Skip to content

Chef bucătar, antreprenor, jurat Masterchef, familist convins și unul dintre cei mai optimiști oameni ai zilelor noastre, Joseph Hadad este astăzi protagonistul interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de pe paginadepsihologie.ro și ne dezvăluie secrete din povestea sa de viață, emoții, trăiri și pasiunea pentru meseria sa.

Cum ați vrea să vă descrie cei trei copii ai dumneavoastră, peste ani?

Mi-aș dori să poată spune că au fost cei mai iubiți copii și că am reușit să le mai atenuez dorul de mamă, plecată dintre noi mult prea devreme. Mi-aș dori să spună cu mândrie că duc mai departe moștenirea culinară lăsată de mine.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Care este provocarea cea mai intensă cu care v-ați confruntat în adolescența copiilor dumneavoastră?

Ca tată singur, au fost multe provocări și situații care m-au copleșit uneori, în special cu fetele. Însă credința, răbdarea și iubirea pentru ei m-au ajutat mereu să găsesc calea. Mă uit azi la toți trei și îmi dau seama că am crescut trei copii, deveniți azi adulți, de care sunt foarte mândru. Independenți și responsabili, care știu ce vor de la viață și știu să își urmeze pasiunea și înțeleg importanța muncii cu răbdare și implicare maximă.

Care este emoția cea mai puternică pe care ați învățat să o gestionați și ce ați învățat din ea?

Sunt un om coleric de fel, cred că toată lumea știe asta. Simt că în ultimii ani am învățat să gestionez mai bine furia proprie atunci când lucrurile nu ies perfect.

© Joseph Hadad

După dispariția soției, v-ați centrat atenția mai mult asupra profesiei. A fost meseria dumneavoastră un refugiu?

Meseria mea a fost pasiune pură și misiunea vieții, descoperită încă din adolescență. După pierderea soției, a fost cu siguranță și refugiu, și echilibru, și cea care m-a salvat până la urmă, alături de copii.

Ce părere aveți despre psihoterapie? Ați pășit vreodată într-un astfel de cabinet?

Înțeleg importanța psihoterapiei, cred că ar trebui să fim mai deschiși în a vorbi despre asta și în a merge la terapie când simțim că ne-am pierdut echilibrul. Nu am ajuns până în acest moment al vieții într-un cabinet, însă nu exclud ca în viitor să apelez la un psiholog cu care rezonez, pentru a mă recalibra.

Cum ați defini, în trei cuvinte, perioada pe care o traversăm?

Mi-e greu să o definesc, cu toată sinceritatea. Chiar și după aproape doi ani, am senzația că trăim un coșmar. Personal, am continuat să fac ceea ce iubesc și am avut grijă de echipa mea, ca mod de a mă ține în echilibru.

Ce nu vă place la meseria dumneavoastră?

Unul dintre lucrurile care nu îmi plac este lipsa de apreciere pe care o simt uneori din partea consumatorului. Uneori, întâlnesc oameni care pur și simplu nu înțeleg și nu apreciază suficient munca din spate, o farfurie, un concept. Și nu îmi place să văd că oamenii din domeniul nostru nu mai au aceeași pasiune ca altă dată. Și asta fără legătură cu contextul pandemic, ci cu dăruirea totală pentru meseria aleasă.

℗PUBLICITATE



Cum arată relația cu părinții dumneavoastră?

Avem o relație foarte bună. Familia pentru mine e sfântă și am nevoie să fiu mereu conectat cu ei, chiar dacă ne vedem rar. Sunt cine sunt astăzi mulțumită lor, a educației și sfaturilor date atât în copilărie, cât și acum. Da, încă ascult de mama mea, chiar și la vârsta asta [râde].

Care este acel fel de mâncare cu care nu rezonați, deși el este foarte apreciat de către clienți?

Nu aș putea spune că am un fel de mâncare cu care nu rezonez, mai degrabă sunt combinații cu care nu rezonez și care nu există în alimentația mea, deși sunt foarte apreciate de către clienți, ca de exemplu carnea cu brânză.

Care credeți că sunt cele mai importante calități care vă definesc?

Corectitudine, dăruire, respect pentru oameni și modestie.

© Joseph Hadad

Antreprenoriat sau bucătărie, unde vă simțiți cel mai confortabil?

În bucătărie pentru toată viața, până în ultima clipă.

Mai credeți în dragoste?

Da, dragostea mă însoțește mereu în viață, căci are atât de multe forme. Fără ea, nu aș fi putut face ce fac astăzi.

Care este aplicația de social media pe care petreceți cel mai mult timp?

Nu prea petrec timp în social media, am noroc cu o echipa bună, dar dacă prind puțin timp aleg Instagram, în special să mă inspir, să văd farfurii frumoase.

Ce mesaj ați avea pentru Joseph Hadad de acum zece ani?

Joseph, ai încredere în tine și mergi pe drumul tău, ai o echipa minunată cu care poți muta munții și poți pioniera gastronomia. Călătorește mult și lasă-te inspirat de călătorii culinare cât mai diverse.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.