Dr. John E. Upledger (1932-2012) a fost Membru al Academiei Americane de Osteopatie, Membru Academic al Societății Britanice de Osteopatie și Doctor în Științe. Specializările sale includ: Manipulare osteopatică, terapie CranioSacrală, eliberare SomatoEmoționala, acupunctura și medicina preventivă. De-a lungul carierei de osteopat, dr. Upledger a fost recunoscut ca un inovator și îndrumător în descoperirea de noi terapii. În special dezvoltarea terapiei CranioSacrale i-a câștigat o reputație internațională.
Desi marea parte a experienței sale a fost obținută din practica privată, dr. Upledger a fost cercetător și profesor de biomecanică, între 1975-1983, la Universitatea de Stat Michigan. În acest timp el a condus o echipă de specialiști în anatomie, fiziologi, bio-fizicieni și bio-ingineri, în experiențele asupra existenței și influenței sistemului craniosacral. Ca rezultat al acestor studii științifice s-a ajuns la explicarea funcționării și utilizarea sistemului craniosacral în evaluarea și tratarea disfuncțiilor creierului și ale coloanei vertebrale.
În toată această perioadă, dr. Upledger a dezvoltat și perfecționat tehnicile terapiei CranioSacrale care este predată în programa Institutului Upledger la un grup de profesioniști în sănătate, ca osteopați, doctori în medicină, psihiatri, dentiști, surori medicale, chiropracticieni, kinetoterapeuți și maseuri.
Cărți scrise de dr. Upledger:
- CranioSacral Therapy;
- CranioSacral Therapy II: Beyond the Dura;
- SomatoEmotional Release and Beyond;
- A Brain is Born.