Dragostea îi aduce pe oameni împreună. Azi suntem atât de norocoși, încât nu mai avem nevoie să formăm un cuplu pentru a putea supraviețui sau pentru a avea copii. Societatea nu ne mai condiționează, ci ne permite să ne bucurăm și în individualitate de multe lucruri care în trecut erau posibile numai prin și în cuplu. Acum, principala motivație a unei relații e chiar iubirea dintre parteneri. Dar este aceasta de ajuns pentru ca partenerii să reziste împreună? Ce ține, de fapt, doi oameni la un loc, pe termen lung?
În prima etapă a relației, sentimentele sunt forța cea mai importantă, motorul care face ca lucrurile să se întâmple. Iubirea pare a fi suficientă pentru ca partenerii să depășească orice obstacole ce pot apărea între lumile lor interioare și exterioare și orice problemă ce le-ar putea împiedica întâlnirile romantice. În această fază, pasiunea se manifestă prin atracție, intensitate și inconștiență, iar cocktailul hormonal care întreține aceste stări euforice influențează în mare măsură percepția asupra realității. Lucrurile par mai promițătoare decât sunt, iar diferențele dintre parteneri, mai mici sau chiar inexistente. Însă, pe măsură ce perioada pasională se estompează (în aproximativ doi ani, în funcție de frecvența întâlnirilor și de accesibilitatea partenerului), cuplul fie se destramă, fie avansează, în propriul ritm, către următoarele patru etape din evoluția unei relații, după un grafic făcut de Yvon Dallaire:
- Perioada pasională
- Lupta pentru putere sau perioada de adaptare
- Împărțirea puterii sau perioada de stabilizare
- Angajamentul sau relația stabilă
- Evoluția împreună sau deschiderea către celălalt
Relațiile în care partenerii supraviețuiesc și după încheierea perioadei pasionale se dovedesc a fi modelate de o resursă extrem de importantă și cu mult mai longevivă decât pasiunea: compatibilitatea. Dintre toți factorii ce contribuie la fericirea conjugală, gradul de compatibilitate, sau de potrivire, este cel mai important criteriu, după cum arată studiile efectuate asupra relațiilor ce trec proba timpului.
Cum măsurăm compatibilitatea?
Sunt cel puțin șase niveluri relaționale ce indică potrivirea dintre doi parteneri.
1. Compatibilitatea socială
Acest tip de potrivire aduce în prim plan importanța provenienței din medii socio-culturale asemănătoare. Partenerii cu origini sociale apropiate, care au crescut în condiții economice similare și au fost expuși la aceleași influențe culturale, dobândesc repere comune și relația lor are șanse mari să reziste.
Acest lucru nu înseamnă că nu există o multitudine de cupluri funcționale de pe continente și din culturi diferite, mai ales că social media facilitează asocierile romantice între oameni cu background-uri diverse. Statisticile demonstrează însă că, deși nu reprezintă un factor insurmontabil, diferențele socio-culturale vor fi permanent o provocare în plus, pe lângă cele șase surse „clasice“ de tensiune în cuplu: educarea copiilor, administrarea banilor, împărțirea treburilor casnice, relația cu socrii, balanța muncă-viață personală și viața sexuală.
O altă nuanță a compatibilității sociale poate fi și compatibilitatea financiară. În ciuda miturilor de tip „Cenușăreasa“ și a faptului că un partener cheltuitor poate fi ponderat alăturându-se unuia mai precaut, în general partenerii între care există discrepanțe financiare foarte mari sunt mai vulnerabili la conflictele iscate în jurul banilor. Recent, incompatibilitatea financiară a căpătat și alte nuanțe: accesul femeilor în poziții manageriale de top și echilibrarea retribuțiilor financiare între cele două sexe a alimentat un nou tipar conflictual pentru cuplurile „tradiționale“, și anume femeile care câștigă mai bine decât partenerii lor.
