Loredana Marin este autoarea volumului și a blogului „Vitejie pe tocuri“, este antreprenor și mamă. Are o efervescență aparte și se „încăpățânează“ să facă lucrurile fix așa cum își dorește, chiar dacă mediul nu îi este, întotdeauna, prielnic. Crede în puterea feminină și în capacitatea femeilor de a muta munții din loc, atunci când au un scop, este empatică cu cei din jur și este unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut, până acum.
Ce admiri cel mai tare la propria persoană?
Capacitatea de a vedea partea frumoasă a vieții, dar și capacitatea de a-mi vedea propriile greșeli și de a le îndrepta.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ce înseamnă meseria ta, pentru tine?
După familie, meseria mea este un stil de viață, este Viață. O iubesc din toată inima și nu mi se pare nimic mai frumos pe lume. Dacă m-aș naște a doua oară, aș alege fix același drum, cu mențiunea că m-aș mai gândi puțin la specializarea uneia dintre facultățile pe care le-am terminat. În loc de specializarea în Administrația Publică, aș alege Dreptul. Aș fi fost un bun avocat.
Cum ai descrie comunitatea „Vitejie pe tocuri“ și care este povestea ei?
Este o comunitate crescută cu greu, cu împrumut de încredere din partea unei tinere mame (am creat blogul în anul în care am născut) dintr-o frică inițial, mi-era teamă să nu mă plafonez, dacă stau acasă. În mine mocnea dorința de a arăta tuturor femeilor că se poate, în viață, să le împaci pe toate. Mi-am asumat pasiunile, mi-am asumat mereu că nu știu totul și am scris cu inima deschisă.
Care este amintirea cea mai dragă întipărită în minte, de acasă?
Serile de iarnă când familia mea era completă, eu, mama, tata și fratele meu, Bogdan. Mama și fratele meu Bogdan nu mai sunt de ani buni…
Mirosul de căldură, degajat de soba de teracotă, care mă „izbea“ când ajungeam de la săniuș cu năsucurile înghețate, mirosul de cacao cu lapte și pâinea prăjită pe plită.
Ce ți se pare cel mai greu din meseria de părinte?
Să practici chiar tu ceea ce îl înveți pe copil, mai ales din motivul următor. Întotdeauna copilul va face ce vede la tine că faci, nu ceea ce îl înveți să facă!
Care este sacrificiul pe care nu l-ai face niciodată în numele carierei?
Nu mi-aș pune vreodată familia pe locul 2. Cucerim lumea, îmi doresc să am o carieră cât mai strălucitoare, dar cu familia de mână, căci viața adevărată este despre ce simți după ora 19-20, când tragi draperiile peste zi.
Ce te deranjează cel mai mult la comportamentele oamenilor din social media?
Ura și judecata. Este atât de simplu să arunci cu cuvinte și frustrare din spatele unui profil de social media, iar în contrapartidă, ar fi atât de simplu să facem oamenii mai fericiți, printr-o vorbă bună!
Ești foarte caldă și energică. Cum reacționezi când trăiești momente grele?
Mă consum, mă agit mult, dramatizez. Totul, timp de maximum câteva ore. Apoi, realizez că pot rezolva efectiv orice. Am o vorbă în care îmi spun așa: am copilul sănătos? Eu și ai mei suntem sănătoși? Atunci, nu am nicio problemă reală.
Toate cuplurile se ceartă; voi pe ce subiect ați avut păreri diferite, în ultima vreme?
De la faptul că eu sunt genul de om extrem de grăbit și hiperactiv, trebuie să fac TOTUL, CHIAR ACUM.
Ce părere ai despre ședințele de psihoterapie?
Cred că te pot ajuta să te înțelegi, atunci când te judeci prea aspru.
Ce rol joacă credința și momentele de rugăciune în viața ta?
Înseamnă enorm. Îmi aduc liniște și constanță, în viață. Agnes este educată în aceeași direcție. La noi în casă există, întotdeauna, Dumnezeu.
Cum a fluctuat, în timp, stima ta de sine?
Stima de sine a fost superputerea mea dintotdeauna. Deși nu sunt cea mai frumoasă, ori cea mai deșteaptă, mi-a plăcut întotdeauna de mine. Mult.
Care este activitatea zilnică care îți dă cele mai mari bătăi de cap?
Organizarea financiară a firmelor. Strâns acte pentru contabilitate, scos facturi, căutat bonuri. E ceva de groază cu partea mea „reală“. Contabila cu care colaborez ar trebui să aibă o statuie mare, undeva în centrul orașului.
Cum gestionezi mesajele venite din partea comunității tale online și care par să depășească anumite limite în sfera vieții personale?
Cu diplomație. Viața mi-a demonstrat că atunci când ești politicos, chiar și cele mai nepotrivite mesaje se întorc către expeditor, și revin împachetate rezonabil.
Dacă s-ar realiza un film biografic după viața ta, cine ai vrea să te interpreteze?
Blake Lively.