În urmă cu trei luni, Las Vegas a găzduit o adunare extraordinară de oameni pasionați de teoria relațională imago, dornici să exploreze și să se conecteze la Conferința internațională imago, organizată de către Imago Relationships North America, la care am avut ocazia să particip.
Conferința a găzduit comunitatea imago din toate colțurile lumii: America, Europa, Asia și chiar Australia, unindu-ne într-un sanctuar al energiei imago, unde totul pulsa într-un dans magic de conectare, experiențe împărtășite, o dorință profundă de cunoaștere, veselie, dans, râsete și lacrimi de emoție care au curs liber.
Comunitatea imago, dincolo de diferențele culturale
Atmosfera conferinței imago a fost încărcată de o energie curgătoare, iar fiecare participant a contribuit cu unicitatea sa la vastul câmp energetic de conectare. În lumea imago, fizica cuantică devine o nouă știință în terapie, unde nicio particulă nu este identică cu alta. Frenezia de emoții a fost palpabilă în interiorul meu, în momentul în care moderatoarea conferinței mi-a strigat numele și țara (așa cum făcea cu fiecare participant venit de departe), iar momentul în care m-am ridicat în picioare a fost cu adevărat copleșitor. Aplauzele au răsunat, iar în interior am simțit o senzație de căldură, dar și de plenitudine.
Unul dintre aspectele fascinante ale conferinței a fost posibilitatea de a cunoaște, de a socializa și de a mă conecta cu terapeuți din diverse colțuri ale lumii. O conversație purtată cu colegii din comunitatea imago din America și Australia mi-a dezvăluit diversitatea moștenirilor relaționale transgeneraționale și impactul lor asupra terapiei de cuplu. Discuțiile despre deschiderea diferitelor culturi la terapia de cuplu au evidențiat diferențele comportamentale între români, americani și australieni, o îmbogățire pentru munca mea, ca terapeut.
O întâlnire memorabilă
Energia cuantică menționată în cărțile lui Harville Hendrix a devenit cu adevărat tangibilă la Conferința internațională imago. Un moment deosebit pentru mine a fost întâlnirea personală cu Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, moment în care le-am strâns mâna și le-am exprimat recunoștința mea pentru contribuția semnificativă adusă teoriei imago, care mi-a deschis calea către cele mai profunde conștientizări în relația mea de cuplu și în toate relațiile semnificative din viață.
Harville și Helen au inaugurat Conferința internațională imago, captivându-mă prin modul în care dialogau în limbajul imago și prin felul în care au creat spațiu unul pentru celălalt, pe măsură ce dezvăluiau conținutul pregătit pentru sesiunea lor. A fost o experiență fascinantă să-i văd împreună, ținându-se de mână și trăind în mod autentic energia imago, exprimând cu pasiune energia iubirii prin fiecare por al ființei lor.
Principiile teoriei imago
Harville a început conferință spunând „că noi toți suntem capabili să experimentăm iubirea adevărată“, doar că o parte din noi am uitat cum să facem asta. El ne-a reamintit încă o dată despre simbioza din cuplu și despre importanța conștientizării ei, atunci când intrăm în această simbioză. A evidențiat cum partenerii proiectează, pe rând, unul asupra celuilalt, imaginea pe care o poartă în subconștient și cum partenerul devine ceea ce ne imaginăm noi că este și nu ceea ce este cu adevărat.
Iar ce ne sperie cel mai mult este fix atunci când partenerul se abate de la imaginea pe care noi o proiectăm asupra lui. Asta arată iar și iar cât de greu ne este să stăm cu diferențierea din cuplu, cât de greu ne este să stăm în relație atunci când partenerul nu mai gândește, nu mai simte și nu mai face așa cum ne imaginăm noi că „ar trebui“.
Harville ne provocă, la nivel colectiv, să facem un schimb de paradigmă, să întrebăm cu deschidere și curiozitate partenerul, atunci când acesta nu acționează și nu simte conform imaginii pe care am proiectat-o asupra lui: „Vrei să-mi spui mai multe despre asta?“. Chiar dacă poate părea dificil, ceea ce încearcă Harville cu această abordare este să faciliteze acceptarea diferențelor. El a subliniat importanța apropierii și conectării partenerilor în spațiul lor relațional prin contribuția fiecăruia dintre ei cu o minte deschisă, conștientă și cu dorința sinceră de a se înțelege mai profund unul pe celălalt.
Celebrarea diferențelor ca parte integrantă a existenței
Un moment important pentru mine a fost când Harville ne-a împărtășit că, într-o relație, este esențial să ajungem în punctul în care nu doar acceptăm, ci și celebrăm diferențele. El ne-a amintit că aceste diferențe sunt parte integrantă a vieții noastre și că pot coexista în univers, precum lumina și întunericul, soarele și luna, gustul dulce și gustul acru.
Conferința internațională imago, asemenea fiecăreia din întâlnirile mele cu comunitatea imago, a devenit un spațiu în care am fost încurajați să ne uităm dincolo de aparențe și să acceptăm diversitatea noastră ca ființe umane, în moduri care să ne permită cu fiecare spațiu relațional să experimentăm iubirea adevărată într-un mod autentic și conștient.
