fbpx
skip to Main Content
Jucăria Sorții. Când Viața De Cuplu E, Toată, Numai Zbucium

Copiii fericiți au șanse mari să își întemeieze, la maturitate, familii fericite. Copiii nefericiți…

Când râde copilul tău, parcă se deschid porțile cerului și râd și îngerii cu el. Așa-i? Nu totdeauna. Din când în când, un suflet care n-a avut noroc pe lume se naște într-o familie disfuncțională. Și situația se inversează: copilul devine îngerul păzitor al adulților răspunzători de el în fața lumii și a lui Dumnezeu. Uneori, numai unul dintre părinți trăiește disfuncțional. Alteori, cel mic are parte de tandemul iadului: un părinte îl neglijează, celălalt îl abuzează. Aproape că-l vedem pe Diavol cum râde cu gura până la cornițe – copilul n-are aproape nicio șansă. Uitat, pasat de la unul la altul, ignorat sau înjurat și (în unele familii) bătut, copilul învață că, în această viață, e pe cont propriu. Duce poverile aruncate de adulți în spinarea lui mică și i se pare că asta e normalitatea. N-are alte repere. Până ce ajunge în adolescență și… atunci vede că în alte familii se trăiește altfel. Însă el poate doar să-și imagineze cum e viața aceea, mai bună, a altora. Își conturează, în închipuirea lui, familia ideală și pleacă să-și facă un rost.

Când iese pe ușa casei părintești, tânărul ia cu el în bagaj moștenirea transmisă de mama… de tata… și de cine-o mai fi fost responsabil să-l crească. Nici nu știe ce povară duce-n cârcă. Și nici nu-i conștient că, poate, n-o s-o mai lase jos toată viața. Își întemeiază o familie (sau măcar o relație) și speră să fie fericit. Pe urmă, în scurtă vreme, din cufărul de zestre își ițesc capetele odioase toate relele pe care n-am fi vrut niciodată să le scoatem din Cutia Pandorei. Și fericirea în cuplu nu mai vine. Cum n-a venit nici în copilărie. Fiindcă, în ciuda fanteziilor despre cum arată familia ideală, el reproduce tiparele reale pe care le-a văzut (dis)funcționând în casa părintească. Și apoi le inscripționează cu o fidelitate inconștientă în sufletul propriilor copii. O nouă generație. Alți copii pe care nu-i ocrotește nimeni. Părinții focalizați pe propriile slăbiciuni sunt neatenți sau indiferenți la nevoile copilului. Ca societate, replicăm niște comportamente moștenite, dintre care unele ne sting încetul cu încetul flacăra divină, așa cum telomerii își pierd treptat capetele până la moartea celulară.

Soarta grea se întâmplă. De ce… nu știe nimeni cu certitudine. Dar știința și spiritualitatea ajung, pe căi diferite, la concluzii destul de asemănătoare. Poate că disfuncționalitatea vine dintr-o predispoziție genetică, ce reapare aleatoriu în familia extinsă ori se manifestă o dată la câteva generații, până când tiparul ADN se reînnoiește complet. Sau poate că e vorba de o traumă transgenerațională, așa-numitele „răni de familie“ care se transmit – de la bunic la părinte și apoi la copil, până la nepot și strănepot – prin comportamente explicite și implicite. (Fiecare membru are un „rol“ anume, care i-a fost desemnat de familie și pe care și l-a însușit de mic, fără ca rolul acela să fie nominalizat vreodată cu glas tare sau măcar în mod conștient.) Ori poate că e un blestem care se întinde „până la a șaptea spiță“, conform căruia generații de-a rândul plătesc pentru păcatele strămoșilor. Sau poate că e karma. Oricare ar fi explicația, proverbul „Părinții mănâncă aguridă și copiilor li se strepezesc dinții“ atestă prezența reală, de-a lungul istoriei, a disfuncționalităților perpetuate în familii.

Unul dintre cele mai comune tipare disfuncționale este alcoolismul. Un alt tipar provine din tulburările psihice. Iar Janet Woititz se numără printre primii cercetători din lume care au studiat impactul alcoolismului cronic și al dependenței de droguri asupra membrilor unei familii. Profesor și psihoterapeut, având un doctorat în educație, Woititz este azi considerată „părintele mișcării Copiii Adulți ai Alcoolicilor“. Din păcate prea puțin cunoscută în România, Dr. Jan (așa cum a fost supranumită) și-a extins ulterior cercetările, constatând că aceeași dinamică din familiile de alcoolici se aplică în toate sistemele familiale disfuncționale.

Cartea Intimitate zbuciumată este ediția revizuită și extinsă a lucrării publicate inițial de Janet Woititz și li se adresează tuturor adulților care provin din familii disfuncționale. Iar autoarea începe prin a ne spune așa: „Toată lumea are bătăi de cap în viața intimă. Iar dacă familia în care tu ai crescut s‑a dovedit disfuncțională în vreun fel, e foarte posibil să ai niște probleme în plus – și, de asemenea, niscaiva nevoi foarte speciale. […] Hai să vedem împreună care a fost modelul de relație adultă pe care l‑ai asimilat când erai copil, trăind într‑o familie în care nevoile adulților treceau înaintea nevoilor pe care le aveau copiii.“

