Iubește ceea ce face, iar acest lucru este evident pentru toți cei din jur. Crede în medicina personalizată, practicată cu responsabilitate, grijă și abordată interdisciplinar, punând totodată accent pe nevoile emoționale ale pacientului în fața bolii. Își dorește să schimbe percepția asupra îmbătrânirii, susținând ideea că trecerea timpului este firească și că poate fi acceptată cu demnitate, fără a o echivala cu scăderea calității vieții. Despre ce înseamnă urologia și despre stigmatul asociat unor afecțiuni încă tabu, precum menopauza sau andropauza, am avut plăcerea să discutăm cu Lucian Bratu, medic specialist urolog.
Care a fost motivația principală pentru specializarea în domeniul urologiei și ce vă determină să vă perfecționați continuu în cariera dumneavoastră, obținând rezultate remarcabile și, automat, aprecieri pozitive din partea pacienților?
Dintotdeauna, urologia mi s-a părut una dintre cele mai complexe specialități, în sensul în care este foarte versatilă, foarte ofertantă pentru orice om care o alege. Mai precis, există o parte chirurgicală mare (cu tot ce înseamnă oncologie, prostatectomii, scoaterea rinichilor ori a prostatei etc.), există o altă parte de chirurgie reconstructivă (foarte rar întâlnită în marea majoritate a specialităților și nu la asemenea anvergură, iar aici vorbim despre reconstrucția unei vezici urinare, a organelor genitale etc) și vorbim și de urologie clinică (cu tot ce înseamnă fertilitate, infecții, sexualitate, andropauză), care implică și zona psihologică, respectiv impactul acesteia asupra vieții pacienților. Așadar, o multitudine de aspecte legate de această specialitate, cu patologii diferite, de la un caz la altul.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Care sunt cauzele și plângerile cele mai întâlnite pentru care oamenii consultă un medic urolog și ce semnale ar trebui să ne trimită direct la specialist?
Cred că tulburările urinare sunt printre cele mai frecvente motive pentru care pacienții se prezintă la medic. Semnalul de alarmă este, întotdeauna, urinarea cu sânge. Ea trebuie neapărat investigată, mai ales atunci când apare fără usturime, fără durere pelvină.
Altfel, vorbim despre urinări frecvente, despre imperiozitatea de a urina, despre scăderea intensității jetului urinar sau despre dureri în spate. Acestea din urmă sunt asociate adesea cu dureri renale, patologie ce se află la granița cu cea a coloanei vertebrale.
Care este cel mai răspândit mit în domeniul urologiei, pe care-l întâlniți frecvent în practica medicală?
Că urologul se ocupă doar de pacienții bărbați, așa cum ginecologul este medicul aferent problemelor specifice femeilor [râde]. Și nu, nu este adevărat, întrucât urologul se ocupă de patologii ale rinichilor (atât la bărbați, cât și la femei), de glande suprarenale (responsabile de adrenalină și noradrenalină, celebrii hormoni), de patologii litiazice (sau, popular spus, pietre, atât la nivelul rinichilor, cât și la nivelul canalului ce duce de la rinichi, la vezica urinară), de patologia vezicii urinare (a prostatei, a testiculelor, a penisului – în cazul bărbaților), dar și de tulburări micționale (la femei).
Cum putem încuraja o mentalitate deschisă și normalizarea vizitelor regulate la medic, în special în ceea ce privește sănătatea sistemului reproducător (pentru a depăși stigmatul și barierele asociate rușinii sau ignoranței)?
Cred că începe să se schimbe mentalitatea și în societatea românească. Dar cea mai importantă parte este dată de rezultatele pe care bărbații le au în ceea ce privește calitatea vieții. Urologul te poate ajuta cu foarte multe din ceea ce înseamnă simptome date de îmbătrânire, de înaintarea în vârstă care, de altfel, sunt firești. În momentul în care ajungi să ai o relație sinceră cu urologul tău și să discuți toate aceste aspecte, este mult mai ușor decât te aștepți și, totodată, ți se îmbunătățește semnificativ calitatea vieții.