Așa cum nicio particulă nu este identică cu alta, fiecare ființă umană are propriul bagaj, propriul trecut și propriile schelete în dulap. Inconștientul individual poate pune în pericol relația dacă nu aducem aceste „moșteniri“ la nivel conștient, pentru a construi relații autentice și sănătoase.
90% din frustrările noastre față de celălalt sunt cauzate de experiențele noastre din trecut, de multe ori fiind vorba despre noi înșine. Asta înseamnă că numai 10% din frustrările pe care le avem în prezent în legătură cu partenerul nostru sunt cu adevărat legate de el.
Conform lui Harville, fiecare trigger reprezintă o oportunitate de a vindeca o suferință veche, o nevoie neîndeplinită din trecut pe care o transferăm asupra partenerului nostru actual. De multe ori, în vârful unui aisberg, ascundem, de fapt, răni vechi și adânci din trecut. Prin urmare, aducerea în conștient a acestor tipare provenite din trecut devine esențială pentru a transforma relația noastră și pentru a o ghida către o înțelegere și o vindecare mai profundă.
Conflictul în cuplu, o oportunitate de creștere
Harville ne-a amintit încă o dată importanța ancorării noastre cu senzațiile și emoțiile, atunci când apare conflictul, deoarece acesta reprezintă o oportunitate de creștere pentru relația noastră. Așa cum spune Harville, conflictele dezvăluie aspecte pe care avem nevoie să le vindecăm. El ne încurajează să-i mulțumim partenerului nostru pentru oportunitatea de a evolua în relație, deoarece acesta acționează ca un catalizator în apăsarea diverselor noastre butoane preinstalate din copilărie, iar partenerul nu face altceva decât să scoată la suprafață toate nevoile noastre neîndeplinite.
Harville și Helen ne-au vorbit intens despre importanța energiei pozitive în cuplu, îndemânându-ne: „să oferi partenerului ceea ce-ți dorești tu să primești; când oferim ceea ce vrem să primim, construim receptorul cerebral pentru a satisface nevoia lui și a noastră“. Ei ne-au dezvăluit conceptul de a oferi și de a primi iubire, comparat metaforic cu funcționarea receptorilor neurotransmițători.
Atunci când oferi iubire cuiva, este ca și cum ai elibera neurotransmițători în spațiul sinaptic, iar în sens metaforic, „receptorii“ beneficiarului s-ar traduce prin capacitatea emoțională și relațională. Prin exprimarea iubirii, stimulezi și activezi receptorii emoționali ai celuilalt, ceea ce poate duce la o reacție reciprocă de primire a iubirii. Harville și Helen ne invită să ne transformăm relația de la „ce poți tu să-mi oferi“ la „ce pot eu să-ți ofer“.
După această dezvăluire, ceea ce a vibrat intens în mine și s-a transformat într-o adevărată mantră pe care am adoptat-o nu doar ca terapeută, dar și ca parteneră de cuplu, este că: „Nu este vorba doar despre a fi în relația potrivită, ci despre a deveni partenerul potrivit pentru relația ta de cuplu“.
Dialogul în terapia imago
„Iubirea este starea de prezență conștientă, iar adevărata intimitate izvorăște din abilitatea de a ne dezvălui reciproc cele mai adânci răni“ (Harville Hendrix).
La această conferință, precum și la toate întâlnirile cu comunitatea imago, dar și în practica mea din cabinet, descopăr mereu că dialogul imago nu este doar un instrument pentru terapia relațională, ci reprezintă și o schimbare de paradigmă la nivelul creierului. Acest dialog nu numai că îmbunătățește conexiunea în relația de cuplu sau în orice altă relație, ci are și imensul potențial de a transforma profund modul în care trăim. Prin dialogul imago, putem schimba în mod substanțial conștiința colectivă, trecând de la a trăi prin mecanisme de supraviețuire, la a trăi în conștiință relațională, pas cu pas, dialog cu dialog.
Mereu există mai multe
Un alt punct culminant al conferinței a fost ceremonia de decernare a titlului de doctor mentorului meu, Rebecca Sears, și colegilor săi de la Daybreak University. Aceste minunate suflete, acești pionieri au devenit primul grup de absolvenți de doctorat cu teze aplicabile clinic în teoria imago. Iar pentru mine a fost o onoare să particip la această ceremonie și să fiu martoră a lacrimilor lor de bucurie, felicitându-i pentru contribuția impresionantă la evoluția teoriei imago și pentru toată munca și dăruirea lor în domeniul imago.
Am plecat de la conferință cu amintiri și emoții profunde, pe care le voi purta în suflet mult timp de acum încolo. Conferința internațională imago din Las Vegas a fost nu doar o experiență de învățare, ci și o călătorie emoționantă, transformațională în inima teoriei imago și a comunității terapeuților relaționali imago.
There is always more. „Mereu există mai multe despre imago“, spune Harville. Prin intermediul acestui articol, sper că v-am putut transmite măcar o parte din energia vibrantă imago și din călătoria mea la această conferință.
Vă doresc relații pline de conștientizări, cu sens pentru spațiul vostru relațional, purtând în ele iubire și vulnerabilitate, și orientate către progres și transformare constantă.
Citește și: