Skip to content

Martie, luna renașterii și a celebrării feminității, ne oferă prilejul nu doar de a oferi flori și cuvinte frumoase femeilor, ci și de a reflecta asupra iubirii autentice. Dacă în februarie am visat la povești romantice, martie poate fi despre introspecție și profunzime, despre relații reale, despre conexiuni durabile, care se clădesc dincolo de gesturi ocazionale.

Dar cât de conștienți suntem că iubirea nu înseamnă doar surprize de 8 martie sau atenții simbolice, ci se construiește zi de zi, prin alegeri conștiente, prin prezență și angajament emoțional? Și, mai ales, câți dintre noi avem curajul să privim dincolo de aparențe, să ne întrebăm ce funcționează cu adevărat în relația noastră și ce aspecte ar avea nevoie de mai multă atenție și grijă?

Mitul finalului fericit: o poveste incompletă

„Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…“ este o frază care ne-a modelat viziunea despre iubire încă din copilărie, dar care reflectă o narațiune incompletă. Basmele ne-au învățat că, odată ce găsim „jumătatea perfectă“, restul vine de la sine. Realitatea este însă mult mai complexă.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Dacă i-am întreba pe cei singuri, probabil ne-ar spune că iubirea de lungă durată este un vis pe care-l privesc cu speranță, admirând relațiile (aparent) armonioase din jur. Însă cei aflați într-un parteneriat de lungă durată știu că „fericirea eternă“ nu este un dat, ci rezultatul unei munci emoționale constante.

Relațiile sunt vii, dinamice și adesea provocatoare. Conexiunea inițială, bazată pe atracție și emoție, se transformă cu timpul, fiind influențată de experiențele fiecăruia, de bagajele emoționale din trecut și de capacitatea partenerilor de a rămâne prezenți și implicați.

Imago: cum ne alegem partenerii și cum ne influențează trecutul relația de cuplu

Una dintre cele mai interesante perspective asupra relațiilor de cuplu vine din teoria imago, dezvoltată de psihoterapeutul Harville Hendrix. Conform acestei teorii, alegerea partenerilor este una inconștientă, care are la bază rănile noastre din copilărie și care ne face să căutăm, fără să ne dăm seama, o reconfirmare sau o vindecare a acestora.

Ce înseamnă asta? Dacă am crescut într-un mediu în care nu ne-am simțit văzuți, apreciați sau iubiți suficient, este foarte posibil să alegem un partener care, într-un fel, ne reactivează aceleași tipare. De exemplu, o persoană care a avut un părinte distant emoțional poate fi atrasă de un partener care, la rândul său, evită intimitatea, ceea ce va duce la o luptă constantă pentru validare.

Paradoxul? Tocmai partenerul care ne provoacă cele mai mari dureri emoționale este și cel care ne poate ajuta să ne vindecăm, dacă suntem dispuși să conștientizăm aceste dinamici și să lucrăm împreună la ele.

De ce rămânem în relații care nu ne împlinesc?

Deși fiecare relație este unică, multe cupluri rămân împreună nu datorită iubirii autentice, ci dintr-o serie de factori precum:

℗PUBLICITATE



  • Confortul și familiaritatea: ne este mai ușor să rămânem în ceea ce cunoaștem decât să ne confruntăm cu necunoscutul;
  • Copiii și responsabilitățile comune: mulți parteneri aleg să rămână împreună de dragul copiilor sau din rațiuni pragmatice, cum ar fi afacerile de familie;
  • Teama de singurătate: perspectiva singurătății pare mai greu de suportat decât o relație disfuncțională;
  • Presiunea socială: „Ce vor spune cei din jur?“ devine un obstacol în luarea unor decizii care să reflecte sentimentele autentice ale partenerilor;
  • Speranța că lucrurile se vor schimba: unele persoane rămân în relații toxice, repetându-și că, la un moment dat, lucrurile vor fi diferite.

Dar ce preț plătim pentru aceste alegeri? În multe cazuri, alegem „răul“ familiar în detrimentul autenticității, ceea ce duce la frustrare, dezamăgire și, în final, la o viață trăită pe jumătate.

Fundația unei relații sănătoase

Pentru ca o relație să funcționeze pe termen lung, nu este suficientă atracția inițială. Este nevoie de o fundație solidă, bazată pe:

  • Siguranță emoțională: partenerii trebuie să se simtă văzuți, auziți și acceptați, așa cum sunt;
  • Consistență și implicare: dragostea nu este doar un sentiment, ci reprezintă și alegerea zilnică de a fi acolo unul pentru celălalt;
  • Toleranță și compasiune: acceptarea imperfecțiunilor, fără a le folosi ca arme în conflicte;
  • Compromis sănătos: capacitatea de a echilibra nevoile individuale cu cele ale relației;
  • Admirație și respect: în lipsa acestora, orice relație își pierde vitalitatea;
  • Planuri de viitor comune: dorința autentică de a construi împreună, nu doar din convenție.

Conflictele nu înseamnă sfârșitul, ci începutul unei înțelegeri mai profunde

Un alt mit periculos este ideea că un cuplu „fericit“ nu se ceartă. Adevărul este că fiecare relație are conflicte, dar felul în care sunt gestionate este esențial.

În cartea Când conflictul are sens, psihologul Gáspár György subliniază că încrederea este esențială în orice relație autentică: „Într-o relație în care există încredere, este loc pentru conectare, chiar și în momentele de maximă vulnerabilitate. […] Fără încredere, nu există conectare. Fără conectare, nu există decât însingurare și epuizare“.

Așadar, conflictele nu ar trebui evitate, ci abordate cu deschidere. Ele sunt oportunități de creștere, de înțelegere a propriilor nevoi și a celor ale partenerului.

Iubirea autentică începe cu sinceritatea față de sine

Dacă există un exercițiu pe care merită să-l facem în această lună, acesta ar trebui să pornească de la următoarea întrebare: „Sunt cu adevărat fericit(ă) în relația mea?“. Dacă răspunsul nu este un „DA“ clar, poate că este timpul pentru introspecție. Împlinirea nu vine dintr-un gest romantic ocazional, ci dintr-o conexiune profundă, unde ne simțim văzuți și iubiți pentru ceea ce suntem.

Și dacă ne dăm seama că ceva lipsește? Atunci e momentul să avem curajul să căutăm răspunsuri, să discutăm cu partenerul nostru sau, dacă este nevoie, să cerem ajutorul unui specialist. Pentru că, la finalul zilei, iubirea autentică nu este despre a rămâne într-o poveste de dragoste perfectă, ci despre a construi, împreună, una reală.


Citește și:

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile stocate în cookie-uri sunt salvate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când revii pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.