fbpx
skip to Main Content

Atingerea unui anumit prag al vârstei este presărat, la nivel individual, de multe întrebări, neliniști, neîmpliniri, dezamăgiri etc. Deasupra acestora, se suprapune societatea, familia, apropiații care lansează întrebarea bine cunoscută „Și tu, ce ai de gând să faci cu viața ta?“, adresată, adesea, fără a se pune în pielea interlocutorului. Realitatea ne arată că de cele mai multe ori uităm de granițele psihologice invizibile și călcăm intruziv cu bocancii plini de curiozitate în intimitatea oamenilor mai mult sau mai puțin apropiați nouă. 

Planuri precum a sădi un pom, a construi o casă și a te căsători, respectiv a avea un copil, nu sunt deziderate ci elemente ce se impun a fi bifate, pentru a fi „în rând cu lumea“.

Desigur, majoritatea celor care au ajuns la treizeci de ani au un loc de muncă, dar, nu neapărat, o relație afectivă stabilă. Motivele pot fi nenumărate, însă ceea ce este cel mai important de subliniat este faptul că acestea ne aparțin, fără a fi nevoie de a da explicații nimănui, nici măcar familiei.

Inexistența unui copil în viața unei femei reprezintă una dintre cauzele pentru care ajung să fie arătate cu degetul, fie excluse din grupurile celor ce au copii, motivul fiind catalogarea acestora drept egoiste, sau imature ori nehotărâte. Ignoranța cauzei pentru care respectiva femeie nu are un moștenitor poate crea, la rândul său, extrem de multă durere. Problemele medicale pricinuite de infertilitate, decepțiile personale sau chiar alegerea însăși de a nu deveni mamă sunt doar câteva dintre motivele pentru care o femeie nu poate fi mamă.

Pe de altă parte, există convențiile sociale conform cărora viața nu este completă fără copii; astfel că, unele cupluri a căror viață conjugală scârțâie, iau decizia nepotrivită de a avea un copil, catalogând prezența acestuia drept un colac de salvare al relației. În cele din urmă, greutățile pe care meseria de părinte le aduce, nu face altceva ca, în anumite cazuri, cuplurile să se destrame.

De ce aleg femeile să nu aibă copii?

Așa cum precizam anterior, cauzele sunt multiple, iar în cele ce urmează, vom enumera, succint, câteva dintre cele mai comune. Cu invitația ca pe viitor, înainte de a adresa o întrebare personală – ca să nu-i spunem indiscretă – să medităm câteva secunde și să analizăm cum anume ar putea afecta acțiunea noastră spațiul psihologic și personal al persoanei cu care avem un dialog.  

Instabilitatea unei relații – În zilele noastre, relațiile de iubire se leagă la un simplu „match“ și, la fel de repede se și dezleagă. Perenitatea acestora, neîncrederea în partener, reinterpretarea monogamiei sunt elemente ce fac ca multe dintre tinere să amâne sau chiar să renunțe la ideea de a avea un copil. De altfel, rata crescută a divorțurilor, la scurt timp de la căsătorie, lezează încrederea existenței unui plan familial concret. De cele mai multe ori, unul dintre parteneri își dorește să aibă copii, pe când celălalt, nu este convins, pe deplin. Amânarea continuă face ca frustrările adunate în toată această perioadă să slăbească legătura dintre parteneri, ducând, automat, la un eșec conjugal.

Problemele medicale – Infertilitatea este una dintre cele mai comune probleme medicale. Stresul, alimentația, viața pe repede-înainte fac ca tot mai multe femei să întâmpine greutăți atunci când aleg să conceapă un copil. De multe ori, persoane tinere ajung să apeleze la tratamente hormonale și fertilizări in vitro (ce afectează atât fizicul, cât și psihicul, efectele adverse ale acestora nefiind, încă, testate pe o perioadă îndelungată). În tot acest demers, există o categorie de femei ce renunță la visul lor de a avea moștenitori, iar, realitatea ne arată că, uneori, relațiile însele se destramă, ca urmare a acestui fapt.

Problemele financiare – Oricât am vrea să negăm, apariția unui copil precum și creșterea și educarea acestuia, pe termen nelimitat, implică un efort financiar considerabil. Dincolo de a fi catalogați drept egoiști, este sănătos să ne facem un plan pe termen lung și să ne gândim cât se poate de serios dacă ne putem încumeta la un astfel de angajament. Poate suna ciudat – că gândim în termeni economici, atunci când facem referire la mărirea familiei –, dar, realistic vorbind, confortul financiar este un element-cheie, dincolo de tot roller coaster-ul emoțional existent.