Necazurile pe care acum ți le creezi singur sunt cauzate, în mare măsură, de mesajele subliminale derutante pe care le-ai primit în copilărie. Primul dintre aceste mesaje (enunțate în carte de Woititz) parafrazează cea mai banală declarație de dragoste, făcând-o atât de interesantă, încât, în loc să simți fiorii dragostei, te trec fiori de groază: „Te iubesc. Dispari!“ Până la sfârșitul copilăriei, ajungi să te simți la un milion de ani-lumină de părintele aflat în fața ta, care și-a făcut, nestingherit, obiceiul confortabil de a-și vărsa nervii pe tine, pentru a te mângâia pe creștet numai când era într-o dispoziție duioasă. Lecția e dură, dar numai cel mic o învață – dacă părintele nu-și apără copilul, nimeni altcineva n-o va face în locul său. Despre asta, Woititz afirmă: „Mai e de mirare că azi te simți atras de acea persoană care e tandră și caldă într‑o zi, numai ca săte respingă în următoarea?“

Cel de-al doilea mesaj parental pe care-l primești, când ești un copil dintr-o familie disfuncțională, e că: „Nu poți face nimic ca lumea. Am nevoie de tine!“ Oricât de ciudat ar suna, părintele disfuncțional e perfecționist, așa că-ți impune niște standarde pe care nici până la sfârșitul vieții n-ai putea să le atingi. Dar te străduiești – cu același succes ca Sisif – să devii tot mai performant. Între timp, vezi cum părintele tău disfuncțional te face părtaș la toate greutățile sale de adult. Woititz observă cu amărăciune: „Ai fost educat să fii preșul perfect pentru orice persoană care nu te respectă. Și deseori ai sfârșit în relații de tip «unul dă, altul ia». Adică tu dai, iar ceilalți iau.“

℗PUBLICITATE


Al treilea mesaj parental profund disfuncțional e cel care zdrobește complet sâmburele de încredere cu care ai venit pe lume: „Voi fi acolo pentru tine – data viitoare. Îți dau cuvântul meu!“ Dar nu va fi acolo. Iar încrederea este unul dintre acele lucruri pe care, odată pierdute, nu le mai recuperezi niciodată integral. Și, oricum, drumul înapoi spre încredere e lung și plin de asperități, așa că nu toți aleg să-l urmeze. Woititz arată: „Mesajul subliminal aici sună astfel: «Las‑o baltă!» Așa înveți cum să nu mai ceri ajutorul altuia, ca să nu mai fii dezamăgit. Te simți frecvent extenuat și plin de resentimente.“

În sfârșit, cel de-al patrulea mesaj subliminal te face să crezi că ai mintea netedă: „Totul e bine, nu te teme. Dar cum naiba să mă descurc cu toate?!“ De fapt, când ai un părinte disfuncțional, nimic din viața ta nu este în regulă, ba mai rău, ți se inoculează ideea că tu însuți ești responsabil cu reparațiile. Woititz explică: „Drept rezultat, până la vârsta maturității, te transformi într‑un supraom. Poți (și vrei) să te ocupi de toate. Ești la comandă. Nimeni din jurul tău nu trebuie să‑și mai facă griji.“

Pornind de la aceste condiționări cu care soarta l-a oropsit, copilul crescut într-o familie disfuncțională se alege la maturitate cu o lungă listă de mituri și frici. Așa cum se întâmplă de obicei, acestea declanșează în cuplu o serie de probleme subterane și neînțelegeri. În cartea ei, Woititz le explică pe toate în detaliu, dar eu aici doar voi enumera principalele trăsături pe care ea le atribuie adulților crescuți într-un mediu disfuncțional:

  1. Ei își imaginează ce anume e normal.
  2. Au dificultăți în a parcurge un proiect pas cu pas.
  3. Se ascund, chiar și când ar fi la fel de ușor să spună adevărul.
  4. Se judecă pe ei înșiși fără milă.
  5. Au dificultăți în a se distra.
  6. Se iau pe ei înșiși foarte în serios.
  7. Au dificultăți în relațiile intime.
  8. Reacționează exagerat la schimbări asupra cărora nu au control.
  9. Caută în permanență aprobări și confirmări din partea celorlalți.
  10. Se simt diferiți de restul lumii.
  11. Sunt extrem de loiali, chiar și atunci când le este clar că loialitatea lor nu e meritată.
  12. Sunt ori prea responsabili… ori prea iresponsabili.
  13. Tind să se încăpățâneze într‑o singură direcție, fără a da prea multă importanță sugestiilor sau consecințelor enunțate de partener.

E de la sine înțeles că nu toți cei care au crescut într-un mediu disfuncțional se vor alege cu toate aceste dificultăți – ele sunt niște caracteristici de ordin general și te căpătuiești cu unele sau altele în funcție de mai mulți factori, ce pot fi încadrați în două concepte bine-cunoscute în psihologie: „natură“ și „cultură“.

Ca două jucării stricate – așa funcționează, uneori, cuplul închegat de foștii copii crescuți disfuncțional. Și totuși, te poți elibera de soarta grea, odată ce-ai înțeles cum ești legat de trecut. Iar Woititz pune degetul pe rană, fiindcă știe cum să aline durerea: „Ai nevoie să înveți ce înseamnă o relație sănătoasă. Și e necesar să afli cum să construiești așa ceva în viața ta. După care trebuie să‑ți schimbi obiceiurile care nu te ajută. Zbuciumul este inevitabil. Greșelile sunt inerente. Descurajarea te va încerca, fără îndoială. Dar la fel de prezente vor fi și lucrurile bune. Așadar, tu alegi drumul pe care vrei să‑l urmezi și numai tu poți înfrunta provocările.“

Cartea aceasta a fost scrisă de Woititz în lumina Speranței, unicul dar neprihănit pe care zeii i l-au dat Pandorei să-l ducă pe Pământ. Pentru vindecarea celor care, și la maturitate, își retrăiesc dramele din copilărie.

Ioana Chiriță

Ioana Chiriță este marketing editor, cu o experiență de 20 de ani pe piața editorială din România.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută