fbpx
skip to Main Content
Izolare Prin Conectare, în Vremea Pandemiei

Urmăream recent un interviu cu Yuval Noah Harari, în care acesta spunea că traversăm cu siguranță un moment de criză, pentru care niciunul dintre noi nu are cunoștințe experiențiale. Generațiile de azi nu au apucat să trăiască o pandemie. Dacă ne uităm în istorie, omenirea a trecut prin multiple epidemii și chiar pandemii. Sigur, azi pandemia evoluează mai rapid, dar suntem mai bine pregătiți să îi facem față din punct de vedere tehnologic (cu tehnica medicală actuală, cu metodele de depistare a bolii, de elaborare a unui vaccin etc.). Oamenii de știință și experții OMS ne avertizau de câțiva ani că acest moment al pandemiei este inevitabil. De ce? Pentru că virusurile se folosesc de comportamentele noastre sociale pentru a se înmulți, iar viteza și distanța la care călătorim au crescut considerabil.

Oamenii sunt ființe profund sociale. Avem nevoie de prezența și contactul cu alți oameni pentru a ne dezvolta și a trăi optim. Deja unele persoane sunt afectate de izolarea și restricționarea impusă pentru a limita răspândirea virusului și a aplatiza curba îmbolnăvirilor. Va duce această izolare de scurtă durată la o schimbare a stilului nostru de viață?

Am putea fi tentați să gândim că da. Dacă nu am călători atât de mult, dacă nu am avea zone în care oamenii circulă liber și dacă nu am ști exact cine în ce zonă a fost, ar fi mai simplu de controlat o epidemie. Poate, pe termen foarte scurt. Pe termen lung însă, izolarea nu este o soluție. Istoria ne arată că epidemiile au existat și în vremuri în care circulația între diverse părți ale lumii era anevoioasă. Pericolul unor astfel de pandemii nu dispare tocmai datorită motivului expus mai sus: sociabilitatea noastră, faptul că trăim în grup, că ne îmbrățișăm și ne sărutăm, că ne îngrijim unii pe alții când suntem bolnavi îi asigură virusului un avantaj reproductiv. Aceste caracteristici definesc însăși umanitatea noastră. Mi-e greu să mă gândesc la un viitor în care oamenii vor evita să se atingă și își vor lăsă bolnavii să moară singuri și nealinați de nimeni.

Care e, atunci, soluția? Poate că am o tendință datorată formării mele relaționale, însă cred cu tărie – așa cum spunea și Harari în interviul de care aminteam – că soluția constă tot în a reuși să gândim global, la nivel de comunitate. Degeaba Germania, Italia și Spania sunt țări cu un nivel ridicat de trai și sisteme medicale performante. Virusul circulă și vine de oriunde, ajungând și acolo. Sunt mai puține decese în Germania și Coreea de Sud decât în Iran și Italia, e adevărat, și sunt mai mulți factori care explică cifrele sumbre. Însă dacă vrem să fim mai protejați pe viitor în fața unor pandemii, e nevoie ca în toate țările să existe un nivel de trai ridicat și un sistem medical performant. Am putea ridica ziduri în stilul lui Donald Trump, pentru a împiedica oamenii bolnavi să treacă dintr-un teritoriu într-altul. Însă virusurile vor trece de ziduri – dacă nu în gazde umane, atunci în gazde animale de dimensiuni reduse. Și ce societate am construi, dacă ne-am baza pe ziduri?

De vreme ce ne dorim să fim în siguranță pe termen lung, e important să înțelegem la nivel individual, familial, comunitar și politic că… „we are all connected“. Suntem toți conectați, legați, uniți. Dincolo de granițe, idealuri culturale, obiceiuri și tradiții locale diferite, avem o umanitate împărtășită care ne face pe toți „unul“, așa cum spun Dalai Lama și Desmond Tutu în conversațiile lor din Cartea bucuriei. Dincolo de interese economice legate de competitivitatea pe piața serviciilor și produselor, informația care privește sănătatea și starea de bine a tuturor va trebui împărtășită. Va fi o provocare imensă pentru guvernele și politicienii tuturor țărilor, ca și pentru organizațiile mondiale să învețe și să aplice lecția acestei pandemii.

℗PUBLICITATE


Ce facem noi, restul, până atunci? Stăm acasă, ca să menținem distanța socială – tocmai pentru că alcătuim cu toții o comunitate și aceste măsuri sunt menite să ne țină comunitatea în siguranță. Chiar dacă unii dintre noi sunt tineri, sănătoși, cu un sistem imunitar puternic, ne ferim cu toții, ca să îi protejăm pe cei mai sensibili și să ne protejăm cu toții. Haideți să încercăm să rămânem conectați emoțional, așa cum ne-a îndemnat și Jane Goodall într-o postare recentă, amintind că „social distancing is not emotional distancing“ („distanțarea socială nu înseamnă distanțare emoțională“). E important să ne protejăm fiecare în parte, pentru a fi cu toții bine, dar să nu uităm de blândețe și compasiune.

Haideți să folosim tehnologia de comunicații pentru a fi emoțional aproape de cei dragi, deși suntem nevoiți să stăm departe fizic pentru a ne proteja. Haideți să purtăm conversații cu sens și semnificație. Haideți să ne întrebăm „Ce mai faci?“, nu din complezență și în timp ce alergăm grăbiți, ci cu o reală curiozitate, și apoi să ascultăm atent răspunsul. Haideți să folosim acest timp în care suntem acasă pentru a ne aprecia căminul și a-l îngriji. Să folosim acest interval pentru a sta cu noi înșine, cu gândurile noastre, cu cei dragi. Să jucăm „Nu te supăra frate“, să citim și apoi să discutăm despre ce-am mai făcut, ce-am mai descoperit. Să vorbim despre ce simțim și despre cum facem față la ceea ce se întâmplă. Haideți să rămânem conectați!

Adela Moldovan

Adela Moldovan

Este doctor în psihologie și psihoterapeut. Are o experiență clinică de aproape 10 ani cu copii, adolescenți și adulți. O fascinează tot ce ține de natura umană, oamenii și relațiile dintre ei. Își iubește meseria și încearcă să se perfecționeze continuu. Este și mama a două fete cucuiete, cum îi place ei să spună, experiență care a transformat-o profund.

Close search
Coș
Back To Top
×Close search
Caută