Invitata mea de astăzi pe paginadepsihologie.ro este o persoană publică pe care o cunosc de mult timp, dar pe care am descoperit-o, de curând. Este charismatică, profesionistă, deschisă, discretă și o inspirație, totodată. Vorbește deschis și răspicat despre prevalența Diabetului de tip II, despre problemele cu care tinerii se confruntă, este asumată în tot ceea ce face și are o relație specială cu divinitatea. Despre ceea ce nu îi dă pace, despre proiectele pe care le pregătește în această toamnă, dar și despre lecțiile pe care le-a învățat pe propria-i piele, am discutat, în rândurile interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, cu Livia Dilă.
Care este emoția primară ce te încearcă, în această clipă?
Mă simt recunoscătoare pentru tot ce am și ce sunt, iar dacă mai uit, mă mai pierd în nemulțumiri și așteptări, nerăbdări, iluzii, atât de prezente în societatea noastră, mă cert un pic, cu blândețe, însă…
Cum ai descrie-o pe Livia Dilă, dacă ai întâlni-o, pe stradă?
O persoană atentă la clădiri vechi și cu personalitate, la tot ce orașul îi poate oferi frumos, întristată de multe ori de neglijență și nepăsare, căreia îi place să le zâmbească oamenilor, pentru că e terapeutic și chiar nu costă nimic.
Ce înseamnă televiziunea, în prezent, pentru tine?
Întotdeauna a însemnat o modalitate de a comunica și nu s-a schimbat. Îmi place în continuare partea aceea de jurnalism de calitate, care informează corect și educă, de ce nu? Admir atâția oameni care fac cinste acestei meserii destul de grele.
Problemele de sănătate nu te-au ocolit, de-a lungul timpului. Ce ai învățat din toată această experiență?
Că tinerețea nu pune preț pe sănătate și, vorbesc de generația mea, nici nu era educată să o facă. Atenția la corpul și trăirile tale se învață, dacă nu din copilărie și adolescență, atunci sigur când apar semnele unei boli. În prezent, informația de calitate poate fi găsită relativ ușor, dar e încă imperios necesar ca în școală și familie să fie mai multă preocupare pentru ce înseamnă să te menții un om sănătos, fizic și psihic.
Ce sfat de prevenție a diabetului ne poți oferi?
Diabetul de tip II este o disfuncție care poate apărea din cauza proastei alimentații, combinate cu stres. Aș zice că merităm să ne asigurăm că nu sărim peste mesele de dimineață și prânz, mâncând enorm seara, pentru a compensa. Și nu, biscuiți sau covrigi la prânz nu înseamnă decât un drum mai sigur către această afecțiune. Sau prea mulți cartofi prăjiți, burgeri și zahăr. Legume, fructe și proteine, cam asta ne-ar ajuta să fim sănătoși.
De ce crezi că ne este teamă să mergem la medic?
Această obișnuință trebuie să vină din familie și să fie continuată când copiii trec de 18 ani și nu mai sunt în grija părinților. Este important să facem analizele o dată pe an, nu ar trebui să fie prea multe discuții, nu e altă variantă dacă vrem să avem grijă de noi. Educația este esențială, în acest sens. Sigur, să existe și un sistem de sănătate care să te sprijine. Spre exemplu, în anii ‘90, când eram eu studentă, nu știam cui să ne adresăm, eram cam ai nimănui. Nu știu cum este acum pentru cei care pleacă de lângă părinți… dacă au medic de familie sau altă posibilitate de a beneficia de gratuitate pentru controalele medicale.
Ce planuri ai, pentru acest an?
Sunt foarte încântată că la sfârșitul lui septembrie vor fi gata cele 3 video educative animate despre dependența de droguri, de jocurile de noroc și Internet. Vor fi postate pe canalul de YouTube Eu și Lumea, al asociației cu același nume, pe care o conduc. Proiectul Lucruri mari pe înțelesul celor mici. Animație împotriva dependenței este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și se adresează elevilor și tinerilor care au nevoie de informație și educație în aceste zone atât de periculoase ale societății noastre. Pe platforma noastră sunt multe filmulețe animate… care răspund la întrebări precum La ce ne ajută teatrul? până la Ce este bullyingul?, dar și la multe altele.
Ai cochetat și cu latura artistică, la un moment dat. Te-ar mai tenta, această zonă?
℗PUBLICITATE
A fost o experiență minunată, este o apariție foarte scurtă în filmul Francesca, în 2009, o întâmplare frumoasă… Am avut atâtea emoții. A fost teribil de interesant să văd cum lucrează actorii, cât de mult discută scenariul cu regizorul, cum își înțeleg personajul. A fost doar o întâmplare…
Ai pășit, vreodată, pragul unui cabinet psihologic?
Nu, dar cred că mi-ar plăcea. A ne cunoaște mai bine, cu astfel de ajutor, mi se pare un mare câștig pentru viața proprie. Dar simt, înțeleg că nu este o întreprindere ușoară, unele unghere ale sufletului nu se lasă descoperite decât cu multă retrăire a durerii, pentru a aduce eliberarea.
Cum faci când te vizitează emoțiile negative?
Încerc să le identific, mai întâi, apoi port un dialog interior, așa cum aș face cu o altă persoană care ar fi în situația mea. Caut punctele tari, pe cele slabe, eventuale soluții, încerc să mă echilibrez rațional. Cred că suntem deseori pradă acestora, mult prea des…
Care este ritualul tău de relaxare, după o zi grea?
Depinde… uneori doar faptul că ajung acasă, o muzică bună, care îți schimbă starea, un parfum chiar, funcționează și revederea fotografiilor din vacanță… mici reverii sau o ieșire pe anumite străzi ale Bucureștiului, care-mi plac… pagini dintr-o carte, filme bune, conversații găsite pe YouTube care sunt geniale și așa de la îndemână… o mâncare bună, un pahar de vin cu persoana iubită..
Cine este centura ta de siguranță?
Cred că mă sprijin pe cei dragi, pe familie, prieteni, pe anumiți oameni cu care lucrez, dar și pe sentimentul că mă simt protejată de Dumnezeu.
Ce nu i-ai spune, niciodată, partenerului tău de viață?
Că suntem identici.
Cum ai vrea să te descrie fiica ta, peste ani?
Părintele ei care a încercat să fie o mamă cât mai bună, să fie dreaptă și să o învețe despre viață, să o înțeleagă cât mai bine și să se poată bucura de ea cât mai mult.
Care este sfatul de viață pe care l-ai primit și îl aplici, cu sfințenie?
Nu știu dacă l-am primit cu subiect și predicat de la cineva sau este rezultat din devenirea mea, însă îmi place să cred că este o constantă. Analizez bine ce fac, deciziile mele, atât de nuanțat pe cât pot la momentul în care mă găsesc. Caut să știu cât mai sigur că sunt onestă cu mine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
