A 92 ediție a premiilor „Academy Award of Merit” i-a adus lui Joaquin Phoenix primul Oscar din cariera sa, pentru rolul din Joker. Actorul în vârstă de 45 de ani a încântat audiența cu unul dintre cele mai impresionante discursuri din toate timpurile. Pline de umanitate, vulnerabilitate și auto-dezvăluiri… cuvintele lui Joaquin au umplut de lacrimi întreaga sală și au emoționat milioane de oameni din întreaga lume. Mai jos puteți citi întregul discurs tradus în limba română.
„În această clipă, am sufletul plin de atâta recunoștință!… Nu mă simt mai presus de niciunul dintre ceilalți colegi nominalizați și nici de vreunul dintre cei prezenți în această sală – pentru că, de fapt, noi toți împărtășim aceeași iubire: iubirea pentru film. Iar această artă mi-a dat șansa de a trăi o viață cu adevărat extraordinară. Nu știu ce-aș fi fost eu, fără film.
Însă cred că cel mai mare dar ce mi-a fost oferit mie (precum și multor oameni din industria aceasta) a constat în oportunitatea de a fi glasul celor mulți, pe care nu-i aude nimeni. Am tot reflectat la unele dintre chestiunile acelea spinoase, pe care le-am înfruntat împreună, umăr la umăr.
Am senzația că, uneori, ne simțim (sau suntem făcuți să simțim) că suntem un stindard pentru o cauză sau alta. Totuși, eu văd aici un element comun. Cred că – indiferent dacă vorbim de inegalitatea de gen sau de rasism ori de drepturile minorităților sexuale sau ale populațiilor indigene ori de drepturile animalelor – vorbim despre lupta împotriva nedreptății.
În esență, vorbim despre lupta împotriva convingerii că o națiune, un popor, o rasă, un gen sau o specie ar avea dreptul să domine, să exploateze și să controleze pe altul, fără teamă de pedeapsă. Cred că ne-am înstrăinat foarte mult de lumea naturală. Mulți dintre noi se fac vinovați de perspective egocentrice; credem că suntem centrul Universului. Pătrundem tot mai adânc în mijlocul naturii și o prădăm de toate resursele pe care le mai are. Ni se pare că suntem îndreptățiți să inseminăm artificial o vacă și apoi să-i luăm cu forța puiul, deși țipetele ei pline de suferință sunt greu de confundat cu altceva. După care îi luăm și laptele, care i s-ar fi cuvenit vițelului, și ni-l turnăm în cafea sau peste cereale.
Ne îngrozește ideea de schimbare personală, fiindcă suntem convinși că, pentru asta, e nevoie să sacrificăm ceva, să renunțăm la ceva. Numai că ființele umane, în cea mai bună versiune a lor, sunt creative și inventive; putem elabora, dezvolta și implementa sisteme ale schimbării benefice atât pentru toate făpturile conștiente, cât și pentru mediu în același timp.
Toată viața, am fost un nemernic, am fost un egoist și, ocazional, am fost chiar nemilos. Știu că s-a lucrat greu cu mine – tocmai de aceea, sunt nespus de recunoscător că atât de mulți dintre voi, cei prezenți în sală, mi-ați dat o a doua șansă. Am convingerea că în astfel de momente ne dovedim măreția: când ne sprijinim unii pe alții. Nu când ne călcăm în picioare din cauza greșelilor trecute, ci când ne ajutăm reciproc să evoluăm. Când ne învățăm unii pe alții; când ne ghidăm reciproc pe o cale salvatoare.
℗PUBLICITATE
Pe vremea când avea 17 ani, fratele meu, River, a scris un cântec. Suna așa: „Degrabă caută, cu iubire, mântuirea/ Iar pacea va veni la tine, de la sine.“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