Lucrurile pot fi ușor de preîntâmpinat pentru marea majoritate a pacienților. Acesta este un lucru ce merită înțeles, interiorizat și comunicat mai departe.
Ce strategii ar putea fi implementate pentru a contracara ideea că bărbații ar trebui să evite vizitele medicale și să nu-și recunoască propria vulnerabilitate, permițându-le să aibă grijă nu doar de sănătatea lor, dar și de cea a partenerilor/partenerelor lor?
Este un subiect pe care, în practica medicală, îl întâlnesc foarte des. De fiecare dată când văd doi parteneri ce vin la vizită, încerc să-i invit în cabinet, de câte ori se poate, pe amândoi. Și sunt foarte atent dacă soția are „permis“ de intrare sau nu. Acest lucru spune foarte multe despre relația pe care o au cei doi și, totodată, despre nivelul de sinceritate cu care reușesc să discute lucrurile acestea.
Ce pot spune este că, în cazul celor ce ajung să intre amândoi în cabinet, există o complianță mai bună la tratament și se obțin niște rezultate excelente, comparativ cu cei ce-și duc singuri toată povestea și, în mod obișnuit, o percep ca pe o corvoadă. Vizita la urolog nu este o vulnerabilizare, dimpotrivă. Poate fi un lucru care să te ajute să ai niște rezultate așa cum ți le dorești și cum ți le imaginezi.
℗PUBLICITATE
Discutarea francă și deschisă (atât la nivel familial, cât și în societate și în media) a subiectelor legate de sexualitatea și de îmbătrânirea bărbatului duce la o normalizare a procesului fiziologic – firesc, de altfel.
Este recomandat ca toți bărbații să facă un consult de rutină la medicul urolog la vârsta de 50 de ani? Care sunt riscurile și beneficiile acestui demers medical? Totodată, toți bărbații ajung să se confrunte atunci cu probleme de prostată? Care este frecvența și gravitatea acestor probleme?
Din punct de vedere fiziologic, creșterea în volum a prostatei are loc (începe) după treizeci și cinci ani. Pentru marea majoritate a pacienților, simptomatologia asociată acestei creșteri începe în jurul vârstei de cincizeci de ani. Din punct de vedere statistic, s-a observat că cancerul de prostată (care, de altfel, este o patologie foarte frecventă) apare arareori înaintea pragului de cincizeci de ani. Dar asta nu înseamnă că nu sunt și excepții. Bolile cu transmitere sexuală, durerile testiculare, tumorile benigne ori maligne, hipertensiunea arterială pot avea, la origine, un substrat urologic.
Dar este indicat ca populația generală să înceapă controalele de rutină măcar la cincizeci de ani. Excepție face populația afro-americană care, din păcate, se confruntă cu o agresivitate mai mare în rândul cancerului prostatic.
Există o multitudine de produse legate de incontinența urinară, în special prezentă în rândul femeilor. Care sunt diferențele între incontinența urinară de stres și cea de efort și care sunt metodele eficiente de gestionare a acestora? Ce factori pot declanșa aceste tipuri de incontinență urinară?
Incontinența este un subiect tabu în societatea românească. Ea este destul de puțin înțeleasă. Incontinența înseamnă pierdere de urină prin prisma ineficienței sfincterului vezical, iar aceasta apare în momentul în care simțim nevoia să mergem la toaletă și nu ajungem în timp util (dar și aici se face diferența între când am fost ultima oară la toaletă – dacă am fost de curând ori am stat foarte mult timp fără a merge la toaletă, până când aceasta s-a umplut), sau atunci când ridicăm greutăți, strănutăm, tușim (care este o problemă reală).
