Cred foarte puternic, după mult lucru personal pe această temă și practică în cabinet, că atunci când vine vorba despre limite, de fapt vorbim despre curaj. Și, așa cum știm de la Brené Brown, curajul este abilitatea de a-ți asuma vulnerabilitatea, astfel mergând pe calea autenticității.
În sens larg, limitele reprezintă capacitatea de a lua decizii despre și înspre binele propriu și a le susține. Sună simplu și perfect natural. Atunci, de ce avem dificultăți cu acest capitol, marea majoritate dintre noi? De ce a devenit greu să ne îndreptăm cu grijă și responsabilitate către binele propriu?
Cum ne pierdem contactul cu limitele sănătoase?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, e nevoie să ne întoarcem la ceea ce știm despre atașament. Atunci când se formează atașamentul, în primii ani după naștere, relațiile cu îngrijitorii reprezintă tot universul copilului, reprezentarea siguranței, refugiul și singura variantă de supraviețuire fizică și emoțională. Asta înseamnă că fiecare dintre noi învață regulile lumii prin filtrul relațiilor cu îngrijitorii. Dacă în aceste relații, am învățat că spațiul personal, dorințele, nevoile de bază, propria perspectivă nu sunt importante sau la fel de importante ca ale altor persoane, le vom pune deoparte. Vom prioritiza relația cu îngrijitorul și aprobarea acestuia în defavoarea propriei persoane. Vom învăța ce este permis și ce nu este, nu ce este sănătos pentru propria persoană. Vom face tot ce este nevoie pentru ca îngrijitorii să continue să ne ofere atât cât au, iar pentru asta avem o inteligență internă imensă, renunțând la ce e nevoie.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
În perioada adultă, ajungem, astfel, persoanele care am învățat că trebuie să fim pentru a primi iubire, siguranță, apreciere. Din păcate, de multe ori, asta înseamnă să ne punem pe noi înșine deoparte, să ne fie greu sau imposibil să ne uităm la propria disponibilitate.
Și atunci, cum să luăm decizii înspre binele nostru, dacă în mod constant ne îngrijim de aprobarea celorlalți? De aici vine și întrebarea „cum să pun limite fără să-mi pierd relațiile?“. Aici apare teama profundă că, atunci când mă aleg pe mine, de fapt îi pierd pe ceilalți. Am învățat timpuriu că singura variantă ca ceilalți să rămână lângă mine este să nu contez eu. În plus, le văd ca pe două extreme: ori mă am pe mine și nimeni nu mai rămâne lângă mine, ori mă pierd pe mine și îi am pe ceilalți.
℗PUBLICITATE
În realitatea de la vârsta adultă, cele două extreme nu sunt fezabile, sau nu pe termen lung. Abilitatea de a modela conexiunile și interacțiunile se construiește constant în timp, iar oamenii pleacă și vin din viața noastră în acest timp. Învățând să stăm cu emoții dificile (în special pentru persoanele care și-au sacrificat părți întregi din propria persoană pentru a nu pierde relații esențiale), putem parcurge acest dans relațional. Vorbim despre emoții precum teama de abandon, teama de abuz, vinovăția cronică și ranchiuna.
Cum ne reconectăm cu limitele sănătoase?
De aceea, drumul conectării cu limitele personale poate fi unul foarte lung. E posibil să facem multe opriri în care ne uităm spre copilărie, la acele părți din propria persoană pe care le-am abandonat, în favoarea păstrării relațiilor primordiale de atunci. Mai apoi, există acele opriri în care vedem cum am dus în alte relații acele obiceiuri, poate chiar cum am ales noi persoane care ne-au adâncit obiceiurile legate de limite. Pentru prezent, începem să învățăm să gestionăm anxietatea, vinovăția și furia, trei dintre emoțiile esențiale în acest parcurs. Încercăm noi variante de a ne poziționa limitele față de noi înșine și de cei din jurul nostru în prezent. Iar pentru asta, vreau să îți las câteva ancore mai jos:
- Limitele sunt propuneri de interacțiuni, deci tu poți decide dacă și când ești deschis(ă) exclusiv la propunerea ta și când ești disponibil(ă) să încerci și o altă variantă;
- Limitele sunt alegeri despre propriile reacții și atitudini;
- Prin limite nu încerci să modifici comportamentul sau caracterul celuilalt;
- Limitele reflectă disponibilitatea ta și ilustrează cantitatea și calitatea accesului pe care îl lași pentru alte persoane în viața ta;
- Limitele pot fi (și e preferabil să fie) diferite în relații diferite;
- Dacă în urma restabilirii limitelor, ai decis sau au decis alte persoane să închideți definitiv relația, dă-ți voie să trăiești pierderea (are sens să-ți fie dor) și să încerci să explorezi noi conexiuni în ritmul tău;
- Limitele modelează conexiunile și interacțiunile, nu le restricționează – ce vrem și ce nu vrem, ce suntem și ce nu suntem dispuși să facem;
- Limitele pot fi flexibile sau rigide, pe diverse contexte și relații – nu sunt corecte sau greșite;
- Poți să-ți antrenezi constant abilități de a decide în ce contexte se potrivesc cele flexibile și în care se potrivesc cele rigide;
- Limitele se pot schimba în timp. Sau pot rămâne la fel;
- Dacă limitele tale pe care le-ai afirmat sunt încălcate în mod constant, e foarte posibil să ai nevoie de limite suplimentare;
- E normal să dureze până reușești să stai tu cu disconfortul faptului că nu mai ești la fel de plăcut și înțeles de către ceilalți, după ce setezi limitele sănătoase pentru tine;
- Cel (cea) care este responsabil(ă) de alegerile tale ești tu, de aceea e nevoie să le spui celorlalți care sunt acestea sau/și să le arăți efectiv, pentru ca ei să înțeleagă ce și cât este confortabil pentru tine.
În final, îți las două întrebări la care poți reveni constant, în scris sau în dialog intern: „Ce conține spațiul, câmpul meu relațional și cum vreau să arate acestea?“; „Cum este fezabil să arate în perioada următoare?“.
Articol realizat în colaborare cu Psylife.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
