Viața noastră ar fi, probabil, mult mai liniștită, dacă am accepta realitatea în care trăim. Dacă acceptăm faptul că de multe ori nu meritele proprii și performanța personală ne vor ajuta să ajungem lideri de echipe, ci mai degrabă relațiile și loialitatea; dacă acceptăm faptul că mulți dintre oamenii politici care conduc România nu sunt în primul rând interesați de bunăstarea cetățeanului și de interesele țării; dacă acceptăm că altruismul și empatia sunt calități care nu primează pentru o mare parte dintre oameni… probabil, ajungem să avem o viață mult mai liniștită și mai puțin stresată. Sună paradoxal?
Conceptul de „acceptare“ este azi frecvent menționat în practicile de mindfulness. Acest concept își are originea în filosofia budistă și se referă la a observa realitatea fără a opune rezistență, adică fără a ne supăra sau enerva că ea nu este așa cum ne-o dorim noi. Henry Wadsworth Longfellow spune: „Până la urmă, cel mai bun lucru pe care cineva îl poate face când plouă este să lase să plouă.“ (În original: For after all, the best thing one can do when it is raining is let it rain.)
Încă de când am întâlnit prima dată conceptul de „acceptare“, am încercat să înțeleg cum de acceptarea stă la baza schimbării, și nu la baza resemnării. De multe ori, în viața de zi cu zi ajungem să funcționăm automat. Ne enervăm când cineva minte și ne dorim ca cei care mint să fie taxați pentru minciunile lor, fiindcă minciuna nu corespunde imaginii noastre despre lume. Ne enervăm când cineva parchează neregulamentar și ne întrebăm cum de o persoană poate fi atât de egoistă. Cu toții știm însă că, dacă ne enervăm, nu schimbăm cu nimic situația. Pentru a schimba ceva, în primul rând este important să acceptăm că acești oameni și aceste comportamente există. Dacă respectivii ar fi crezut că minciuna nu este o valoare sau dacă ar fi simțit că nu este normal să își parcheze neregulamentar mașina, nu ar fi făcut aceste lucruri de la bun început.
Atunci când ninge și suntem blocați într-o cabană la munte, putem reacționa în două moduri. Ne putem enerva că a nins sau putem accepta faptul că a nins, după care să căutăm o lopată și să facem o potecă pentru a reuși să ieșim din cabană. Acceptarea ne ajută să identificăm soluțiile reale la o problemă, soluțiile care țin de ceea ce putem face sau schimba noi.
℗PUBLICITATE
Acceptarea ne oferă, de fapt, libertatea de a ne comporta rațional și matur într-o situație. Ea nu este în niciun caz sinonimă cu indiferența sau resemnarea. Putem accepta realitatea așa cum este ea și apoi putem face ceva real pentru a o schimba. A accepta un om, o situație sau un comportament nu înseamnă că suntem de acord cu acestea, ci doar că suntem de acord că așa stau lucrurile în momentul de față.
Studiile din domeniul psihologiei indică faptul că acceptarea contribuie la sănătatea noastră fizică și psihică. Atunci când ne opunem sau negăm realitatea, nivelul nostru de stres crește (din cauza gândurilor, emoțiilor și comportamentelor rezultate ca urmare a credinței că nu putem tolera sub nicio formă acea realitate).
A accepta realitatea și oamenii așa cum sunt ei este o adevărate provocare. Dacă ne gândim că, la baza comportamentului fiecărei persoane, stă experiența ei din trecut, care a dus la formarea personalității și la cristalizarea propriilor valori legate de viață, ne dăm seama dacă și cum putem determina o persoană să își modifice comportamentul și atitudinea. Uneori putem, alteori nu putem – pentru că nu depinde exclusiv de noi înșine.
Acceptarea nu înseamnă pasivitate, ci înseamnă că noi alegem atitudinea pe care o avem și acțiunile pe care le întreprindem într-un anumit context. Odată ce acceptăm o situație (cu tot cu sentimentele neplăcute pe care le simțim), putem să ne concentrăm atenția asupra a ceea ce ne stă în puteri pentru a schimba situația și a trăi în acord cu valorile noastre.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
