliberat, spunând: „E în regulă, tati. Te iubesc… Poți să pleci.“

În astfel de momente, întrezărim o iubire fără limite, o iubire diferită de schimbul reciproc, asemănător cu comerțul, ce caracterizează multe relații romantice (ca atunci când cineva își exprimă dragostea față de noi și ne simțim obligați să răspundem la fel). Aceasta este o iubire complet diferită, una care izvorăște din însăși sursa vieții noastre. Recunoaște și răspunde la bunătatea intrinsecă a inimii umane. Este atât profund receptivă, cât și expresivă dinamic.

Această fațetă a iubirii reprezintă o aspirație mai universală, ca toate ființele, inclusiv noi înșine, să găsim fericirea și cauzele fericirii. Există atât înainte, cât și dincolo de condiții. Nu e ceva ce poate fi obținut de personalitățile noastre. Nu e o iubire idealistă, dobândită urmând o anumită cale, și nici rezultatul atingerii unei anumite stări spirituale speciale. E mereu prezentă. Într‐un fel, este fundalul tuturor experiențelor, însăși esența ființei noastre.

Pentru că această iubire trăiește înăuntrul nostru, ea e mereu disponibilă. Este disponibilă pentru a ne ajuta să ne gestionăm aspectele noastre rănite, blocate, respinse, și să facem față provocărilor ce urmează să vină. Renunțarea la mecanismele de apărare ne permite să ne luptăm cu demonii imaginii negative de sine, ai rușinii, confuziei și pierderilor nerezolvate, în loc să continuăm să îi evităm. Apoi ne putem vindeca.

Armura din jurul inimii

E posibil să ne imaginăm că tensiunea și fermitatea pe care le‐am folosi pentru a ne făuri armura din jurul inimilor noastre o să țină durerea la distanță, făcându‐ne invulnerabili. În schimb, armura ne desparte de iubire, atenuându‐ne sensibilitatea, întărindu‐ne în fața experiențelor noastre, nepermițând accesul tandreții, alinării, milei și bucuriei de care avem nevoie. Adeseori, rămânem speriați în spatele acestui scut și devenim tot mai izolați față de ceilalți oameni și de noi înșine.

Treptat, pe măsură ce explorăm și reducem strategiile obișnuite care ne‐au ținut cândva captivi, oferindu‐ne mai mult spațiu, vedem că nici măcar armura noastră nu a fost vreodată separată de iubire. La fel ca atunci când iese soarele, topește gheața, o transformă în apă iar apoi în gaz, după care o absoarbe înapoi în atmosferă, nu există nimic separat de această iubire nelimitată a ființei noastre – nici măcar cele mai urâte și neiubite părți ale noastre.

Această iubire este sursa ce ne permite să primim totul și să nu refuzăm nimic. Genul de deschidere lipsită de teamă necesară pentru a ne îndrepta atenția către propria suferință este posibilă doar prin intermediul receptivității iubirii.

℗PUBLICITATE



Iubirea deschide porțile acceptării

Iubirea ne ajută să ne acceptăm pe noi înșine, viețile noastre și pe ceilalți oameni așa cum sunt. Când ceva nedorit – precum moartea, boala, pierderea unui loc de muncă sau a unei relații – își face apariția, e normal să apară frica. În astfel de momente, trebuie să găsim o parte din noi care nu se teme.

Când ți‐e frică, nu știi că ți‐e frică? Asta înseamnă că o parte din tine, partea care este martoră la frica ta, nu se teme. Nu devine captiva fricii. Putem învăța să ne raportăm la gândurile dificile, la emoțiile puternice, sau la circumstanțele solicitante din perspectiva martorului, a conștientizării iubitoare. Când facem asta, totul devine mult mai gestionabil.

Ne plac experiențele pozitive din viața noastră. E relativ ușor să le acceptăm fără să le punem la îndoială originile. Dar una dintre cele mai extraordinare capacități ale iubirii este aceea de a accepta tot ce întâlnește în cale – chiar dacă, la prima vedere, situația, experiența, sau persoana respectivă par de neiubit. Dragostea are propria ei libertate. Când simțim iubire, acesteia nu pare să‐i pese pe cine sau ce ar trebui să iubim. Conștientizarea iubitoare ne ajută să ne acceptăm tristețea, singurătatea, frica, depresia, și durerea fizică. Ea strălucește asemenea unei lumini în întuneric și ne dezvăluie sursele reale ale suferinței noastre.

Dragostea nu este o comunitate închisă. Suntem cu toții bineveniți, și la fel și fiecare parte din noi. „Nicio parte nu e lăsată în urmă“, se spune în Zen. Aceasta este funcția receptivă a dragostei.

Extras din cartea Cele cinci invitații.

Frank Ostaseski este profesor budist, fondator al Institutului Metta și cofondator al Zen Hospice Project, primul azil budist din Statele Unite. În 2018 i s-a acordat prestigiosul premiu Humanities al Academiei Americane de Îngrijiri și Medicină Paliativă. Activitatea sa inovatoare a fost prezentată la The Oprah Winfrey Show, în serialul revoluționar de televiziune al lui Bill Moyers, On Our Own Terms, și a fost apreciată de Sfinția Sa Dalai Lama.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0