Skip to content

Timpul joacă un rol extrem de important în dinamica locului de muncă, de cele mai multe ori fiind cuantificat prin diverși indici de performanță ce atestă productivitatea orelor de lucru. Și totuși, fiecare dintre noi se confruntă cu anumiți colegi vorbăreți care perturbă activitatea și rutina cotidiană (fapt ce are consecințe și asupra celorlalți angajați), cu care nu știm cum să ne comportăm și cu care suntem nevoiți să muncim uneori cot la cot, metaforic vorbind, mai ales de când trăim în pandemie. Despre ce putem face în astfel de situații și despre soluțiile existente vă invit să citiți în continuare.

Stabilirea limitelor pare să fie cheia

În astfel de cazuri, potrivit site-ului hbr.org, specialiștii ne îndeamnă să ne familiarizăm cu noțiunea de trasare a limitelor. Astfel, nu numai că putem restabili o ordine firească a lucrurilor (prin evitarea conflictelor și îndeplinirea taskurilor zilnice), dar putem evita și o adevărată catastrofă emoțională (pe care cel mai probabil nu o conștientizăm, apreciind că suntem răbdători ori empatici, însă, în fapt, dăm frâu liber resentimentelor – aspect toxic pentru bunăstarea psihică personală).

Așadar, în vreme ce unele persoane vorbesc „exagerat“ de mult (iar aici motivele sunt multiple: ego, anxietate, dezorganizare), stă în puterea noastră să ne asumăm responsabilitatea noastră și a echipei din care facem parte, să conturăm limite, însă într-un mod conturat de compasiune. Pentru mai multe idei ingenioase despre conversațiile dificile și practicarea compasiunii vă recomand cursul online Mindfulness, în care psihoterapeutul Gáspár György ne oferă atât explicații teoretice, cât și multe activități practice. 

Dar revenind la limite, cum putem face asta?

1. Identificarea colegilor perturbatori

Acesta ar fi primul pas pe care specialiștii în sănătate relațională ne susțin să-l facem, urmând apoi să anticipăm și să ne pregătim pentru interacțiunile cu ei. Pe scurt, la începutul discuției cu aceste persoane se recomandă să precizăm limita (de timp) pe care o putem aloca, fără a specifica, neapărat, motivul din spatele acestui interval orar. De exemplu, îi spunem colegului „Mihai, mulțumesc că împărtășești asta cu mine, dar am fix cinci minute la dispoziție!“

2. Crearea unui context de apropriere

Dacă, spre exemplu, am menționat la începutul conversației că urmează să mai avem o altă ședință, pe măsură ce ne apropiem de termenul-limită, să subliniem acest lucru și să încercăm să tragem câteva concluzii ale discuției avute, creionând pașii următori. Se recomandă chiar adresarea unor întrebări deschise, pentru a ne asigura că interlocutorul a înțeles exact ceea ce am vrut să transmitem. Tot lui Mihai îi putem spune: „Îmi imaginez că aceste sărbători de iarnă au fost extrem de intense pentru tine și tot ce mi-ai povestit are sens. Ce zici să terminăm această conversație la masa de prânz?“

℗PUBLICITATE



3. Perfecționarea artei întreruperii

Încă de mici am fost învățați că este nepoliticos să întrerupem pe cineva într-un dialog însă ceea ce nu ne-au comunicat părinții și îngrijitorii este faptul că putem interveni (prin adăugarea unor gesturi ale mâinii sau prin expresii de genul: „Înainte de a merge mai departe, lasă-mă să adaug…“, ori „Pot să-mi împărtășesc gândurile aici?“, ori prin tehnica de asertivitate numită recordul slab, în care rostim numele persoanei sau o expresie pe un ton neutru: „Mihai, scuză-mă, dar chiar trebuie să mă întorc la muncă.“

4. Comunicarea propriei perspective

În stabilirea limitelor, este sănătos să folosim limbajul la persoana întâi singular atunci când ne exprimăm gândurile, trăirile etc. Folosirea expresiilor de tipul „Am un deadline urgent și nu pot discuta acum“ ori „Știu că în trecut am reușit să ofer sprijin în legătură cu această problemă, dar am noi priorități care necesită atenția mea, Mihai“ mută atenția asupra propriilor nevoi, însă fără a răni emoțional interlocutorul.

5. Crearea intervalelor de timp disponibile

Poate părea bizar să impunem anumite intervale de timp în care putem fi deranjați, dar, pe termen mediu și lung lucrurile arată în alt mod atunci când știm că nimeni și nimic nu ne poate perturba activitatea. Impunerea acestui interval poate fi un aspect sinuos de pus în practică, însă nu imposibil. Utilizarea unor expresii precum „îmi place ideea ta, ce părere ai dacă am detalia-o în programul de luni, în intervalul 14:00-14:30? Am alocat timp pentru astfel de inovații“ poate aduce multă structură și siguranță psihologice în relațiile noastre profesionale. 

Stabilirea de limite este o modalitate de eliberare, spun experții în psihologia relațiilor, iar claritatea oferită de acestea poate salva multe dintre relațiile noastre profesionale și personale. Este o provocare să trasazi limite mai ales în interacțiunile cu colegii de care chiar ne pasă, deoarece riscăm să zgândărim unele emoții neplăcute în universul interior al acestora. Dar, după cum ne spune și psihoterapeutul Gáspár György, „uneori, relațiile se distrug sau se încheie tocmai pentru că nu avem curajul să stabilim limite. Cei din jur nu sunt cititori de gânduri și adesea nu observă mesajele noastre non-verbale subtile. Este de datoria fiecăruia dintre noi să punem în cuvinte clare ceea ce este sau nu este OK pentru noi. Exprimarea nevoilor reprezintă un pas mare și important pentru mulți oameni și este de reținut că vorbim despre un proces care, într-o primă fază, poate produce dezechilibre. Dar cu cât practicăm asta mai des, cu atât mai multă experiență vom dobândi.“

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0