Skip to content

Conectarea emoțională cântărește extrem de mult atunci când ne gândim la nivelul general de satisfacție pe care o simțim față de viața noastră. Cu toate acestea, reprezintă unul dintre cele mai dificile paliere ale existenței noastre. Din generație în generație, s-a transmis un tipar de relaționare interpersonală, care pare să fie destul de complex: pe alocuri generos în gesturi, dar destul de sărac în vorbe. Câți dintre noi am crescut alături de părinți sau bunici care să ne spună cât de mult ne iubesc, cât sunt de mândri de noi sau că, atunci când lacrimile le curg pe chip, este pentru că, în astfel de momente, conștientizează cât de mult țin la noi și cât de vulnerabile sunt, în fapt, aceste fire invizibile care ne leagă?!

Dar probabil că destul de mulți ne putem aduce aminte de momente în care gesturile au vorbit în locul cuvintelor: când bunica ne făcea câte o tavă cu prăjituri, la sfârșit de săptămână; când mama venea să ne viziteze la bunici, unde eram în vacanță, și ne aducea cea mai delicioasă ciocolată; când bunicul ne strecura câte o bomboană în buzunar, fără ca părinții să vadă; ori când tata felia salamul de biscuiți și nouă ne lăsa o felie mai consistentă. Pentru copilul nostru interior, dar și pentru sinele nostru emoțional, este important de știut că toate acestea reprezentau modalități prin care generații întregi de părinți și de bunici și-au exprimat sentimentele și, mai ales, iubirea.

De ce este important să descifrăm gesturile de tandrețe?

„Cele mai multe familii pe care le cunosc întâmpină dificultăți la capitolul intimitate și conectare emoțională. Problema este că, atunci când intimitatea emoțională nu este suficient de bine dezvoltată în relațiile noastre, ne putem întâlni cu durerea singurătății relaționale. Dar întreaga perspectivă ni se poate schimba, atunci când conștientizăm că, dincolo de ceea ce ne-a lipsit, au existat gesturi și obiceiuri care aveau ca mesaj metaverbal să ne transmită ceea ce părinții și bunicii nu învățaseră să pună în cuvinte“, spune psihoterapeutul relațional Gáspár György.

Cu alte cuvinte, este un indicator de inteligență relațională să ne cultivăm perspectiva pozitivă și, în mod intenționat, să identificăm care sunt acele obiceiuri manifestate de oamenii dragi nouă (mai ales cei din alte generații), iar unul dintre ele este că folosesc mâncarea și gesturile nonverbale pentru a exprima ce simt față de noi. Posibil ca bunicii și părinții noștri să nu dețină un vocabular emoțional suficient de bine dezvoltat, să nu știe cum să formuleze în cuvinte dragul pe care ni-l poartă, dar toate acestea nu înseamnă că ei nu simt. „Unui copil îi lipsesc competențele cognitive necesare pentru a traduce gesturile în cuvinte. Un preșcolar sau un școlar mic are nevoie să i se spună ce înseamnă un dar sau ce se află în spatele unui comportament. Din fericire, noi, adulții, suntem deja mult mai bine echipați psihologic și putem face toate aceste traduceri. Important este doar să ne propunem asta și să transformăm invizibilul în vizibil“, continuă Gáspár György.

Pornind de la importanța perspectivei pozitive, știința relațiilor ne confirmă faptul că mintea umană este predispusă să treacă cu vederea aproape 50% din gesturile și acțiunile pro-sociale pe care le fac ceilalți oameni (Gottman et al., 2011). Uneori, suntem atât de canalizați pe ceea ce lipsește sau pe ceea ce nu fac „bine“ cei din jur, încât scăpăm din vedere mare parte din bogăția interpersonală. Această mentalitate a insuficienței plasează o greutate mare asupra conexiunii emoționale dintre membrii unei familii sau cei ai unei comunități.

℗PUBLICITATE



Dar, din fericire, este ceva ce putem schimba, dacă alegem în mod intenționat să ne concentrăm pe pozitiv. Tot psihoterapeutul Gáspár György adaugă: „Este util pentru mintea omului modern să-și amintească că iubirea constă în lucruri mărunte, pe care este timpul să le facem mai des. Iubirea este emoția noastră supremă, dar reprezintă și o acțiune. Este ceea ce facem, nu ceva ce ni se întâmplă. Ca să avem parte de relații sănătoase și satisfăcătoare, este important să primim și să oferim constant o «porție» de iubire. Că este o îmbrățișare, o cutie cu bomboane sau o ciocolată Milka, o carte sau un sincer «Mulțumesc!» – toate acestea ne arată că iubirea stă în detalii“.

Monitorizarea lucrurilor mărunte

Aceste idei sunt confirmate și de munca cercetătorilor John și Julie Gottman, care ne recomandă să monitorizăm, cât mai des, cum ne simțim atunci când oferim și primim gesturi de tandrețe din partea oamenilor pe care-i iubim. În fiecare seară sau la fiecare sfârșit de săptămână, ajută să ne notăm micile momente de surpriză în care am dăruit sau am primit iubire. Nu durează mai mult de câteva minute, dar informațiile sunt de neprețuit.

Faptul că observăm și conștientizăm că iubirea este mult mai prezentă decât am fi crezut ne va face să trăim mai multă conectare emoțională și să ne dăm seama că, uneori, un gest mărunt face cât o mie de cuvinte.

Articolul a fost inspirat de noua campanie Milka, aceasta încurajează gesturile tandre și ne reamintește cât de important este să ne exprimăm iubirea și aprecierea față de cei apropiați.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0