2. Compatibilitatea sexuală
Primul (și poate cel mai intuitiv) barometru al „iubirii“ e reprezentat de atracția erotică și de potrivirea sexuală dintre două persoane. Aceste ingrediente (care nu se suprapun întotdeauna) reprezintă combustibilul relațional primar, pe care nimic nu-l poate înlocui. Ele se referă la modul în care partenerii reacționează la feromonii emiși de celălalt și la amprenta lui personală, la felul în care cei doi se armonizează în intimitate, în care știu să primească și să asigure plăcere, precum și la toate schimburile energetice subtile ce au loc în cadrul unui raport intim. Intensitatea erotică este scânteia care declanșează „focul“ și susține dansul relațional.
Analiza evoluției relațiilor arată însă că ea este necesară, dar nu și suficientă, pentru a menține cuplul sudat. Pe măsură ce hormonii care susțin pasiunea încep să scadă în intensitate, importanța celorlalte tipuri de compatibilitate devine tot mai mare, iar absența lor nu face decât să accelereze tendința de separare a cuplului. Așa se face că majoritatea relațiilor romantice bazate pe intensitatea începutului se destramă, uneori chiar înainte să ajungă în etapa a doua de dezvoltare.
Unii autori pun sub umbrela compatibilității sexuale inclusiv ideea unei compatibilități fizice determinate de: constituțiile asemănătoare ale partenerilor, nivelurile de vitalitate similare, diferența de vârstă de maximum cinci ani între ei și diferența de înălțime de maximum 10 cm în favoarea bărbatului. Toate aceste concordanțe la nivel fizic sunt în măsură să contribuie la consolidarea relației pe termen lung.
3. Compatibilitatea temperamentală
℗PUBLICITATE
În ceea ce privește potrivirea din punct de vedere al trăsăturilor de caracter, înțelepciunea populară ne dă mesaje contradictorii. Pe de o parte, cine se aseamănă se adună, iar pe de altă parte, contrariile se atrag. Unde-i adevărul? Din punct de vedere științific, realitatea este undeva la mijloc, dar oarecum mai aproape de primul proverb.
Mai exact, „contrariile se atrag“ e un principiu pe care unii specialiști îl numesc „alegerea partenerilor printr-un mecanism de compensare“: tendința de-a căuta iubiți care manifestă trăsăturile ce ne lipsesc nouă, ca formă de completare ideală a propriilor calități. Până la urmă, suntem atrași și incitați de diferențe pentru că „e chiar ușor să erotizăm ceea ce NU suntem“, cum spunea psihoterapeutul holistic integrativ Rebecca Hendrix. Însă ce se întâmplă mai departe de această fascinație? Într-o organizație este chiar recomandat ca echipele de lucru să fie formate din oameni cu trăsături complementare; de exemplu, o persoană foarte organizată face echipă bună cu una foarte creativă. Cu toate acestea, în viața romantică, extremele sunt foarte dificil de armonizat în absența unei puternice viziuni comune. Să presupunem că un partener se teme să zboare cu avionul, iar celălalt este un împătimit al călătoriilor, economisind permanent bani pentru a vizita alte țări, după ce va trece pandemia. Deși partenerul cu anxietate de zbor poate fi atras de spiritul de aventură al celuilalt, este predictibil că modul lor diferit de petrecere a timpului liber va deveni, în timp, sursă de tensiune.
Cu alte cuvinte, suntem, într-adevăr, atrași de oameni oarecum diferiți de noi, însă extremele temperamentale nu fac casă bună împreună. Mai degrabă putem intra în sinergie cu oameni care ne împărtășesc trăsăturile stabile de temperament, chiar dacă nu le manifestă în aceeași măsură: cine se aseamănă într-adevăr se adună. Și se suportă mai bine. Așa cum spunea cineva la un moment dat: „Dacă vrei un partener de viață, caută, în primul rând, un om cu ale cărui umbre poți trăi.“
4. Compatibilitatea emoțională
Înțelepciunea orientală spune că omul își găsește fericirea de unul singur, și apoi o împarte cu cineva. Un alt criteriu de evaluare a sentimentelor de dragoste poate fi și așa-zisa „potrivire emoțională“. Acest tip de compatibilitate se referă, în primul rând, la gradul de maturitate emoțională a celor doi parteneri, la abilitățile lor de comunicare, de exprimare a emoțiilor și de gestionare a tensiunilor inevitabile în procesul conviețuirii.
