Doliul este cea mai profundă și mai dureroasă manifestare a iubirii. În această perioadă de confuzie interioară, ce amestecă dragostea, dorul și tandrețea cu furia, tristețea și regretul, rezidă întreaga experiență de a fi om (mai exact, de a fi o ființă organică, întrucât și animalele trec prin doliu). Cu toate astea, imaginează-ți că ești în așa măsură copleșit(ă) de jalea după ființa pierdută, încât deschizi aplicația Chat GPT din telefon și întrebi ce poți face.
„Îmi pare rău de pierderea ta“, începe să-ți scrie ChatGPT și descoperi că aceste vorbe, atât de simple și de convenționale, te înduioșează până la lacrimi. Tactul și empatia mimate de mașinărie au menirea, în starea în care te afli, să te facă să crezi că poate nu ești singur în fața pierderii inconturnabile a ființei iubite al cărei trup de carne nu va mai putea fi niciodată atins și alintat.
„Vindecarea este o călătorie profund personală“
Astfel continuă textul generat de AI, „dar există câteva feluri care te-ar putea ajuta să treci mai ușor prin doliu“. Și urmează șapte recomandări: permite-ți să jelești oricât simți nevoia (nu te grăbi „să te faci bine“), vorbește despre ceea ce simți (cu familia, prietenii, terapeutul), onorează amintirea celui dispărut (prin ritualuri religioase sau mundane), caută sprijin (în persoane care au trecut prin asta, grupuri online), ai grijă de sănătatea ta (hrănește-te, dormi, ieși la aer), ai răbdare cu tine (tristețea revine în valuri), ia în considerare ajutorul profesional (terapeuți ori consilieri specializați în doliu).
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
„Durerea nu va dispărea cu totul, dar, în timp, vei putea învăța să trăiești cu ea, permițându-ți să găsești noi feluri de a duce mai departe cu tine amintirea și dragostea celui dispărut. Ai grijă de tine de-a lungul acestei călătorii“, îți mai spune, în încheiere, ChatGPT.
Dar această „mână de ajutor“ pe care Inteligența Artificială o dă în chestiunea delicată a sufletului uman îndoliat este cea mai simplă; alte „realizări“ merg mult mai departe în a ne oferi consolări alternative (și) artificiale. O mamă sud-coreeancă, a cărei fetiță în vârstă de șapte ani a murit de leucemie în 2016, și-a putut întâlni fiica câțiva ani mai târziu în Realitatea Virtuală (documentarul Meeting You poate fi văzut online). Avatarul din VR al fetiței decedate poate fi o soluție prea puțin realistă și, prin urmare, poate prea puțin consolatoare. Deocamdată.
Viață de Apoi Virtuală
Un film precum Upload (regizat de Greg Daniels) prevede posibilitatea ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, oamenii să poată comunica cu cei plecați din realitatea fizică cu ajutorul conștiinței acestora încărcate și stocate într-un cloud dintr-o Viață de Apoi Virtuală. Episodul „Be Right Back“, al serialului Black Mirror, prezintă scenariul unui serviciu care, folosind profilurile de pe rețelele de socializare și „urmele“ lăsate în online, poate recrea o versiune artificială a celui dispărut animată în clona unui android.
Ți se par soluții extreme? Gândește-te că invenții precum fotografia, înregistrarea audio și cinematografia au fost gândite, la vremea lor, tot ca niște răspunsuri ale tehnologiei la limita absolută a condiției umane: mortalitatea. Fiecare promitea să prezerve trăsăturile noastre (chipul, vocea, gesturile) după ce vom fi murit, iar acum, când oricare dintre noi poate face fotografii, filma și înregistra vocile celor dragi cu banalul telefon din buzunar, avem la dispoziție forme inimaginabile altădată de păstrare a memoriei, de arhivare a vieții.
℗PUBLICITATE
Ne promite AI un triumf superior asupra morții? Ne poate consola cu adevărat mai mult decât formele tradiționale ale tehnologiei știind prea bine că, spre deosebire de o fotografie, o filmare sau o înregistrare audio, AI nu ne mai oferă ceva real, ci un simulacru, o re-creare a ceva dispărut definitiv. Vezi și cazul aplicațiilor care animează fotografiile vechi și, astfel, îți poți „vedea“ străbunicii dansând ori sărutându-se. În documentarul Meeting You, menționat mai sus, mamei îndoliate nu-i pasă că în casca VR vede doar o hologramă a fiicei dispărute, ci se predă cu totul simulacrului și trăiește real emoția virtualei întâlniri postume.
Poșta celor dispăruți
Susan Sontah spunea că toate fotografiile sunt un memento mori (dictonul latin „amintește-ți că vei muri“) și că fiecare poză depune o mărturie despre felul în care timpul ni se scurge. În acest caz, hologramele sunt o mărturie radicală a faptului că timpul s-a scurs: o amintire a faptului că deja ai murit.
Dar dacă ne oprim doar la aspectul memoriei, oamenii au găsit nenumărate forme de prezervare și onorare a amintirii celor iubiți și dispăruți.
De exemplu, o companie a dezvoltat un sistem prin care cenușa rezultată în urma incinerării devine îngrășământ natural pentru creșterea unui arbust de apartament. O altă companie folosește cenușa umană pentru a presa un disc de vinil cu muzica preferată a celui dispărut. O companie amestecă cenușa în compusul unui tub de artificii, iar o alta trimite într-o rachetă urna cu cenușa celor dispăruți într-o călătorie de doi ani în jurul Pământului.
Și, nu în ultimul rând, pe insula japoneză Awashima, există o Poștă a Celor Dispăruți, unde oamenii trimit scrisori, vederi și felicitări prietenilor înstrăinați, animalelor de companie pierdute, trecutului și viitorului sine, dar, cel mai frecvent, celor care nu mai sunt în viață. Poșta Celor Dispăruți are o arhivă de peste 60 de mii de astfel de scrisori, îngrijită de un domn poștaș nonagenar care, de aproape jumătate de secol, deschide fiecare plic și citește fiecare rând.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
