Luna aceasta, la rubrica #LecturaNeFaceBine, Andreea Brașovean, jurnalist Digi24 și colaborator al platformei paginadepsihologie.ro, ne prezintă cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, Oscar și tanti Roz.
„Oscar are zece ani și trăiește într-un spital. Este bolnav de leucemie și știe că va muri, citește pe fețele celor din jur: medici, asistente, părinți. Mai mult decât moartea îl deranjează reacția oamenilor. Singura care se comportă pe placul lui este tanti Roz, o infirmieră bătrână care nu își arată supărarea și îl învață să îi scrie scrisori lui Dumnezeu și îi propune să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi zece ani. Tanti Roz devine ghidul lui Oscar și persoana lui preferată, căreia îi împărtășește fragmente din jurnalul pe care îl scrie în fiecare zi. În cele zece zile, băiatul ajunge să-și trăiască adolescența alături de prieteni, să se îndrăgostească, să sufere, să ierte și să regăsească dragostea la apusul vieții. Eric-Emmanuel Schmitt povestește atât de simplu și de frumos această etapă din viața lui Oscar, încât reușește să ne ajute să călătorim alături de el și să plângem la finalul acestui roman plin de emoție.
Ce înseamnă viața? Ce înseamnă moartea? Cât de importantă este, de fapt, călătoria noastră? Cele 103 pagini din roman, foarte ușor de parcurs, te pun cu adevărat pe gânduri. Cine a intrat într-o secție de oncologie pentru copii recunoaște un Oscar în fiecare mic pacient și câte o tanti Roz în oamenii care îi îngrijesc și încearcă să îi ajute pe acești copii. Tanti Roz pe care ocunosc eu se numește Camelia și ajută copiii de la IOB.
Vă las cu câteva din citatele care mă emoționează cel mai mult în această carte:
Eu nu mai sunt simpatic. De când cu transplantul de măduvă, simt eu că nu mai sunt simpatic. Dimineața, când mă consultă, doctorului Dusseldorf nu-i mai e drag de mine, îl dezamăgesc.
― Tanti Roz, mi se pare că au inventat un alt spital decât cel real. Se prefac că oamenii nu vin la spital decât să se vindece. Deși unii vin să moară.
― Ai dreptate, Oscar. Și cred că facem aceeași greșeală și-n privința vieții. Uităm că viața e fragilă, fărâmicioasă, efemeră. Ne credem toți nemuritori.
― Îi urăsc pe părinții mei.
― Atunci urăște-i din tot sufletul!
― Cum poți să spui așa ceva, tanti Roz?
― Da, urăște-i din tot sufletul. Așa, o să ai un os de ros. Și când o să-l termini, o să vezi că nu a meritat osteneala.
℗PUBLICITATE
― Trebuie să faci diferența între cele două tipuri de suferință, Oscar, suferința fizică și suferința morală. Suferința fizică trebuie să o suporți. Suferința morală o alegi.
― Nu-nțeleg.
― Dacă îți bate cineva cuie în încheieturile de la mâini sau de la picioare, n-ai ce să faci decât să suferi. Să suporți. În schimb, dacă te gândești la moarte, nu e neapărat să suferi. Nu știi cum e. Așa că depinde de tine. […]
― Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu îți fie frică, ci să ai încredere.
― De ce lasă Dumnezeu să fim bolnavi? Ori e rău, ori nu-l prea țin puterile.
― Oscar, boala e ca și moartea. E un dat. Nu e o pedeapsă.
― Se vede că tu nu ești bolnavă.
― De unde știi tu, Oscar?
La asta am cam rămas mască. Nu mă gândisem niciodată că tanti Roz, care e întotdeauna așa de drăguță, ar putea avea și ea probleme.
― Nu le e frică de tine, Oscar. Le e frică de boală.
― Boala asta face parte din mine. N-au de ce să se poarte altfel cu mine doar pentru că sunt bolnav. Sau cumva nu pot să-l iubească decât pe Oscar cel sănătos?
― Te iubesc, Oscar. Mi-au spus mie.
― Cele mai interesante întrebări rămân întrebări. Și conțin în ele un mister. La fiecare răspuns trebuie să adaugi un «poate». Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive.
― Vrei să spui că pentru problema «viață» nu există soluție?
― Vreau să spun că pentru problema «viață» există mai multe soluții, deci niciuna.
Din punctul meu de vedere, Oscar și tanti Roz este un roman care ne arată cât de vulnerabili suntem în fața morții, dar nu neapărat când ne stingem noi (probabil atunci avem mai mult curaj), ci când știm că se vor stinge cei dragi nouă.“
Dacă aveți ocazia, nu ratați nici piesa de teatru cu același nume, pusă în scenă la Bulandra și avându-i în rolurile principale pe Marius Manole și pe Oana Pellea.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
