Recomandarea de lectură pentru luna octombrie vine de la Denisa Andreea Vlad, contributor la Pagina de Psihologie, pasionată de știință din dorința de a face studiile științifice cât mai accesibile. Denisa ne recomandă o carte inteligentă și fermecător de nonșalantă asupra lucrurilor pe care cei mai mulți dintre noi au impresia că le știu despre creier, fără să le știe de fapt.
„Atunci când ai pierdut pe cineva drag, ai simțit că ai pierdut o parte din tine? De ce relațiile ne permit să fim mai sănătoși? De ce cuvintele sunt instrumente de reglare a activității sistemului nervos, dar și de dereglare a sa, deci, ne pot face să ne simțim mai bine sau mai rău? Cu perspectiva Lisei Barrett despre funcționarea creierului și despre modul în care emoțiile noastre nu sunt predeterminate, ci sunt produse de creier în urma experiențelor noastre, m-am întâlnit prima dată într-un TED talk. Apoi a apărut această carte, Șapte lecții și jumătate despre creier, și mi-am spus că, probabil, e o altă carte de popularizare a științei, în care sunt reiterate aceleași exemple clasice despre funcționarea creierului. Însă, după câteva pagini, am realizat că fiecare lecție propusă de autoare este, de fapt, mult mai mult de-atât: este despre demontarea unor teorii care nu mai sunt validate științific, este despre ultimele descoperiri din știință și, mai presus de toate, este despre lucruri de natură practică, pe care ar trebui să le înțelegem, în legătură cu creierul nostru.
Lisa Barrett predă psihologie la Universitatea Northeastern, unde este profesor emerit. De asemenea, este una dintre figurile importante în momentul actual din neuroștiință, aducând contribuții semnificative la descifrarea mecanismelor neurofiziologice ale emoțiilor. Cartea a apărut la editura Vellant, în anul 2021.
Scrisă într-un limbaj accesibil, dar, în același timp, riguros din punct de vedere al informațiilor științifice prezentate, cartea permite cititorilor să pornească într-o călătorie fascinantă prin culisele creierului uman. Acest lucru o face să poată fi citită atât de cei care au studii în domeniul psihologiei, cât și de cei interesați să afle mai multe despre posibilele roluri ale creierului, despre modul în care gândesc, simt, iau decizii și relaționează cu cei din jur.
Ce am reținut
Câteva lucruri care au rămas cu mine după ce am citit Șapte lecții și jumătate despre creier:
- Surprinzător, dar creierul nu e destinat gândirii! Deși ne place să credem că suntem cei mai importanți din lanțul trofic, pentru că avem creiere care ne permit să gândim, aflăm din prima jumătate de lecție că lucrurile pot sta diferit. Din punct de vedere evoluționist, pare mai plauzibil faptul că avem un creier care a evoluat pentru a putea controla corpul, pentru a ne putea păstra în echilibru. Evoluția nu adoptă anumite aspecte cu un scop. Astfel, având un corp complex, care trebuie să regleze multe aspecte, cum ar fi glucoza, producția de hormoni, aveam nevoie și de un centru de comandă adecvat. Dacă corpul supraviețuiește, poate îndeplini cea mai importantă sarcină din punct de vedere al evoluției: transmiterea genelor în generația următoare.
- Relația copilului cu părinții sau îngrijitorii este esențială în primii ani de viață. Spre deosebire de alte mamifere, oamenii se nasc vulnerabili și se conectează la lume prin intermediul lucrurilor la care sunt expuși. Ca părinți, nu uitați că aveți un copil al cărui creier se conectează la ce faceți și la ce nu faceți, iar reacțiile voastre îl învață ceva despre lume. Dacă nevoile sale sociale nu sunt îndeplinite, poate ajunge să simtă că lumea e un loc periculos. Iar exemplele copiilor din centrele de plasament și ale celor care trăiesc în sărăcie și au deficiențe intelectuale, probleme de asimilare a limbajului, de concentrare și de control nu vin decât să confirme ce am afirmat mai sus.
- Deși în multe cazuri, creierul anticipează modul în care se vor petrece evenimentele, fapt ce ne ajută la crearea realității, deciziile noastre nu sunt complet determinate de reacții automate, pe baza experiențelor anterioare. Putem și să alegem să avem parte de anumite experiențe din care să învățăm. Tot ce înveți azi îți instruiește creierul să anticipeze diferit mâine.
- Lucrul cel mai benefic pentru sistemul tău nervos e o altă ființă umană. Cel mai dăunător e tot o ființă umană. Relațiile contează și ne pot ajuta să fim mai sănătoși sau, din contră, prin intermediul stresului cronic ne pot predispune la îmbolnăvire.
- Cuvintele sunt instrumente de reglare a corpurilor umane. Dacă trecem prin abuz, agresiune verbală, respingere socială și neglijare mult timp, creierul poate fi afectat fizic în unele cazuri de stresul cronic. Persoanele care aveau parte de abuz verbal cronic în copilărie erau mai predispuse la stări de anxietate, depresie și la furie în prima parte a tinereții.
- Pe lângă realitatea fizică, oamenii creează realitatea socială, formată din țări, granițe, bani, funcții și multe alte lucruri, pe care creierul le produce și care au dus la formarea societăților. Pe lângă părțile bune, nu trebuie să uităm faptul că aceste ficțiuni acceptate nu ne dau motive să împărțim lumea în cutii, în funcție de rasă sau sex, apoi, să discriminăm.
Acestea sunt doar câteva idei desprinse de mine din carte, care nu oferă doar Șapte lecții și jumătate, ci mult mai multe, dacă ești suficient de curios să afli cum funcționezi în fiecare zi.“