Prioritatea carierei – Există o segregare de gen pe piața muncii,  fără echivoc. Și, pentru a întări afirmația de mai sus, este suficient să ne gândim la întrebările pe care femeile le primesc la angajare, comparativ cu cele primite de bărbați. Totodată, reîntoarcerea în câmpul muncii, după concediul de maternitate, este una greoaie, întrucât postul deținut este ocupat de un înlocuitor, iar odată reîntoarsă mămica, una dintre persoane este nevoită să părăsească slujba. De asemenea, după revenirea la serviciu, multe dintre mame își doresc să aibă un program flexibil, lucru care poate fi uneori un element greu de pus în practică.

℗PUBLICITATE


Apariția modificărilor fizice – O sarcină înseamnă, de multe ori, modificări fundamentale ale fizicului unei femei. În funcție de tipul sarcinii, gravidele se pot confrunta cu greutatea de a-și recăpăta forma fizică anterioară, lucru care, poate produce, la nivel psihic și emoțional, diverse perturbări. Desigur, fizicul este mai puțin important, dacă ne raportăm la rezultatul în sine, dar, în fapt, fiecare femeie are dreptul deplin asupra propriului corp.

„Pierderea“ independenței – Apariția unui copil schimbă, cu totul, dinamica vieții noastre, iar acest lucru se întâmplă întrucât multe dintre activitățile pe care le făceam înainte nu mai seamănă cu cele pe care le realizăm, ulterior. Dincolo de grija continuă pe care o vom avea, un alt element este dependența. Dacă înainte să avem un copil putem să ne facem planuri de la o oră la alta, putem lua decizii rapide, fără să ne gândim de două ori la impactul pe care acestea le pot avea, odată ajunși părinți, lucrurile vor lua o altă turnură. Cineva va fi dependent de noi, atât fizic, cât și emoțional, iar datoria noastră este să fim alături de el, necondiționat.

Exemplul apropiaților – Indiferent de cât ne-am folosi de tehnologie, de existența și putința bunicilor, creșterea unui copil nu este un lucru facil, și în niciun caz nu este la îndemâna oricui. Cu toții avem apropiați ce au la rândul lor copii. Cu siguranță, pentru că-i vizităm sporadic sau pentru că petrecem doar câteva ceasuri împreună cu ei, putem să ne facem o părere distorsionată asupra ceea ce înseamnă, de fapt, să fii părinte. Așadar, unii dintre noi, atunci când se gândesc să-și mărească familia iau exemplul celor din jur ce sunt la rândul lor părinți și fie își doresc cu și mai multă ardoare, fie se sperie și, în final, amână momentul sau renunță.

Exemplul personal – Parcursul vieții este bătătorit de experiența personală. Copilăria noastră este o „ștampilă“ importantă asupra felului în care ne croim traseul existenței noastre. Exemplele negative ale părinților și ale îngrijitorilor noștri ne pot face să nu ne dorim propagarea aceluiași comportament, din dorința de a nu cauza durerea prin care noi am trecut, la un moment dat, și, astfel, putem decide să nu avem urmași.

Alegerile individuale sunt de respectat

Indiferent de cauza pentru care o femeie alege să nu aibă copii, merită silabisit și interiorizat că este o alegere personală, ce nu e sănătos a fi luată de nimeni altcineva decât de ea însăși.

A nu fi părinte nu înseamnă că nu suntem demni de a fi integrați social, sau de a fi catalogați, judecați în vreun fel sau stigmatizați. Cu atât mai mult, îndemn ca întrebările legate de nivelul afectiv (conjugal sau familial) să fie restrictive, întrucât dacă o persoană (indiferent de sex) dorește să-și expună pe tapetul rețelelor sociale sau în offline informații personale, o va face atunci când va considera că este potrivit.  

Vremurile s-au schimbat și, în prezent, este necesar să putem fi sinceri cu noi înșiși și să cântărim bine dacă putem avea o responsabilitate atât de mare, pe un termen nelimitat. 

Raportându-ne la interacțiunile sociale, este important să nu fim intruzivi în relațiile pe care le avem cu cei din jur, provocând, vrând-nevrând, răni ce nu mai pot fi pansate, ci, din contră, să avem grijă de starea emoțională și de vulnerabilitatea celor cu care împărțim clipe din viață. Având grijă unii de ceilalți, vom putea construi o viață mai bună, pentru a crește și mai mare #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută