Skip to content

Raluca Anton este doctor în psihologie și psihoterapeut relațional imago, este de asemenea formator în psihoterapie în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Diana Lupu este psiholog și psihoterapeut în formare, a absolvit Facultatea de Psihologie de la Cluj-Napoca și este creator de conținut pentru A List Magazine.

Cât de fun este iubirea și ce o face complicată?

Diana: Cred că în zilele noastre iubirea și relațiile pot să fie foarte fun, deoarece avem extrem de multe activități, jocuri, călătorii și subiecte de discuție cu ajutorul cărora să ne cunoaștem partenerul, să ne condimentăm relația și să experimentăm în doi. Însă chiar acest acces și această multitudine de posibilități, pe lângă fun, adaugă și elementul de complicated. Relațiile nu au fost niciodată lipsite de acest complicated, doar că în prezent, dinamica relațiilor este mult mai complexă, oamenii sunt mai interesați de dezvoltarea lor personală și de menținerea nivelului de bunăstare din interiorul cuplului. Mediul în care trăim, mesajele și bagajele cu care venim din copilărie, partenerul alături de care formăm un cuplu, din punctul meu de vedere toate acestea au o latură de fun și complicated.

Care-i partea cea mai dificilă pentru cuplurile secolului XXI?

Diana: În primul rând, cred că partea cea mai dificilă este de a ne găsi un partener și de a forma un cuplu. Iar în al doilea rând, cred că ne este din ce în ce mai dificil să comunicăm în interiorul cuplului și să fim conștienți și prezenți unul pentru altul. Foarte multe cupluri se aruncă în mirajul online-ului, își creează așteptări nerealiste și nu reușesc să se bucure de timpul petrecut în doi.

Cum arată o întâlnire reușită?

Raluca: Ce bine ar fi să avem un tipar! Teoretic, o întâlnire reușită este cea în care cei doi ajung să se cunoască puțin mai mult decât se cunoșteau înainte și cea în care au reușit să construiască împreună un spațiu de siguranță. Practic, o întâlnire reușită s-ar putea să fie cea după care te așezi seara în pat zâmbind și simțind un gol plăcut în stomac.

Cum facem să cădem de acord asupra dezacordurilor din cuplu?

Raluca: Îmi place mult formularea întrebării pentru că fix în această formulare stă și răspunsul. Nu a cădea de acord în urmă unui dezacord este ceea ce face cuplul nostru unul mai funcțional, ci felul în care discutăm despre acel dezacord. A cădea de acord ne poate rezolva o problemă practică, dar felul în care discutăm în contradictoriu și felul în care ne rănim în acele momente este problema de fond. Astfel, consider că ar fi util să discutăm despre ce ne rănește în discuțiile noastre în contradictoriu și despre cum să ne spunem unul altuia ce ne dorim, de fapt, fără să ne rănim.

Care este rolul și rostul conflictelor în cuplu?

Diana: Am auzit de foarte multe ori mitul care susține că dacă ai probleme sau conflicte în cuplu înseamnă că ești lângă persoana nepotrivită.  Deși conflictul ne face să ne simțim inconfortabil, el face o invitație extrem de valoroasă pentru viața în doi: dă șansa să reflectezi asupra situației dintr-o perspectivă nouă. Tot prin conflict învățăm să îl ascultăm pe celălalt și să încercăm să înțelegem care ne sunt nevoile. Pe scurt, așa cum susțin și cercetătorii Hunt și Hendrix – dacă folosim conflictul ca o tensiune creativă putem să dezvoltăm ceva nou în relația de cuplu.

Cât de important este umorul în viața de cuplu?

Raluca: Foarte! Râsul este un liant social, iar studiile din neuroștiințe ne arată cât de mare impact are acesta asupra creierului. Și aș spune și mai specific, auto-ironia, abilitatea de a râde de noi înșine atunci când facem o eroare și putem să îi spunem partenerului nostru asta poate să aducă multă relaxare între parteneri.

Cum putem redobândi încrederea după ce această a fost zdruncinată?

Raluca: Acesta este subiect de cărți întregi și mi-ar plăcea să am un răspuns simplu aici – aș face multă lume fericită. Aș spune un singur lucru când vine vorba de acest subiect: cred că încrederea nu poate fi redobândită plecând din relație, ci expunându-ne relației, dar și suferinței provocate. Și când spun „ieșire din relație“ nu mă refer numai la renunțarea la ea, la a lua o pauză, ci și la a munci foarte mult, la a merge în multe delegații sau la a petrece timp mult mai mult cu copiii în timp ce relația suferă. Aș începe construirea încrederii cu „a sta acolo“.

În prima ediție din noul sezon al emisiunii „Love Is Fun, but complicated” ați vorbit despre Tinder și online dating. Care ar fi acele trei recomandări de care trebuie să ținem cont atunci când vorbim despre rețelele de dating?

Raluca: Rețelele de dating sunt o platformă care facilitează un proces greu de realizat altfel în viață de zi cu zi. O primă recomandare ar fi ca cei reticenți să îi dea o șansă, apoi să învețe să se expună treptat unui nou mod de a întâlni oameni, iar apoi să își crească toleranța la faptul că, până vor întâlni pe cineva cu care să se simtă confortabil, sunt șanse mari să fie nevoie de multe alte întâlniri. După prima ediție Love is Fun ne-a scris multă lume să ne spună că au avut curaj să își instaleze Tinder și să încerce. Cred că noi ne-am atins obiectivul!

https://www.facebook.com/AListMagazine/videos/316499955697277/

Cum putem face să ne rămână mai mult timp pentru viața de cuplu?

Diana: Cred că în momentul de față, din cauza rapidității cu care se mișcă lumea din jurul nostru ne este dificil să mai vorbim de MAI MULT timp, așa că eu propun să ne îndreptăm atenția spre timpul de calitate petrecut în doi. Atunci când spun asta nu mă refer la vreo excursie extravagantă sau la evenimente special create,  timpul de calitate în cuplu poate să fie definit și printr-o plimbare în parc unde cei doi se țin de mână și sunt prezenți într-o conversație. Eu personal, militez pentru timpul de calitate și pentru autenticitatea momentelor în doi.

Care este cheia succesului pentru o relație de lungă durată?

Diana: Eu nu văd o singură cheie, pentru că Love is Fun but Complicated! Cred că este un lanț de chei care conțin comunicare, acceptare, răbdare și atenție.

Cât de important este să vorbim despre sex și erotism în cuplu?

Raluca: Extrem de important! Și pentru a facilita aceste discuții am avut a doua ediție Love is Fun în care am povestit despre fanteziile erotice și cum putem facilita discuțiile despre acestea. Din fericire, pentru orice există o aplicație așa că și pentru asta am găsit una. Pe de altă parte, și acest comportament necesită exercițiu si comunicare. Fiecare dintre noi venim cu niște mesaje despre sexualitate care se manifestă activ în viețile noastre de cuplu. În primul rând, aș începe cu a conștientiza care sunt aceste mesaje și apoi aș începe prin a le comunica partenerului. Discuțiile despre sex și erotism nu trebuie să se învârtă în jurul a „cum facem sex“, ci ar fi util să se învârtă în jurul a „cine sunt eu și care sunt nevoile mele“.

La ce ne poate ajută terapia de cuplu?

℗PUBLICITATE



Diana: Terapia de cuplu nu are rolul doar de a rezolva anumite probleme din viața în doi sau să „îl reparăm pe cel de lângă noi“. Cred că acest fel de terapie ajută la dezvoltarea relației prin strategiile pe care le poate oferi, ajutându-ne să ne cunoaștem partenerul într-un mod mai profund. Eu văd terapia de cuplu precum un teambuilding în doi.

Care sunt semnele care ne pot arată că este cazul să încheiem o relație de cuplu?

Raluca: John și Julie Gottman spun într-una dintre cărțile lor că ultima senzație pe care un cuplu o simte înainte de o despărțire este dezgustul și că atunci când ei simt asta deja lucrurile sunt foarte greu de reparat. Partenerii pot rămâne împreună, dar asta nu înseamnă că relația lor este una la fel de funcțională sau valoroasă.

Sunt chiar atât de importante valorile și interesele comune pentru viața în doi?

Raluca: Valorile țin de principii de viață care țin de respect, iubire, toleranță și e util să le discutăm pentru a ne fi clar cum percepem și cum împărtășim aceste valori. Interesele comune țin de timpul pe care îl petrecem împreună. Dacă nu avem interese comune, în lumea agitată în care trăim, riscăm să nu petrecem timp în cuplu. Pe lângă asta, interesele, pasiunile produc plăcere, iar dacă reușim să producem o astfel de plăcere în asociere cu partenerul nostru este minunat.

Există viață după infidelitate?

Raluca: Există! Nu e una ușoară, dar noi, cei care lucrăm în terapie relațională, vedem frecvent astfel de cupluri care încearcă să vadă infidelitatea ca pe o consecință a unui întreg proces și nu ca pe o cauză. Acesta este începutul!

Cartea care merită să se afle pe noptieră unui cuplu…

Diana: Împreună la bine și la greu. 10 adevăruri salvatoare pentru relația de cuplu.

Primul lucru pe care să-l spunem dimineața când ne întâlnim cu persoană iubită…

Diana: Recent am citit un studiu despre importanța sărutului și a îmbrățișărilor în viață unui cuplu, așa că uneori, un sărut sau o atingere poate să spună și să transmită mai mult decât orice cuvânt.

Dar enunțul cu care să ne încheiem ziua…

Raluca: „Mi-a plăcut mult atunci când tu ai spus sau făcut «asta» azi! Mulțumesc!“

Ce surprize ne rezervați pentru noul sezon din „Love Is Fun, but complicated“ și unde vă putem urmări?

Diana: Chiar dacă Love is Fun but Complicated în fiecare moment al zilei, pe noi ne puteți urmări în fiecare miercuri de la 21:30 pe pagina de Facebook A List Magazine. În ceea ce privește surprizele, alături de Raluca îmi propun să doborâm mituri, să abordăm subiecte picante care trezesc uneori rușine și să ne jucăm cu toată această nebuloasă care reprezintă viață în doi.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0