Este de menționat că incontinența urinară apare atât în rândul sexului masculin, cât și în rândul celui feminin. Femeile ajung să aibă tulburări urinare fără a fi precedate de o altă patologie. Este important să avem aici vizite atât la medicul urolog, cât și la medicul ginecolog. Putem avea o afectare a nervilor vezicii urinare (de exemplu în cazul pacientelor diabetice), ginecologul este care face evaluarea dispunerii organelor (și aici pun accent pe prolapsul genital, ce înseamnă modificarea poziției organelor genitale, încât ajung să facă o compresie mult mai mare pe vezica urinară, iar această simptomatologie este dată și de această compresie de care aminteam anterior). Urologul poate ajuta legat de impetuozitate sau incontinenta (de efort și de stres), tratând chiar și chirurgical acele cazuri ce nu răspund la tratamentul medicamentos. Chiar și în acest caz, vorbim de chirurgie minim invazivă (adică pot fi instalate diferite bandelete, un fel de plasă, ce reașază organele genitale și vezica urinară într-o poziție cât mai fiziologică, sau care ajunge să ajute sfincterul, contractilitatea mușchilor).
În cazul bărbaților, imperiozitatea sau incontinența sunt întâlnite prin prisma unei patologii prostatice necontrolate, în care se ajunge ca vezica urinară, din cauza obstrucției pe care o dă prostata, să nu se mai golească complet. Prostata este un organ situat sub vezica urinară și, prin intermediul căruia, trece uretra (canalul prin care urinăm). Dacă prostata crește în dimensiuni, ea ajunge să facă un grad de compresie, iar vezica, în timp, obosește să lupte singură împotriva acestei obstrucții. Toate acestea pot determina imposibilitatea de a mai urina, din păcate, ceea ce, printr-un efect de domino, poate să ducă la insuficiență renală acută sau cronică. Așa cum menționam anterior, toate acestea ar putea fi evitate printr-o educație simplă, ce implică vizita la medic, înainte ca problemele să-și facă apariția în mod agresiv.
În practica medicală, întâmpinați cazuri extrem de severe. Cum gestionați emoțiile și stresul asociate cu aceste situații dificile în mod rezilient și eficient?
Toate patologiile chirurgicale sunt asociate cu o încărcătură emoțională foarte mare. În mediile în care activez, pacienții vin în cabinet cu toate speranțele adunate. Fie sunt respinși din diverse alte locuri, fie sunt purtători de patologii extrem de avansate și agresive (sau neglijate), și cred că cel mai eficient este să nu le vinzi speranțe false. Atunci când încerci să aduci discuția pe un teren neutru, în care îi transmiți care ar fi soluțiile în acel moment, trebuie să știe ceea ce este fezabil și ce nu. Colaborarea interdisciplinară sau chiar între chirurgi este extrem de importantă și revelatoare. Felul în care prezentăm cazul, felul în care sunt primite diagnosticul și planul de tratament/intervenție sunt definitorii și pentru pacient, întrucât simte că te dedici și cauți cea mai bună soluție a problemei sale.
Lăsând alegerea la îndemâna pacientului înseamnă, pentru acesta, că poate avea control asupra evenimentelor pe care le traversează ori asupra propriei vieți. Întotdeauna medicul trăiește aceleași emoții cu ale pacientului și cred că niște rezultatele scontate sunt suficiente pentru a te încărca pentru următoarea zi. Vorbeam despre crearea unor așteptări realiste și sincere, întrucât cu acestea nu prea poți da greș. Nu asociez medicina (și patologia curantă din medicină) cu un factor de încărcare negativ. Dimpotrivă, cred că, în absolut orice moment al vieții unui om, poți găsi lucruri care să aducă o urmă de speranță, indiferent de stadiul în care se află.
Care este sfatul pe care l-ați primit în familie și de la care nu vă abateți niciodată?
Provin dintr-o familie cu ancore puternice în care se vorbește mult despre ideea de „a face bine“. Și cred că este un lucru pe care încerc să-l practic zi de zi. Asta le spun și pacienților mei la finalul unei consultații: vă recomand să fiți bine. De multe ori, sunt surprinși când le spun acest lucru și – recunosc – mă încântă această uimire a lor.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