Întrucât aproximativ o treime dintre conflictele repetitive din relație nu se rezolvă niciodată, este critică, aici, capacitatea celor doi de-a se asculta activ, de a-și recunoaște, respecta și tolera diferențele de opinie (fără a încerca, în zadar, să aibă dreptate), precum și de a-și onora reciproc vulnerabilitățile (fără să-și „scoată ochii“ pentru ele).
„Limbajele iubirii“ reprezintă un alt capitol interesant în ceea ce privește stabilirea compatibilității emoționale în cuplu. Terapeutul Gary Chapman a arătat că există cinci limbaje prin care o persoană își poate manifesta iubirea față de partener: 1. declarațiile sau cuvintele apreciative (confesiuni romantice, laude, complimente, rugăminți, apelative); 2. experiențele comune (timp de calitate, pasiuni împărtășite, ritualuri de cuplu); 3. cadourile; 4. serviciile făcute în slujba celuilalt și 5. atingerile (mângâieri, alintat, contact intim). De multe ori, partenerii de cuplu vin în relație cu limbaje primare diferite, modelate de stilul de atașament dobândit prin creștere și de istoricul relațiilor romantice prin care au trecut până atunci, astfel că nu interpretează în mod corect semnalele celuilalt. Or, pentru a ne simți iubiți și cu „rezervorul afectiv“ plin, este nevoie să conștientizăm limbajele preferate de noi și de partener și să oferim tot mai mult așa cum are nevoie celălalt să primească.
5. Compatibilitatea intelectuală
Acest tip de potrivire e asociat cu niveluri apropiate de educație și de inteligență și, în consecință, cu interesele comune, care constituie un factor important de stabilitate. Compatibilitatea intelectuală le permite partenerilor din cuplu să colaboreze în situațiile provocatoare, să reacționeze similar la anumite contexte de viață, să înțeleagă aceleași fenomene din mediul înconjurător și să poate disemina aceleași subiecte (filme, cărți, spectacole etc.).
De asemenea, compatibilitatea mentală susține schimbul de idei și de opinii de-a lungul vieții și chiar stimularea reciprocă a gândirii și a creativității, indiferent dacă partenerii au tipuri diferite de inteligență dominantă (inteligență verbală, inteligență numerică etc.). Practic, pentru a avea ce să discuți la bătrânețe și în așteptarea ei, compatibilitatea intelectuală contează. Tot aici intră, potrivit unor specialiști, și opiniile politice, motiv de potențială tensiune în cuplu; de exemplu, în recenta campanie pentru președinția SUA, mii de soții nemulțumite că partenerii lor îl susțineau pe controversatul fost președinte Trump au fondat un faimos grup de Facebook numit „Wives of the Deplorables“.
6. Compatibilitatea spirituală
Acest tip de compatibilitate include viziunea religioasă și modul de abordare a unor aspecte non-materiale, precum misiunea și scopul vieții, valorile de creștere a copiilor, spiritul civic, responsabilitatea socială și principiile de interacțiune cu lumea în general. Importanța ei crește gradual pe măsură ce cuplul avansează către etapele de angajament și de evoluție.
Pentru o relație funcțională, se spune că un cuplu are nevoie să fie compatibil pe minimum două dintre aceste planuri, iar cel sexual trebuie, obligatoriu, să fie bifat. Cu alte cuvinte, pe termen lung, nu atât iubirea, cât calitatea relației imprimă caracterul solid al unei legături: compatibilitatea pe cât mai multe arii, dublată de conștiința, abilitățile și efortul constant de-a acționa în interesul cuplului. De aceea, mie îmi place să compar relațiile cu un scaun de lemn, iar „compatibilitățile“ cu picioarele lui: cu cât un cuplu are mai multe zone de compatibilitate, cu atât mai stabil va fi acel „scaun“ și cu atât mai rezistent la cutremure mai mici sau mai mari.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
